ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr. 327

Dosar nr. 2238/2002

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introdusă de instanță, reclamantul

C.D.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor,

solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata de

despăgubiri materiale – salarii, diferențe de salarii, sporuri, indemnizații de

conducere, venituri posibil de realizat – în cuantum de 680.000.000 lei, precum

și la plata de daune morale în sumă de 4 miliarde 320 milioane lei.

În motivarea cererii s-a arătat că în perioada

24 octombrie 1991 – 30 octombrie 1992, respectiv 372 zile, reclamantul a fost

arestat, depus preventiv la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, apoi la

Penitenciarul Craiova, pentru faptele prevăzute de art. 223 alin. (29 C. pen.,

art. 215 alin. (2), art. 289, art. 291 C. pen., fiind în final achitat prin

sentința penală nr. 1543 din 22 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Sibiu,

conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Urmare procesului penal, reclamantul și familia

sa, au fost lipsiți de mijloacele necesare unui trai decent, au suferit psihic

și fizic, au fost afectați pe plan social și profesional.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.

Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea

solicitând obligarea la plata daunelor morale în sumă de 5 miliarde lei, precum

și la plata daunelor materiale de 904.400.000 lei reprezentând cheltuieli

ocazionate cu efectuarea expertizelor în cauzele penale, onorariu avocat,

cheltuieli cu tratamentele medicale și balneoclimaterice până la data mediei de

viață de 75 ani, diminuarea veniturilor urmare reducerii capacității de muncă.

După un prim ciclu procesual – în care acțiunea

a fost respinsă ca inadmisibilă, cauza fiind trimisă spre judecare pe fond, de

Curtea Supremă de Justiție, - la rejudecare, reclamantul și-a precizat din nou

acțiunea, solicitând calcularea și operarea în carnetul de muncă a vechimii și

continuității în muncă pentru timpul cât a fost arestat; reintegrarea pe postul

deținut anterior arestării pe nedrept; obligarea Statului român la plata sumei

de 25 miliarde lei sau a contravalorii a 1.000.000 dolari pentru pagubele

materiale cauzate.

Prin Încheierea nr. 1065 din 14 februarie 2001 a

Curții Supreme de Justiție, judecata cauzei a fost strămutată de la Tribunalul

Mehedinți la Tribunalul Timiș.

În fața acestei instanțe, la data de 12 iunie

2001, reclamantul a renunțat la judecată pentru capătul de cerere privind

reintegrarea sa în postul deținut anterior.

La 11 septembrie 2001 reclamantul își

retractează această cerere de renunțare, iar apoi, își precizează acțiunea

solicitând menținerea ca parte în litigiu a S.C. A.S. Drobeta Turnu Severin

pentru capătul de cerere privind reîncadrarea în funcție.

Prin sentința civilă nr. 703 din 16 octombrie

2001, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în

contradictoriu cu Statul Român – reprezentat de Ministerul Finanțelor –DGFP

Mehedinți și Ministerul de Finanțe București. A obligat Statul Român prin

Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului suma de 1.321.398.222 lei

despăgubiri civile și 800.000.000 lei daune morale, total suma de 2.121.398.222

lei (în care sunt incluse și cheltuielile de judecată) conform raportului de

expertiză E.A. în cuantum de 73.279.927 lei;

A luat act de renunțarea reclamantului cu

privire la reintegrarea în muncă pe postul deținut anterior;

A respins capătul de cerere cu privire la

înscrierea în carnetul de muncă a vechimii în muncă pe timpul cât a fost

arestat pe nedrept în contradictoriu cu S.C. A.S. Balotești Drobeta Turnu

Severin, ca neîntemeiată;

A respins în rest acțiunea reclamantului precizată

ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că:

- în speță sunt întrunite condițiile art. 504-506

C. proc. civ. pentru ca reclamantul să poată solicita despăgubiri Statului

Român pentru repararea pagubelor suferite în urma arestării nelegale;

- din expertiza contabilă efectuară de. E.A., reformulare,

urmare și a obiecțiunilor formulate de Ministerul Finanțelor în sensul că

sumele stabilite prin expertiza efectuată sunt doar „posibile”, rezultă sumele

nete și certe care i se cuvin reclamantului: 366.478.470 lei – venituri din

salarii; 220.849.970 lei venituri din dividendele neîncasate; 660.606.268 lei

cheltuieli cu procesele; 660.791.954 lei – venituri nerealizate din „ cenzorate

și consilii”;

- în funcție de numărul de zile în care

reclamantul a fost lipsit de libertate, de gradul de constrângere al măsurilor

preventive, de reputația persoanei, de suferințele psihice și fizice suportate,

daunele morale se apreciază la suma de 800 milioane lei, incidente fiind

prevederile art. 998, art. 999 și art. 1.000 alin. (3) C. civ.;

- cât privește cererile privind înscrierea în

carnetul de muncă a vechimii corespunzătoare perioadei în care a fost arestat

pe nedrept, și cea referitoare la reîncadrarea în muncă, pe postul deținut

anterior, acestea nu pot fi admise.

