ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2885/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2322/2002, cu

completările ulterioare B.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 11.500.000.000

lei reprezentând echivalentul prejudiciilor materiale și morale suferite ca

urmare a arestării și condamnării sale pe nedrept în perioada 6 decembrie

1990–12 iulie 2001.

Soluționând cauza în primă instanță

prin sentința civilă nr. 429 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Brăila, secția

civilă, a admis în parte acțiunea obligând pe pârât să plătească reclamantului

suma de 601.426.571 lei reprezentând daune materiale echivalente cu veniturile

nete nerealizate în perioada aprilie 1995-octombrie 1996, când nu a prestat

activitatea de avocat și suma de 2 (două) miliarde lei, daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a stabilit în conformitate cu probele administrate în cauză că reclamantul

care la 5 decembrie 1990 era locotenent major în cadrul Poliției Municipiului

Brăila, în perioada 27 decembrie 1994–6 ianuarie 1995 a fost inculpat și

arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 174 C.

pen., iar prin decizia penală nr. 34 din 21 martie 2000 a Curții Militare de

Apel București condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 C. pen.

Ulterior, prin decizia nr. 3663 din

12 iulie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală,

hotărârea de condamnare menționată a fost casată, dispunându-se menținerea

sentinței penale nr. 34 din 5 martie 1994 a Tribunalului Militar București prin

care reclamantul fusese achitat pentru fapta de care a fost inculpat, în

conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

Constatând așadar că reclamantul a

fost victima unei erori judiciare instanța de fond a socotit că în temeiul art.

504-507 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ., i se cuvin daunele

materiale stabilite prin expertiza judiciară efectuată de 601.426.571 lei

reprezentând veniturile de care a fost lipsit în timpul cuprins între anii

1995–2000, când deși avea atestat de avocat, era în imposibilitate legală să-și

exercite profesia.

Totodată s-a apreciat că pentru

suferința morală încercată se cuvin reclamantului daune morale de 2.000.000.000

lei.

Hotărârea instanței de fond a fost

integral infirmată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 21

A din 12 februarie 2003, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Ministerul Finanțelor Publice pentru

Statul Român.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 C. proc.

pen., întrucât deși a fost trimis în judecată și arestat preventiv pentru două

infracțiuni, purtare abuzivă și omor în concurs real, în primă instanță adică

prin sentința penală nr. 34 din 5 martie 1999 a Tribunalului Militar

Teritorial, reclamantul a fost achitat numai pentru infracțiunea prev. de art.

174 C. pen., pentru cea de a doua faptă înlăturându-se răspunderea penală prin

intervenția prescripției speciale prevăzute de art. 124 cu referire la art. 122

alin. (1) lit. d) C. pen. și încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2

lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Instanța de apel a considerat că în

condițiile necontinuării procesului penal pentru fapta prescrisă și a obținerii

și în acest caz a unei hotărâri de achitare, din culpa reclamantului care nu a

stăruit, acesta nu ar putea invoca dreptul la repararea pagubei suferite în

condițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., inaplicabilă în condițiile

prescrierii răspunderii penale.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale

aplicabile, reclamantul B.N.

Invocând lipsa de temei legal a

hotărârii atacate, recurentul a susținut în esență că instanța de apel a

aplicat greșit legea, dând o interpretare contrară disp. art. 504 și urm. C.

proc. pen., Deciziei nr. 45/1998 a Curții Constituționale a României și

totodată că a reținut împotriva dovezilor cauzei că măsura arestării preventive

a avut în vedere și infracțiunea de purtare abuzivă.

În legătură cu

neconstituționalitatea interpretării date de instanță disp. art. 504 alin.(1) C.

proc. pen. recurentul a mai arătat că în condițiile intervenirii prescripției

răspunderii penale din culpa organelor judiciare, inculpatul poate și nu este

obligat să ceară continuarea procesului penal.

Totodată s-a învederat instanței de

recurs că recurentul reclamant renunță la capătul de cerere privind majorarea

cuantumului daunelor morale.

Recursul se dovedește fondat.

Prin decizia nr. 45 din 10 martie

1998 a Curții Constituționale, definitivă s-a statuat că potrivit art. 48 alin.

(3) din Constituția României dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt

constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute de

text, cazurile în care statului îi revine răspunderea patrimonială pentru

prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele

Așadar, răspunderea pentru repararea

pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept

reglementată de art. 504 C. proc. pen., funcționează și în cazul încetării

procesului penal pentru oricare dintre cazurile prevăzute de art. 11 lit. b) cu

referire la art. 10 C. proc. pen.

Stabilind contrariul, instanța de

apel a admis fără temei legal recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brăila.

Ca urmare recursul reclamantului se

va admite cu consecința casării hotărârii atacate, a respingerii recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și a trimiterii cauzei spre

rejudecarea apelurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de

reclamantul B.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul B.N.

împotriva deciziei nr. 21/A din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 429 din 7 noiembrie 2002

a Tribunalului Brăila, secția civilă.

Respinge ca nefondat apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie

2005.