ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în examinare

recursurile declarate de reclamantul C.G.și de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Arad, în numele Ministerului Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr.69 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara –

Secția civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat recurentul reclamant C.G.și recurenta pârâtă,

reprezentată de consilier juridic E.B..

Procedura

completă.

Recurentul-reclamant

C.G.solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și

respingerea celuilalt recurs.

Consilier

juridic E.B. pune concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul

Finanțelor Publice și de respingere a recursului reclamantului.

Reprezentantul

Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursurilor, casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 28 septembrie 1995 pe rolul Judecătoriei Gurahont,

reclamantul C.G.a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârât

la plata sumei de 150.000.000 lei cu titlul de despăgubiri materiale și daune

morale.

Pe parcursul

judecării cauzei reclamantul a arătat că întrucât la data de 12 mai 1995 când

în urma admiterii recursului în anulare a fost achitat pentru săvârșirea

infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, suma pretinsă de 150.000.000

lei la cursul dolarului (de 1902 lei/1 dolar) reprezintă 78.864 dolari, deci

este necesar ca suma pretinsă să se actualizeze la cursul la zi al dosarului,

devenind 1.443.211.000 lei (fila 20 dosar nr.3368/1998) apoi 2.615.000.000 lei

(fila 10 dosar 791/2001) și 2.700.000.000 (fila 2 dosar 2585 al Curții Supreme

de Justiție).

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința penală nr.73 din 12 aprilie

1963 Tribunalul Craiova l-a condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru

delictul de uneltire contra ordinii sociale, iar prin decizia penală nr.1370

din 12 mai 1995 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat

de Procurorul General, a casat hotărârile pronunțate și a dispus achitarea sa

în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen..

Mai arată

reclamantul că a suferit o condamnare pe nedrept în condiții foarte grele de

detenție și datorită acestei condamnări, a fost supus aprobiului public,

aducându-i-se grave atingeri onoarei și demnității.

Prin sentința

civilă nr.476 din 28 septembrie 1995 Judecătoria Gurahont și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad având în

vedere prevederile art.2 pct.1 lit.i C.proc.civ.raportat la art.504 al.2

C.proc.pen..

Tribunalul

Arad, prin sentința civilă nr.297 din 5 aprilie 1996, a anulat ca netimbrată

acțiunea reclamantului.

Apelul formulat

de către reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de

Apel Timișoara, care, prin decizia civilă nr.67 din 3 octombrie 1996 a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.

Rejudecând

cauza, Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr.140 din 13 mai 1997 a anulat

din nou ca netimbrată acțiunea reclamantului.

Apelul declarat

de către reclamant a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, care, prin

decizia civilă nr.85 din 25 noiembrie 1997, a desființat sentința și a trimis

cauza spre rejudecare pe fond Tribunalului Arad.

Reclamantul a

declarat recurs împotriva acestei decizii care nu a fost motivat, iar Curtea

Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr.1628 din 3 aprilie 1998, a

constatat nulitatea recursului.

Împotriva

acestei decizii reclamantul a formulat o contestație în anulare, care a fost

respinsă ca nefondată, prin decizia civilă nr.761 din 3 martie 1999 a Curții

Supreme de Justiție.

Cererea de

revizuire formulată de către reclamant împotriva acestei decizii pronunțată în

contestația în anulare, a fost respinsă prin decizia civilă nr.1818 din 19 mai

1999 a Curții Supreme de Justiție.

Reclamantul a

formulat și o cerere de revizuire (împotriva deciziei civile 1628 din 3 aprilie

1998 prin care s-a constatat nulitatea recursului) care a fost respinsă prin

decizia civilă nr.269 din 28 ianuarie 2000 a Curții Supreme de Justiție ca

nefondată.

Rejudecând

cauza ca urmare a casării cu trimitere, Tribunalul Arad, prin sentința civilă

nr.15 din 26 ianuarie 2000, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a

pronunța această sentință instanța a reținut că nu sunt întrunite dispozițiile

art.504 al.1 și 2 C.proc.pen. pentru ca reclamantul să aibă dreptul la reparare

a pagubei suferite întrucât acesta a fost achitat în baza art.10 lit.d

C.proc.pen. și nu în baza art.10 lit.a sau c C.proc.pen..

Prin decizia

civilă nr.56 din 12 iulie 2000, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat

apelul declarat de către reclamant împotriva acestei sentințe.

