ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5220/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 26 noiembrie 2002 reclamantul C.R. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

repararea pagubelor suferite ca urmare a condamnării tatălui său pe nedrept, la

9 ianuarie 1959 și achitării acestuia conform deciziei penale nr. 4736 din 6

noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, prin obligarea pârâtului la plata

sumei de 1.152.000.000 lei daune materiale, precum și la daune morale în sumă

de 15.000.000.000 lei.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat, că în momentul condamnării se afla în întreținerea tatălui său S.I. care

era salariat, iar daunele materiale pretinse s-au raportat sub aspectul

cuantumului la pierderile de venit indexate la zi pe o perioadă de 5 ani. A

justificat daunele morale prin aceea că, în perioada detenției tatăl său a fost

bătut și chinuit, motiv pentru care la data eliberării suferea de grave

afecțiuni psihice și fizice ce nu s-au putut trata și vindeca niciodată fiind

susținut toată viața de reclamant și de mama sa.

În drept a invocat prevederile art. 998-1002

C. civ. și art. 504-506 C. proc. pen.

A formulat acțiunea în calitate de moștenitor

al tatălui său conform certificatului nr.24 din 10 februarie 1999 eliberat de

Biroul Notarului C.M. Timișoara iar la termenul de judecată din 28 martie 2003

a depus acte pentru justificarea modificării cuantumului daunelor materiale la

1.298.655.000 lei, față de 1.152.000.000 lei, sumă pretinsă prin acțiune.

Învestit cu soluționarea cauzei

Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 259 din 28 martie 2003 a admis în parte

cererea și l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului 1.298.655.000 lei

daune materiale și 7.000.000.000 lei daune morale reprezentând repararea

prejudiciului suferit de tatăl său în urma unei condamnări nedrepte.

A reținut tribunalul că reclamantul, care

la momentul condamnării definitive a tatălui său se afla în întreținerea

acestuia având vârsta de 8 ani, are calitate procesuală activă, cererea de

despăgubiri fiind justificată în baza art. 504 și art. 505 alin. (1) C. proc.

pen. prin aceea că, în perioada celor 5 ani de detenție, defunctul fusese

privat de drepturile salariale ca angajat la Cooperativa S. în funcția de merceolog,

cu salariu de 750 lei lunar.

Cu privire la daunele morale, tribunalul

a apreciat că prin executarea anilor de detenție nejustificată, s-a produs

tatălui reclamantului un prejudiciu moral, dată fiind suferința fizică

încercată de acesta și prestigiul afectat și i-a acordat reclamantului o

reparație echitabilă de 7.000.000.000 lei.

Sentința a fost apelată de reclamant, care,

a cerut majorarea daunelor morale la 15.000.000.000 lei cu motivarea că nici o

sumă de bani nu poate compensa suferința prin care a trecut tatăl său în

închisoarea de la Gherla în cei 5 ani de detenție, și de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice care a invocat lipsa calității procesuale active pe motiv că

reclamantul fiind major la data decesului condamnatului (6 februarie 1999), nu

poate beneficia de prevederile art. 505 C. proc. pen. și a susținut, că suma

exagerată acordată reclamantului diminuează bugetul statului și conduce la o

îmbogățire fără justă cauză în favoarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 95 din 16 iunie

2003 Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile ca nefondate, reținând prin

interpretarea art. 505 alin. (1) C. proc. pen. că reclamantul are calitate

procesuală activă, pentru că la data condamnării definitive a tatălui avea 8

ani, se afla în întreținerea acestuia, de a cărui afecțiune și sprijin material

a fost lipsit, iar daunele materiale acordate, reprezentă o justă și reală despăgubire,

fiind lipsită de relevanță perioada de timp scursă de la încadrarea în muncă a

condamnatului, care nu e de natură a determina erori de calcul.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, au

declarat recurs reclamantul, pârâtul, precum și Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara.

În recursul său reclamantul critică

instanța, susținând că a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a limitat

daunele morale la numai 7.000.000.000 lei sumă care nu poate compensa suferința

la care a fost expus defunctul în cursul executării pedepsei privative de

libertate.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a

invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care

sens a susținut că instanțele nu au ținut seama de faptul că persoana

îndreptățită la daune materiale și morale nu este reclamantul ci tatăl acestuia

care a îndurat efectiv suferințele fizice și morale, și nici de faptul că

sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt mult prea mari raportat la

posibilitatea plătitorului. În precizările motivelor de recurs formulate în

scris sub nr. 26140 din 6 sept. 2004 Ministerul Finanțelor Publice arată că

instanțele au calculat eronat daunele materiale ajungând la suma acordată de

1.298.655.000 lei, în loc de 129.869.730 lei sumă rezultată din înmulțirea

salariului cuvenit defunctului pentru cei 5 ani cât a stat în detenție, 45.000

lei cu 288.599, 4% coeficientul de inflație aplicat pentru perioada 1 ianuarie 1972–31

octombrie 2002 conform adresei I.N.S. Timiș.

