ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2885/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2322/2002, cu completările ulterioare B.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 11.500.000.000 lei reprezentând echivalentul prejudiciilor materiale și morale suferite ca urmare a arestării și condamnării sale pe nedrept în perioada 6 decembrie 1990–12 iulie 2001. Soluționând cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 429 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în parte acțiunea obligând pe pârât să plătească reclamantului suma de 601.426.571 lei reprezentând daune materiale echivalente cu veniturile nete nerealizate în perioada aprilie 1995-octombrie 1996, când nu a prestat activitatea de avocat și suma de 2 (două) miliarde lei, daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit în conformitate cu probele administrate în cauză că reclamantul care la 5 decembrie 1990 era locotenent major în cadrul Poliției Municipiului Brăila, în perioada 27 decembrie 1994–6 ianuarie 1995 a fost inculpat și arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 174 C. pen., iar prin decizia penală nr. 34 din 21 martie 2000 a Curții Militare de Apel București condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. Ulterior, prin decizia nr. 3663 din 12 iulie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, hotărârea de condamnare menționată a fost casată, dispunându-se menținerea sentinței penale nr. 34 din 5 martie 1994 a Tribunalului Militar București prin care reclamantul fusese achitat pentru fapta de care a fost inculpat, în conformitate cu disp.

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Constatând așadar că reclamantul a fost victima unei erori judiciare instanța de fond a socotit că în temeiul art. 504-507 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ., i se cuvin daunele materiale stabilite prin expertiza judiciară efectuată de 601.426.571 lei reprezentând veniturile de care a fost lipsit în timpul cuprins între anii 1995–2000, când deși avea atestat de avocat, era în imposibilitate legală să-și exercite profesia. Totodată s-a apreciat că pentru suferința morală încercată se cuvin reclamantului daune morale de 2.000.000.000 lei. Hotărârea instanței de fond a fost integral infirmată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 21 A din 12 februarie 2003, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 C. proc. pen., întrucât deși a fost trimis în judecată și arestat preventiv pentru două infracțiuni, purtare abuzivă și omor în concurs real, în primă instanță adică prin sentința penală nr. 34 din 5 martie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial, reclamantul a fost achitat numai pentru infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., pentru cea de a doua faptă înlăturându-se răspunderea penală prin intervenția prescripției speciale prevăzute de art. 124 cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. și încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. Instanța de apel a considerat că în condițiile necontinuării procesului penal pentru fapta prescrisă și a obținerii și în acest caz a unei hotărâri de achitare, din culpa reclamantului care nu a stăruit, acesta nu ar putea invoca dreptul la repararea pagubei suferite în condițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., inaplicabilă în condițiile prescrierii răspunderii penale. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile, reclamantul B.N. Invocând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, recurentul a susținut în esență că instanța de apel a aplicat greșit legea, dând o interpretare contrară disp. art. 504 și urm. C. proc. pen., Deciziei nr. 45/1998 a Curții Constituționale a României și totodată că a reținut împotriva dovezilor cauzei că măsura arestării preventive a avut în vedere și infracțiunea de purtare abuzivă.

În legătură cu neconstituționalitatea interpretării date de instanță disp. art. 504 alin.(1) C. proc. pen. recurentul a mai arătat că în condițiile intervenirii prescripției răspunderii penale din culpa organelor judiciare, inculpatul poate și nu este obligat să ceară continuarea procesului penal. Totodată s-a învederat instanței de recurs că recurentul reclamant renunță la capătul de cerere privind majorarea cuantumului daunelor morale. Recursul se dovedește fondat. Prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale, definitivă s-a statuat că potrivit art. 48 alin. (3) din Constituția României dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen.

sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statului îi revine răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele Așadar, răspunderea pentru repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept reglementată de art. 504 C. proc. pen., funcționează și în cazul încetării procesului penal pentru oricare dintre cazurile prevăzute de art. 11 lit. b) cu referire la art. 10 C. proc. pen. Stabilind contrariul, instanța de apel a admis fără temei legal recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Ca urmare recursul reclamantului se va admite cu consecința casării hotărârii atacate, a respingerii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de reclamantul B.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 21/A din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 429 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă. Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.