ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C.G.și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.69 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul reclamant C.G.și recurenta pârâtă, reprezentată de consilier juridic E.B.. Procedura completă. Recurentul-reclamant C.G.solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și respingerea celuilalt recurs. Consilier juridic E.B. pune concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice și de respingere a recursului reclamantului. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursurilor, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 1995 pe rolul Judecătoriei Gurahont, reclamantul C.G.a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârât la plata sumei de 150.000.000 lei cu titlul de despăgubiri materiale și daune morale.

Pe parcursul judecării cauzei reclamantul a arătat că întrucât la data de 12 mai 1995 când în urma admiterii recursului în anulare a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, suma pretinsă de 150.000.000 lei la cursul dolarului (de 1902 lei/1 dolar) reprezintă 78.864 dolari, deci este necesar ca suma pretinsă să se actualizeze la cursul la zi al dosarului, devenind 1.443.211.000 lei (fila 20 dosar nr.3368/1998) apoi 2.615.000.000 lei (fila 10 dosar 791/2001) și 2.700.000.000 (fila 2 dosar 2585 al Curții Supreme de Justiție).

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința penală nr.73 din 12 aprilie 1963 Tribunalul Craiova l-a condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, iar prin decizia penală nr.1370 din 12 mai 1995 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârile pronunțate și a dispus achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen.. Mai arată reclamantul că a suferit o condamnare pe nedrept în condiții foarte grele de detenție și datorită acestei condamnări, a fost supus aprobiului public, aducându-i-se grave atingeri onoarei și demnității. Prin sentința civilă nr.476 din 28 septembrie 1995 Judecătoria Gurahont și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad având în vedere prevederile art.2 pct.1 lit.i C.proc.civ.raportat la art.504 al.2 C.proc.pen..

Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr.297 din 5 aprilie 1996, a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului. Apelul formulat de către reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia civilă nr.67 din 3 octombrie 1996 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. Rejudecând cauza, Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr.140 din 13 mai 1997 a anulat din nou ca netimbrată acțiunea reclamantului. Apelul declarat de către reclamant a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia civilă nr.85 din 25 noiembrie 1997, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare pe fond Tribunalului Arad.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii care nu a fost motivat, iar Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr.1628 din 3 aprilie 1998, a constatat nulitatea recursului. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat o contestație în anulare, care a fost respinsă ca nefondată, prin decizia civilă nr.761 din 3 martie 1999 a Curții Supreme de Justiție. Cererea de revizuire formulată de către reclamant împotriva acestei decizii pronunțată în contestația în anulare, a fost respinsă prin decizia civilă nr.1818 din 19 mai 1999 a Curții Supreme de Justiție. Reclamantul a formulat și o cerere de revizuire (împotriva deciziei civile 1628 din 3 aprilie 1998 prin care s-a constatat nulitatea recursului) care a fost respinsă prin decizia civilă nr.269 din 28 ianuarie 2000 a Curții Supreme de Justiție ca nefondată.

Rejudecând cauza ca urmare a casării cu trimitere, Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr.15 din 26 ianuarie 2000, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că nu sunt întrunite dispozițiile art.504 al.1 și 2 C.proc.pen. pentru ca reclamantul să aibă dreptul la reparare a pagubei suferite întrucât acesta a fost achitat în baza art.10 lit.d C.proc.pen. și nu în baza art.10 lit.a sau c C.proc.pen.. Prin decizia civilă nr.56 din 12 iulie 2000, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamant împotriva acestei sentințe. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs iar Curtea Supremă de Justiție, secția civilă prin decizia nr.1042 din 14 februarie 2001 a admis recursul, a casat decizia Curții de Apel Timișoara, precum și sentința Tribunalului Arad trimițând cauza spre rejudecare acestui tribunal.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că principiul răspunderii statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor, deci inclusiv și pentru ipoteza achitării celui condamnat pe nedrept în baza art.10 lit.d C.proc.pen., cum este și cazul în speță. S-a mai reținut în acest sens că principiul reparării unor astfel de pagube este prevăzut în art.23 al.1 din Constituția României și Convenția Organizației Națiunilor Unite din 10 decembrie 1984, iar prin decizia nr.138 din 12 octombrie 1998 a Curții Constituționale s-a stabilit că limitarea răspunderii prin prevederile art.504 C.proc.pen. doar la ipoteza achitării în baza art.10 lit.a și c C.proc.pen.