Împotriva

acestei decizii reclamantul a declarat recurs iar Curtea Supremă de Justiție,

secția civilă prin decizia nr.1042 din 14 februarie 2001 a admis recursul, a

casat decizia Curții de Apel Timișoara, precum și sentința Tribunalului Arad

trimițând cauza spre rejudecare acestui tribunal.

În

considerentele deciziei de casare s-a reținut că principiul răspunderii

statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare în

procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor, deci inclusiv și pentru

ipoteza achitării celui condamnat pe nedrept în baza art.10 lit.d C.proc.pen.,

cum este și cazul în speță.

S-a mai reținut

în acest sens că principiul reparării unor astfel de pagube este prevăzut în

art.23 al.1 din Constituția României și Convenția Organizației Națiunilor Unite

din 10 decembrie 1984, iar prin decizia nr.138 din 12 octombrie 1998 a Curții

Constituționale s-a stabilit că limitarea răspunderii prin prevederile art.504

C.proc.pen. doar la ipoteza achitării în baza art.10 lit.a și c C.proc.pen.

sunt neconstituționale, răspunderea trebuind să fie angajată în toate cazurile

când s-a dispus achitarea.

S-a mai reținut

deasemenea în considerentele deciziei că instanța de casare să aibă în vedere

că prevederile art.504 și 507 C.proc.pen. coroborate cu art.998 și următorii C.

civ.care nu fac nici-o deosebire între prejudiciul moral și cel material;

ambele, dacă sunt dovedite, trebuie acordate.

Cauza a fost

înregistrată sub nr.4791 la data de 24 august 2001 pe rolul Tribunalului Arad.

Rejudecând

cauza în fond după casare cu trimitere, Tribunalul Arad prin sentința civilă

nr.300 din 12 noiembrie 2001, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și

400.000.000 lei daune morale.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că art.504 C.proc.pen.,

folosește generic termenul de „pagubă” fără a face distincție între prejudiciul

patrimonial și cel nepatrimonial, ca atare legiuitorul a voit să apere toate

drepturile unei persoane care a fost condamnată pe nedrept, ori împotriva

căreia s-a luat pe nedrept o măsură preventivă.

La stabilirea

cuantumului daunelor materiale instanța a avut în vedere salariile pe care

reclamantul le realiza înainte de a fi arestat în calitatea sa de contabil

comparativ cu cele realizate după ieșirea din penitenciar când a lucrat ca

muncitor, precum și sporul de salariu reactualizat.

Instanța a avut

în vedere la capitolul daune materiale și prejudiciul suferit de către

reclamant prin confiscarea unor bunuri ca: mobilă, aparate electrice,

încălțăminte, îmbrăcăminte, a căror contravaloare a stabilit-o în funcție de

prețurile actuale ajungând la suma totală a daunelor materiale de 200.000.000

lei.

În ceea ce

privește cuantumul daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere perioada

în care reclamantul a fost lipsit de libertate (3 ani și 6 luni) atingerea care

i s-a adus privind libertățile individuale, suferință pe plan moral, social și

profesional, apreciind că acestea sunt în cuantum de 400.000.000 lei.

În ceea ce

privește suma pretinsă de către reclamant cu titlu de despăgubiri 2.615.000.000

lei, ce reprezintă actualizarea sumei de 150.000.000 lei pretinsă prin acțiunea

introductivă, s-a apreciat că ea nu corespunde realității, întrucât

despăgubirile materiale și morale acordate acoperă integral prejudiciul suferit

de către reclamant.

Împotriva

acestei sentințe au declarat în termen legal apel reclamantul și pârâtul invocând

motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia civilă nr.69 din 29 aprilie 2002, a respins ca

nefondate apelurile formulate.

Pentru a

pronunța această decizie instanța de apel a reținut că instanța de fond a

stabilit în mod legal și temeinic cuantumul despăgubirilor, analizând motivele

formulate de către reclamant și pârât împreună, pentru că fiecare dintre părți

nu erau mulțumite de modalitățile de stabilire a întinderii despăgubirilor;

reclamantul susținând că instanța trebuia să acorde în totalitate sumele pe

care le-a solicitat, iar pârâtul arătând că acestea sunt exagerat de mari și nu

sunt dovedite.

Se reține de

către instanța de apel că instanța de fond a avut în vedere comparativ

veniturile realizate de către reclamant înainte de arestarea și condamnarea sa,

cu cele realizate după executarea pedepsei, stabilindu-se temeinic cuantumul

actualizat al sumelor care reprezintă prejudiciul precum și echivalentul

actualizat al bunurilor confiscate.

