ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3850/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 17 decembrie 2009, sub nr. 50060/3/2009, reclamanta P.N.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate, în baza art. 4 Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării suferite de tatăl său, M.I(V.), iar, în baza art. 5 din aceeași lege, să oblige pârâtul la plata sumei de 600 . 000 euro cu titlu de despăgubiri morale, precum și returnarea decorațiilor confiscate cu ocazia arestării nelegale; a solicitat, de asemenea, și suma de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru reținerea nelcgală a mamei sale, M.(T.)N..

Prin sentința civilă nr. 1470, pronunțată la data de 16 noiembrie 2010, în Dosarul nr. 50060/3/2009, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.N.V., în contradictoriu cu intimatul Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București, și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.000 euro echivalent în RON la data executării hotărârii pentru prejudiciul moral suferit de către autorul său prin condamnarea cu caracter politic suferit în perioada 21 septembrie 1958- 29 iulie 1964; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, reclamanta P.N.V., la data de 17 februarie 2011, cât și pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, la data de 24 februarie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceleași date. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 859 A, pronunțată la data de 15 noiembrie 2011, în Dosarul nr. 50060/3/2009, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă P.N.V. împotriva sentinței civile nr. 1470 din 16 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă, în contradictoriu cu apelantul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice- reprezentat de D.G.F.P.M.B.

București și cu apelantul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul București; a admis apelurile declarate de apelantul- pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B. și de către apelantul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva aceleiași sentințe, și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Referitor la probatoriul administrat în fața primei instanțe, trebuie menționat că acesta trebuia să se circumscrie obiectului cauzei și sa fie pertinent și util pentru justa soluționare a litigiului. Or, în speță, atâta timp cât se constată că nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale, nu se mai impunea administrarea unui probatoriu suplimentar, nici cu martori și nici cu acte, astfel încât sub acest aspect, critica este nefondată.

Administrarea probatoriului privește pe ambii autori ai apelantei-reclamante. În ceea ce privește celelalte critici formulate de apelanta-reclamantă și acestea sunt neîntemeiate. Astfel, deși s-a susținut că au existat o serie de decorații confiscate autorului reclamantei, această susținere nu a fost dovedită și nici nu s-a stabilit în ce măsură acestea au o valoare patrimonială, pentru a se putea acorda despăgubiri. De altfel, atât acțiunea, cât și apelul vizează acordarea de daune morale pentru autorii reclamantei, or în raport de data pronunțării sentinței, respectiv 16 noiembrie 2011 și de decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și publicată în M. Of.

nr. 789/07.11.2011, nu mai există temei juridic pentru formularea acțiunii în despăgubiri penttu daune morale, nici pentru autorul M.I.V. și nici pentru reținerea nelegală a mamei reciamnatei, respectiv M.(T.)N.. Trebuie avut în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă hotărârea nr. 2155 din 17 aprilie 1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului Lege nr. 118/1990, din care rezultă că d-nului Marica Ion i s-a recunoscut perioada de detenție ca fiind vechime în muncă neîntreruptă și i-au fost acordate reparații pentru fiecare an de detenție, conferindu-i-se în același timp și celelalte facilități și drepturi acordate de Decretul Lege nr. 118/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta P.N.V., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond. În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă P.N.V. a invocat, în esență, următoarele motive: Prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, este o gravă eroare de interpretare a legii, deoarece Legea nr. 221/2009, prin art. 4, dispune că acea măsură represivă trebuie constatată a fi de natură politică; or, această constatare trebuie făcută, așa cum spune legea, de instanța de judecată. Cu motivarea neconstituționalității unui singur text de lege, instanța de apel, judecând în fond cauza, o respinge, ca neîntemeiată, uitând sau trecând cu prea mare ușurință peste celelalte dispoziții valabile ale legii.

Prin respingerea cererii de acordare a despăgubirilor, pe motiv că textul de lege a fost declarat neconstituțional, consideră recurenta- reclamantă că este doar o încălcare a principiului neretroactivității legii, principiu consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție, și care este analizat și statuat definitiv de chiar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009. Consideră recurenta că instanța, la momentul dispariției dispoziției legale pe care s-a baza o cerere, ar fi trebuit, în virtutea rolului activ, să solicite precizarea unui alte temei de drept pe care să se bazeze cererea de acordare a despăgubirilor, sau să rezolve această cerere prin invocarea unei excepții. Recursul este fondat pentru considerentele care se vor arăta în continuare: Recurenta - reclamantă P.N.V.

a solicitat constatarea, în baza art. 4 Legea nr. 221/2009, a caracterului politic al condamnării suferite de tatăl său, M.I(V.), și daune morale pentru această condamnare în sumă de 600.000 euro și pentru reținerea nelegală a mamei sale, M.(T.)N., în sumă de 800.000 euro solicitând, totodată, și returnarea decorațiilor confiscate cu ocazia arestării nelegale. Dat fiind că Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, criticile recurentei, referitoare la respingerea cererii reclamantului de acordare a daunelor morale, ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate și din perspectiva acesteia.

Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării în recurs, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, dată de la care au devenit obligatorii pentru instanțele de judecată.

După cum corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționalc cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit declarației autentificate reclamanta nu a beneficiar anterior de nici o măsură reparatorie urmare a condamnării politice a tatălui său. Așa fiind, față de cele mai sus- expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va schimba în parte sentința instanței de fond și va menține dispoziția cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării; va menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta- reclamantă P.N.V. împotriva deciziei civile nr. 859 A din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că schimbă în parte sentința civilă nr. 1470 din 16 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și menține dispoziția cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.