sunt neconstituționale, răspunderea trebuind să fie angajată în toate cazurile când s-a dispus achitarea. S-a mai reținut deasemenea în considerentele deciziei că instanța de casare să aibă în vedere că prevederile art.504 și 507 C.proc.pen. coroborate cu art.998 și următorii C. civ.care nu fac nici-o deosebire între prejudiciul moral și cel material; ambele, dacă sunt dovedite, trebuie acordate. Cauza a fost înregistrată sub nr.4791 la data de 24 august 2001 pe rolul Tribunalului Arad. Rejudecând cauza în fond după casare cu trimitere, Tribunalul Arad prin sentința civilă nr.300 din 12 noiembrie 2001, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și 400.000.000 lei daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că art.504 C.proc.pen., folosește generic termenul de „pagubă” fără a face distincție între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial, ca atare legiuitorul a voit să apere toate drepturile unei persoane care a fost condamnată pe nedrept, ori împotriva căreia s-a luat pe nedrept o măsură preventivă. La stabilirea cuantumului daunelor materiale instanța a avut în vedere salariile pe care reclamantul le realiza înainte de a fi arestat în calitatea sa de contabil comparativ cu cele realizate după ieșirea din penitenciar când a lucrat ca muncitor, precum și sporul de salariu reactualizat. Instanța a avut în vedere la capitolul daune materiale și prejudiciul suferit de către reclamant prin confiscarea unor bunuri ca: mobilă, aparate electrice, încălțăminte, îmbrăcăminte, a căror contravaloare a stabilit-o în funcție de prețurile actuale ajungând la suma totală a daunelor materiale de 200.000.000 lei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere perioada în care reclamantul a fost lipsit de libertate (3 ani și 6 luni) atingerea care i s-a adus privind libertățile individuale, suferință pe plan moral, social și profesional, apreciind că acestea sunt în cuantum de 400.000.000 lei. În ceea ce privește suma pretinsă de către reclamant cu titlu de despăgubiri 2.615.000.000 lei, ce reprezintă actualizarea sumei de 150.000.000 lei pretinsă prin acțiunea introductivă, s-a apreciat că ea nu corespunde realității, întrucât despăgubirile materiale și morale acordate acoperă integral prejudiciul suferit de către reclamant. Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal apel reclamantul și pârâtul invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr.69 din 29 aprilie 2002, a respins ca nefondate apelurile formulate. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic cuantumul despăgubirilor, analizând motivele formulate de către reclamant și pârât împreună, pentru că fiecare dintre părți nu erau mulțumite de modalitățile de stabilire a întinderii despăgubirilor; reclamantul susținând că instanța trebuia să acorde în totalitate sumele pe care le-a solicitat, iar pârâtul arătând că acestea sunt exagerat de mari și nu sunt dovedite. Se reține de către instanța de apel că instanța de fond a avut în vedere comparativ veniturile realizate de către reclamant înainte de arestarea și condamnarea sa, cu cele realizate după executarea pedepsei, stabilindu-se temeinic cuantumul actualizat al sumelor care reprezintă prejudiciul precum și echivalentul actualizat al bunurilor confiscate.

Referitor la cuantumul daunelor morale a apreciat că acestea au fost corect stabilite ele fiind suficiente pentru acoperirea prejudiciului, ținându-se seama de durata detenției și implicațiile fizice, morale, psihice și profesionale asupra persoanei. A mai reținut deasemenea instanța de apel că suma stabilită pentru daunele materiale și suma stabilită pentru daunele morale acoperă prejudiciul suferit de către reclamant, raportat la momentul pronunțării hotărârii, iar deprecierea acestor sume suferite din acest moment și până la executarea efectivă va fi acoperită prin indexarea creanței în faza executării silite conform art.371 2 al.3 C.proc.civ.

