ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamantul B.Ș.împotriva deciziei

civile nr.57 din 17.04.2002 a Curții de Apel Timișoara, secția Civilă.

La

apelul nominal s-a prezentat consilier juridic A.L., care a reprezentat

intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad. Recurentul-reclamant B.Ș.a lipsit.

Procedura

completă.

Se

comunică reprezentantei intimaților o copie a răspunsului la întâmpinare depus

de către recurent.

Curtea,

luând act că nu mai sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbaterea

recursului.

Consilier

juridic A.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

B.Ș.a

chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, solicitând

a fi obligat la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu  de  despăgubiri,

pentru  faptul  că  a  fost  trimis  în  judecată  pentru infracțiunea de furt

și condamnat în primă instanță, după care a fost achitat în urma exercitării

căilor legale de atac.

Într-un

prim ciclu procesual acțiunea introdusă de reclamant a fost admisă pentru suma

de 250.000.000 lei reprezentând daune morale, prin sentința civilă nr.118 din

10 aprilie 2000  a Tribunalului Arad, menținută de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, prin decizia nr.132 din 14 noiembrie 2000.

Investită

cu judecarea recursurilor declarate de Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Curtea Supremă

de Justiție, secția civilă, le-a admis, prin decizia  nr.3639 din 11 septembrie

2001, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza la instanța de fond spre

rejudecare, pentru ca reclamantul să precizeze temeiul de drept al acțiunii

sale.

În

rejudecare, după  ce reclamantul a invocat ca temei de drept al acțiunii

prevederile art.48 alin.3 din Constituție și și-a majorat cuantumul

pretențiilor, Tribunalul Arad, secția civilă, prin decizia nr.26 din 21

ianuarie 2002, a respins acțiunea.

Apelul

declarat de reclamant, motivat în drept prin invocarea aceleiași prevederi

constituționale, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.57 din 17 aprilie

2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Pentru

a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că prevederea

constituțională invocată de reclamant privind răspunderea statului pentru

prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, poate

fi stabilită în conformitate cu dispozițiile speciale, respectiv, art.504 și

următoarele din C.proc.pen., care însă nu sunt  incidente în cauză întrucât,

reclamantul nu a fost „condamnat definitiv”, condiție care se regăsește și în

art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Împotriva

deciziei instanței de apel, reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile

art.998-999 C.civ.., în baza cărora solicită casarea ambelor hotărâri și

admiterea acțiunii.

Recursul

nu este fondat.

În conformitate cu art.294 (1) C.proc. civ.– aplicabile,

potrivit art.316, și în instanța de recurs – în apel nu se poate schimba

calitatea părților,  cauza  sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici

nu se pot face alte cereri noi.

În

cauză, după cum s-a arătat în expunerea rezumată a actelor și lucrărilor

dosarului, în al doilea ciclu procesual,  atât în fața primei instanțe cât și

în apelul declarat  împotriva sentinței civile nr.26 din 21 ianuarie 2002,

reclamantul a invocat ca temei de drept al cererii sale prevederile art.48

alin.3 din Constituție, în conformitate cu care Statul răspunde  patrimonial,

potrivit legii,  pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite

în procesele penale.

Așadar,

însuși textul constituțional face trimitere la legea specială care

reglementează condițiile în care se poate cere repararea unor astfel de

prejudicii.

Potrivit

art.504 alineatul 1 din C.proc.pen., orice persoană care a fost condamnată

definitiv  are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă  în

urma rejudecării cauzei a fost achitată prin hotărâre definitivă.

Conform

alineatului 2 al textului citat,  are dreptul la repararea pagubei și persoana

împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele

arătate în alineatul precedent, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost

achitată.

Or,

în cauză, reclamantul nu a fost reținut preventiv și nici nu a fost condamnat

definitiv, fiind condamnat doar în primă instanță la 4 luni închisoare

corecțională, constatându-se grațiată pedeapsa aplicată, după care a fost

achitat în urma exercitării căilor legale de atac.

Instanțele,

făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale citate, și cum, așa cum s-a

mai arătat, în apel și în recurs nu poate fi schimbată „cauza” cererii de

chemare în judecată, legalitatea hotărârilor pronunțate nu poate fi examinată

în raport de dispozițiile art.998-999 C.civ.. invocate pentru prima dată în

recursul declarat în cel de al doilea ciclu procesual.

Față

de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.Ș.împotriva deciziei nr.57 din 17 aprilie 2002 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.