ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în condițiile art. 256
C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 4917/2004,
B.I. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice
ca
prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de
310.000 EURO cu titlu de despăgubiri din care 250.000 EURO cu titlu de daune
morale, 50.000 EURO cu titlu de daune materiale și 10.000 EURO cu titlu de
cheltuieli de
judecată.
În
motivare reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată împreună cu
inculpatul D.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de
art. 215 C. pen. și art.
289 și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin
sentința penală nr. 773 din 4 septembrie 2002 a Judecătoriei Caracal a fost
condamnat la 2 ani închisoare în baza art. 289 C. pen. și la 2 ani închisoare
în baza art. 291 teza 1
C. pen. urmând ca în baza art. 33 C. pen. să execute pedeapsa cea mai mare de 2
ani închisoare. Totodată s-a dispus achitarea pentru
infracțiunea prevăzută de art. 215
alin. (2) C. pen. în baza art. 1 lit. d) C. pen.
Fiind arestat
preventiv la 9 mai 2002, prin sentința penală nr. 773 din 4
septembrie 2002 s-a dispus punerea de îndată în
libertate în temeiul art. 350 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă sentințe au declarat apel atât inculpații
cât și
Parchetul
Caracal, judecarea apelului fiind strămutată de Curtea Supremă de la
Tribunalul Olt la Tribunalul Argeș.
Tribunalul Argeș, prin
decizia penală nr. 495 din 11 noiembrie 2003 a
respins apelul Parchetului, a admis apelul inculpatului, fiind achitat
și pentru cele
două infracțiuni
prevăzute de art. 289 și art. 291 în baza în baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat
la art. 10 lit. d).
Recursul
declarat de Parchetul Argeș în contra deciziei mai sus menționate a
fost respins ca nefondat, prin decizia penală
nr. 161/R din 6 aprilie 2004 pronunțată de
Curtea
de Apel Pitești, astfel că soluția de achitare a petentului B.I. a rămas
definitivă
și irevocabilă.
Motivat
de faptul că petentul a fost arestat pe nedrept pe o perioadă de 4 luni
a solicitat ca Statul
Român să fie obligat la repararea pagubei suferite , avându-se
în vedere perioada
privării de libertate și a consecințelor ce s-au produs asupra
persoanei și familiei sale.
In
drept au fost invocate dispozițiile art. 504 C. proc. civ.
Ministerul
Finanțelor Publice - D.G.F.P. Olt a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
Tribunalul Olt prin
sentința civilă nr. 66 din 15 februarie 2005 a admis în
parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice la
109.958.040 lei daune
materiale și la 100.000.000 lei daune morale.
Pentru
a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut
dovada calității
procesuale active, în sensul că a fost arestat, cercetat, judecat și
condamnat pentru trei infracțiuni și pentru
care ulterior a fost achitat, că în
perioada
suspendării dreptului de a efectua expertiză a suferit un prejudiciu de
109.958.040 lei, apreciind cuantumul daunelor morale la suma de 100.000.000 lei
ca o consecință a traumelor psihice suferite.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamantul
B.I. cât și pârâtul
Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Olt.
În
apelul său, reclamantul B.I. a criticat hotărârea instanței de fond sub
aspectul nepronunțării
asupra capătului de cerere privind cuantumul cheltuielilor
de judecată în sumă de 10.000 EURO.
De
asemeni, hotărârea apelată a fost criticată și sub aspectul cuantumului
daunelor morale în ceea ce privește criteriile
avute în vedere la determinarea daunelor, cât și sub aspectul cuantificării
acestor criterii.
În apelul său, pârâtul
Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Olt a criticat
hotărârea sub aspectul greșitei obligări la despăgubiri materiale
raportat la faptul că
reclamantul nu avea o activitate cu caracter
permanent.
Curtea
de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 2714 din 19 octombrie 2005 a
admis apelul declarat de
reclamantul B.I., a schimbat în parte sentința în
sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la suma
de 100.000 RON,
menținând restul
dispozițiilor sentinței. Totodată a respins apelul declarat de pârâta
D.G.F.P.