Instanța de apel a apreciat că nici motivul de nulitate a hotărârii invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru necitarea Parchetului nu este fondat, întrucât la soluționarea acestor genuri de cauze nu este prevăzută participarea obligatorie a procurorului, aceasta fiind lăsată la latitudinea instituției respective. Decizia pronunțată de către instanța de apel a fost recurată în termen legal atât de către reclamantul C.G.cât și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. În recursul său, reclamantul susține că instanțele au încălcat formele de procedură sancționate cu nulitatea, pentru că nu au luat în considerare Buletinul Statistic, invocând prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ.

Se mai susține, invocând prevederile art.304 pct.6 C.p.roc.civ., că instanțele „au acordat ceea ce nu s-a cerut” și „nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere” prin faptul că nu a procedat la actualizarea legală a sumelor pretinse care nu se putea face decât prin raportarea la rata inflației menționată în Buletinul Statistic sau la raportarea la cursul valutar. Pentru același motiv în legătură cu actualizarea sumei pretinse, recurentul invocă și prevederile art.304 punctele 7, 8, 9, 10 și 11 C.proc.civ.întrucât: - nu s-a motivat cum s-a actualizat suma; - s-a schimbat înțelesul actualizării sumei; - nu s-a pronunțat asupra unei probe Buletinul Statistic ; - a apreciat eronat probele. Recurentul a depus la dosar o serie de calcule, având în vedere indicele de inflație și altele bazate pe raportarea la cursul valutar.

Deasemenea au mai fost depuse și articole din ziare în legătură cu unele cazuri de erori judiciare în care se menționa și cuantumul despăgubirilor primite de către victimele erorilor. Recursul formulat de către reclamant nu este fondat. Astfel primul motiv întemeiat pe punctul 5 al art.304 C.proc.civ.nu se referă la nici o încălcare a formelor de procedură prevăzut sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 C.proc. civ.; aceeași concluzie și în legătură cu susținerea întemeiată pe prevederile punctului 6 al art.304 C.proc. civ., nefiind vorba de acordarea de către instanță „a ceea ce nu s-a cerut”. Tot netemeinice sunt și susținerile întemeiate pe punctele 7, 8 și 9 ale art.304 C.proc. civ., deoarece instanțele în hotărârile pronunțate au arătat în mod clar motivele pe care se întemeiază soluția, interpretând legal și temeinic actul juridic dedus judecății și făcând o aplicare corectă a legii.

Susținerea bazată pe motivul prevăzut de art.304 punctul 10 C.proc.civ.este deasemenea neîntemeiată întrucât „Buletinul Statistic” nu reprezintă o dovadă în sensul prevederilor art.172-218 C.proc.civ.și, oricum, nu era în legătură cu stabilirea cuantumului despăgubirilor ci numai cu actualizarea acestora. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.1 C.proc.civ.nu mai poate fi analizat deoarece această prevedere a fost abrogată prin O.U.G. 138/2000. Ca o constatare generală privind motivele susținute de către recurentul-reclamant este aceea că deși sunt invocate prevederile mai înainte arătate, întreaga motivare a recursului se referă de fapt la susținerea că instanțele nu au „actualizat” corect suma pe care o pretins-o prin acțiune.

Recurentul plecând de la o premiză greșită ajunge evident la o concluzie nefondată. Astfel, în acest sens este de reținut că suma de 150.000.000 lei pretinsă ca despăgubiri morale și materiale de către reclamant nu a fost niciodată recunoscută ca fiind datorată de către pârât și ca atare instanțele au avut menirea, ca în funcție de probele administrate, în cauză, să stabilească: dacă pârâta datorează despăgubiri, care este natura lor (materiale sau morale) și care este cuantumul lor. După mai multe cicluri procesuale, instanța de fond – Tribunalul Arad – având în vedere considerentele deciziei de casare, a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale și morale la care are dreptul reclamantul în conformitate cu prevederile art.504 și 507 C.proc.pen.

