ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73/S din 6

martie 2009, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

reprezentat legal prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat

convențional de D.G.F.P. Brașov și, în consecință:

A obligat pârâtul să achite

reclamantului suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, rezultate din

privarea de libertate în mod nelegal.

A respins restul pretențiilor

formulate de reclamant.

A obligat pârâtul la plata către

reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 211 din 20

iunie 2002 a Judecătoriei Zărnești, reclamantul a fost condamnat la trei ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen., la patru ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la patru ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la doi ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și la doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 85 C. pen. s-a anulat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de doi ani aplicată reclamantului

prin sentința penală nr. 945/1999 a Judecătoriei Brașov. Aceste pedepse au fost

contopite în cea mai grea dintre ele, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., aplicându-se pedeapsa de patru ani închisoare la care s-a adăugat

un spor de un an închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat

grațierea pedepsei de doi ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

945/199 a Judecătoriei Brașov și s-a dispus ca aceasta să se execute alături de

cea mai de sus, astfel că, în final, a rezultat o pedeapsă de șapte ani

închisoare.

Prin decizia penală nr. 24 din 13

ianuarie 2003, Tribunalul Brașov a respins ca nefondat apelul declarat

împotriva acestei sentințe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs peste termen reclamantul din prezenta cauză, arătând că nu a fost

prezent la instanța de fond și la cea de apel, întrucât a fost plecat

justificat din țară.

Prin decizia penală nr. 817 din 20

septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov a admis recursul astfel declarat, casat

prin decizia recurată, a desființat sentința pronunțată de prima instanță și a

reținut cauza spre rejudecare.

Totodată, prin hotărârea pe care a

pronunțat-o, instanța de recurs a anulat mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 323/2002 din 13 februarie 2003 al Judecătoriei Zărnești, a

dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului și a dispus luarea față

de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara fără

încuviințarea instanței (filele 10 – 12).

Prin decizia penală nr. 661 din 7

noiembrie 2005, Curtea de Argeș Brașov a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a cauzei penale privind pe reclamantul din prezenta

cauză, pentru completarea urmăririi penale și a menținut măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara (filele 13 – 16).

În motivarea soluției sale, Curtea

de Apel Brașov a reținut că nu este imputabil organelor de urmărire penală

faptul că urmărirea penală este incompletă, întrucât, versiunea reclamantului a

fost cunoscută doar în fața instanței de recurs și a făcut necesară

administrarea de probe pentru verificarea temeiniciei ei. S-a reținut, de

asemenea, că reclamantul a fost căutat în mod repetat în faza urmăririi penale

însă nu a fost găsit și a fost dat în urmărire generală.

Prin Încheierea Camerei de Consiliu

din data de 27 martie 2006, Judecătoria Zărnești a constatat că a încetat de

drept măsura preventivă ce a fost luată față de reclamant (filele 17 – 19).

Prin Rezoluția din data de 8

noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. (3 fapte) și de art. 215

alin. (1) și (2) (1 faptă) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât nu

sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni (filele 6 –

9).

Din actele aflate la filele 66 – 68

din dosarul cauzei rezultă perioada în care reclamantul a fost reținut,

respectiv 11 noiembrie 2003 – 21 septembrie 2004.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Brașov și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov și reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 150 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel s-au admis apelurile pârâților și s-a respins apelul reclamantului, s-a

schimbat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 211 din 20

iunie 2002 a Judecătoriei Zărnești s-a dispus condamnarea reclamantului la trei

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen., la patru ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

