ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2431/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Arad a fost înregistrată

la 18 iunie 2009 sub nr. 2936/108/2009, acțiunea formulată de reclamantul D.T.,

împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Arad, solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa în perioada regimului comunist,

03 iulie 1951-27 aprilie 1956. Reclamantul, în motivarea acțiunii, a precizat că

despăgubirile morale solicitate sunt în cuantum de 1.200.000 euro.

Prin sentința civilă

nr. 24 din 21 ianuarie 2010 Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâtul la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.147,70

RON.

Pentru a hotărî astfel

– s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 431 din 12 iunie 1952 pronunțată de Tribunalul

Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică și 5 ani degradare

civilă pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale. Din biletul de eliberare

din 27 aprilie 1957 eliberat de Penitenciarul O. a rezultat că reclamantul a fost

arestat la 03 iulie 1951 și pus în libertate la data de 27 aprilie 1956. După eliberare,

reclamantul a fost urmărit în permanență de securitate și anchetat, amenințat cu

arestarea în scopul de a colabora cu securitatea. În timpul angajării nu a putut

ocupa un loc de muncă conform pregătirii și era nevoit permanent să schimbe locul

de muncă. S-a mai reținut de asemenea că, reclamantul și familia sa au fost supuși

unui sistem de terorizare, soția acestuia care era cadru didactic era obligată în

fiecare an în perioada vacanței de vară să continue cursurile de învățământ politic

deoarece nu era promovată. Fiicei reclamantului pe nume D.M. i s-a desfăcut contractul

de muncă pe motiv că tatăl său a fost deținut politic. Din anul 1990 reclamantul

a beneficiat de indemnizație aferentă anilor de închisoare conform Decretului–Lege

nr. 118/1990. A mai reținut instanța fondului că, elementele răspunderii civile

delictuale, instituită de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., ale art. 48

alin. (3) din Constituția României cu referire la art. 504 C. proc. pen. sunt îndeplinite

și că se impune repararea de către stat a pagubei suferită de reclamant.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamantul D.T. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul–reclamant a

arătat că acea condamnare politică i-a afectat onoarea, reputația, viața, producând

consecință și după momentul eliberării sale și că prima instanță a omis să se pronunțe

și cu privire la petitul acțiunii având ca obiect repunerea în drepturile militare,

respectiv în gradul de sublocotenent.

Pârâtul–apelant Statul

Român a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul

respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și nedovedită precum și

reducerea cuantumului despăgubirilor.

Curtea de Apel Timișoara

prin decizia nr. 136/A din 05 mai 2010 a admis apelurile, a schimbat în parte sentința

în sensul că a repus reclamantul în gradul de sublocotenent, obligând pârâtul să

plătească reclamantului suma de 150.000 euro sau echivalentul în lei la data plății,

cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. S-a menținut în rest hotărârea.

În considerentele hotărârii

s-a reținut că, prin înscrisurile aflate în dosar, reclamantul a făcut dovada că

a avut gradul de sublocotenent al Ministerului Afacerilor Interne anterior pronunțării

sentinței de condamnare, astfel că în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. e) din Legea nr. 221/2009, este întemeiat petitul privind repunerea în drepturile

militare, asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe. S-a mai reținut că

reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale

prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., rezultând astfel caracterul politic al condamnării,

conform art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 211/2009. De asemenea s-a reținut

că, nu era necesară reconstituirea dosarului și nici solicitarea punctului de vedere

al Asociației Foștilor Deținuți Politici, deoarece art. 4 alin. (3) nu este incident

în speță, referindu-se la alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din

lege și că acțiunea este dovedită, prima instanță acordând în mod justificat despăgubiri

în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

În privința cuantumului

despăgubirilor, că este întemeiată critica pârâtului și neîntemeiată critica reclamantului

și că acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme

într-un mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului. Față de suferințele fizice

și psihice suferite de reclamant și familia sa și ținând cont și de beneficiile

obținute de reclamant în baza Decretului–Legea nr. 118/1990, s-a apreciat că suma

de 160.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Pârâtul–recurent Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății schimbând natura acestuia, în sensul că, s-a omis a

se pune în vedere reclamantului să depună la dosar hotărârile de condamnare cu mențiunea

„caracter politic”, deoarece la dosarul cauzei există doar extrase din hotărârile

de condamnare. Astfel de hotărâri se depun la dosar în original sau în copie cu

acea mențiune pe ele. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 instanța

de apel avea obligația să dispună reconstituirea dosarului în care au fost pronunțate

hotărârile de condamnare.

