ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6184/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 18 februarie

2010, reclamantul C.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, pentru ca în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 5 din

Legea nr. 221/2009, să constate caracterul politic al măsurii administrative a strămutării

prin care el și familia sa au fost dislocați din propria locuință și deportați în

C.B., în intervalul 18 iunie 1951 – 1 decembrie 1955.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

urmare emiterii deciziei nr. 200/1951, el și membrii familiei sale, au fost forțați

de către autoritățile represive comuniste să-și părăsească locuința și au fost deportați

în localitatea P.N. – F. din C.B., unde au fost lăsați sub cerul liber, fără hrană,

fiind nevoiți să înfrunte timp de 5 ani de zile foamea, frigul și mizeria și să

facă față oprobiului public, întrucât erau socotiți ca fiind „dușmani ai poporului”.

La „eliberare” întorcându-se

în localitatea de baștină – S.G. – au găsit, vechea locuință vandalizată, toate

bunurile fiindu-le furate.

Prin această măsură administrativă,

conchide reclamantul, i-a fost cauzat – lui și familiei – un prejudiciu rezultat

din atingerile și încălcările unor drepturi personale nepatrimoniale, cu multiple

consecințe în plan fizic, psihic, social și profesional.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, prin sentința nr. 599 din 8 aprilie 2010,

a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000

euro, echivalent în RON la cursul Băncii Naționale Române din ziua plății, cu titlu

de despăgubiri.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că prin documentele depuse la dosar, reclamantul

a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art. 3, 5 din Legea nr. 221/2009,

fiind îndreptățit a solicita obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin dislocare.

În aprecierea importanței

prejudiciului moral, se arată în hotărârea primei instanțe, trebuie avute în vedere

repercursiunile acestuia asupra stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității

persoanei de a evolua din punct de vedere social și profesional.

În speță, lipsirea de

libertate de mișcare a avut repercursiuni și în planul vieții private și profesionale

a persoanei deportate din motive politice, inclusiv după momentul întoarcerii la

domiciliu, fiindu-i afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989,

viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.

În aprecierea asupra cuantumului

daunelor morale, instanța a avut în vedere că orice dislocare pe nedrept a fost

de natură să producă celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional,

fiindu-le lezată onoarea și demnitatea.

Tot astfel, se reține

că în comunitatea din care făcea parte reclamantul era cunoscut ca o persoană deosebită,

prin strămutare – ca măsură administrativă abuzivă – fiind lipsit de posibilitatea

de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare.

În consecință, făcându-se

trimitere la criteriul unei satisfacții suficiente și echitabile, s-a apreciat ca

fiind îndestulătoare suma de 200.000 euro, pentru a compensa consecințele negative

ale prejudiciului și ale implicațiilor acestuia în planul vieții sociale a reclamantului.

Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, prin decizia nr. 268/A din 9 septembrie 2010, a admis apelul declarat

de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, a schimbat

în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul să îi plătească reclamantului,

suma de 3.000 euro, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut că suma acordată reclamantului – 200.000

euro – cu titlu de daune morale, este nejustificat de mare în raport cu prejudiciul

moral suferit și cu faptul că acesta a beneficiat și de indemnizația lunară reglementată

prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și toate celelalte facilități acordate de acest

act normativ.

În aprecierea cuantumului

daunelor morale ce se cuvin reclamantului, instanța de apel a considerat că o despăgubire

echitabilă pentru acesta, cu păstrarea unui anumit echilibru în raport cu prejudiciul

moral suferit, o reprezentă suma de 3.000 euro.

Sub aspectul acestui cuantum

s-a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art. II al O.U.G. nr. 62/2010 potrivit

cărora procesele aflate în curs de judecată și în care nu s-au pronunțat hotărâri

definitive, trebuie să se conformeze limitelor de sume prevăzute la art. 5 alin.

(1) lit. a), pct. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009.

În cauză au declarat recurs

în termen legal, atât reclamantul C.N., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

În recursul său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul critică decizia dată

în apel, pe considerentul greșitei reduceri a cuantumului daunelor acordate de prima

instanță, pentru prejudiciul moral suferit urmare aplicării măsurii administrative

cu caracter politic, arătând că aceasta a avut consecințe grave ce constau în încălcarea

dreptului personal nepatrimonial la libertate și afectarea tuturor acelor atribute

ale persoanei care influențează relațiile sociale sau care se situează în domeniul

afectiv al vieții private.

