ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2202/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16

aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul M.I.L. a chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, A.G.F.P. Brăila

pentru plata sumei de 1.500.000.000 lei daune morale ca urmare a arestării sale

în perioada 16 decembrie 1999-7 februarie 2000.

În motivarea cererii, fondată pe

dispozițiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen., reclamantul a arătat că prin

rechizitoriul nr. 476/P/1999 a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) și art. 5 C. pen. , art. 13 din

Legea nr. 87/1994 și art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 33 lit. c) C. pen., fiind totodată și arestat pe perioada 10

decembrie 1999-7 februarie 2000.

Judecătoria Brăila prin sentința

penală nr. 192 din 30 mai 2005 a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea

de înșelăciune [art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.] și l-a condamnat la 2 ani

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 81 C. pen.

). Prin aceeași sentință a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.

25 raportat la art. 290 C. pen. și art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Tribunalul Brăila prin decizia 624

din 10 decembrie 2001 l-a achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen. și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea

prevăzută la art. 13 din Legea nr. 87/1994 în infracțiunea prevăzută de art. 4

din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și în baza art. 10 lit. e) și art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat.

Tribunalul Dâmbovița a rejudecat

cauza, urmare casării cauzei și trimiterii cauzei spre rejudecare (decizia

penală nr. 243/R din 29 martie 2002 a Curții de Apel Galați).

Rejudecând cauza, instanța penală a

desființat în parte sentința penală 192 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei

Brăila și s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și

art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin aceeași decizie (501 din 1 octombrie 2002)

Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 13 (Legea nr.

87/1997) în art. 40 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 alin. (2) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și în baza art. 10 lit.

g) raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a dispus încetarea

procesului penal.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

nr. 76 din 3 februarie 2003 a casat în parte decizia nr. 501/2002 a

Tribunalului Brăila și sentința Judecătoriei Brăila și a schimbat temeiul

achitării pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art.

25 raportat la art. 290 C. pen.

În soluționarea prezentei cauze

Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 819 din16 decembrie 2003 a admis

acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la

1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant.

În motivarea acestei hotărâri instanța

civilă a reținut că urmare procesului penal pornit împotriva reclamantului și

finalizat cu achitarea sa, acesta a suferit un prejudiciu moral exprimat prin

vătămări ale demnității, poziției sociale, credibilității, libertății și

reputației sale. Ca om de afaceri și-a pierdut partenerii și poziția socială.

Familia sa, cei trei copii, a fost supusă oprobriului public pentru că organele

de urmărire penală au făcut public mersul anchetei.

Instanța a constatat că sunt

întrunite cele trei condiții care angajează răspunderea civilă și anume fapta

ilicită, producerea unei vătămări și raportul de cauzalitate între faptă și

prejudiciu, s-a reținut astfel că organele de cercetare penală au trimis în

judecată și au arestat pe reclamant pentru fapte constatate că nu există și

l-au prezentat, prin publicitate, opiniei publice, sub acest aspect.

S-a constatat că statul are

obligația răspunderii patrimoniale conform art. 48 alin. 3 din Constituție și

art. 3 din Protocolul 7 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor

Omului și libertăților fundamentale (Strasburg 19 ) și ratificată de România

prin Legea nr. 30/1994.

Curtea de Apel Galați prin decizia

civilă nr. 355/A din 16 martie 2004 a admis apelurile Parchetului de pe lângă

Tribunalul Brăila și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

D.G.F.P. Brăila și a schimbat în tot sentința civilă nr. 819 din 16 decembrie

2003 a Tribunalului Brăila în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea acestei soluții

instanța a reținut că tribunalul a reținut o situație de fapt inexactă și a

interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză când a stabilit

răspunderea patrimonială a statului pentru privarea de libertate sau a

restrângerii libertății.

Prima instanță a reținut greșit

împrejurările de fapt deoarece reclamantul în realitate a fost achitat în

cadrul procesului penal doar pentru infracțiunea de înșelăciune și pe cea de

instigare la fals. În privința infracțiunii de evaziune fiscală s-a reținut că

reclamantul a săvârșit această infracțiune (decizia penală nr. 76 din 3

februarie 2003) însă s-a constatat că, în raport de data săvârșirii acestei

fapte (22 februarie 1995) a intervenit prescripția răspunderii penale [art. 122

lit. d) C. pen. raportat la art. 124 parag. 2 lit. h) C. pen.] și, ca urmare,

s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală

reclamantul fiind obligat să plătească despăgubiri civile către D.G.F.P.