Olt pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru
a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, cu privire la apelul
reclamantului B.I. că din întreg materialul probator cu privire la prejudiciul
moral suferit de reclamant că sunt suficiente
argumente pentru majorarea cuantumului despăgubirilor morale.
Cu
privire la acordarea cuantumului cheltuielilor de judecată s-a reținut că
acestea nu au fost dovedite.
Față de apelul pârâtei
D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanțelor Publice
instanța de apel a reținut că motivele invocate sunt simple supoziții,
iar afirmația că
instanța nu a
motivat în fapt hotărârea nu a putut fi reținută ca temeinică, întrucât
instanța
de fond și-a motivat în fapt și în drept hotărârea.
Nemulțumiți
fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul
B.I. și pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor au declarat în termen legal recurs.
Recurentul - reclamant
B.I. a invocat motivul prevăzut de art. 304
pct.
9 și 10 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
·
hotărârea recurată este dată cu
greșita aplicare a legii deoarece la dosar a
fost depusă chitanța fiscală eliberată de avocatul
ales privind cheltuielile de judecată în valoare de 50.000.000 lei (5000 RON);
·
instanța de apel nu s-a
pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra
unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru
dezlegarea pricinii,
referindu-se la
raportul de expertiză contabilă depus la dosar din care rezultă că
reclamantul
desfășura cu caracter permanent activitatea de expert, iar instanța
greșit nu a obligat pârâta la plata
despăgubirilor materiale indexate cu indicele de
inflație pentru întreaga perioadă cât i-a fost ridicat dreptul de a
practica profesia
de expert tehnic;
·
instanța de apel nu a ținut cont
la pronunțarea hotărârii de sentința civilă pronunțată de Tribunalul Argeș în
dosarul privind pe D.N., trimis în
judecată
împreună cu reclamantul, în același dosar, pentru aceleiași fapte, achitat prin
aceleiași hotărâri, apărat de același avocat, iar între cuantumul
acordat acestuia de 250.000 RON este o diferență
prea mare.
Recurentul -
pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică soluția instanței de fond din
perspectiva faptului că principiul reparării integrale a pagubei împiedică
acordarea cu titlu de despăgubiri a unei sume mai mari
nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit,
instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire
fără temei a celor
ce pretind dezdăunări.
Verificând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor
formulate, Înalta Curte urmează a admite recursul reclamantului B.I. însă numai
sub
aspectul cheltuielilor de
judecată.
Astfel, este
de observat că la fila 22 dosar apel se află chitanța
nr. 228041801 din 6 iulie 2005 prin care B.I. a achitat onorariu avocat
în cuantum de 50.000.000 lei, înscris care a fost ignorat de către instanța de
apel.
Cu privire la motivul invocat de recurentul - reclamant, și anume
incidența
pct.
10 din art. 304 C. proc. civ., acesta se privește ca nefondat, întrucât
acest articol nu mai
constituie motiv de critică la această dată, fiind abrogat prin
Legea nr. 219/2005, deci
înainte de pronunțarea hotărârii recurate.
De asemeni
celelalte critici nu pot fi primate ca fondate, față de
împrejurarea că sunt invocate motive de netemeinicie și nu de
nelegalitate astfel
cum prevăd
expres și limitativ dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor, Înalta Curte observă
că motivele invocate prin art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
, nu se confirmă, întrucât atât sentința fondului cât și
decizia pronunțată în apel sunt motivate temeinic
atât în drept cât și în fapt.
Pentru cele de
mai sus, Înalta Curte în temeiul art. 314 C. proc. civ., urmează a admite
recursul declarat de reclamant, a modifica decizia
nr. 2714 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, în sensul de a
obliga
pârâtul Ministerul Economiei
și Finanțelor și la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli
de judecată, astfel cum au fost dovedite, cu
menținerea celorlalte dispoziții ale
deciziei.
Întrucât
motivele de recurs invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice sunt
nefondate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. urmează a
respinge recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
D E
C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul B.I. împotriva
deciziei
nr. 2714 din 19 octombrie 2005 a
Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o
modifică în parte , în sensul că obligă pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor și la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată, menținând
restul dispozițiilor.
Respinge
ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 1 octombrie 2007.