ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2003

HOTĂRÂRE
14.03.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în

examinare recursurile declarate de reclamantul C.A. și de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.70 din 29 aprilie 2002

a Curții de Apel Timișoara – secția civilă.

La apelul

nominal s-a prezentat recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S., lipsind recurentul reclamant

C.A..

Procedura

completă.

Recursul este

scutit de timbru.

Consilier

juridic V.C.S. depune la dosar mandatul special dat Direcției Generale a

Finanțelor Publice Arad pentru declararea recursului de față.

Neexistând

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă

cuvântul părții prezente cu privire la recursuri.

Consilier

juridic V.C.S., pentru recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicită admiterea recursului în sensul motivelor scrise din dosar.

Referindu-se la recursul reclamantului, solicită respingerea acestuia.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului reclamantului și

de admitere a recursului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice numai în partea privitoare la daunele morale care, în opinia sa, se

impun a fi diminuate.

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr.288 din 22.10.2001 a Tribunalului Arad a fost admisă acțiunea

formulată de C.A. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor, dispunându-se obligarea acestuia de a plăti reclamantului daune

morale în valoare de 450.000.000 lei și 41.957.814 lei cu titlu de despăgubiri,

actualizate potrivit ratei oficiale a inflației până la achitarea integrală.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada

16.02.1994 - 17.01.1995, suspendat din funcția de primar al orașului Lipova,

ulterior fiind revocat din această funcție. A fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, furt calificat din avutul privat, gestiune frauduloasă, fals

intelectual, uz de fals, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.

Prin sentința

penală nr.187 din 27.06.1996 a Judecătoriei Lipova s-a dispus achitarea celui

în cauză pentru parte din infracțiunile deduse judecății pentru lipsa

elementelor constitutive, pentru una din infracțiuni pentru inexistența faptei

(pct.6 rechizitor), iar pentru una din fapte (pct.5 rechizitor ) s-a dispus

încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile.

Această

hotărâre penală a rămas definitivă prin decizia nr.551

din 30.06.1997 a Curții de Apel

Timișoara. Avându-se în vedere că după arestare, reclamantul a fost achitat,

s-a făcut în cauză aplicația art.504 alin.2 C.proc.pen., în interpretarea

corectă dată prin decizia nr.45 din 10.03.1998 a Curții Constituționale, în

sensul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori

judiciare săvârșite în procesele penale, indiferent de temeiul achitării. Au

fost stabilite daunele materiale cuvenite reclamantului, în raport de

veniturile de care a fost lipsit pe perioada arestării. Daunele morale au fost

apreciate în funcție de natura, durata și intensitatea atingerilor aduse

drepturilor personale nepatrimoniale, astfel încât să compenseze retroactiv

suferințele îndurate.

Recursurile

declarate de părți, precum și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad,

împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.70 din

29.04.2002 a Curții de Apel Timișoara -secția civilă.

De asemenea au

fost avute în vedere prevederile art.504 C.proc. pen. alin.1 și 2 în

interpretarea lor corectă, fără a se distinge în raport de temeiul achitării,

precum și art.23 alin.1 din Constituția României și prevederile Convenției

O.N.U. din 10 decembrie 1984, în sensul cărora orice persoană victimă a unei

arestări sau dețineri în alte condiții decât cele legale are dreptul la

reparații.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor

Publice, precum și reclamantul C.A..

În susținerea

primului recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.7 C.proc.civ.se arată că

în mod greșit tribunalul a reținut că reclamantului i-au fost afectate

drepturile salariale, după eliberare din arest, întrucât potrivit Dispoziției

nr.54 din 26.06.1995 emisă de Sucursala de Exploatare Transport Tehnologic și

Prelucrare Primară a Lemnului Arad, începând cu data de 1.07.1995 a fost

reangajat în funcția de inginer de exploatare.

În legătură cu

susținerea reclamantului în sensul că i-a fost afectată sănătatea, suferind o

criză ulceroasă, în urma arestării, se arată în motivarea recursului că

reclamantul a fost diagnosticat cu ulcer încă din 1992, astfel că această boală

nu are nici-o legătură cu arestarea.

