ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5433/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 221 din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă în parte cererea reclamantei C.D.A. față de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 25.000 Euro la data executării, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și au fost respinse ca nefondate restul pretențiilor. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că tatăl reclamantei, la data de 11 iulie 1952, defunctul R.T. a fost reținut de organele de securitate și interogat pe motiv de participare la acțiuni dușmănoase la adresa organelor „noii puteri democratice”.

După arestare și anchetare, a fost transferat pentru o perioadă de trei ani în regim de colonie de muncă, dar la 02 aprilie 1953 a decedat la C.M. Bicaz, fiind ulterior implicat într-un accident de muncă și strivit de un excavator iar pe toată durata așa-zisei anchete acestuia i-a fost interzis contractul cu rudele. Legea nr. 221/2009 nu conferă criterii de determinare a prejudiciului moral, astfel că, în lipsa unor astfel de criterii, tribunalul apreciază că la stabilirea și determinarea despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a măsurilor abuzive la care a fost supus defunctul R.T. și a consecințelor ulterioare suportate de reclamantă, respectiv dislocarea la muncă obligatorie pe o perioadă de 1 an cu consecința intervenirii decesului său ca urmare a accidentului de muncă, condițiile de locuit, suferințele fizice și psihice îndurate, expunerea la disprețul public, atingerea gravă adusă onoarei și demnității persoanei.

În considerarea tuturor acestor împrejurări esențiale și ținând seama de jurisprudența CEDO evidențiată mai sus, tribunalul a concluzionat că, în condițiile în care un prejudiciu moral poate fi reparat prin plata unei sume de bani, acordarea unei sume de 25.000 de Euro, pentru întreg prejudiciul moral suferit este în măsură să conducă o reparație și totodată o satisfacție justă, echitabilă și rezonabilă din partea Statul Român de astăzi, ai căror resortisanți și contribuabili nu au nimic în comun cu ororile provocate de cei care la momentul post 1945 au exercitat puterea de stat (la stabilirea cuantumului daunelor morale, s-a avut în vedere cca.5000 Euro/an de dislocare la muncă restul reprezentând suma apreciată cuvenită ca urmare a decesului defunctului în timpul executării acestei măsuri dispuse abuziv).

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri în termen legal, atât reclamanta C.D.A. cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul redus - în opinia sa - al cuantumului despăgubirilor acordate, fiind improprie calculului corect al acestora luarea în considerare a situației economice din zilele noastre sau raportarea la criterii similare desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care este străină cauzei de față. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii cu motivarea că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă privind actul prin care defunctul tată al reclamantei a fost subiectul unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea 221/2009.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, a constatat că apelul declarat de reclamantă este nefondat, iar al pârâtei este fondat. Actul administrativ în baza căruia s-a operat această măsură a fost Decizia M.A.I. și a Ministerului Securității Statului nr. 1052/1952, situație în care, în contextul dedus din întreg materialul probator, în mod corect Tribunalul Arad a considerat că măsura trimiterii într-o colonie de muncă forțată are în mod evident conotația unei măsuri cu caracter politic, aptă să atragă aplicarea Legii 221/2009.

În consecință, solicitarea ministerului pârât de respingere ca nedovedită a acțiunii a fost considerată ca neîntemeiată. Neîntemeiată a fost considerată și solicitarea aceleiași părți de reducere a cheltuielilor de judecată prin micșorarea onorariului avocatului reclamantei întrucât, deși acțiunea acesteia a fost admisă în parte și deși o astfel de procedură este prevăzută de lege [art. 274 alin. (3) C. proc. civ.], chiar dacă pârâtul ar fi solicitat acest lucru (lucru care din conținutul sentinței apelate, nu rezultă că s-a întâmplat), nu se constată a fi dovedite în cauză împrejurări pe baza cărora onorariul să poată fi apreciat ca disproporționat în raport cu prestația concretă a avocatului reclamantei.