La cererea privind reîncadrarea, reclamantul a

renunțat la data de 12 iunie 2001, renunțare devenită irevocabilă, chiar dacă

s-a revenit asupra ei. De altfel, chiar dacă s-ar admite că revenirea asupra

renunțării ar fi posibilă, oricum cererea este de respins, în considerarea

faptului că unitatea a procedat legal la desfacerea contractului de muncă.

- Urmează a se respinge și cererea privind

înscrierea în carnetul de muncă privind vechimea în muncă pe timpul cât a fost

arestat pe nedrept, față de S.C. A.S. Balotești.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă

nr. 41 din 25 martie 2002, a respins apelurile declarate de reclamantul C.D.D.,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți – Drobeta Turnu Severin,

Ministerul Finanțelor Publice Mehedinți și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș, împotriva sentinței civile nr. 703 din 16 octombrie 2001 pronunțată de

Tribunalul Timiș, și cererile de intervenție accesorie și în interes propriu

formulate de intervenientele C.C., B.C.M. și C. I.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut următoarele:

- prin raportul de expertiză contabilă coroborat

cu probele administrate, au fost stabilite despăgubirile cuvenite în cuantum de

1.321.398.222 lei prejudiciu material cauzat, în care s-au inclus: venituri

nerealizate din salarii – 366.478.470 lei; venituri nerealizate din dividende –

220.847.870 lei și cheltuieli ocazionate cu procesele ce reprezintă de altfel

cheltuieli de judecată, totalul acestor despăgubiri fiind în cuantum de

660.606.268 lei, la acestea adăugându-se venituri nerealizate din cenzorate și

consilii de administrație în sumă de 660.791.954 lei;

- conform art. 998 C. civ., ceea ce trebuie reparat

nu este numai paguba produsă la data când a fost săvârșită fapta ilicită, ci și

aceea care se prezintă ca o prelungire neîndoielnică și directă a prejudiciului

inițial, iar în sensul art. 504 C. proc. pen., prin pagubă urmează a se înțelege

nu numai venitul de care a fost lipsit pe timpul deținerii, ci și orice

cheltuială derivată din faptul deținerii și în legătură directă cu ea;

- daunele morale, în cuantum de 800.000.000 lei,

au fost acordate, avându-se în vedere faptul că prin condamnare i-a fost

știrbită reputația reclamantului, afectată poziția socială, s-au avut în vedere

suferințele psihice și fizice, raportat la numărul zilelor de detenție;

- prin acordarea despăgubirilor materiale și

morale în sumă totală de 2.121.398.222 lei a fost reparat integral prejudiciul

cauzat reclamantului, în cuantumul acestor despăgubiri fiind incluse și

celelalte drepturi cuvenite în raport de vechimea și continuitatea în muncă,

respectiv sporul de vechime în aceeași unitate și celelalte drepturi ce derivă

de aici;

- cu privire la cererea de reintegrare în postul

deținut anterior, reclamantul a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere

astfel că nu mai putea reveni asupra acestei renunțări;

- potrivit dispozițiilor art. 371

2

C.

proc. civ., cu ocazia executării silite, organul de executare poate actualiza

valoarea obligației stabilite în bani, reclamantul având deci această

posibilitate;

- pentru aceleași considerente, se va respinge

cererea de intervenție accesorie, și cererile de intervenție în interes propriu

se vor respinge nefiind aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mehedinți, în numele Ministerului Finanțelor Publice, reclamantul

C.D.D. și intervenientele C.M.C., C.I.G., B.C.M..

În recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, se reține:

- instanța nu a observat că în cauză, D.G.F.P.

Mehedinți, nu avea calitatea de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice

în raport de prevederile Legii nr. 19/2001 conform cărora, numai ministrul

finanțelor putea mandata această unitate să reprezinte Ministerul Finanțelor

Publice, în cauză delegația de împuternicire fiind emisă de către Direcția

Generală Juridică București.

