ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4319/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 548 din 23 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a-V-a

civilă,

a admis în parte acțiunea

reclamantului P.N.

A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant

a sumei de

500

.

000 euro sau echivalentul în RON, la data plății

efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea sa, în perioada 24 martie 1951-01 august 1964.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, a reținut

că, la data de 7 decembrie 2009, reclamantul a chemat în judecată, în calitate de

pârât, pe Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 5.000.000 RON cu titlul de despăgubiri morale, acesta fiind condamnat

pentru infracțiunile prevăzute de art. 190 și art. 267 C. pen. din 1936 și că sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) și art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, Tribunalul,

a mai reținut că, prin condamnarea și executarea pedepsei, s-a cauzat reclamantului

un prejudiciu nepatrimonial, ce a constat în consecințe dăunătoare, ce au rezultat

din atingerile și îngrădirile dreptului la libertate personală, fiind afectate și

onoarea, reputația, relațiile sociale ale acestuia, daunele morale acordate, fiind

de 500.000 euro.

Prin decizia nr. 242/A din 08 martie 2011, Curtea de Apel

București, secția a-III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței

nr. 548 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a-V-a civilă.

A schimbat în tot sentința primei instanțe, în sensul

că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Instanța de apel a constatat că, potrivit art. 147 din

Constituție, dispozițiile constatate ca neconstituționale își încetează efectele

juridice la 45

de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate

ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Ca urmare, faptul că cererea de chemare în judecată a

fost introdusă anterior constatării neconstituționalității, nu este de natură a

înlătura aplicarea deciziei Curții Constituționale, care are caracter obligatoriu.

Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice, în baza acestei decizii și nu

mai pot fi aplicate.

Cu aceste argumente au fost admise apelurile declarate

în cauză, cu consecința schimbării sentinței Tribunalului, în sensul respingerii

acțiunii.

Cu privire la succesiunea în timp a actelor ce reglementează

aceste aspecte, prin Legea nr. 221/2009, art. 5 alin. (1) lit. a) a fost instituită

legal posibilitatea acordării daunelor morale. O.U.G. nr. 62/2010 a stabilit cuantumul

acestor daune, care a fost însă limitat, iar ulterior, ordonanța de modificare a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale,

deci textul legal a fost lipsit de efecte. Apoi, prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale au fost constatate neconstituționale prevederile art. 5 alin.

(1) teza

I

din Legea nr. 221/2009.

Împotriva deciziei nr. 242/A din 8 martie 2011 a Curții

de Apel București, secția a-III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie,

a declarat recurs, reclamantul P.N.,

criticând-o

pentru nelegalitate, în cuprinsul motivului prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel nu a avut în vedere că, legea aplicabilă era

aceea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, și că

nu se aplică Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

În

acest sens,

recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea dispune numai

pentru viitor, precum și cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Prin urmare, recurentul a arătat că dispozițiile Legii

nr. 221/2009 sunt aplicabile în speță, deoarece acțiunea a fost formulată în temeiul

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, care erau în vigoare la data introducerii

acțiunii, iar dispozițiile privind

neconstituționalitatea acestui text de lege, nu sunt incidente

în cauză.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate de recurentul-reclamant aduc în discuție

o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 și, nu constituie, cum, în mod greșit a susținut recurentul, o încălcarea

a atribuțiilor puterii judecătorești, ci dimpotrivă, o respectare a caracterului

obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, și nu în ultimul rând, a dispozițiilor

imperative, reglementate de prevederile ale art. 329 alin. (3) C. proc. civ., privitor

la caracterul, de asemenea, obligatoriu al deciziilor în interesul legii, în ceea

ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate.

Prin Decizia nr. 1358/2010 publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010, la o dată anterioară pronunțării deciziei instanței de apel,

Curtea Constituțională, a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 care acordau dreptul la despăgubiri,

persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter

politic, sunt neconstituționale.

Cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru

daune morale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pot solicita instanței de judecată

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situație în

care devin pe deplin incidente dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31

din Legea nr. 47/1992.

În

raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia

nr. 12

din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului

în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, în sensul că s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în

curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5, alin. (1), lit. a), teza

I

din

Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

În

considerentele

acestei decizii, Înalta Curte, a examinat efectele deciziei de neconstituționalitate,

atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar și prin prisma dispozițiilor

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul

la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, privind

protecția proprietății, respectiv, art. 14 din Convenție raportat la art. 1 din

Protocolul nr. 12, privind dreptul la nediscriminare, soluția dată în soluționarea

recursului în interesul

legii fiind obligatorie pentru instanțe, conform art.

330 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut, în motivarea acestei decizii, că

dreptul la acțiune pentru obținerea reparației prevăzute de lege este supus evaluării

jurisdicționale și, atâta vreme cât această evaluare nu s-a finalizat printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, situația juridică este încă în curs de constituire (facta

pendentia), intrând sub incidența efectelor Deciziei Curții Constituționale, decizie

care este de aplicare imediată. Nu se poate susține cu temei că, fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată

durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic

convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

În

acest sens,

s-a reținut că, prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare

a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate, tocmai în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice. Dreptul de acces la Tribunal și protecția oferită

de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea

unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Față de toate considerentele reținute, recursul va fi

respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 242/A din

8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă, și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.