ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2431/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Arad a fost înregistrată la 18 iunie 2009 sub nr. 2936/108/2009, acțiunea formulată de reclamantul D.T., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa în perioada regimului comunist, 03 iulie 1951-27 aprilie 1956. Reclamantul, în motivarea acțiunii, a precizat că despăgubirile morale solicitate sunt în cuantum de 1.200.000 euro. Prin sentința civilă nr. 24 din 21 ianuarie 2010 Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.147,70 RON. Pentru a hotărî astfel – s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 431 din 12 iunie 1952 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică și 5 ani degradare civilă pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale. Din biletul de eliberare din 27 aprilie 1957 eliberat de Penitenciarul O. a rezultat că reclamantul a fost arestat la 03 iulie 1951 și pus în libertate la data de 27 aprilie 1956. După eliberare, reclamantul a fost urmărit în permanență de securitate și anchetat, amenințat cu arestarea în scopul de a colabora cu securitatea. În timpul angajării nu a putut ocupa un loc de muncă conform pregătirii și era nevoit permanent să schimbe locul de muncă.

S-a mai reținut de asemenea că, reclamantul și familia sa au fost supuși unui sistem de terorizare, soția acestuia care era cadru didactic era obligată în fiecare an în perioada vacanței de vară să continue cursurile de învățământ politic deoarece nu era promovată. Fiicei reclamantului pe nume D.M. i s-a desfăcut contractul de muncă pe motiv că tatăl său a fost deținut politic. Din anul 1990 reclamantul a beneficiat de indemnizație aferentă anilor de închisoare conform Decretului–Lege nr. 118/1990. A mai reținut instanța fondului că, elementele răspunderii civile delictuale, instituită de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., ale art. 48 alin. (3) din Constituția României cu referire la art. 504 C. proc.

pen. sunt îndeplinite și că se impune repararea de către stat a pagubei suferită de reclamant. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul D.T. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Apelantul–reclamant a arătat că acea condamnare politică i-a afectat onoarea, reputația, viața, producând consecință și după momentul eliberării sale și că prima instanță a omis să se pronunțe și cu privire la petitul acțiunii având ca obiect repunerea în drepturile militare, respectiv în gradul de sublocotenent. Pârâtul–apelant Statul Român a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și nedovedită precum și reducerea cuantumului despăgubirilor.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 136/A din 05 mai 2010 a admis apelurile, a schimbat în parte sentința în sensul că a repus reclamantul în gradul de sublocotenent, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de 150.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. S-a menținut în rest hotărârea. În considerentele hotărârii s-a reținut că, prin înscrisurile aflate în dosar, reclamantul a făcut dovada că a avut gradul de sublocotenent al Ministerului Afacerilor Interne anterior pronunțării sentinței de condamnare, astfel că în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, este întemeiat petitul privind repunerea în drepturile militare, asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe.

S-a mai reținut că reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., rezultând astfel caracterul politic al condamnării, conform art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 211/2009. De asemenea s-a reținut că, nu era necesară reconstituirea dosarului și nici solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici, deoarece art. 4 alin. (3) nu este incident în speță, referindu-se la alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege și că acțiunea este dovedită, prima instanță acordând în mod justificat despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În privința cuantumului despăgubirilor, că este întemeiată critica pârâtului și neîntemeiată critica reclamantului și că acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului. Față de suferințele fizice și psihice suferite de reclamant și familia sa și ținând cont și de beneficiile obținute de reclamant în baza Decretului–Legea nr. 118/1990, s-a apreciat că suma de 160.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Pârâtul–recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății schimbând natura acestuia, în sensul că, s-a omis a se pune în vedere reclamantului să depună la dosar hotărârile de condamnare cu mențiunea „caracter politic”, deoarece la dosarul cauzei există doar extrase din hotărârile de condamnare. Astfel de hotărâri se depun la dosar în original sau în copie cu acea mențiune pe ele. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 instanța de apel avea obligația să dispună reconstituirea dosarului în care au fost pronunțate hotărârile de condamnare.

- La stabilirea cuantumului despăgubirilor s-au ignorat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, respectiv faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuia să se țină cont și de drepturile de care a beneficiat reclamanta în baza Decretului–Lege nr. 118/1990 precum și de faptul că a beneficiat și beneficiază în continuare de o serie de facilități prevăzute de același decret. - În privința acordării cuantumului daunelor morale Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, adoptând o poziție prin sumele rezonabile acordate. - Nu s-a cercetat în concret situația de fapt a reclamantului pentru a se putea cuantifica despăgubirile morale, instanța în motivare s-a mulțumit să preia afirmațiile reclamantului din acțiune, fără a cerceta situația de fapt.

Reclamantul–recurent critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În mod eronat s-a redus semnificativ cuantumul despăgubirilor, ignorându-se situația reală cu care s-a confruntat reclamantul în închisoare precum și neajunsurile pe care le-a suportat ulterior familia acestuia, solicitând ca acțiunea să fie admisă așa cum a fost formulată. Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată fondate recursurile în considerentele celor ce succed: Potrivit art. 314 C. proc. civ., instanța supremă hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Sfera de aplicare a acestei excepții este determinată de necesitatea aplicării corecte a legii la o stare de fapt precis determinată de instanță a cărei hotărâre a fost atacată pe calea recursului. În demersul judiciar, cu care a fost învestită instanța, trebuiau cercetate două aspecte: în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a reclamantului în perioada 03 iulie 1951–27 aprilie 1956 și în temeiul dispozițiilor art. 5 lit. a) din aceeași lege, repunerea reclamantului în drepturile militare, respectiv în gradul de sublocotenent. Cu privire la cel de-al doilea petit al acțiunii, instanța fondului nu cercetează și nu se pronunță iar instanța de apel se rezumă doar a arăta că prin înscrisurile aflate în dosar, reclamantul a făcut dovada că a avut gradul de sublocotenent.

Or, în situația în care instanța fondului a omis a cerceta acest petit al acțiunii, instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv, avea obligația să administreze toate probele necesare stabilirii unei stări de fapt reale raportat la obiectul cererii deduse judecății și temeiul legal aplicabil respectiv art. 6 din Legea nr. 221/2009 și art. 5 lit. e) din aceeași lege. Potrivit acestui text de lege „caracterul politic al condamnărilor prevăzute de prezenta lege va fi menționat pe hotărârile judecătorești prin care au fost pronunțate astfel de condamnări, în cazul în care se elibera o copie de pe acestea”. Cum în speță supusă analizei la dosarul cauzei s-au depus doar extrase de pe aceste sentințe, instanța trebuia să ordone, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 221/2009, să se depună originalele hotărârilor de condamnare sau în copie cu mențiunea „caracter politic”.

Cu referire la primul petit al acțiunii, în literatura juridică s-a conchis că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare, așa încât, din această perspectivă, prin privarea de libertate din perioada 03 iulie 1951–27 aprilie 1956, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului iar durerile psihice și suferințele provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate, prin acordarea unor despăgubiri. De asemenea, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportat la elementele de fapt.

Or, în cauza pendinte, starea de fapt a fost superficial stabilită și drept urmare o evaluare în bani a despăgubirilor morale va avea loc după suplimentarea probelor în raport de cele mai sus reținute. Cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie în egală măsură ca și normele Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenționalitate, s-a constatat că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri de echitate, ținând seama de circumstanțele cauzei. Așadar, raportat la cele mai sus reținute, se constată fondate recursurile, și în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia rejudecării va analiza și celelalte susțineri ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul D.T. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, împotriva deciziei civile nr. 136A din 05 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.