- Statul Român a fost obligat la despăgubiri

pentru prejudicii care nu erau certe, respectiv venituri din dividende și sume

de care ar fi fost lipsit reclamantul pentru că nu a mai făcut parte din

consiliul de administrație ori din cenzorate;

- Temeiul de drept reținut de instanță – art. 990

și art. 1000 alin. (3) C. civ., este greșit, negăsindu-și aplicarea în cauză, răspunderea

statului în baza art. 504 -506 C. proc. pen. fiind o răspundere obiectivă, ce

nu se poate întemeia pe un suport de prepușenie, în calitate de comitent.

Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mehedinți, a formulat recurs în numele Ministerului Finanțelor Publice,

criticând hotărârea dată în apel care a menținut cuantumul despăgubirilor

morale și materiale date de instanța de fond.

Se susține de asemeni, că în mod greșit s-a

menținut obligarea la plata sumei de 660.791.954 lei ca venituri posibile

nerealizate, prejudiciu nedovedit în mod cert, iar cu privire la daunele

morale, acestea au fost acordate, fără criterii bine definite, în cuantum

exagerat.

Intervenienta C.M.C. critică hotărârea atacată

pentru motive de fond susținând că reclamantului trebuiau să i se acorde și

despăgubiri reprezentând salariul neîncasat corespunzător funcției de director,

precum și diferențe salariale dintre funcția de economist principal și cea

deținută anterior arestării pe nedrept, despăgubirile civile fiind calculate

eronat de instanța de fond, inclusiv în ce privește cuantumul daunelor morale.

Recurentele B.C.M. și C.I.G., susțin că

respingerea cererii de intervenție s-a făcut netemeinic și nelegal, ele fiind

afectate grav ca urmare a arestării pe nedrept a tatălui lor, iar cu privire la

daunele morale, acestea trebuiesc acordate spre limita superioară a cererii

formulate, respectiv pentru suma de 2.800.000.000 lei.

Reclamantul C.D.D. în dezvoltarea motivelor sale

de recurs arată că:

- greșit s-a respins critica privind reconstituirea

vechimii în muncă pentru perioada de arestare și detenție preventivă,

- în ce privește daunele materiale cuantumul

acestora a fost stabilit în mod necorespunzător, fără a se lua în calcul, exp. ec.

E.A.– supliment.

În acest sens, daunele materiale ce trebuiau

acordate, sunt: 1.985.064.056 lei – în loc de 1.321.398.222 lei; 2.650.994.089

lei în loc de 1.321.398.222 lei – sume actualizate cu indicele de inflație la

data de 31 martie 2002 – sau, 3.892.994.088 lei în loc de 1.321.398.222 lei, ce

cuprinde corecția drepturilor în funcție de influențele prevederilor Legii

pensionării nr. 19/2000.

- instanța de apel a reținut greșit dispozițiile

art. 371

2

C. proc. civ., referitor la posibilitatea actualizării

valorii obligației stabilite în bani, cu ocazia executării silite, instanța de

recurs urmând a reține în hotărâre actualizarea sumelor acordate cu titlu de

despăgubiri, potrivit indicelui de inflație, pe perioada de la data acordării –

31 martie 2002 – până la data punerii efective în executare a hotărârii.

- cu privire la daunele morale – instanțele nu

au avut în vedere toate criteriile de apreciere, respectiv gravele consecințe

pe care le-a avut arestarea și judecarea reclamantului, din probele

administrate putându-se desprinde criterii care ar fi condus la stabilirea unui

cuantum care să realizeze o reparare integrală și efectivă a suferințelor

psihice și fizice încercate.

- referitor la capătul de cerere privind

reintegrarea pe postul deținut anterior arestării preventive, instanța trebuia

să rețină că, în mod justificat, s-a revenit la cererea de renunțare la funcție

și nu să facă aplicarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., nefiind vorba de

formularea unei noi cereri sub acest aspect.

- instanța de recurs, să precizeze în hotărârea

ce va pronunța, că sumele acordate ca despăgubiri materiale și morale se vor

actualiza în funcție de indicele de inflație – stabilit până la punerea în

executare a hotărârii judecătorești.

Analizând actele și lucrările dosarului este de

reținut:

- În ce privește recursurile formulate de

intervenientele în interes propriu B.C.M. și C.I.G., acestea nu sunt

întemeiate.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de

apel, cererile formulate astfel de către recurentele de acum, pentru prima dată

în fața instanței de apel, raportat la prevederile art. 50 alin. (2) sunt

inadmisibile, motiv pentru care soluția de respingere apare ca legală.

Așa fiind, recursurile urmează a fi respinse.

- Referitor la susținerea din recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, privind lipsa calității de

reprezentant în cauză, pentru Ministerul Finanțelor, a D.G.F.P. Mehedinți și de

aici că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, aceasta nu

poate fi primită, câtă vreme Ministerul Finanțelor Publice a fost citat legal, în

mod separat, hotărârea fiind pronunțată tot astfel.

