ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4284/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Reclamantul B.G., la data de 2 martie 2001, a înregistrat acțiunea contra Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, prin care a solicitat: - 2 miliarde lei contravaloarea daunelor materiale produse prin arestarea ilegală în perioada 10 februarie – 6 martie 1997 și - 3 miliarde lei daune morale pentru lipsirea de libertate în aceeași perioadă. Acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiilor art. 504 alin. (1) și (2) C. proc. pen., izvorând din eroarea judiciară comisă contra reclamantului.

Se relevă, în esență, în cererea de chemare în judecată că: - în 1995 s-au efectuat cercetări pentru dare de mită și furt, dispunându-se clasarea pe prima faptă și restituirea la poliție, pentru completarea cercetărilor, pentru furt: - timp de peste 2 ani dosarul a rămas în nelucrare, iar la 5 februarie 1997, i s-a prezentat reclamantului materialul de urmărire penală, fiind înaintat Parchetului cu propunere de trimitere în judecată; - ulterior, la 10 februarie 1997 a fost arestat preventiv și trimis în judecată, iar, prin încheierea din 16 februarie 1997 a Tribunalului Brașov, a fost revocată măsura arestării; - prin sentința penală nr. 746 din 18 martie 1999, după 2 ani, a fost achitat, în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. și i s-a aplicat o amendă administrativă, soluție infirmată prin decizia nr. 791/A din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului Brașov care a dispus achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., menținută prin decizia penală, definitivă, din 9 februarie 2000 a Curții de Apel Brașov, care a respins recursul Parchetului; - se invocă tracasarea timp de aproape 5 ani (1995 – 2000) în procesul penal, arestarea ilegală, pierderea întregii averi pentru subzistență și apărare, încălcarea art. 5 din CEDO, art. 20 și art. 23 din Constituție și art. 504 – 506 C. proc. pen. Relativ la daunele materiale se arată că reclamantul după arestare și-a pierdut clientela atelierului de vulcanizare, care avea un bun vad comercial și că a vândut toată averea imobiliară și mobiliară, de 2 miliarde lei, pentru plata datoriilor.

Distinct de această daună materială reclamantul pretinde și un prejudiciu moral de 3 miliarde lei generat de: - presiunea psihică timp îndelungat în procesele penale; - uzura cotidiană a acestora și stresul major care i-au creat căderi depresive, cu grave consecințe asupra profesiei, familiei și prezenței sale sociale; - lipsirea de libertate cu efectele foarte grave pe plan fizic și psihic și, mai ales, al existenței profesionale, și altele.

2. Prin sentința civilă nr. 473/S/2002 Tribunalul Brașov a admis, în parte, acțiunea și a obligat Statul Român la 250 milioane lei cu titlu de daune morale, fiind respinsă cererea de daune materiale, reținându-se, în esență, că: - „orice persoană, care a fost victima unei erori judiciare ori a unei arestări ilegale, este îndrituită la reparații pentru paguba pricinuită acesteia, indiferent de situația produsă a erorii judiciare”; - „reglementarea cadru, în această materie, o reprezintă art. 48 alin. (3) din Constituție, care statuează că statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile comise în procesele penale”, - „referitor la cuantumul daunelor morale se apreciază că, în raport de importanța valorilor lezate: libertatea individuală, demnitatea și onoarea, de suferințele produse pe plan moral, social și profesional, suma de 250 miliarde lei este suficientă pentru a realiza o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant”, iar - „în ce privește prejudiciul material reclamantul nu l-a probat, ca fiind o consecință directă a arestării sale nelegale”.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 10/Ap din 13 februarie 2003, a respins toate cele trei apeluri declarate de părțile în proces și de procuror, reținând că: - s-a comis o eroare judiciară neimputabilă reclamantului, iar, lipsirea de libertate ilegală atrage răspunderea statului în baza art. 48 3 din Constituție și art. 504 C. proc. pen.; - evaluarea prejudiciului moral s-a făcut judicios, suma acordată fiind echitabilă și suficientă, iar hotărârea este, prin ea însăși, o reparație morală acordată reclamantului”, însă - în privința daunelor materiale, acesta nu a „demonstrat existența unui raport e cauzalitate între arestarea preventivă nelegală și pierderile materiale despre care reclamantul face vorbire”.

