ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4284/2004

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

martie 2001, a înregistrat acțiunea contra Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor, prin care a solicitat:

- 2 miliarde lei contravaloarea

daunelor materiale produse prin arestarea ilegală în perioada 10 februarie – 6

martie 1997 și

- 3 miliarde lei daune morale pentru

lipsirea de libertate în aceeași perioadă.

Acțiunea s-a întemeiat pe

dispozițiilor art. 504 alin. (1) și (2) C. proc. pen., izvorând din eroarea

judiciară comisă contra reclamantului.

Se relevă, în esență, în cererea de

chemare în judecată că:

- în 1995 s-au efectuat cercetări

pentru dare de mită și furt, dispunându-se clasarea pe prima faptă și

restituirea la poliție, pentru completarea cercetărilor, pentru furt:

- timp de peste 2 ani dosarul a

rămas în nelucrare, iar la 5 februarie 1997, i s-a prezentat reclamantului

materialul de urmărire penală, fiind înaintat Parchetului cu propunere de

trimitere în judecată;

- ulterior, la 10 februarie 1997 a

fost arestat preventiv și trimis în judecată, iar, prin încheierea din 16

februarie 1997 a Tribunalului Brașov, a fost revocată măsura arestării;

- prin sentința penală nr. 746 din

18 martie 1999, după 2 ani, a fost achitat, în baza art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. și i s-a aplicat o amendă administrativă, soluție infirmată prin

decizia nr. 791/A din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului Brașov care a dispus

achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., menținută prin decizia penală,

definitivă, din 9 februarie 2000 a Curții de Apel Brașov, care a respins

recursul Parchetului;

- se invocă tracasarea timp de

aproape 5 ani (1995 – 2000) în procesul penal, arestarea ilegală, pierderea

întregii averi pentru subzistență și apărare, încălcarea art. 5 din CEDO, art.

20 și art. 23 din Constituție și art. 504 – 506 C. proc. pen.

Relativ la daunele materiale se

arată că reclamantul după arestare și-a pierdut clientela atelierului de

vulcanizare, care avea un bun vad comercial și că a vândut toată averea

imobiliară și mobiliară, de 2 miliarde lei, pentru plata datoriilor. Distinct

de această daună materială reclamantul pretinde și un prejudiciu moral de 3

miliarde lei generat de:

-

presiunea

psihică timp îndelungat în procesele penale;

- uzura cotidiană a acestora și

stresul major care i-au creat căderi depresive, cu grave consecințe asupra

profesiei, familiei și prezenței sale sociale;

- lipsirea de libertate cu efectele

foarte grave pe plan fizic și psihic și, mai ales, al existenței profesionale,

și altele.

473/S/2002 Tribunalul Brașov a admis, în parte, acțiunea și a obligat Statul

Român la 250 milioane lei cu titlu de daune morale, fiind respinsă cererea de

daune materiale, reținându-se, în esență, că:

- „orice persoană, care a fost

victima unei erori judiciare ori a unei arestări ilegale, este îndrituită la

reparații pentru paguba pricinuită acesteia, indiferent de situația produsă a

erorii judiciare”;

- „reglementarea cadru, în această

materie, o reprezintă art. 48 alin. (3) din Constituție, care statuează că

statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin

erorile comise în procesele penale”,

- „referitor la cuantumul daunelor

morale se apreciază că, în raport de importanța valorilor lezate: libertatea

individuală, demnitatea și onoarea, de suferințele produse pe plan moral,

social și profesional, suma de 250 miliarde lei este suficientă pentru a

realiza o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant”, iar

- „în ce privește prejudiciul

material reclamantul nu l-a probat, ca fiind o consecință directă a arestării

sale nelegale”.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 10/Ap din 13 februarie 2003, a respins toate cele trei apeluri

declarate de părțile în proces și de procuror, reținând că:

- s-a comis o eroare judiciară

neimputabilă reclamantului, iar, lipsirea de libertate ilegală atrage

răspunderea statului în baza art. 48

3

din Constituție și art. 504 C.

proc. pen.;

- evaluarea prejudiciului moral s-a

făcut judicios, suma acordată fiind echitabilă și suficientă, iar hotărârea

este, prin ea însăși, o reparație morală acordată reclamantului”, însă

- în privința daunelor materiale,

acesta nu a „demonstrat existența unui raport e cauzalitate între arestarea

preventivă nelegală și pierderile materiale despre care reclamantul face

vorbire”.

recurs ambele părți și procurorul, ca și în apel, formulând, în esență,

aceleași critici.

3.1. Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor, care a mandatat Direcția Finanțelor Publice Brașov, pe temeiul din

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că:

- soluția din apel este netemeinică

întrucât a menținut în continuare soluția instanței de fond și a considerat că

reclamantul este victima unei erori judiciare” și

- daunele morale nu sunt justificate

și nici probate.