- De altfel, apelul declarat în cauză de

D.G.F.P. Mehedinți, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

Publice, a fost însușit în mod expres de către acesta din urmă, iar pe de altă

parte, a se invoca acum propria culpă a Ministerului Finanțelor în legătură cu

mandatul dat, nu poate fi admis.

Recursurile - promovate de reclamant, de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de Ministerul Finanțelor

Publice și de intervenienta accesorie C.M. C., sunt fondate însă, potrivit

celor ce urmează:

Recursurile privesc, printre altele, acordarea,

corectă sau nu, a daunelor, de către prima instanță, menținute astfel în apel.

În acest sens, s-au invocat erori de calcul, acordarea nejustificată a unor

sume, sau neacordarea altora. Critici în acest sens au fost formulate și în

apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe, cu referire directă la

expertiza contabilă efectuată în cauză și la concluziile acesteia, în temeiul cărora

a fost dată hotărârea.

Tocmai în soluționarea apelurilor formulate

astfel, instanța de apel a admis cererea apelantei Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, dispunând efectuarea unei noi expertize, ambele părți

depunând la dosar, la indicația instanței, obiectivele de rezolvat. În

considerarea (eronată) a prevederilor art. 292 C. proc. civ., instanța a

revenit însă, nejustificat asupra probei admise, probă pertinentă soluționării

cauzei, raportat la prevederile art. 295 C. proc. civ. și cu atât mai mult, cu

cât reclamantul apelant făcuse dovada, în apel, cu raportul de expertiză

supliment – precizări, completări -, efectuat, adevărat, extrajudiciar, că

același expert a înțeles să revină, în parte, asupra expertizei avută în vedere

de instanță.

Revenind asupra probei, în aceste circumstanțe,

instanța a încălcat astfel prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Apoi, sub un alt aspect, este adevărat că în

prezent, dispozițiile art. 371

2

C. proc. civ. permit ca, în anumite

condiții, - printre altele, când titlul executoriu conține suficiente criterii,

organul de executare să poată actualiza valoarea obligației stabilite în bani.

Această dispoziție, aplicabilă în materia

executării silite, nu poate exclude însă, incidența, la cerere, a prevederilor

art. 294 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul cărora reclamantul a solicitat, în

apel, actualizarea valorică a sumelor acordate de către prima instanță. În

atare situație, greșit instanța de apel nu s-a pronunțat pe fond asupra cererii

formulate, acest lucru neputându-se face, desigur, cu ocazia judecării

recursului.

Mai este de reținut, în legătură cu recursul

promovat de reclamant, că unul din capetele de cerere, reluat în apel, l-a

constituit înscrierea în carnetul de muncă a vechimii în muncă reconstituite,

cerere formulată în considerarea dispozițiilor art. 504 alin. (4) C. proc. pen.

Prima instanță a respins această cerere, fără

motivare, iar instanța de apel, a menținut implicit soluția, din considerentele

hotărârii atacate cu recurs, nerezultând însă că s-a pronunțat în legătură cu

motivul de apel invocat sub acest aspect. În acest sens, nu se poate presupune

că afirmația sumară din hotărâre, cum că în cuantumul despăgubirilor acordate

sunt incluse și celelalte drepturi cuvenite în raport de vechimea în muncă,

reprezintă o motivare a soluției date, critica din apel vizând faptul că

cererea având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă și înscrierea acestei

mențiuni în cartea de muncă, a fost greșit respinsă.

De altfel, în apel, partea, față de care, prima

instanță s-a pronunțat în această privință – S.C. A.S. Balotești Drobeta Turnu

Severin , - nici nu a fost citată.

Așa fiind și raportat la prevederile

art. 314 și art. 315 C. proc. civ., în sensul celor de mai sus, recursurile

urmează a fi admise, a se casa hotărârea atacată și a se trimite cauza pentru

rejudecarea apelurilor în vederea completării probatoriului administrat, în

principal prin efectuarea expertizei contabile menționate, ocazie cu care

instanța se va pronunța corespunzător și asupra cererilor amintite, având în

vedere și celelalte chestiuni invocate în recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de D.G.F.P. Mehedinți în numele

Ministerului Finanțelor Publice, de reclamantul C.D.D. și intervenienta în

interes propriu C.M.C. împotriva deciziei nr. 41 din 25 martie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Respinge recursul declarat de intervenientele

B.C.M. și C.I.G. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

ianuarie 2003.