Brăila.

Ca atare, instanța constatând că

petiționarul nu a fost achitat pentru toate faptele pentru care a fost trimis

în judecată, acesta nu se poate prevala de dispozițiile art. 504 alin. (2) C.

proc. pen. pentru a pretinde daune morale, măsura arestării preventive pentru

evaziune fiscală fiind legală cât privește infracțiunea de evaziune fiscală. Reclamantul

nu a cerut continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a declarat recurs în termen legal.

Reclamantul a criticat soluția

instanței de apel pentru netemeinicie și nelegalitate. În fapt s-a arătat că în

mod greșit instanța a apreciat că intervenția prescripției pentru una din

faptele pentru care a fost trimis în judecată nu ar atrage aplicarea

dispozițiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen. pentru că el nu ar fi cerut

continuarea procesului penal pentru constatarea nevinovăției.

S-a susținut că prevederea art. 504

alin. (2) nu condiționează acordarea despăgubirilor de îndeplinirea vreunei

acțiuni din partea inculpatului. Simpla achitare este suficientă.

Recurentul a mai arătat că s-a făcut

dovada în dosar a prejudiciului moral suferit din cauza procesului penal:

incriminarea sa în presa locală, alterarea sănătății sale (pe perioada

arestării fiind tratat de hemiplegie) și dezonoarea cauzată întregii sale

familii cu marcarea profundă a fiicei sale minoră la acea dată.

Recursul este întemeiat și se va

admite pentru următoarele considerente.

Art. 504 C. proc. pen. acordă

persoanei care a fost condamnată definitiv sau împotriva căreia s-a luat o

măsură preventivă, și cu privire la care s-a stabilit prin hotărâre definitivă

că nu a săvârșit fapta și că acea faptă nu există, sau a fost scoasă de sub

urmărire penală sau a fost achitată, beneficiul unei reparații pentru paguba

suferită.

Pentru faptele penale pentru care a

fost trimis în judecată reclamantul a fost achitat constatându-se că o faptă

(înșelăciunea) nu există iar pentru cealaltă (evaziunea fiscală) s-a pronunțat

procesul penal, fiind prescrisă.

În termenii procedurii penale, în

cursul judecării achitarea sentinței penale în temeiul art. III pct. 2 lit. a),

în cazurile prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen. între acestea

incluzându-se și inexistența faptei și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. e)

încetează procesul penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j) între

acestea fiind prevăzut și cazul intervenției prescripției.

Ca urmare, întrucât nu s-a putut

angaja răspunderea penală a reclamantului pentru faptele pentru care a fost

trimis în judecată, acesta este îndreptățit să primească despăgubiri pentru

pagubele suferite.

În cauză s-a dovedit că prejudiciul

suferit de reclamant și temeiul pretențiilor sale se regăsește în dispozițiile

art. 504 C. proc. pen.

Textul art. 504 C. proc. pen. nu

condiționează angajarea răspunderii statului în cazul intervenției achitării

sau încetării procesului penal pentru cauzele expres prevăzute de vreo

atitudine sau acțiune a inculpatului ( exemplul cererea inculpatului de a se

continua judecata, cum s-a susținut).

O interpretare logică a acestei

prevederi legale face să se prezume în mod evident că dacă nu se poate angaja

răspunderea penală, indiferent de ce a determinat neangajarea ei, nu se mai

poate justifica măsura arestării aplicată inculpatului pe perioada cercetării

penale.

O altă interpretare nu ar face decât

să eludeze în mod nelegal dreptul la repararea pagubei instituit de această

normă, ceea ce ar înscrie textul în afara normelor constituționale, cum s-a

pronunțat în mod constant Curtea Constituțională sesizată cu

neconstituționalitatea acestei norme din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse se va

admite recursul declarat de reclamant constatând că în cauză s-a formulat o

hotărâre cu greșita aplicare a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. În temeiul art. 312 C. proc. civ. se va modifica decizia atacată în

sensul că se vor respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brăila și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva

sentinței civile nr. 819/2003 a Tribunalului Brăila, care pe cale de consecință

va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul M.I.L. împotriva deciziei 355 A din 16 martie 2004 a Curții de Apel

Galați pe care o modifică, în sensul că respinge apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva sentinței civile 819 din 15 decembrie 2003 a

Tribunalului Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.