Referitor la

cuantumul daunelor morale a apreciat că acestea au fost corect stabilite ele

fiind suficiente pentru acoperirea prejudiciului, ținându-se seama de durata

detenției și implicațiile fizice, morale, psihice și profesionale asupra

persoanei.

A mai reținut

deasemenea instanța de apel că suma stabilită pentru daunele materiale și suma

stabilită pentru daunele morale acoperă prejudiciul suferit de către reclamant,

raportat la momentul pronunțării hotărârii, iar deprecierea acestor sume

suferite din acest moment și până la executarea efectivă va fi acoperită prin

indexarea creanței în faza executării silite conform art.371

2

al.3

C.proc.civ.

Instanța de

apel a apreciat că nici motivul de nulitate a hotărârii invocat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice pentru necitarea Parchetului nu este fondat,

întrucât la soluționarea acestor genuri de cauze nu este prevăzută participarea

obligatorie a procurorului, aceasta fiind lăsată la latitudinea instituției

respective.

Decizia

pronunțată de către instanța de apel a fost recurată în termen legal atât de

către reclamantul C.G.cât și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

În recursul

său, reclamantul susține că instanțele au încălcat formele de procedură

sancționate cu nulitatea, pentru că nu au luat în considerare Buletinul

Statistic, invocând prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ.

Se mai susține,

invocând prevederile art.304 pct.6 C.p.roc.civ., că instanțele „au acordat ceea

ce nu s-a cerut” și „nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere” prin faptul

că nu a procedat la actualizarea legală a sumelor pretinse care nu se putea

face decât prin raportarea la rata inflației menționată în Buletinul Statistic

sau la raportarea la cursul valutar.

Pentru același

motiv în legătură cu actualizarea sumei pretinse, recurentul invocă și

prevederile art.304 punctele 7, 8, 9, 10 și 11 C.proc.civ.întrucât:

-

nu s-a motivat cum s-a actualizat suma;

-

s-a schimbat înțelesul actualizării sumei;

-

nu s-a pronunțat asupra unei probe Buletinul Statistic ;

-

a apreciat eronat probele.

Recurentul a depus la

dosar o serie de calcule, având în vedere

indicele de inflație și altele bazate

pe raportarea la cursul valutar.

Deasemenea au

mai fost depuse și articole din ziare în legătură cu unele cazuri de erori

judiciare în care se menționa și cuantumul despăgubirilor primite de către

victimele erorilor.

Recursul

formulat de către reclamant nu este fondat.

Astfel primul

motiv întemeiat pe punctul 5 al art.304 C.proc.civ.nu se referă la nici o

încălcare a formelor de procedură prevăzut sub sancțiunea nulității de art.105

al.2 C.proc. civ.; aceeași concluzie și în legătură cu susținerea întemeiată pe

prevederile punctului 6 al art.304 C.proc. civ., nefiind vorba de acordarea de

către instanță „a ceea ce nu s-a cerut”.

Tot netemeinice

sunt și susținerile întemeiate pe punctele 7, 8 și 9 ale art.304 C.proc. civ.,

deoarece instanțele în hotărârile pronunțate au arătat în mod clar motivele pe

care se întemeiază soluția, interpretând legal și temeinic actul juridic dedus

judecății și făcând o aplicare corectă a legii.

Susținerea

bazată pe motivul prevăzut de art.304 punctul 10 C.proc.civ.este deasemenea

neîntemeiată întrucât „Buletinul Statistic” nu reprezintă o dovadă în sensul

prevederilor art.172-218 C.proc.civ.și, oricum, nu era în legătură cu

stabilirea cuantumului despăgubirilor ci numai cu actualizarea acestora.

Motivul de

recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.1 C.proc.civ.nu mai poate fi

analizat deoarece această prevedere a fost abrogată prin O.U.G. 138/2000.

Ca o constatare

generală privind motivele susținute de către recurentul-reclamant este aceea că

deși sunt invocate prevederile mai înainte arătate, întreaga motivare a

recursului se referă de fapt la susținerea că instanțele nu au „actualizat”

corect suma pe care o pretins-o prin acțiune.

Recurentul

plecând de la o premiză greșită ajunge evident la o concluzie nefondată.

Astfel, în

acest sens este de reținut că suma de 150.000.000 lei pretinsă ca despăgubiri

morale și materiale de către reclamant nu a fost niciodată recunoscută ca fiind

datorată de către pârât și ca atare instanțele au avut menirea, ca în funcție

de probele administrate, în cauză, să stabilească: dacă pârâta datorează

despăgubiri, care este natura lor (materiale sau morale) și care este cuantumul

lor.

