ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4743/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4743/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând în condițiile

art. 256 C. proc.civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad,

reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâții SC M. SRL și SC N. SRL,

municipiul Arad reprezentat prin primar și Consiliul Local al

Municipiului Arad pentru a se constata nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare

numerele 20419 și 11505 din

12 februarie 2001, ambele încheiate între Consiliul Local al Municipiului Arad

și celelalte pârâte societăți comerciale.

În motivarea

cererii s-a arătat că, reclamantul este moștenitorul proprietarului tabular

și în baza Legii nr. 10/2001 i-au fost

restituite o parte dintre apartamentele situate în Arad,

iar

două apartamente cu destinație de spații comerciale au fost vândute de

Consiliul Local al Municipiului Arad pârâtelor SC M. SRL și SC N. SRL, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu încălcarea

disp.art.

20.

Prin

sentința civilă nr. 5371/2005, Judecătoria Arad și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Tribunalul

Arad, prin sentința civilă nr. 238 din 28 februarie 2006 a respins acțiunea

reclamantului S.I.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că cele două pârâte

societăți comerciale au avut calitate de chiriași ai spațiilor

comerciale aflate în imobilul care,

parțial a fost restituit

reclamantului în baza Legii nr. 10/2001.

Prin

Hotărârea nr. 112 din 25 aprilie 2004 a Consiliului Local al Municipiului Arad

s-a dat posibilitatea înstrăinării imobilelor cu destinație de spații

comerciale, situație în raport de care

au formulat

cererile înregistrate sub nr. 20419 din 9 mai 2000 pârâta SC M. SRL și sub nr.

11559 din 27 octombrie 2000 pârâta SC N. SRL, pentru cumpărarea acestor spații.

La data

de 27 octombrie 2000 a fost negociat prețul celor două spații comerciale între

reprezentanții Primăriei Arad și cele două pârâte, ocazie cu care au

fost încheiate procesele-verbale de negociere, stabilindu-se modalitatea de

plată a prețului, iar în cursul anului 2000 s-a și achitat integral respectivul

preț.

Instanța a reținut în esență că,

reclamantul nu a dovedit cele susținute în acțiune,

respectiv că, cele două contracte s-au încheiat după data de 14

ianuarie 2001 pentru a fi lovite

de nulitate, dată la care a intrat în

vigoare Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia nr. 226/A din 11 septembrie

2006

a respins apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinței civile nr.

238

din 28 februarie 2006 a Tribunalului Arad pentru aceleași

considerente avute în vedere de către instanța de fond.

Împotriva

celei din urmă hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul S.I.

, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor arătate în

recurs, reclamantul precizează că instanța de apel a reținut generic, că

acordul de voință al părților pentru transmiterea dreptului de proprietate

asupra celor două spații s-a realizat anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fără să arate

în concret actele

juridice încheiate cu efect translativ al dreptului de proprietate.

Mai arată că, era obligatorie o astfel de

precizare, în condițiile în care pârâtele au încheiat pe de o parte două

procese-verbale de negociere în vederea vânzării datate la 27

octombrie 2000 (despre care susțin că au avut ca efect

transferul dreptului de proprietate), iar

ulterior au încheiat

contractele de vânzare-cumpărare, datate la 12 februarie 2001 (despre care

reclamantul susține că au avut efect translativ al dreptului de proprietate).

Recurentul învederează că, instanța de apel,

apreciind că transferul dreptului de

proprietate

a operat la 27 octombrie 2000, în baza proceselor-verbale de negociere, a

schimbat

înțelesul lămurit al acestor acte, fiind evident că la acea

dată între părți s-au perfectat simple promisiuni de vânzare-cumpărare,

vânzările definitive, translative de proprietate fiind

realizate în baza celor două contracte a căror nulitate s-a solicitat,

datate la 12 februarie 2001.

A doua critică

adusă hotărârii instanței de apel vizează ignorarea prevederilor legale

incidente în materie, față de împrejurarea reținută, că cele două

contracte de vânzare-

cumpărare au fost

încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Se susține că

cele două contracte de vânzare-cumpărare nu au valoare de acte autentice

conform art. 1171 C. civ., fiind simple înscrisuri sub semnătură

privată, întocmite fără

solemnitate și în

absența unui proces-verbal de autentificare emanat de la un funcționar public

competent.

De asemenea, se

arată că, respectivele contracte fiind simple înscrisuri sub semnătură privată,

pot fi opozabile terților, în condițiile în care au o dată certă, în speță, ele

nedobândind

data certă în modalitățile prevăzute de lege.

În fine, se mai susține că,

atâta vreme, cât cele două contracte nu au fost înregistrate în

Registrul de intrări-ieșiri al Primăriei Arad sau într-o altă evidență

a unei instituții publice, concluzia nu poate fi decât aceea că, din punct de

vedere legal nu s-au încheiat în februarie 2001, ci ulterior, fiind antedatate,

în scopul fraudării legii și a intereselor sale de persoană îndreptățită la

restituirea celor două spații comerciale.