Fundamentându-și calea

extraordinară de atac pe același temei juridic, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice critică hotărârea din apel, arătând că a fost greșit obligat la plata daunelor

morale în condițiile în care reclamantul și familia acestuia nu a suferit o condamnare

ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.

Invocând dispozițiile

art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, recurentul susține că nimeni nu

poate adăuga la lege iar instanța nu poate face distincția și nici asocierea unei

condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva familiei

reclamantului, cum este măsura administrativă a strămutării.

Tot astfel, se arată,

la repararea daunelor morale instanța de judecată, trebuia să țină cont de criteriul

echității, cuantificarea prejudiciului moral trebuind să fie urmarea unei aprecieri

rezonabile, echitabile și corespunzătoare prejudiciului real suferit.

Recursurile se privesc

ca nefondate, urmând a fi respinse în considerarea argumentelor ce succed.

Din interpretarea coroborată

a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 rezultă că aceasta conferă dreptul la despăgubiri

pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci

și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, critica formulată acest

sens, nefiind întemeiată.

Astfel, faptul că la

lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.

Aceasta deoarece,

alin. (1) al art. 5 deschide calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului

suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a

unor măsuri administrative cu caracter politic: „Orice persoană care a suferit condamnări

cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv

pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ...”.

Așa fiind, categoriile

de despăgubiri – morale și materiale –enumerate în continuare, la lit. a) și b),

nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile

cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Interpretarea susținută

de recurent, potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul

moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu și pentru prejudiciul

moral suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi acceptată,

deoarece ea ignoră sensul dispozițiilor de la alin. (1) al art. 5 și însăși rațiunea

pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor

suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul

unor măsuri cu caracter politic.

Pe de altă parte, a distinge

între cele două categorii de măsuri cu caracter politic – condamnări și măsuri administrative,

sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării – moral sau material, ar însemna

crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare,

întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative cu

caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii

materiale și morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar.

Ca atare, recunoscând

reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu pentru el și familia sa,

măsură administrativă cu caracter politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 221/2009, instanțele au pronunțat hotărâri cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.

Tot astfel, pe parcursul

soluționării cauzei, înainte de data pronunțării deciziei atacate, a fost adoptată

O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, „pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea

aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente”.

Potrivit art. 1 al acestui

act normativ, publicat în M. Of. nr. 446/1.07.2010, art. 5, alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, se modifică în sensul că pot fi acordate despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare, de până la 10.000 euro, pentru persoana

care a suferit condamnarea sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, 5.000 euro, pentru soțul/soția și ascendenții de gradul 1 și

respectiv 2.500 euro, pentru descendenții de gradul al 2-lea.

Așadar, actul normativ

aflat în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a limitat – din considerente

ce vizau impactul asupra menținerii echilibrului bugetar – cuantumul despăgubirilor

ce puteau fi acordate atât persoanelor ce au suferit în urma condamnărilor cu caracter

politic sau măsurilor administrative asimilate acestora cât și soțului supraviețuitor

ori descendenților de gradul 1 și 2.

În acest context, instanța

de control judiciar, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi, nu

putea adopta o soluție, în afara cadrului legislativ existent la data soluționării

căii ordinare de atac.

Cât privește cuantumul

despăgubirilor, se constată că suma stabilită de instanța de control judiciar –

în limitele actului normativ mai sus citat – pentru daunele morale suferite de reclamant

urmare strămutării în Bărăgan și a stabilirii domiciliului obligatoriu, este suficientă

pentru acoperirea prejudiciului suferit și, alăturată celorlalte drepturi și facilități

obținute prin aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, de natură să ofere victimei

o satisfacție pentru suferințele omenești îndurate.

Astfel, pretium dolores

nu se poate constitui într-un temei al îmbogățirii, întrucât s-ar deturna finalitatea

acordării unor astfel de daune, care, în primul rând trebuie să ofere o satisfacție

în plan afectiv și moral iar nu să se transforme într-o reparație materială.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul C.N. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 268/A din 09 septembrie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.