3.2. Reclamantul, pe temeiul,

generic consemnat, din art. 299 – 316 C. proc. civ., fără a califica în

cazurile din art. 304 C. proc. civ. motivele, susține, în esență, că:

- suma de 250 miliarde lei, „nu

acoperă nici cel puțin suma ce m-a costat pe mine cu toate cheltuielile, de

avocați și alte cheltuieli anexe să scap de pușcărie,

- există un raport de cauzalitate

direct între arestarea ilegală a sa și daunele materiale produse și probate,

publicitatea negativă din media scrisă și TV, care a îndepărtat clientela,

precum și intervenția polițiștilor de la Brașov la taximetriști spre a-i

determina să nu mai aducă clienți la atelier sunt elemente dovedite în acest

sens.

3.3. Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 9 și 11 C. proc. pen., a

susținut că:

- arestarea a fost legală și reclamantul

nu a fost victima unei erori judiciare, la data arestării fapta fiind dovedită,

iar măsura arestării a fost revocată, ulterior, de Judecătoria Brașov, instanța

de recurs respingând recursul parchetului;

- Judecătoria Brașov a confirmat

rechizitoriul în ce privește vinovăția și fapta, dar a aplicat art. 18

1

C. pen. și l-a achitat pe inculpat, iar instanța de apel și apoi cea de recurs

au dispus achitarea pe fond în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- reclamantul era recidivist și „în

permanent conflict cu legea penală”, acesta fiind „profilul uman și social al

reclamantului la care trebuia să se raporteze instanța de fond;

-„chiar dacă reclamantul a suferit

că a fost arestat, ceea ce este firesc și comun tuturor celor care sunt privați

de libertate, suferința sa trebuie raportată la legalitatea măsurii arestării

preventive … astfel că ea nu poate constitui un temei juridic al pretențiilor

contra statului”.

4.1. Instanța de apel a analizat

corect și complet materialul probator, calificând judicios răspunderea

obiectivă specială a Statului, în dispozițiile constituționale și în cele din

codul de procedură penală. De asemenea, în apel s-a examinat atent condițiile

de admisibilitate ale răspunderii statului, prevăzute în art. 504 alin. (1) C.

proc. pen. , în limitele stabilite de Curtea Constituțională prin decizia nr.

45/1998, invocată și în decizia recurată.

4.2. Este inadmisibil ca în

acțiunea, întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. și pe

art. 48 alin. (3) din Constituție, să se repună în discuție legalitatea

arestării preventive, a deciziei irevocabile de achitare și alte aspecte

irelevante privind starea de recidivă și de conduită anterioară a recurentului,

așa cum se relevă în recursul parchetului. Odată ce s-a decis, irevocabil,

achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. , evident că

lipsirea de libertate, prin arestare, este ilegală, astfel că nu se poate primi

teza parchetului prin care se încearcă a se acredita ideea că „la data

arestării fapta era dovedită”.

În sfârșit, în ambele recursuri, ale

Parchetului și Ministerului Finanțelor, se susține că daunele morale nu sunt

justificate, iar suferința reclamantului prin arestare nu poate constitui temei

al daunelor morale, întrucât măsura, la acea dată, era legală.

Aceste susțineri sunt, evident,

simple afirmații, ilustrând complezența declarațiilor de apel și, apoi, de

recurs, a celor două autorități publice, raportat la îndatorirea

constituțională de a respecta și de a se supune unei hotărâri judecătorești

irevocabile care consacră autoritatea de lucru judecat, la rangul de lege.

4.3. Cu privire la recursul declarat

de reclamant, sub ambele aspecte, întinderea daunelor morale și existența celor

materiale, în sinteză, se reține că ambele instanțe au dat:

- o justă apreciere probelor și o

corectă evaluare a criteriilor de determinare echitabilă și proporțională a

sumei compensatorii de 250 milioane lei cu titlu de daune pentru prejudiciul

moral complex produs prin arestarea ilegală a inculpatului și purtarea sa, timp

de aproape 5 ani, într-un proces penal, în care, în final, s-a decis,

irevocabil, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. , precum și

- o completă analiză a probelor

complexe relative la daunele materiale pretinse pe același temei al răspunderii

delictuale, prevăzută de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și art.

999 C. civ., reținând că nu sunt întrunite, cumulativ condițiile acestui tip de

răspundere, cu referire specială la absența raportului de cauzalitate între

arestarea ilegală și încetarea activității sale comerciale la atelierul de

vulcanizare, prin pierderea clientelei, ca efect al pierderii onorabilității

comerciale și a onestității cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de reclamantul

B.G., precum și recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva

deciziei nr. 10/Ap din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2004.