- La stabilirea cuantumului

despăgubirilor s-au ignorat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, respectiv

faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuia să se țină cont și de

drepturile de care a beneficiat reclamanta în baza Decretului–Lege nr. 118/1990

precum și de faptul că a beneficiat și beneficiază în continuare de o serie de facilități

prevăzute de același decret.

- În privința acordării

cuantumului daunelor morale Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență

constantă, adoptând o poziție prin sumele rezonabile acordate.

- Nu s-a cercetat în concret

situația de fapt a reclamantului pentru a se putea cuantifica despăgubirile morale,

instanța în motivare s-a mulțumit să preia afirmațiile reclamantului din acțiune,

fără a cerceta situația de fapt.

Reclamantul–recurent critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- În mod eronat s-a redus

semnificativ cuantumul despăgubirilor, ignorându-se situația reală cu care s-a confruntat

reclamantul în închisoare precum și neajunsurile pe care le-a suportat ulterior

familia acestuia, solicitând ca acțiunea să fie admisă așa cum a fost formulată.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererilor de recurs, se constată fondate recursurile în considerentele

celor ce succed:

Potrivit art. 314 C. proc.

civ., instanța supremă hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care

casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări

de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Sfera de aplicare a acestei

excepții este determinată de necesitatea aplicării corecte a legii la o stare de

fapt precis determinată de instanță a cărei hotărâre a fost atacată pe calea recursului.

În demersul judiciar,

cu care a fost învestită instanța, trebuiau cercetate două aspecte: în temeiul dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a reclamantului în

perioada 03 iulie 1951–27 aprilie 1956 și în temeiul dispozițiilor art. 5 lit. a)

din aceeași lege, repunerea reclamantului în drepturile militare, respectiv în gradul

de sublocotenent.

Cu privire la cel de-al

doilea petit al acțiunii, instanța fondului nu cercetează și nu se pronunță iar

instanța de apel se rezumă doar a arăta că prin înscrisurile aflate în dosar, reclamantul

a făcut dovada că a avut gradul de sublocotenent.

Or, în situația în care

instanța fondului a omis a cerceta acest petit al acțiunii, instanța de apel, având

în vedere caracterul devolutiv, avea obligația să administreze toate probele necesare

stabilirii unei stări de fapt reale raportat la obiectul cererii deduse judecății

și temeiul legal aplicabil respectiv art. 6 din Legea nr. 221/2009 și art. 5

lit. e) din aceeași lege.

Potrivit acestui text

de lege „caracterul politic al condamnărilor prevăzute de prezenta lege va fi menționat

pe hotărârile judecătorești prin care au fost pronunțate astfel de condamnări, în

cazul în care se elibera o copie de pe acestea”.

Cum în speță supusă analizei

la dosarul cauzei s-au depus doar extrase de pe aceste sentințe, instanța trebuia

să ordone, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 221/2009, să se depună originalele

hotărârilor de condamnare sau în copie cu mențiunea „caracter politic”.

Cu referire la primul

petit al acțiunii, în literatura juridică s-a conchis că dauna morală constă în

atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă

la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate,

onoare, prestigiu profesional și alte valori similare, așa încât, din această perspectivă,

prin privarea de libertate din perioada 03 iulie 1951–27 aprilie 1956, reclamantului

i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului iar durerile

psihice și suferințele provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate,

prin acordarea unor despăgubiri.

De asemenea, cuantificarea

prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situația

daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani

a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere

raportat la elementele de fapt.

Or, în cauza pendinte,

starea de fapt a fost superficial stabilită și drept urmare o evaluare în bani a

despăgubirilor morale va avea loc după suplimentarea probelor în raport de cele

mai sus reținute.

Cu referire la jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie în egală măsură ca și

normele Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât alcătuiesc împreună un

bloc de convenționalitate, s-a constatat că regulile de evaluare a prejudiciului

moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri

de echitate, ținând seama de circumstanțele cauzei.

Așadar, raportat la cele

mai sus reținute, se constată fondate recursurile, și în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia rejudecării va analiza

și celelalte susțineri ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamantul D.T. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, împotriva deciziei civile

nr. 136A din 05 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2011.