ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 151 din 2 martie 2010 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.l. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și a obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri conform Legii nr. 221/2009. În considerentele sentinței s-a reținut că prin acțiune reclamantul a solicitat suma de 2.000.000 RON despăgubiri morale pentru condamnarea la 15 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 alin. (1) din C. pen. anterior, dispusă prin sentința nr. 14 din 9 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar teritorial Timișoara.

Reclamantul a fost grațiat prin Decretul Consiliului de Stat din 16 iunie 1964 și eliberat din închisoare la data de 25 iunie 1964. Instanța a mai reținut că această condamnare se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituind de drept o condamnare cu caracter politic și a stabilit cuantumul daunelor morale în funcție de consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, precum și de măsura în care au fost lezate, impactul condamnării asupra situației familiale, profesionale și sociale. Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul solicitând acordarea despăgubirilor în cuantum de 2.000.000 euro întrucât această sumă poate satisface pe deplin prejudiciul cauzat.

A mai declarat apel și pârâtul, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii întrucât nu a fost depusă în extenso sentința de condamnare nr. 14 din 9 ianuarie 1959 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara și nu s-a ținut seama că reclamantul beneficiază de indemnizația stabilită de Decretul-Lege nr. 118/1990. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 201 A din 10 iunie 2010 a respins apelurile. Referitor la apelul reclamantului s-a reținut că suma de 50.000 euro stabilită drept despăgubiri de prima instanță este îndestulătoare pentru compensarea prejudiciului moral suferit, iar la cuantificarea acestei sume au fost avute în vedere toate criteriile, inclusiv nivelul de trai și modul de salarizare al cetățenilor din perioada comunistă, cât și din prezent.

Recursul pârâtului s-a respins întrucât la dosar au fost depuse dovezi privind existența hotărârii de condamnare și a pedepsei executate. De asemenea, s-a reținut că Decretul-Lege nr. 118/1990 nu stabilește despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, iar cuantumul despăgubirii acordate reclamantului nu este disproporționat față de prevederile acestui act normativ. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantul G.I. și pârâtul. În recursul reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., s-a arătat că față de importanța valorilor lezate numai suma de 2.000.000 euro este în măsură să acopere în totalitate prejudiciul cauzat prin condamnare. Pârâtul și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., învederând că la dosarul cauzei există o copie a sentinței de condamnare fără mențiunea caracterului politic al condamnării astfel cum impune art. 6 al Legii nr. 221/2009. De asemenea, la cuantificarea prejudiciului nu s-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 62/2010 prin care a fost modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Față de prevederile acestui act normativ, de valorile lezate și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza O. a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor stabilite. Recursurile nu sunt fondate.

Prin condamnarea suferită s-a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial care constă atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional, relațiile familiale și alte valori similare, așa încât, din această perspectivă, prin privarea de libertate, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri. De asemenea, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.

Înalta Curte apreciază că suma de 50.00 euro respectă principiul proporționalității daunelor morale acordate cu intensitatea și gravitatea suferințelor psihice încercate de reclamant prin privarea sa de libertate și nu ar putea fi apreciată ca simbolică, deci lipsită de efectul compensatoriu pe care trebuie să îl aibă daunele morale și nici ca insuficientă pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de reclamant, ci reprezintă atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa în măsura posibilă, suferințele îndurate ca urmare a privării de libertate. De asemenea, la stabilirea daunelor morale au fost avute în vedere și măsurile reparatorii acordate deja reclamantului în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, astfel încât criticile formulate de recurenți privind majorarea sau micșorarea cuantumului acordat nu pot fi reținute.

O.U.G. nr. 62/2010 care a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a impus o plafonare a cuantumului daunelor morale a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, care este definitivă și obligatorie și ca atare, această plafonare propusă nu mai poate fi aplicată. Nu se va reține nici ultima critică inserată în motivarea recursului pârâtului întrucât potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009 condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen. anterior constituie de drept o condamnare cu caracter politic, astfel că nu mai este necesară existența mențiunii caracterului politic pe sentința de condamnare.

Față de aceste considerente recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul G.I. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva deciziei nr. 201 A din 10 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.