ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5433/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 221 din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă în parte

cererea reclamantei C.D.A. față de pârâtul Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad

și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei

de 25.000 Euro la data executării, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit și au fost respinse ca nefondate restul pretențiilor.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că tatăl reclamantei, la data de 11

iulie 1952, defunctul R.T. a fost reținut de organele de securitate și

interogat pe motiv de participare la acțiuni dușmănoase la adresa organelor

„noii puteri democratice”. După arestare și anchetare, a fost transferat pentru

o perioadă de trei ani în regim de colonie de muncă, dar la 02 aprilie 1953 a

decedat la C.M. Bicaz, fiind ulterior implicat într-un accident de muncă și

strivit de un excavator iar pe toată durata așa-zisei anchete acestuia i-a fost

interzis contractul cu rudele.

Legea nr. 221/2009 nu

conferă criterii de determinare a prejudiciului moral, astfel că, în lipsa unor

astfel de criterii, tribunalul apreciază că la stabilirea și determinarea

despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a

măsurilor abuzive la care a fost supus defunctul R.T. și a consecințelor

ulterioare suportate de reclamantă, respectiv dislocarea la muncă obligatorie

pe o perioadă de 1 an cu consecința intervenirii decesului său ca urmare a

accidentului de muncă, condițiile de locuit, suferințele fizice și psihice

îndurate, expunerea la disprețul public, atingerea gravă adusă onoarei și

demnității persoanei.

În considerarea

tuturor acestor împrejurări esențiale și ținând seama de jurisprudența CEDO

evidențiată mai sus, tribunalul a concluzionat că, în condițiile în care un

prejudiciu moral poate fi reparat prin plata unei sume de bani, acordarea unei

sume de 25.000 de Euro, pentru întreg prejudiciul moral suferit este în măsură

să conducă o reparație și totodată o satisfacție justă, echitabilă și

rezonabilă din partea Statul Român de astăzi, ai căror resortisanți și

contribuabili nu au nimic în comun cu ororile provocate de cei care la momentul

post 1945 au exercitat puterea de stat (la stabilirea cuantumului daunelor

morale, s-a avut în vedere cca.5000 Euro/an de dislocare la muncă restul

reprezentând suma apreciată cuvenită ca urmare a decesului defunctului în

timpul executării acestei măsuri dispuse abuziv).

Împotriva acestei

sentințe au declarat apeluri în termen legal, atât reclamanta C.D.A. cât și

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamanta a criticat

sentința sub aspectul redus - în opinia sa - al cuantumului despăgubirilor

acordate, fiind improprie calculului corect al acestora luarea în considerare a

situației economice din zilele noastre sau raportarea la criterii similare

desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care este

străină cauzei de față.

Pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice a solicitat schimbarea în tot a sentinței și respingerea

acțiunii cu motivarea că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă privind actul

prin care defunctul tată al reclamantei a fost subiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din

Legea 221/2009.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit

efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității

și pe baza tuturor probelor de la dosar, a constatat că apelul declarat de

reclamantă este nefondat, iar al pârâtei este fondat.

Actul administrativ

în baza căruia s-a operat această măsură a fost Decizia M.A.I. și a

Ministerului Securității Statului nr. 1052/1952, situație în care, în contextul

dedus din întreg materialul probator, în mod corect Tribunalul Arad a

considerat că măsura trimiterii într-o colonie de muncă forțată are în mod

evident conotația unei măsuri cu caracter politic, aptă să atragă aplicarea

Legii 221/2009.

În consecință,

solicitarea ministerului pârât de respingere ca nedovedită a acțiunii a fost

considerată ca neîntemeiată.

Neîntemeiată a fost

considerată și solicitarea aceleiași părți de reducere a cheltuielilor de

judecată prin micșorarea onorariului avocatului reclamantei întrucât, deși

acțiunea acesteia a fost admisă în parte și deși o astfel de procedură este

prevăzută de lege [art. 274 alin. (3) C. proc. civ.], chiar dacă pârâtul ar fi

solicitat acest lucru (lucru care din conținutul sentinței apelate, nu rezultă

că s-a întâmplat), nu se constată a fi dovedite în cauză împrejurări pe baza

cărora onorariul să poată fi apreciat ca disproporționat în raport cu prestația

concretă a avocatului reclamantei.

Apelul instituției

pârâte a fost considerat ca întemeiat sub un singur aspect, cel al cuantumului

despăgubirilor a fost redus nu datorită unor aprecieri eronate făcute de

instanță, ci din cauze obiective, intervenite după pronunțarea sentinței de

către tribunal.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Curtea a admis apelul Ministerului Finanțelor

Publice și a schimbat în parte sentința civilă nr. 221 din 31 martie 2010 a

Tribunalului Arad în sensul că suma pe care a fost obligată instituția pârâtă

să o plătească reclamantei ca despăgubiri pentru daune morale este de 5000 Euro

în echivalent în lei la data executării hotărârii.