După mai multe

cicluri procesuale, instanța de fond – Tribunalul Arad – având în vedere

considerentele deciziei de casare, a stabilit cuantumul despăgubirilor

materiale și morale la care are dreptul reclamantul în conformitate cu

prevederile art.504 și 507 C.proc.pen. și 998 și următorii C. civ.(cadrul

juridic stabilit prin decizia de casare) având în vedere probele administrate

în cauză.

În ceea ce

privește daunele materiale în mod legal și temeinic instanța de fond,

confirmată și de către instanța de apel, a avut în vedere comparativ veniturile

pe care le realiza reclamantul înainte de arestare și condamnare și veniturile

pe care le-a realizat după executarea pedepsei, când nu a putut să se încadreze

în muncă decât ca muncitor.

A calculat

astfel salariul de care a fost lipsit pe timpul detenției, diferența dintre

salariul obținut după executarea pedepsei și cel avut anterior, aplicând și un

spor reactualizat.

În ceea ce

privește valoarea bunurilor care au fost confiscate cu ocazia arestării, s-a

avut în vedere valoarea lor actuală ajungându-se la un total de 200.000.000

lei.

În ceea ce

privește daunele morale ele au fost apreciate avându-se în vedere durata

executării pedepsei – 3 ani și 6 luni – condițiile deosebit de grele ale

detenției în perioada respectivă pentru infracțiuni de natură politică,

suferințele pe plan fizic, moral, social și profesional pe care le-a avut

reclamantul.

Deasemenea s-au

avut în vedere și atingerile care i-au fost aduse reclamantului cu privire la

onoarea sa și reputația sa, ca urmare a condamnării sale penale.

Cuantumul

daunelor morale au fost apreciate avându-se în vedere toate aceste critici ca

fiind de 400.000.000 lei.

Suma totală a

despăgubirilor materiale și morale, pentru considerentele mai înainte arătate

este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de către reclamant, cu

atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei

pronunțate de către instanța de apel conform prevederilor art.371

2

al.3 C.proc. civ., creanța se indexează în faza executării silite, la zi.

Astfel fiind

întrucât nici una din criticile formulate de către reclamantul recurent nu este

fondată, urmează a respinge recursul ca neîntemeiat.

Pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice în recursul său, invocă următoarele motive.

Primul motiv

bazat pe prevederile art.304 pct.5 C.proc.civ.se referă la faptul că judecarea

cauzei s-a făcut fără citarea procurorului pe întregul parcurs al procesului.

Prin cel de al

doilea motiv formulat în baza art.304 pct.9 C.proc.civ.se susține că deși

reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale, instanța a stabilit că daunele

materiale sunt în cuantum de 200.000.000 lei.

În ceea ce

privește cuantumul daunelor morale, se arată că acestea sunt exagerat de mari

și nu au fost stabilite după niște criterii obiective.

Recursul

pârâtului este nefondat.

Astfel, în ceea

ce privește prima critică (care, de altfel, a fost invocată și ca motiv de apel

și a fost respinsă de către instanța de apel cu o judiciară motivare) urmează a

reține că participarea procurorului în cadrul procesului civil se face în

conformitate cu prevederile art.45 C.proc.civ.și, bineînțeles, și în cazurile

în care se prevede în mod expres că este obligatorie participarea sa printr-o

lege; în rest, participarea este la latitudinea parchetului respectiv.

În vederea

prevederilor art.315 al.2 C.proc.pen. nu are nici o relevanță în cadrul

procesului civil.

În consecință,

critica este neîntemeiată, motivul nu se încadrează în prevederile art.304

pct.5 C.proc. civ..

Nici cel de al

doilea motiv de recurs – referitor la daunele materiale – nu este fondat;

critica formulată este un motiv de netemeinicie care se încadrează în

prevederile fostului punct 11 al art.304 C.proc. civ., însă, a fost abrogat

prin O.U.G. 138/2000; deci Curtea nu mai poate să-l analizeze.

Cea de a doua

susținere din acest motiv de recurs privind daunele morale, este deasemenea

nefondată pentru considerentele care au fost enunțate în analizarea motivelor

de recurs ale reclamantului, în care s-a arătat pe larg care au fost criteriile

de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel fiind,

urmează a constata că și recursul formulat de către pârât este nefondat și

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursurile declarate de reclamantul C.G.și de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Arad, în numele Ministerului Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr.69 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara –

Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.