215 alin. (1) și (2) C. pen. Cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la patru ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Și la doi ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. Totodată, potrivit art. 85 C. pen. A fost anulată suspendarea condiționată

a executării pedepsei de doi ani închisoare aplicată reclamantului prin

sentința penală nr. 945/1999 a Judecătoriei Brașov. Aceste pedepse au fost

contopite, potrivit art. 33 lit. a) și art. 45 lit. b) C. pen., aplicându-se

pedeapsa de patru ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an

închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 a fost revocată grațierea

pedepsei de doi ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 945/1999 a

Judecătoriei Brașov și s-a dispus ca aceasta să se execute alături de cea de

mai sus, astfel că a rezultat o pedeapsă totală de șapte ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 24 din 13

ianuarie 2003 Tribunalul Brașov a respins ca nefondat apelul declarat împotriva

acestei sentințe și în baza sentinței penale nr. 211 din 20 iunie 2002 a Judecătoriei Zărnești rămasă definitivă, a fost emis mandatul de executare nr. 323 din 13

decembrie 2003.

Prin decizia

penală nr. 817 din 20 septembrie 2004 , Curtea de Apel Brașov a anulat acest

mandat și a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu e

reținut sau arestat în alta cauză și a dispus luarea

față de acesta

a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea

instanței.

Prin decizia

penală nr. 661 din 7 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brașov a dispus restituirea

la Parchetul de pe

lângă

Tribunalul Brașov a cauzei penale, pentru completarea urmăririi penale,

menținând măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara.

Prin încheierea

camerei de Consiliu din data de 27 martie 2006, Judecătoria Zărnești a

constatat ca

încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara,

luată față de reclamantul din prezenta

cauză.

Prin rezoluția din data de 8

noiembrie 2007, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești

a dispus - în temeiul art. 249 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 10

pct. 1 lit. b) cu referire la

art. 10 lit. d)

C. proc. pen. - scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) C.

pen. (3 fapte)și art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. (1 faptă) întrucât nu

sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Din

probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine durata privării de

libertate și faptul că

aceasta s-a făcut în baza sentinței penale nr. 211 din 20

iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Zărnești, rămasă

definitivă ca

urmare a respingerii apelului prin decizia penală nr. 24 din 13 iunie 2003 a

Tribunalului Brașov.

Din hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel Brașov la data de 18 februarie 2004 în dosarul nr.

74/2003,

rezultă că apelantul reclamant a fost arestat în Germania la data de 11

noiembrie 2003. Potrivit adresei nr. K-11412

din 20 septembrie 2004 emisă de Ministerul Justiției

- Direcția Generală a Penitenciarelor, față de apelantul

reclamant s-a luat măsura punerii în libertate la

data de 20 septembrie 2004 și nu la data de 21 septembrie 2004 cum greșit a

reținut

prima instanță.

În cauză trebuie făcută distincția

între măsura privativă de libertate care, potrivit celor mai sus

expuse, a încetat la data de 20 septembrie 2004 și

măsura restrictivă de libertate constând în obligația de a nu părăsi

țara,

dispusă prin decizia penală nr. 817 din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel

Brașov, menținută ulterior prin decizia penală nr. 661 din 7 noiembrie 2005 a

Curții de Apel Brașov și cu privire la care Judecătoria Zărnești, prin încheierea

Camerei de Consiliu din 27 martie 2006 a constatat că a încetat de drept.

Prevederile

art. 504 C. proc. pen. și ale art. 52 alin. (3) din Constituție reprezintă

cadrul legal al

reparării pagubelor materiale și a daunelor morale

cauzate prin erori judiciare, în temeiul cărora Statul

Român poate fi obligat să răspundă

patrimonial.

Art. 504 C. proc. pen. stabilește,

în mod limitativ, cazurile în care o persoană care a fost

condamnată definitiv, care a fost privată de

libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, are

dreptul

la repararea de către stat a pagubei suferite.

Reclamantul nu

se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute strict și limitativ de acest

text de

lege. Astfel, potrivit alin. (2) al art. 504 C. proc. pen. persoana care

a fost condamnată definitiv are dreptul

la repararea de către stat a pagubei

suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre

definitivă de

achitare. Reclamantul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 211

din 20 iunie 2002 a

Judecătoriei Zărnești, însă cu privire la acesta nu s-a

pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Alineatele (2)

și (3) din același articol de lege reglementează ipoteza în care privarea sau

restrângerea

de

libertate s-a realizat în cursul procesului penal și este nelegală.