și 998 și următorii C. civ.(cadrul juridic stabilit prin decizia de casare) având în vedere probele administrate în cauză. În ceea ce privește daunele materiale în mod legal și temeinic instanța de fond, confirmată și de către instanța de apel, a avut în vedere comparativ veniturile pe care le realiza reclamantul înainte de arestare și condamnare și veniturile pe care le-a realizat după executarea pedepsei, când nu a putut să se încadreze în muncă decât ca muncitor. A calculat astfel salariul de care a fost lipsit pe timpul detenției, diferența dintre salariul obținut după executarea pedepsei și cel avut anterior, aplicând și un spor reactualizat. În ceea ce privește valoarea bunurilor care au fost confiscate cu ocazia arestării, s-a avut în vedere valoarea lor actuală ajungându-se la un total de 200.000.000 lei.

În ceea ce privește daunele morale ele au fost apreciate avându-se în vedere durata executării pedepsei – 3 ani și 6 luni – condițiile deosebit de grele ale detenției în perioada respectivă pentru infracțiuni de natură politică, suferințele pe plan fizic, moral, social și profesional pe care le-a avut reclamantul. Deasemenea s-au avut în vedere și atingerile care i-au fost aduse reclamantului cu privire la onoarea sa și reputația sa, ca urmare a condamnării sale penale. Cuantumul daunelor morale au fost apreciate avându-se în vedere toate aceste critici ca fiind de 400.000.000 lei. Suma totală a despăgubirilor materiale și morale, pentru considerentele mai înainte arătate este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de către reclamant, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei pronunțate de către instanța de apel conform prevederilor art.371 2 al.3 C.proc.

civ., creanța se indexează în faza executării silite, la zi. Astfel fiind întrucât nici una din criticile formulate de către reclamantul recurent nu este fondată, urmează a respinge recursul ca neîntemeiat. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în recursul său, invocă următoarele motive. Primul motiv bazat pe prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ.se referă la faptul că judecarea cauzei s-a făcut fără citarea procurorului pe întregul parcurs al procesului. Prin cel de al doilea motiv formulat în baza art.304 pct.9 C.proc.civ.se susține că deși reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale, instanța a stabilit că daunele materiale sunt în cuantum de 200.000.000 lei. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, se arată că acestea sunt exagerat de mari și nu au fost stabilite după niște criterii obiective.

Recursul pârâtului este nefondat. Astfel, în ceea ce privește prima critică (care, de altfel, a fost invocată și ca motiv de apel și a fost respinsă de către instanța de apel cu o judiciară motivare) urmează a reține că participarea procurorului în cadrul procesului civil se face în conformitate cu prevederile art.45 C.proc.civ.și, bineînțeles, și în cazurile în care se prevede în mod expres că este obligatorie participarea sa printr-o lege; în rest, participarea este la latitudinea parchetului respectiv. În vederea prevederilor art.315 al.2 C.proc.pen. nu are nici o relevanță în cadrul procesului civil. În consecință, critica este neîntemeiată, motivul nu se încadrează în prevederile art.304 pct.5 C.proc.

civ.. Nici cel de al doilea motiv de recurs – referitor la daunele materiale – nu este fondat; critica formulată este un motiv de netemeinicie care se încadrează în prevederile fostului punct 11 al art.304 C.proc. civ., însă, a fost abrogat prin O.U.G. 138/2000; deci Curtea nu mai poate să-l analizeze. Cea de a doua susținere din acest motiv de recurs privind daunele morale, este deasemenea nefondată pentru considerentele care au fost enunțate în analizarea motivelor de recurs ale reclamantului, în care s-a arătat pe larg care au fost criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale. Astfel fiind, urmează a constata că și recursul formulat de către pârât este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamantul C.G.și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.69 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.