ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 4917/2004, B.I. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 310.000 EURO cu titlu de despăgubiri din care 250.000 EURO cu titlu de daune morale, 50.000 EURO cu titlu de daune materiale și 10.000 EURO cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivare reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată împreună cu inculpatul D.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 C. pen. și art. 289 și art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin sentința penală nr. 773 din 4 septembrie 2002 a Judecătoriei Caracal a fost condamnat la 2 ani închisoare în baza art. 289 C. pen. și la 2 ani închisoare în baza art. 291 teza 1 C. pen. urmând ca în baza art. 33 C. pen. să execute pedeapsa cea mai mare de 2 ani închisoare. Totodată s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. în baza art. 1 lit. d) C. pen. Fiind arestat preventiv la 9 mai 2002, prin sentința penală nr. 773 din 4 septembrie 2002 s-a dispus punerea de îndată în libertate în temeiul art. 350 C. proc. pen. Împotriva acestei din urmă sentințe au declarat apel atât inculpații cât și Parchetul Caracal, judecarea apelului fiind strămutată de Curtea Supremă de la Tribunalul Olt la Tribunalul Argeș.

Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr. 495 din 11 noiembrie 2003 a respins apelul Parchetului, a admis apelul inculpatului, fiind achitat și pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 289 și art. 291 în baza în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d). Recursul declarat de Parchetul Argeș în contra deciziei mai sus menționate a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 161/R din 6 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, astfel că soluția de achitare a petentului B.I. a rămas definitivă și irevocabilă. Motivat de faptul că petentul a fost arestat pe nedrept pe o perioadă de 4 luni a solicitat ca Statul Român să fie obligat la repararea pagubei suferite , avându-se în vedere perioada privării de libertate și a consecințelor ce s-au produs asupra persoanei și familiei sale.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 504 C. proc. civ. Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Tribunalul Olt prin sentința civilă nr. 66 din 15 februarie 2005 a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 109.958.040 lei daune materiale și la 100.000.000 lei daune morale. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada calității procesuale active, în sensul că a fost arestat, cercetat, judecat și condamnat pentru trei infracțiuni și pentru care ulterior a fost achitat, că în perioada suspendării dreptului de a efectua expertiză a suferit un prejudiciu de 109.958.040 lei, apreciind cuantumul daunelor morale la suma de 100.000.000 lei ca o consecință a traumelor psihice suferite.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamantul B.I. cât și pârâtul Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Olt. În apelul său, reclamantul B.I. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nepronunțării asupra capătului de cerere privind cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 10.000 EURO. De asemeni, hotărârea apelată a fost criticată și sub aspectul cuantumului daunelor morale în ceea ce privește criteriile avute în vedere la determinarea daunelor, cât și sub aspectul cuantificării acestor criterii. În apelul său, pârâtul Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Olt a criticat hotărârea sub aspectul greșitei obligări la despăgubiri materiale raportat la faptul că reclamantul nu avea o activitate cu caracter permanent.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 2714 din 19 octombrie 2005 a admis apelul declarat de reclamantul B.I., a schimbat în parte sentința în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 RON, menținând restul dispozițiilor sentinței. Totodată a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, cu privire la apelul reclamantului B.I. că din întreg materialul probator cu privire la prejudiciul moral suferit de reclamant că sunt suficiente argumente pentru majorarea cuantumului despăgubirilor morale. Cu privire la acordarea cuantumului cheltuielilor de judecată s-a reținut că acestea nu au fost dovedite.

Față de apelul pârâtei D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanțelor Publice instanța de apel a reținut că motivele invocate sunt simple supoziții, iar afirmația că instanța nu a motivat în fapt hotărârea nu a putut fi reținută ca temeinică, întrucât instanța de fond și-a motivat în fapt și în drept hotărârea. Nemulțumiți fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul B.I. și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor au declarat în termen legal recurs. Recurentul - reclamant B.I. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., critica vizând următoarele aspecte: · hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a legii deoarece la dosar a fost depusă chitanța fiscală eliberată de avocatul ales privind cheltuielile de judecată în valoare de 50.000.000 lei (5000 RON); · instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, referindu-se la raportul de expertiză contabilă depus la dosar din care rezultă că reclamantul desfășura cu caracter permanent activitatea de expert, iar instanța greșit nu a obligat pârâta la plata despăgubirilor materiale indexate cu indicele de inflație pentru întreaga perioadă cât i-a fost ridicat dreptul de a practica profesia de expert tehnic; · instanța de apel nu a ținut cont la pronunțarea hotărârii de sentința civilă pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul privind pe D.N., trimis în judecată împreună cu reclamantul, în același dosar, pentru aceleiași fapte, achitat prin aceleiași hotărâri, apărat de același avocat, iar între cuantumul acordat acestuia de 250.000 RON este o diferență prea mare.

Recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică soluția instanței de fond din perspectiva faptului că principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea cu titlu de despăgubiri a unei sume mai mari nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără temei a celor ce pretind dezdăunări. Verificând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a admite recursul reclamantului B.I. însă numai sub aspectul cheltuielilor de judecată. Astfel, este de observat că la fila 22 dosar apel se află chitanța nr. 228041801 din 6 iulie 2005 prin care B.I.

a achitat onorariu avocat în cuantum de 50.000.000 lei, înscris care a fost ignorat de către instanța de apel. Cu privire la motivul invocat de recurentul - reclamant, și anume incidența pct. 10 din art. 304 C. proc. civ., acesta se privește ca nefondat, întrucât acest articol nu mai constituie motiv de critică la această dată, fiind abrogat prin Legea nr. 219/2005, deci înainte de pronunțarea hotărârii recurate. De asemeni celelalte critici nu pot fi primate ca fondate, față de împrejurarea că sunt invocate motive de netemeinicie și nu de nelegalitate astfel cum prevăd expres și limitativ dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Înalta Curte observă că motivele invocate prin art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. , nu se confirmă, întrucât atât sentința fondului cât și decizia pronunțată în apel sunt motivate temeinic atât în drept cât și în fapt. Pentru cele de mai sus, Înalta Curte în temeiul art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamant, a modifica decizia nr. 2714 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, în sensul de a obliga pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei. Întrucât motivele de recurs invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice sunt nefondate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 2714 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o modifică în parte , în sensul că obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași hotărâri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2007.