ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8247/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 05 noiembrie 2009, reclamanta M.G.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale, în cuantum de

200.000 euro, pentru prejudiciul suferit de tatăl său prin condamnarea cu

caracter politic la 2 ani închisoare, executată în perioada 19 iulie 1952 - 19

iulie 1954.

Prin Sentința civilă

nr. 470 din 22 iunie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis, în parte,

acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei 20.000 euro, cu titlu

de despăgubiri morale.

În motivarea

soluției, tribunalul a reținut că întrucât tatăl reclamantei a fost condamnat

pentru motive politice la 24 luni închisoare, conform Deciziei MAI nr.

678/1952, aceasta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul

nepatrimonial astfel suferit de autorul său, pe temeiul dispozițiilor art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere durata condamnării cu

caracter politic, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de

autorul reclamantei, precum și intensitatea cu care au fost percepute, criterii

în raport de care s-a apreciat că suma de 20.000 euro reprezintă o satisfacție

suficientă și echitabilă pentru reclamantă.

Prin Decizia civilă

nr. 25/A din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis

apelul declarat de pârât împotriva sentinței sus-menționate, pe care a

schimbat-o în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, pentru

următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de

neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările

ulterioare, sunt neconstituționale.

Astfel, Curtea

Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale

suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă

există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art. 4 din

Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în

cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în

cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile

și rezonabile.

Curtea

Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990,

legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel

încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, după

20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere

valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului că atenuarea vechilor violări nu trebuie să

creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pink

contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o

„speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28

septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra

admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra

Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării

controlului de constituționalitate al acesteia.

Totodată, Curtea

Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată

încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care

consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității,

conchizând că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu

modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 1 alin.

(3) și (5) din Constituție.

În ceea ce privește

efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în

raport cu cauza de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din

Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit

cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă,

în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.

De asemenea, sunt

aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit

cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al

României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Având în vedere că

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la

publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale

(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției,

rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă

că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele

abrogate.

Așadar, fiind

desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantei,

respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sentința primei

instanțe și-a pierdut fundamentul juridic, impunându-se a fi reformată în

sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă.

În motivarea

recursului, recurenta-reclamantă a arătat că este fiica și unica moștenitoare a

defunctului M.D., care, în tinerețe, având mari afinități cu doctrina mișcării

legionare, a intrat în rândurile acestei formațiuni politice și a ajuns șef de

cuib legionar. În această calitate, a luat parte la ședințe și a cântat cântece

legionare, fiind și primar până în anul 1941, după cum rezultă din fișa

personală întocmită de Serviciul Securității Statului.

Din dosarul

individual privind pe M.D., pus la dispoziție de C.N.S.A.S., rezultă că acesta

a fost arestat nelegal pentru motive politice, condamnat politic și „internat”

(încarcerat) o perioadă de 2 ani, din 19 iulie 1952 până în 19 iulie 1954.

Astfel, după

întoarcerea de pe front din U.R.S.S., M.D. a fost ridicat de organele de

Securitate și în urma unei cercetări sumare a fost condamnat politic la 24 luni

de închisoare.

În temeiul art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3

ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Recurenta susține că

avea vârsta de doar 15 ani în momentul arestării tatălui său și că după acest

moment, până la care familia nu ducea niciun fel de lipsuri, a fost obligată să

muncească împreună cu ceilalți frați, mama și bunica, pentru a se putea

întreține.

Din familia

primarului comunei au ajuns în ultimul hal de sărăcie, fiind și umiliți de

noile autorități locale și siliți de împrejurări să muncească de la mic la mare

pentru asigurarea subzistenței.

După așa-zisa

„internare” de 2 ani în beciurile securității, tatăl său s-a întors acasă mult

schimbat, cu siguranță datorită condițiilor de detenție rezervate exclusiv

deținuților politici, cunoscute publicului din serialul documentar

post-decembrist Memorialul durerii.

O despăgubire în

echivalent bănesc, chiar dacă nu este integral reparatorie, este de natură să

compenseze într-o oarecare măsură suferințele îndurate de condamnat și familia

sa.

Curtea de apel a

nesocotit dispozițiile legii pe care era chemată să le aplice și nu să le

critice prin soluțiile jurisprudențiale, golind de conținut actul normativ în

vigoare.

Intimatul-pârât a

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând recursul

sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilității de încadrare a

criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune ridicată

din oficiu la termenul de dezbateri din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte reține

următoarele:.

Conform prevederilor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie

să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Susținerile părții

trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., sens în care ele trebuie să

vizeze soluția pronunțată și argumentele pe care acesta a fost fundamentată de

instanță, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform

art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile

reclamantei, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în

niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

deoarece nu se referă la argumentele din decizia recurată, care vizează

inexistența temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, ca efect al

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au

fost declarate neconstituționale dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Argumentele

recurentei reprezintă o reiterare a motivelor cererii de chemare în judecată,

în raport de care se pretinde îndeplinirea condițiilor art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea de daune morale, fără însă nicio

referire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, pe care

curtea de apel și-a fundamentat soluția de schimbare a sentinței primei

instanțe, în sensul respingerii acțiunii.

În limitele în care

curtea de apel s-a pronunțat, reclamanta putea formula critici numai cu privire

la efectele, în cauză, ale deciziei Curții Constituționale prin care s-a

declarat neconstituționalitatea temeiului juridic al cererii de chemare în

judecată, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Reclamata nu a

procedat în acest sens, astfel încât criticile sale nu au legătură cu

argumentele deciziei recurate și, din acest motiv, nu pot fi încadrate în

cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe cale de

consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în

art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive care să poată fi examinate și

din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va

constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac

exercitate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta M.G. împotriva Deciziei nr. 25/A din 12 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2011.