3. Contra deciziei au declarat recurs ambele părți și procurorul, ca și în apel, formulând, în esență, aceleași critici. 3.1. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, care a mandatat Direcția Finanțelor Publice Brașov, pe temeiul din art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că: - soluția din apel este netemeinică întrucât a menținut în continuare soluția instanței de fond și a considerat că reclamantul este victima unei erori judiciare” și - daunele morale nu sunt justificate și nici probate. 3.2. Reclamantul, pe temeiul, generic consemnat, din art. 299 – 316 C. proc. civ., fără a califica în cazurile din art. 304 C. proc. civ.

motivele, susține, în esență, că: - suma de 250 miliarde lei, „nu acoperă nici cel puțin suma ce m-a costat pe mine cu toate cheltuielile, de avocați și alte cheltuieli anexe să scap de pușcărie, - există un raport de cauzalitate direct între arestarea ilegală a sa și daunele materiale produse și probate, publicitatea negativă din media scrisă și TV, care a îndepărtat clientela, precum și intervenția polițiștilor de la Brașov la taximetriști spre a-i determina să nu mai aducă clienți la atelier sunt elemente dovedite în acest sens. 3.3. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 9 și 11 C. proc.

pen., a susținut că: - arestarea a fost legală și reclamantul nu a fost victima unei erori judiciare, la data arestării fapta fiind dovedită, iar măsura arestării a fost revocată, ulterior, de Judecătoria Brașov, instanța de recurs respingând recursul parchetului; - Judecătoria Brașov a confirmat rechizitoriul în ce privește vinovăția și fapta, dar a aplicat art. 18 1 C. pen. și l-a achitat pe inculpat, iar instanța de apel și apoi cea de recurs au dispus achitarea pe fond în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen.; - reclamantul era recidivist și „în permanent conflict cu legea penală”, acesta fiind „profilul uman și social al reclamantului la care trebuia să se raporteze instanța de fond; -„chiar dacă reclamantul a suferit că a fost arestat, ceea ce este firesc și comun tuturor celor care sunt privați de libertate, suferința sa trebuie raportată la legalitatea măsurii arestării preventive … astfel că ea nu poate constitui un temei juridic al pretențiilor contra statului”. 4. Recursurile sunt nefondate. 4.1. Instanța de apel a analizat corect și complet materialul probator, calificând judicios răspunderea obiectivă specială a Statului, în dispozițiile constituționale și în cele din codul de procedură penală.

De asemenea, în apel s-a examinat atent condițiile de admisibilitate ale răspunderii statului, prevăzute în art. 504 alin. (1) C. proc. pen. , în limitele stabilite de Curtea Constituțională prin decizia nr. 45/1998, invocată și în decizia recurată. 4.2. Este inadmisibil ca în acțiunea, întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. și pe art. 48 alin. (3) din Constituție, să se repună în discuție legalitatea arestării preventive, a deciziei irevocabile de achitare și alte aspecte irelevante privind starea de recidivă și de conduită anterioară a recurentului, așa cum se relevă în recursul parchetului. Odată ce s-a decis, irevocabil, achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen. , evident că lipsirea de libertate, prin arestare, este ilegală, astfel că nu se poate primi teza parchetului prin care se încearcă a se acredita ideea că „la data arestării fapta era dovedită”. În sfârșit, în ambele recursuri, ale Parchetului și Ministerului Finanțelor, se susține că daunele morale nu sunt justificate, iar suferința reclamantului prin arestare nu poate constitui temei al daunelor morale, întrucât măsura, la acea dată, era legală. Aceste susțineri sunt, evident, simple afirmații, ilustrând complezența declarațiilor de apel și, apoi, de recurs, a celor două autorități publice, raportat la îndatorirea constituțională de a respecta și de a se supune unei hotărâri judecătorești irevocabile care consacră autoritatea de lucru judecat, la rangul de lege.

4.3. Cu privire la recursul declarat de reclamant, sub ambele aspecte, întinderea daunelor morale și existența celor materiale, în sinteză, se reține că ambele instanțe au dat: - o justă apreciere probelor și o corectă evaluare a criteriilor de determinare echitabilă și proporțională a sumei compensatorii de 250 milioane lei cu titlu de daune pentru prejudiciul moral complex produs prin arestarea ilegală a inculpatului și purtarea sa, timp de aproape 5 ani, într-un proces penal, în care, în final, s-a decis, irevocabil, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. , precum și - o completă analiză a probelor complexe relative la daunele materiale pretinse pe același temei al răspunderii delictuale, prevăzută de art. 504 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 998 și art. 999 C. civ., reținând că nu sunt întrunite, cumulativ condițiile acestui tip de răspundere, cu referire specială la absența raportului de cauzalitate între arestarea ilegală și încetarea activității sale comerciale la atelierul de vulcanizare, prin pierderea clientelei, ca efect al pierderii onorabilității comerciale și a onestității cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de reclamantul B.G., precum și recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 10/Ap din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2004.