ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4144/2004

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva deciziei civile 710 din 25 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție s-au invocat greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs în soluționarea acestei căi de atac prin aceea că s-au eludat toate procedurile legale de actualizare a sumei solicitate inițial în 1995. În acest sens s-a arătat în motivarea contestației că nu s-au avut în vedere datele privind rata inflației comunicate de Buletinul statistic, nici cursul de schimb valutar leu-dolar, liră sterlină, euro, aur sau alte valute. S-a mai arătat că despăgubirile acordate s-au bazat pe calcule făcute de persoane neavizate.

Contestația în anulare este neîntemeiată și ca atare se va respinge pentru următoarele considerente. Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul C.G. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 150.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și daune morale. Reclamantul, pe parcursul judecății a solicitat actualizarea sumei pretinse, la cursul de zi al dolarului. Tribunalul Arad, pe rolul căruia s-a înregistrat cererea venită prin declinare de la Judecătoria Gurahonț, prin sentința civilă nr. 297 din 5 aprilie 1996 a anulat acțiunea ca netimbrată. Tribunalul Arad rejudecând cauza urmare admiterii apelului împotriva primei sentințe a anulat din nou ca netimbrată acțiunea pronunțând în acest sens sentința civilă nr. 140 din 13 mai 1997. Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 85 din 25 noiembrie 1997 a desființat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Arad.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei soluții, a fost anulat ca nemotivat de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia acesteia nr. 1628 din 3 aprilie 1998. Cererea de contestație în anulare împotriva acestei decizii a fost respinsă ca nefondată de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 761 din 3 martie 1999. Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva acestei din urmă decizii, pronunțând în acest sens decizia nr. 1818 din 19 mai 1001. În sfârșit Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 269 din 28 ianuarie 2000 a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 1628 din 3 aprilie 1998 a Curții Supreme de Justiție de constatare a nulității recursului.

Urmare deciziei nr. 85 din 25 noiembrie 1997 a Curții de Apel Timișoara, Tribunalul Arad a rejudecat fondul cauzei și a pronunțat sentința civilă nr. 15 din 26 ianuarie 2000 prin respingerea acțiunii ca nefondată. Soluția confirmată de decizia nr. 56 din 12 iulie 2000 a Curții de Apel Timișoara a fost desființată de decizia nr. 1042 din 14 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție care a casat cele două hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad având în vedere dispozițiile art. 23 alin. (1) din Constituție și Decizia Curții Constituționale nr. 138 din 12 octombrie 1998 care a statuat răspunderea statului în toate cazurile de achitare. Tribunalul Arad, rejudecând cauza în fond după casare prin sentința civilă nr. 300 din 12 noiembrie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și 400.000.000 lei despăgubiri morale.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 69 din 29 aprilie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâți. Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 710 din 25 februarie 2003 a respins recursurile pârâților ca nefondate. Cât privește recursul reclamantului s-a considerat că acesta este nefondat analizându-se detaliat toate criticile invocate și care s-au referit la dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ. Astfel s-a reținut în raport de: - pct. 5 - că nu s-a semnalat nici o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prev. de art. 105, alin. (2) C. proc.

civ.; - pct. 6 - că nu s-a acordat ce nu s-a cerut; - pct. 7, 8 și 9 - că instanțele au arătat detaliat și clar motivele pentru care au pronunțat soluțiile respective și că actul juridic dedus judecății a fost legal și temeinic interpretat și în raport de acesta s-a făcut o corectă aplicare a legii; - pct. 10 - că Buletinul statistic nu reprezintă o dovadă în sensul prevederilor art. 172-218 C. proc. civ. și acesta nu era legat de stabilirea cuantumului despăgubirilor ci numai de actualizarea acestora; - pct. 11 - că acest motiv a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Instanța de recurs a mai reținut că în mod temeinic s-au stabilit daunele materiale și morale care au fost acordate reclamantului în soluționarea cererii sale în raport de probele administrate în cauză.

S-a mai reținut că suma totală acordată este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamant și s-a observat că instanța de apel a reținut în mod expres că în raport de dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., creanța se indexează la zi, în faza executării silite. Contestația în anulare formulată de reclamant împotriva soluției de respingere a recursului se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 317-322 C. proc. civ. și în fapt pe împrejurarea că dintr-o eroare materială sumele acordate nu au fost actualizate prin nici o metodă de reactualizare. Se constată că acest motiv a fost invocat atât în apel cât și în recurs și instanțele nu l-au primit, respingerea fiind amplu motivată atât în apel cât și în recurs.

Ca urmare se observă că în cauză nu este vorba de o greșeală materială la care instanța să fi ajuns prin omiterea analizării vreunui motiv de recurs. Din contră, o parte importantă a considerentelor respingerii recursului este dedicată acestui aspect, actualizarea sumelor pretinse. Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate se va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 710/2003 a Curții Supreme de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de C.G. împotriva deciziei civile nr. 710 din 25 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004.