Celelalte pretenții

din acest apel au fost respinse ca nefondate prin menținerea ca temeinică și

legală a celorlalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește

apelul reclamantei prin care s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor,

acesta a fost respins pe baza argumentelor juridice deja reținute la momentul

examinării și admiterii, în această privință, a apelului ministerului pârât.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât reclamanta C.D.A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

Reclamanta C.D.A. a susținut că, singurul

aspect criticabil este cuantumul despăgubirilor acordate, raportat la motivarea

sentinței. Practic prin decizia pronunțată au fost acordate despăgubiri sub

imperiul unei legi care a fost declarată ca fiind neconstituțională,

precizându-se de instanța de apel că singurul aspect pentru care urmează a fi

admis apelul și pentru care se impune a fi redus cuantumul despăgubirilor,

constă în cauze obiective (apariția O.U.G. nr. 62/2010) și nu aprecieri eronate

făcute de prima instanță.

Decizia pe care o

critică și în baza căreia a fost restrâns cuantumul despăgubirilor noastre este

motivată doar prin prisma O.U.G. nr. 62/2010 care la această dată a fost

declarată ca fiind neconstituțională.

Pe de altă parte, se apreciază

total eronat și chiar nelegală utilizarea ca motivare a acordării unui cuantum

redus al despăgubirilor.

Deși se reține că

autorul reclamantei a decedat și că aceasta a rămas orfană de tată la 3 ani de

zile, în final pentru acest aspect se acordă doar suma de 20.000 Euro. Pe de o

parte, se recunoaște în mod corect responsabilitatea autorităților române din

1953 pentru că autorul reclamantei a decedat și se recunoaște că acest aspect a

avut o înrâurire directă asupra reclamantei care pe lângă pierderea afectivă

directă produsă prin decesul tatălui ei la numai 3 ani de zile a avut de

suferit și ulterior.

Se invocă în drept, art.

304 pct. 7 și 9, art. 312 C. proc. civ. și 274 C. proc. civ.

Recurentul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Arad a susținut următoarele motive de nelegalitate:

Se consideră că

instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a

schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, acțiunea

reclamantei este neîntemeiată, deoarece din dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009

nu rezultă dacă măsura dislocării într-o colonie de muncă a fost consecința

unuia dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.

214/2009.

Se mai consideră că

nu s-a putut realiza o apreciere corectă și rezonabilă a cuantumului

despăgubirilor din moment ce nu există o cunoaștere amănunțită a situație de

fapt.

Se mai apreciază că

principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea, cu titlu de

despăgubiri, a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu întinderea

prejudiciului reala suferit, de asemenea, despăgubirile financiare acordate

pentru un prejudiciu moral nu fac altceva decât să producă alte prejudicii

materiale altor cetățeni, prin diminuarea bugetului de stat.

Se conchide în sensul

că s-ar impune și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, fiind

aplicabile dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

Analizând recursurile

declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce

succed:

Criticile recurentei

reclamante vizează, în principal, eronata diminuare a cuantumului

despăgubirilor acordate de instanța de fond.

În cauză, nu sunt

incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.,

deoarece criticile recurentei reclamante pe aspectul cuantumului nu se pot

circumscrie în niciunul din motivele de recurs prevăzute de lege, neprecizându-se

în concret care sunt greșelile săvârșite de instanța de apel în sensul

nerespectării acelor critici reglementate de lege.

Cu privire la

dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 reținute de instanța de apel, și pe care

recurenta-reclamantă solicită a le alătura, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că, decizia Curții Constituționale nr. 761 din 15 noiembrie 2010 nu

produce nici un efect în privința situației reclamantei, la data pronunțării

deciziei Curții Constituționale, decizia pronunțată în apel fiind definitivă și

executorie, potrivit art. 376 alin. (1) C. proc. civ., dând naștere totodată

unei „valori patrimoniale” în sensul Convenției, care intră in sfera de

aplicare a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO.

Nici recursul

declarat de Statul Român nu poate fi primit.

În cauză, nu este

incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece instanța de apel a înlăturat în mod just dispozițiile art. 3 din Legea

nr. 221/2009, măsura dispusă împotriva defunctului R.T. constituie o măsură

administrativă cu caracter politic, în sensul art. 4 alin. (2)din Legea nr. 221/2009.

Susținerile

recurentului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice privind

reevaluarea cuantumului despăgubirilor nu se circumscriu motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se

indică care anume criterii reglementate de lege nu ar fi fost respectate de

către instanță la stabilirea acestui cuantum.

Astfel, invocarea de

către recurentul Statul Român a eventualului dezechilibru ce s-ar produce

pentru alți cetățeni prin diminuarea bugetului de stat nu poate conduce la

reținerea nelegalității deciziei recurate. Aceste aprecieri sunt de ordin

general put teoretic, ce nu pot face obiectul unei analize în recurs, câtă

vreme nu se constituie în critici de nelegalitate care să se raporteze, în

concret, la decizia pronunțată în apel.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, pentru cele expuse, va respinge recursurile în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta C.D.A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva

deciziei civile nr. 296 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2011.