ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8247/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 05 noiembrie 2009, reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale, în cuantum de 200.000 euro, pentru prejudiciul suferit de tatăl său prin condamnarea cu caracter politic la 2 ani închisoare, executată în perioada 19 iulie 1952 - 19 iulie 1954. Prin Sentința civilă nr. 470 din 22 iunie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut că întrucât tatăl reclamantei a fost condamnat pentru motive politice la 24 luni închisoare, conform Deciziei MAI nr. 678/1952, aceasta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial astfel suferit de autorul său, pe temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere durata condamnării cu caracter politic, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de autorul reclamantei, precum și intensitatea cu care au fost percepute, criterii în raport de care s-a apreciat că suma de 20.000 euro reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă pentru reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 25/A din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței sus-menționate, pe care a schimbat-o în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Curtea Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.

Totodată, Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”. De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate. Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sentința primei instanțe și-a pierdut fundamentul juridic, impunându-se a fi reformată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că este fiica și unica moștenitoare a defunctului M.D., care, în tinerețe, având mari afinități cu doctrina mișcării legionare, a intrat în rândurile acestei formațiuni politice și a ajuns șef de cuib legionar. În această calitate, a luat parte la ședințe și a cântat cântece legionare, fiind și primar până în anul 1941, după cum rezultă din fișa personală întocmită de Serviciul Securității Statului. Din dosarul individual privind pe M.D., pus la dispoziție de C.N.S.A.S., rezultă că acesta a fost arestat nelegal pentru motive politice, condamnat politic și „internat” (încarcerat) o perioadă de 2 ani, din 19 iulie 1952 până în 19 iulie 1954. Astfel, după întoarcerea de pe front din U.R.S.S., M.D.

a fost ridicat de organele de Securitate și în urma unei cercetări sumare a fost condamnat politic la 24 luni de închisoare. În temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Recurenta susține că avea vârsta de doar 15 ani în momentul arestării tatălui său și că după acest moment, până la care familia nu ducea niciun fel de lipsuri, a fost obligată să muncească împreună cu ceilalți frați, mama și bunica, pentru a se putea întreține.

Din familia primarului comunei au ajuns în ultimul hal de sărăcie, fiind și umiliți de noile autorități locale și siliți de împrejurări să muncească de la mic la mare pentru asigurarea subzistenței. După așa-zisa „internare” de 2 ani în beciurile securității, tatăl său s-a întors acasă mult schimbat, cu siguranță datorită condițiilor de detenție rezervate exclusiv deținuților politici, cunoscute publicului din serialul documentar post-decembrist Memorialul durerii. O despăgubire în echivalent bănesc, chiar dacă nu este integral reparatorie, este de natură să compenseze într-o oarecare măsură suferințele îndurate de condamnat și familia sa. Curtea de apel a nesocotit dispozițiile legii pe care era chemată să le aplice și nu să le critice prin soluțiile jurisprudențiale, golind de conținut actul normativ în vigoare.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilității de încadrare a criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune ridicată din oficiu la termenul de dezbateri din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte reține următoarele:. Conform prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Susținerile părții trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., sens în care ele trebuie să vizeze soluția pronunțată și argumentele pe care acesta a fost fundamentată de instanță, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Criticile reclamantei, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se referă la argumentele din decizia recurată, care vizează inexistența temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Argumentele recurentei reprezintă o reiterare a motivelor cererii de chemare în judecată, în raport de care se pretinde îndeplinirea condițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea de daune morale, fără însă nicio referire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, pe care curtea de apel și-a fundamentat soluția de schimbare a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii. În limitele în care curtea de apel s-a pronunțat, reclamanta putea formula critici numai cu privire la efectele, în cauză, ale deciziei Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Reclamata nu a procedat în acest sens, astfel încât criticile sale nu au legătură cu argumentele deciziei recurate și, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pe cale de consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva Deciziei nr. 25/A din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.