Nelegalitatea

privării și restrângerii de libertate trebuie stabilită după caz:

-

prin ordonanța

procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate. Nu a

fost

pronunțată o

astfel de ordonanță cu privire la reclamant;

- prin

ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală. Cu privire la

reclamant a fost pronunțată - în dosarul nr. 137/P/2006 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Zărnești - rezoluția din data

de 8 noiembrie 2007 prin care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (3 fapte) și respectiv art. 215 alin.

(1) și (2) C. pen. (1 faptă),

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Această rezoluție însă, nu

stabilește

caracterul nelegal al privării sau restrângerii de libertate, nici măcar nu

face vreo referire în acest

sens. Chiar apelantul, în cuprinsul

motivelor de apel, recunoaște că această rezoluție nu stabilește caracterul

nelegal al privării sau restrângerii de libertate, dar susține pe de o parte că

această rezoluție a confirmat implicit acest caracter nelegal, iar pe de altă

parte, că în prezentul litigiu urmează a se verifica dacă privarea sau

restrângerea de libertate a fost nelegală.

Instanța va respinge acest motiv de

apel care se află în contradicție vădită cu dispozițiile art. 504 alin. (4) C.

proc. pen. potrivit căruia, privarea sau restrângerea de libertate în mod

nelegal trebuie stabilită și nu să rezulte implicit, după caz (... )prin

ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală.

Nelegalitatea privării sau

restrângerii de libertate poate fi stabilită, conform alin. (4) al art. 504 C.

proc. pen. și în alte cazuri, care însă nu se regăsesc în speța de față,

respectiv:

- prin ordonanță a procurorului de

încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)

C. proc. pen.;

- prin ordonanță a procurorului de

încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)

C. proc. pen.;

- prin hotărâre a instanței de

revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate;

- prin hotărâre judecătorească

definitivă de achitare;

- prin hotărâre judecătorească

definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin.

(1) lit. j) C. proc. pen;

În mod greșit prima instanță nu a

analizat cazurile prevăzute la art. 504 C. proc. pen. și a apreciat printr-o

motivare generică că reclamantul are dreptul la repararea pagubei în temeiul

dispozițiilor acestui text de lege.

Art. 5 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale invocat de reclamant, consacră

dreptul la libertate și siguranță și prevede că „orice persoană are dreptul la

libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția

următoarelor cazuri și potrivit căilor legale : (...), c) dacă a

fost arestat sau reținut în vederea

aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune”.

Din probele administrate în cauză

rezultă că la data luării măsurii privative de libertate au existat „motive

verosimile de a bănui săvârșirea infracțiunii”, impunându-se aducerea

reclamantului în fața autorităților judiciare competente .

Astfel, atât în raport de

dispozițiile Codului de procedură penală, ale hotărârilor judecătorești

pronunțate în cauză, cât și ale art. 52 alin. (3) din Constituție și ale art. 5

din CEDO, atât măsura privativă de libertate cât și măsura restrictivă de

libertate constând în obligația de a nu părăsi țara, au fost luate în mod

legal.

Instanța de apel a mai reținut că

excepțiile tardivității cererii de chemare în judecată și prescripției invocate

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Brașov, au fost corect soluționate de prima instanță în raport de dispozițiile

art. 504 - 506 C. proc. pen.

Pe calea excepției de

inadmisibilitate a acțiunii, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a invocat aspecte privind fondul litigiului, care au fost

analizate potrivit celor mai sus expuse.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul M.G. solicitând casarea hotărârii cu trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Astfel criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Recurentul susține că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, și necercetând fondul

cauzei și pretențiile deduse judecății se impune trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Astfel instanța de apel a interpretat

greșit dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., depășind

atribuțiile judecătorești din moment ce face aprecieri asupra caracterului

legal sau nelegal al măsurilor penale dispuse, în condițiile în care instanța

fusese investită doar cu stabilirea despăgubirilor materiale și morale

solicitate, cu atât mai mult cu cât caracterul nelegal al privării de libertate

a rezultat din Rezoluția procurorului.