În recursul întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. la care a aderat și pârâtul, parchetul a susținut că instanța în mod

greșit a acordat reclamantului despăgubiri pentru daune materiale în cuantumul

pretins (a cărui întindere nu a fost stabilită cu exactitate) întrucât,

neprovenind dintr-o relație de căsătorie a defunctului cu mama sa F.I., acesta

nu a dovedit, că în momentul condamnării tatălui la 5 ani închisoare se afla în

întreținerea sa și că a suferit anumite privațiuni ca urmare a executării

pedepsei de către tatăl său. Că hotărârea confirmată de curtea de apel, a fost

dată cu încălcarea legii și în ce privește despăgubirile acordate în mod

arbitrar pentru daune morale, întrucât pe de o parte, tatăl care a suferit un

prejudiciu nepatrimonial prin condamnarea pe nedrept, în cursul vieții nu a solicitat

și nici nu a făcut demersuri pentru a valorifica acest drept, iar pe de altă

parte, reclamantul nu a dovedit că a fost lipsit de ocrotirea părintească și

privat de afecțiunea tatălui.

Motivele de recurs invocate de părți și

de procuror, se rezumă în esență la: lipsa calității procesuale active;

majorarea despăgubirilor pentru daunele morale de la 7 miliarde lei, la 15

miliarde lei; acordarea în mod arbitrar a daunelor morale în cuantum exagerat;

nestabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului material și acordarea

unei sume disproporționat de mari care nu reflectă realitatea.

Recursurile sunt întemeiate în sensul

considerentelor ce se vor dezvolta în continuare.

Reclamantul C.R. a promovat acțiunea în

calitate de fiu și moștenitor al condamnatului S.I., decedat la 5 februarie

1999, care a fost achitat de pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională, ca

urmare a admiterii recursului în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 4736

din 6 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală.

Acesta și-a întemeiat pretențiile în

drept pe dispozițiile art. 998-1002 C. civ. și art. 504, art. 505, art. 506 C.

proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 505

alin. (1) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea daunelor ca urmare a condamnării

pe nedrept, poate fi pornită de persoana îndreptățită potrivit art. 504, iar

după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care

se aflau în întreținerea sa.

Așadar, victima erorilor judiciare poate

fi nu numai persoana condamnată pe nedrept, ci și copiii acesteia care se află

în întreținerea sa, pot fi titularii acțiunii în despăgubire întemeiată pe

dispozițiile art. 504-505 C. proc. pen. și art. 998 C. civ.

Este de reținut în cadrul răspunderii

civile delictuale că despăgubirile acordate victimelor trebuie să constituie o

justă și integrală reparație a pagubelor cauzate prin fapta ilicită.

Tribunalul, prin sentința pronunțată și

Curtea de apel prin decizia de respingere a apelului au acordat reclamantului

despăgubiri pentru daunele materiale în sumă de 1.298.655.000 lei pe baza

calculului făcut de acesta prin înmulțirea sumei de 750 lei, reprezentând

salariul lunar al condamnatului avut la data arestării conform adeverinței nr. 1749

din 27 martie 2003 eliberată de SC B.P. SA cu numărul de luni cât condamnatul a

executat pedeapsa (60) și cu 288.599,4 % reprezentând rata inflației în

perioada 1 ianuarie 1971-31 octombrie 2002 conform comunicării adresate

reclamantului de către Direcția generală de statistică, Regionala Timiș, cu nr.

7109 din 15 noiembrie 2002.

Deci, instanțele au acceptat calculul

prezentat de reclamant, cu încălcarea principiului contradictorialității care

guvernează procesul civil și nu au dispus chiar din oficiu administrarea unor

probe cum ar fi o expertiză contabilă, care să stabilească cu exactitate

întinderea prejudiciului material solicitat de acesta reprezentând întreținerea

de care a fost frustrat și valoarea actuală a prejudiciului.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

„judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Instanța de apel acordând reclamantului

1.298.655.000 lei despăgubiri pentru daune materiale a pronunțat hotărârea cu

încălcarea prevederilor legale citate.

Și în privința stabilirii și acordării

despăgubirilor pentru daune morale în sumă de 7 miliarde lei hotărârea este

greșită.

Într-adevăr, pentru stabilirea

prejudiciului nepatrimonial care include, de regulă, o doză de aproximare,

instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele

negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor

morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele condamnării,

măsura în care i-au fost afectate situația profesională, socială și familială.

În speță, instanța a considerat cu totul

arbitrar fără să precizeze criterii pentru stabilirea daunelor morale și să

administreze probe în acest sens, că din 15 miliarde lei, sumă solicitată de

reclamant cu titlu de reparație a daunei morale suferite, i se cuvin 7 miliarde

lei drept echivalent de natură să repare dauna morală.

Față de cele ce preced, recursurile

urmează să fie admise, decizia pronunțată de curtea de apel cu încălcarea

principiului contradictorialității și lipsei rolului activ urmează să fie

casată, iar cauza trimisă curții de apel pentru rejudecarea apelurilor, cu

respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de reclamantul C.R. și de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. jud. Timiș împotriva deciziei nr. 95

din 16 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează

și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2004.