ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6184/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 18 februarie 2010, reclamantul C.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 5 din Legea nr. 221/2009, să constate caracterul politic al măsurii administrative a strămutării prin care el și familia sa au fost dislocați din propria locuință și deportați în C.B., în intervalul 18 iunie 1951 – 1 decembrie 1955. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că urmare emiterii deciziei nr. 200/1951, el și membrii familiei sale, au fost forțați de către autoritățile represive comuniste să-și părăsească locuința și au fost deportați în localitatea P.N. – F. din C.B., unde au fost lăsați sub cerul liber, fără hrană, fiind nevoiți să înfrunte timp de 5 ani de zile foamea, frigul și mizeria și să facă față oprobiului public, întrucât erau socotiți ca fiind „dușmani ai poporului”.

La „eliberare” întorcându-se în localitatea de baștină – S.G. – au găsit, vechea locuință vandalizată, toate bunurile fiindu-le furate. Prin această măsură administrativă, conchide reclamantul, i-a fost cauzat – lui și familiei – un prejudiciu rezultat din atingerile și încălcările unor drepturi personale nepatrimoniale, cu multiple consecințe în plan fizic, psihic, social și profesional. Investit în primă instanță, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, prin sentința nr. 599 din 8 aprilie 2010, a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în RON la cursul Băncii Naționale Române din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prin documentele depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art. 3, 5 din Legea nr. 221/2009, fiind îndreptățit a solicita obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare. În aprecierea importanței prejudiciului moral, se arată în hotărârea primei instanțe, trebuie avute în vedere repercursiunile acestuia asupra stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității persoanei de a evolua din punct de vedere social și profesional. În speță, lipsirea de libertate de mișcare a avut repercursiuni și în planul vieții private și profesionale a persoanei deportate din motive politice, inclusiv după momentul întoarcerii la domiciliu, fiindu-i afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.

În aprecierea asupra cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere că orice dislocare pe nedrept a fost de natură să producă celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, fiindu-le lezată onoarea și demnitatea. Tot astfel, se reține că în comunitatea din care făcea parte reclamantul era cunoscut ca o persoană deosebită, prin strămutare – ca măsură administrativă abuzivă – fiind lipsit de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare. În consecință, făcându-se trimitere la criteriul unei satisfacții suficiente și echitabile, s-a apreciat ca fiind îndestulătoare suma de 200.000 euro, pentru a compensa consecințele negative ale prejudiciului și ale implicațiilor acestuia în planul vieții sociale a reclamantului.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 268/A din 9 septembrie 2010, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul să îi plătească reclamantului, suma de 3.000 euro, cu titlu de despăgubiri. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că suma acordată reclamantului – 200.000 euro – cu titlu de daune morale, este nejustificat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit și cu faptul că acesta a beneficiat și de indemnizația lunară reglementată prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și toate celelalte facilități acordate de acest act normativ. În aprecierea cuantumului daunelor morale ce se cuvin reclamantului, instanța de apel a considerat că o despăgubire echitabilă pentru acesta, cu păstrarea unui anumit echilibru în raport cu prejudiciul moral suferit, o reprezentă suma de 3.000 euro.

Sub aspectul acestui cuantum s-a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art. II al O.U.G. nr. 62/2010 potrivit cărora procesele aflate în curs de judecată și în care nu s-au pronunțat hotărâri definitive, trebuie să se conformeze limitelor de sume prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), pct. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009. În cauză au declarat recurs în termen legal, atât reclamantul C.N., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamantul critică decizia dată în apel, pe considerentul greșitei reduceri a cuantumului daunelor acordate de prima instanță, pentru prejudiciul moral suferit urmare aplicării măsurii administrative cu caracter politic, arătând că aceasta a avut consecințe grave ce constau în încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate și afectarea tuturor acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale sau care se situează în domeniul afectiv al vieții private. Fundamentându-și calea extraordinară de atac pe același temei juridic, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice critică hotărârea din apel, arătând că a fost greșit obligat la plata daunelor morale în condițiile în care reclamantul și familia acestuia nu a suferit o condamnare ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.

Invocând dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, recurentul susține că nimeni nu poate adăuga la lege iar instanța nu poate face distincția și nici asocierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva familiei reclamantului, cum este măsura administrativă a strămutării. Tot astfel, se arată, la repararea daunelor morale instanța de judecată, trebuia să țină cont de criteriul echității, cuantificarea prejudiciului moral trebuind să fie urmarea unei aprecieri rezonabile, echitabile și corespunzătoare prejudiciului real suferit. Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse în considerarea argumentelor ce succed.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 rezultă că aceasta conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, critica formulată acest sens, nefiind întemeiată. Astfel, faptul că la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.

Aceasta deoarece, alin. (1) al art. 5 deschide calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ...”. Așa fiind, categoriile de despăgubiri – morale și materiale –enumerate în continuare, la lit. a) și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Interpretarea susținută de recurent, potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu și pentru prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi acceptată, deoarece ea ignoră sensul dispozițiilor de la alin. (1) al art. 5 și însăși rațiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.

Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic – condamnări și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării – moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar. Ca atare, recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu pentru el și familia sa, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanțele au pronunțat hotărâri cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.

Tot astfel, pe parcursul soluționării cauzei, înainte de data pronunțării deciziei atacate, a fost adoptată O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, „pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente”. Potrivit art. 1 al acestui act normativ, publicat în M. Of.

nr. 446/1.07.2010, art. 5, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se modifică în sensul că pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, de până la 10.000 euro, pentru persoana care a suferit condamnarea sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, 5.000 euro, pentru soțul/soția și ascendenții de gradul 1 și respectiv 2.500 euro, pentru descendenții de gradul al 2-lea.

Așadar, actul normativ aflat în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a limitat – din considerente ce vizau impactul asupra menținerii echilibrului bugetar – cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate atât persoanelor ce au suferit în urma condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora cât și soțului supraviețuitor ori descendenților de gradul 1 și 2. În acest context, instanța de control judiciar, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi, nu putea adopta o soluție, în afara cadrului legislativ existent la data soluționării căii ordinare de atac.

Cât privește cuantumul despăgubirilor, se constată că suma stabilită de instanța de control judiciar – în limitele actului normativ mai sus citat – pentru daunele morale suferite de reclamant urmare strămutării în Bărăgan și a stabilirii domiciliului obligatoriu, este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit și, alăturată celorlalte drepturi și facilități obținute prin aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, de natură să ofere victimei o satisfacție pentru suferințele omenești îndurate. Astfel, pretium dolores nu se poate constitui într-un temei al îmbogățirii, întrucât s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, în primul rând trebuie să ofere o satisfacție în plan afectiv și moral iar nu să se transforme într-o reparație materială.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.N. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 268/A din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.