În final se

consideră că prin soluția de achitare imaginea publică, moralitatea și onoarea

celui în cauză au fost reparate, astfel că acțiunea în daune trebuie respinsă.

Cât privește daunele morale acordate, se consideră că este exagerat cuantumul

stabilit, neavând un suport real și obiectiv.

În recursul

reclamantului sunt redate consecințele negative de ordin profesional ca urmare

a arestării nelegale, suferințele membrilor familiei, mama sa rămânând cu o

hemipareză, necesitând îngrijire permanentă și tratamente costisitoare, după

care în primăvara anului 1996 a decedat. Solicită menținerea cuantumului

daunelor materiale stabilit de instanțe și majorarea cuantumului daunelor

morale în raport de cele arătate la 3.000.000.000 lei.

Ambele

recursuri sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă

din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanțele au admis în parte

acțiunea, dispunând obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la

plata daunelor materiale și morale, cuvenite celui în cauză, ca urmare a

arestării nelegale pe timp de aproape 1 an.

S-a hotărât

astfel, în interpretarea corectă a prevederilor art.504 al.1 C.proc.civ.,

avându-se în vedere și prevederile art.48 alin.3 din Constituție, în sensul că

răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale

este antrenată indiferent de temeiul achitării sau încetării procesului penal.

În raport de

aceste considerente de drept, apar ca neîntemeiate susținerile din recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, fiind

necontestat că cel în cauză a fost privat de libertăte o perioadă de timp

apreciabilă, după care a fost achitat. Cât privește daunele materiale reținute,

este exact că reclamantul a fost angajat ca inginer la fostul său loc de muncă,

însă aceasta nu înseamnă că pentru perioada anterioară nu i se cuvin

despăgubiri, ce au fost judicios reținute de instanțe.

Susținerea

potrivit căreia prin soluția de achitare imaginea publică și onoarea celui în

cauză au fost reparate este eronată și contrară prevederilor legale redate, ce

consfințesc răspunderea statului pentru erorile  săvârșite în procese penale.

În ceea ce

privește daunele morale, a căror stabilire include o doză de aproximare, se

constată că instanțele au avut în vedere în determinarea cuantumului

despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, consecințele negative

suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale

lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Este de

netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celui în cauză

suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează

demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale

nepatrimoniale ocrotite de lege.

Toate cele

menționate, ce se constituie în criterii de apreciere a prejudiciului moral

suferit de reclamant, au permis instanțelor să evalueze corect despăgubirea

care să compenseze prejudiciul suferit.

De aceea

urmează a fi respins atât recursul pârâtului cu privire la supraevaluarea

despăgubirilor morale, fără a preciza vreun temei sau argument al unei atari

susțineri, cât și recursul reclamantului, ce vizează majorarea substanțială a

cuantumului daunelor morale suferite.

Așa fiind,

recursurile de față urmează a fi respinse ca nefondate, fiind legală și

temeinică hotărârea recurată.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul C.A. și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei nr.70 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara

-secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B.Ș.împotriva deciziei civile nr.57 din 17.04.2002 a Curții de Apel Timișoara, secția Civilă. La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic A.L., care a reprezentat intimații-pârâți
ÎCCJ 2004-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4144/2004
sentința civilă nr. 300 din 12 noiembrie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și 400.000.000 lei despăgubiri morale. Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 69 din 29 aprilie 2
ÎCCJ 2003-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5437/2003
tului, nefiind redate motivele pe care se sprijină soluția de admitere a apelului pârâtului. Rejudecând apelurile ambelor părți Curtea de Apel Cluj – secția civilă, prin decizia nr. 156 din 30 noiembrie 2002 a admis apelul reclamantului și
ÎCCJ 2011-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3418/2011
intimate din acțiune și înșiruirea actelor depuse de acesta în probațiune, fără însă ca aceste afirmații să fie verificate și cercetate dacă sunt adevărate, nu poate determina admiterea recursului câtă vreme recurentul invocă lipsa de motiv
ÎCCJ 2010-09-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4301/2010
constituie în legea internă temeiul exercitării dreptului la despăgubire și care permite înlăturarea parțială a consecințelor acestei încălcări, urmează ca, și în considerarea art. 41 din Convenția europeană a drepturilor omului, să fie aco
Sursă