Recurentul a mai învederat că a fost

încarcerat în Germania la 11 noiembrie 2003 (în baza mandatului de executare a

pedepsei de șapte ani aplicată prin decizia penală nr. 24 din 13 ianuarie 2003 a Tribunalului Brașov) și apoi transferat în Penitenciarele din România respectiv la Penitenciarul Jilava și apoi la Oradea, executând astfel 11 luni închisoare, până la 21

septembrie 2004 când decizia penală nr. 817/2004 a Curții de Apel Brașov a fost

pus în libertate dosarul fiind restituit la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru completarea cercetării și urmăririi penale.

Or, susține recurentul, aceste

aspecte legate de starea de detenție de 11 luni, precum și măsura interdicției

de a nu părăsi țara timp de 18 luni până la scoaterea sa de sub urmărire penală

prin Rezoluția din 8 noiembrie 2007 i-au creat atât prejudicii materiale cât și

morale, cu atât mai mult cu cât scoaterea sa de sub urmărire s-a dispus în

condițiile în care nu au fost întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. și art. 215 alin. (1) și

(2) C. pen.

Față de aceste aspecte recurentul

susține că nu s-a cercetat fondul cauzei și nu au fost analizate motivele de

apel în condițiile în care instanța și-a depășit atribuțiile judecătorești,

stabilind că măsurile penale dispuse împotriva sa au avut un caracter legal.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Din sentința penală nr. 211 din 20

iunie 2002 a Judecătoriei Zărnești, definitivă prin decizia penală nr. 24 din

13 ianuarie 2000 a Tribunalului Brașov, rezultă fără posibilitate de echivoc că

reclamantul a fost condamnat la 7 ani închisoare și că a fost dat în urmărire

internațională, fiind astfel încarcerat în Germania la 11 noiembrie 2003.

În baza mandatului de executare a

pedepsei de 7 ani închisoare, reclamantul a executat în total 11 luni de

închisoare până la 21 septembrie 2004 când prin decizia penală nr. 817 din 21

septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov s-a dispus punerea în libertate a

reclamantului, față de care s-a luat însă măsura preventivă a obligării de a

părăsi țara.

Prin aceeași decizie penală a Curții

de Apel Brașov s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești pentru completarea cercetării și urmăririi penale.

Astfel la 8 noiembrie 2007 prin

Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești s-a constatat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen.

și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului.

Reclamantul a investit instanța cu o

acțiune în despăgubiri materiale și morale pentru perioada celor 11 luni de

detenție și perioada celor 18 luni cât a durat măsura interdicției de a nu

părăsi țara, până la data scoaterii sale de sub urmărire penală dispusă prin

rezoluția din 8 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

În limitele acestei învestiri,

instanțele aveau obligația să analizeze raporturile juridice dintre părți

raportat la starea de fapt și de drept invocată în susținerea acțiunii.

Legalitatea sau nelegalitatea

măsurilor penale dispuse împotriva reclamantului, nu pot constitui obiect al

examinării cauzei, în condițiile în care rezultă fără posibilitate de echivoc

că reclamantul a executat în regim de detenție 11 luni de închisoare din

pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentința penală nr. 211 din 20 iunie 2002 a Judecătoriei Zărnești rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 24 din 13 ianuarie 2003 a Tribunalului Brașov.

Cum instanța de apel nu a examinat

aceste aspecte ce țin de fondul cauzei, și de adevăratele raporturi juridice dintre

părți, sunt incidente dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea instanței de apel

cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr. 150 /AP din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

octombrie 2010.