ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1998/2012

HOTĂRÂRE
20.03.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1998/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad la data de 15 februarie 2010, reclamantul A.I. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de D.G.F.P. Arad, obligarea pârâtului la 800.000 euro sau

echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit ca urmare a condamnărilor cu caracter politic din anii 1949 - 1964.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a fost condamnat pentru crima de uneltire

contra ordinii sociale la un an și 6 luni închisoare corecțională prin sentința

nr. 1650 din 29 noiembrie 1949 a Tribunalului Militar Timișoara și la 25 ani

muncă silnică și 10 ani degradare socială prin sentința nr. 62 din 30 martie 1959

a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare. A executat efectiv aproape

12 ani, fiind pus în libertate în urma Decretului de grațiere nr. 411/1964.

Reclamantul a arătat

că în toată această perioadă a fost persecutat, urmărindu-se renunțarea lui la

credință, fiind preot ortodox. Condițiile de încarcerare au fost inumane, în

celule insalubre, fără contactul cu alți deținuți și fără nici o legătură cu

familia. Și după eliberare a fost monitorizat. În plus, nu a mai putut să

profeseze, fiind obligat să se angajeze ca muncitor.

Prin sentința civilă nr.

264 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamantul A.I. și a fost obligat pârâtul să plătească

suma de 120.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și suma de 2.100 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Analizând solicitarea

reclamantului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 221/2009, invocată ca

temei al pretențiilor, tribunalul a considerat că este întemeiată, acesta având

calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în temeiul acestui act

normativ, întrucât ambele condamnări au fost pronunțate pentru motive politice,

așa cum rezultă din art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, iar măsura

dislocării în colonia de muncă 0841 - Constanța constituie de asemenea o măsură

administrativă cu caracter politic, în raport de exigențele art. 3 alin. (1)

din același act normativ. În total, reclamantul a executat o perioadă de 7 ani

și 1 lună închisoare și a fost dislocat într-o colonie de muncă pentru o

perioadă de aproape 3 ani și 10 luni, stabilind suma de 120.000 euro ca fiind

echitabilă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel B.A.M., în calitate de succesoare în drepturi a

reclamantului decedat A.I., și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Prin decizia nr. 637/

A din 23 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins

apelul declarat de reclamanta B.A.M. și a fost admis apelul pârâtului și

schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă în totalitate acțiunea.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul și-a întemeiat

pretențiile, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie

2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere prevederile art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 din Constituție.

În cauză, a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta B.A.M., care, indicând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susține, în esență, că acțiunea a fost greșit

respinsă în condițiile în care legea aplicabilă este cea de la data pronunțării

unei soluții în primă instanță.

Instanța trebuia să

aplice, mai susține recurenta, principiul neretroactivității legii civile noi,

conform căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor juridice ce se ivesc

după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de

stabilitate a circuitului civil.

Intimata-pârâtă

D.G.F.P. a județului Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice,

pentru Statul Român a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul declarat de

reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce

succed.

Potrivit art. 147 alin.

(4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin.

(3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional,

aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor -

a principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării

deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația

unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula

tempus regit actum.

În acest context, nu

se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului

judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește

efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia

ca neconstituțional - prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale - și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al

României, la 15 noiembrie 2010.

Or, în speță, decizia

din apel a fost pronunțată la 23 martie 2011, dată la care - urmare declarării

neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a

deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultraactivează.

În consecință, la

momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se

pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul

pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea

invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în

cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în

executare.

Problema de drept la

care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de

lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care

se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a

fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I -

a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de

drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat,

acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe

care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene, nu i le legitimează”.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta B.A.M. împotriva deciziei nr. 637/ A din 23

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 151 din 2 martie 2010 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.l. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Di
ÎCCJ 2010-11-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6493/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 24 septembrie 2009 reclamantul M.S. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publi
ÎCCJ 2012-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1840/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, sub nr. 3566/108/2010, reclamantul B.C. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Arad,
ÎCCJ 2012-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 307/108/2010 la data de 18 ianuarie 2010, reclamantul Ț.I. a chemat în judecată Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ara
ÎCCJ 2012-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2282/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad, reclamanta J.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ar
Sursă