ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B.Ș.împotriva deciziei civile nr.57 din 17.04.2002 a Curții de Apel Timișoara, secția Civilă. La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic A.L., care a reprezentat intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad. Recurentul-reclamant B.Ș.a lipsit. Procedura completă. Se comunică reprezentantei intimaților o copie a răspunsului la întâmpinare depus de către recurent. Curtea, luând act că nu mai sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbaterea recursului. Consilier juridic A.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: B.Ș.a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, solicitând a fi obligat la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de despăgubiri, pentru faptul că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt și condamnat în primă instanță, după care a fost achitat în urma exercitării căilor legale de atac.

Într-un prim ciclu procesual acțiunea introdusă de reclamant a fost admisă pentru suma de 250.000.000 lei reprezentând daune morale, prin sentința civilă nr.118 din 10 aprilie 2000 a Tribunalului Arad, menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr.132 din 14 noiembrie 2000. Investită cu judecarea recursurilor declarate de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, le-a admis, prin decizia nr.3639 din 11 septembrie 2001, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza la instanța de fond spre rejudecare, pentru ca reclamantul să precizeze temeiul de drept al acțiunii sale.

În rejudecare, după ce reclamantul a invocat ca temei de drept al acțiunii prevederile art.48 alin.3 din Constituție și și-a majorat cuantumul pretențiilor, Tribunalul Arad, secția civilă, prin decizia nr.26 din 21 ianuarie 2002, a respins acțiunea. Apelul declarat de reclamant, motivat în drept prin invocarea aceleiași prevederi constituționale, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.57 din 17 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că prevederea constituțională invocată de reclamant privind răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, poate fi stabilită în conformitate cu dispozițiile speciale, respectiv, art.504 și următoarele din C.proc.pen., care însă nu sunt incidente în cauză întrucât, reclamantul nu a fost „condamnat definitiv”, condiție care se regăsește și în art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile art.998-999 C.civ.., în baza cărora solicită casarea ambelor hotărâri și admiterea acțiunii.

Recursul nu este fondat. În conformitate cu art.294 (1) C.proc. civ.– aplicabile, potrivit art.316, și în instanța de recurs – în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. În cauză, după cum s-a arătat în expunerea rezumată a actelor și lucrărilor dosarului, în al doilea ciclu procesual, atât în fața primei instanțe cât și în apelul declarat împotriva sentinței civile nr.26 din 21 ianuarie 2002, reclamantul a invocat ca temei de drept al cererii sale prevederile art.48 alin.3 din Constituție, în conformitate cu care Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Așadar, însuși textul constituțional face trimitere la legea specială care reglementează condițiile în care se poate cere repararea unor astfel de prejudicii. Potrivit art.504 alineatul 1 din C.proc.pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei a fost achitată prin hotărâre definitivă. Conform alineatului 2 al textului citat, are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată. Or, în cauză, reclamantul nu a fost reținut preventiv și nici nu a fost condamnat definitiv, fiind condamnat doar în primă instanță la 4 luni închisoare corecțională, constatându-se grațiată pedeapsa aplicată, după care a fost achitat în urma exercitării căilor legale de atac.

Instanțele, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale citate, și cum, așa cum s-a mai arătat, în apel și în recurs nu poate fi schimbată „cauza” cererii de chemare în judecată, legalitatea hotărârilor pronunțate nu poate fi examinată în raport de dispozițiile art.998-999 C.civ.. invocate pentru prima dată în recursul declarat în cel de al doilea ciclu procesual. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.Ș.împotriva deciziei nr.57 din 17 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.