Apelul instituției pârâte a fost considerat ca întemeiat sub un singur aspect, cel al cuantumului despăgubirilor a fost redus nu datorită unor aprecieri eronate făcute de instanță, ci din cauze obiective, intervenite după pronunțarea sentinței de către tribunal. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea a admis apelul Ministerului Finanțelor Publice și a schimbat în parte sentința civilă nr. 221 din 31 martie 2010 a Tribunalului Arad în sensul că suma pe care a fost obligată instituția pârâtă să o plătească reclamantei ca despăgubiri pentru daune morale este de 5000 Euro în echivalent în lei la data executării hotărârii. Celelalte pretenții din acest apel au fost respinse ca nefondate prin menținerea ca temeinică și legală a celorlalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește apelul reclamantei prin care s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor, acesta a fost respins pe baza argumentelor juridice deja reținute la momentul examinării și admiterii, în această privință, a apelului ministerului pârât. Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamanta C.D.A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad. Reclamanta C.D.A. a susținut că, singurul aspect criticabil este cuantumul despăgubirilor acordate, raportat la motivarea sentinței. Practic prin decizia pronunțată au fost acordate despăgubiri sub imperiul unei legi care a fost declarată ca fiind neconstituțională, precizându-se de instanța de apel că singurul aspect pentru care urmează a fi admis apelul și pentru care se impune a fi redus cuantumul despăgubirilor, constă în cauze obiective (apariția O.U.G.

nr. 62/2010) și nu aprecieri eronate făcute de prima instanță. Decizia pe care o critică și în baza căreia a fost restrâns cuantumul despăgubirilor noastre este motivată doar prin prisma O.U.G. nr. 62/2010 care la această dată a fost declarată ca fiind neconstituțională. Pe de altă parte, se apreciază total eronat și chiar nelegală utilizarea ca motivare a acordării unui cuantum redus al despăgubirilor. Deși se reține că autorul reclamantei a decedat și că aceasta a rămas orfană de tată la 3 ani de zile, în final pentru acest aspect se acordă doar suma de 20.000 Euro. Pe de o parte, se recunoaște în mod corect responsabilitatea autorităților române din 1953 pentru că autorul reclamantei a decedat și se recunoaște că acest aspect a avut o înrâurire directă asupra reclamantei care pe lângă pierderea afectivă directă produsă prin decesul tatălui ei la numai 3 ani de zile a avut de suferit și ulterior.

Se invocă în drept, art. 304 pct. 7 și 9, art. 312 C. proc. civ. și 274 C. proc. civ. Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad a susținut următoarele motive de nelegalitate: Se consideră că instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece din dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu rezultă dacă măsura dislocării într-o colonie de muncă a fost consecința unuia dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 214/2009. Se mai consideră că nu s-a putut realiza o apreciere corectă și rezonabilă a cuantumului despăgubirilor din moment ce nu există o cunoaștere amănunțită a situație de fapt.

Se mai apreciază că principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului reala suferit, de asemenea, despăgubirile financiare acordate pentru un prejudiciu moral nu fac altceva decât să producă alte prejudicii materiale altor cetățeni, prin diminuarea bugetului de stat. Se conchide în sensul că s-ar impune și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, fiind aplicabile dispozițiile art. 276 C. proc. civ. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Criticile recurentei reclamante vizează, în principal, eronata diminuare a cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond.

În cauză, nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., deoarece criticile recurentei reclamante pe aspectul cuantumului nu se pot circumscrie în niciunul din motivele de recurs prevăzute de lege, neprecizându-se în concret care sunt greșelile săvârșite de instanța de apel în sensul nerespectării acelor critici reglementate de lege. Cu privire la dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 reținute de instanța de apel, și pe care recurenta-reclamantă solicită a le alătura, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, decizia Curții Constituționale nr. 761 din 15 noiembrie 2010 nu produce nici un efect în privința situației reclamantei, la data pronunțării deciziei Curții Constituționale, decizia pronunțată în apel fiind definitivă și executorie, potrivit art. 376 alin. (1) C. proc.

civ., dând naștere totodată unei „valori patrimoniale” în sensul Convenției, care intră in sfera de aplicare a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO. Nici recursul declarat de Statul Român nu poate fi primit. În cauză, nu este incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a înlăturat în mod just dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura dispusă împotriva defunctului R.T. constituie o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 4 alin. (2)din Legea nr. 221/2009. Susținerile recurentului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice privind reevaluarea cuantumului despăgubirilor nu se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece nu se indică care anume criterii reglementate de lege nu ar fi fost respectate de către instanță la stabilirea acestui cuantum. Astfel, invocarea de către recurentul Statul Român a eventualului dezechilibru ce s-ar produce pentru alți cetățeni prin diminuarea bugetului de stat nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Aceste aprecieri sunt de ordin general put teoretic, ce nu pot face obiectul unei analize în recurs, câtă vreme nu se constituie în critici de nelegalitate care să se raporteze, în concret, la decizia pronunțată în apel. Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cele expuse, va respinge recursurile în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta C.D.A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva deciziei civile nr. 296 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.