Analizând recursul, în

limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru

următoarele considerente:

Astfel, cum s-a reținut în mod corect de

către instanța de apel prin hotărârea recurată, reclamantul a dorit să

dovedească împrejurarea că, încheierea contractelor de vânzare-

cumpărare a două spații comerciale situate

într-un imobil, care i-a fost restituit pe baza Legii nr. 1072001, s-a realizat

de Consiliul Local al Municipiului Arad după data de 14 februarie 2001,

dată

la care a intrat în vigoare legea cu caracter reparatoriu, nu a reușit să facă

o astfel de o dovadă.

Pârâtele

societăți comerciale au fost chiriașele spațiilor comerciale în litigiu și în

baza Hotărârii nr. 112 din 25 aprilie 2000 a Consiliului Local al Municipiului

Arad au putut solicita ca

respectivele spații să le fie

vândute, dată la care Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, iar proprietarul

spațiilor comerciale era Statul.

În raport

de actele existente la dosar, pârâtele intimate au încheiat contractele de

vânzare-cumpărare în mod perfect legal, respectând dispozițiile legale în

vigoare la data

cumpărării.

Corect s-a reținut prin hotărârea recurată că

transferul proprietății celor două spații

comerciale

a operat la data de 27 octombrie 2000, dată când s-au încheiat

procesele-verbale

de negociere, în vederea vânzării.

La această dată,

acordul de voință între părți s-a realizat cu privire la vânzarea spațiilor

respective, stabilindu-se cine este vânzătorul, cumpărătorul, obiectul

contractului, prețul spațiilor și modalitatea de plată.

Prin urmare, procesele-verbale consfințesc voința părților

de a încheia un contract de

vânzare-cumpărare,

fiind încheiate

ad validitatem

. În baza acestor procese-verbale, cele

două

societăți comerciale (pârâte intimate în speță) au achitat avansul

de 30% și ulterior s-a plătit integral diferența de 70% din valoarea totală a

spațiilor în două rate, până la sfârșitul anului 2000. încheierea contractelor,

în formă autentică la data de 12 februarie 2001 s-a realizat numai

ad

probationem

.

Este

îndeobște cunoscut că, potrivit art. 1295 C. civ., în dreptul nostru operează

principiul consensualismului, și în cauză acordul de voință consimțit al

părților s-a realizat

printr-un înscris, la data de 27

octombrie 2000.

Contractele autentice de vânzare-cumpărare prin

care s-au înstrăinat spațiile comerciale în discuție au respectat prevederile

art. 1171 C. civ., potrivit cărora „actul

autentic

este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar

public, care

are drept de a funcționa în locul unde s-a făcut". în

categoria actelor autentice sunt cuprinse toate actele încheiate de

funcționarii publici, în exercițiul propriilor atribuții și cu respectarea

competențelor, astfel cum au fost încheiate și cele două contracte de

vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat.

Distinct de cele arătate, contractele de

vânzare-cumpărare, încheiate la 12 februarie 2001, potrivit dispozițiilor art.

1182 C. civ. sunt opozabile terților, având în vedere că au fost

înfățișate unei instituții publice și încheiate

de o astfel de instituție, respectiv Consiliul Local

al Municipiului

Arad prin primar, contracte ce poartă număr de înregistrare și ștampila

Primăriei.

În aceste condiții, criticile întemeiate pe motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanța

neschimbând înțelesul clar al proceselor-verbale de

negociere încheiate la 27 octombrie 2000, când s-a realizat transferul

dreptului de proprietate, Legea

nr. 10/2001 nefiind în vigoare și cu

respectarea prevederilor legale incidente în materie.

Prin

toată documentația existentă la dosarul cauzei s-a dovedit, fără putință de

tăgadă, că acordul de voință pentru transmiterea dreptului de proprietate

asupra imobilelor în discuție

s-a realizat potrivit art.

1294 și art. 1295 C. civ., la 27 octombrie 2000, când s-au încheiat

procesele-verbale de negociere privind vânzarea,

anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001.

În aceste

condiții, contractele rămân valabile, fiind încheiate în procesul de

privatizare

și nu sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate

cu respectarea legilor în vigoare la momentul înstrăinării imobilelor.

În ceea ce privește susținerea recurentului,

față de pretinsul abuz al Comisiei de vânzare din cadrul Consiliului Local al

Municipiului Arad, referitor la numerele de

înregistrare

ale cererilor cumpărătorilor și ale contractelor de vânzare-cumpărare, se

reține că nu există dovezi contrare, valabilitatea actelor dăinuind până la

înscrierea în fals, ceea ce duce

la concluzia că, între Consiliul Local

al Municipiului Arad și cele două societăți comerciale s-au încheiat contracte

de vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea

dată.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de

reclamant va fi respins.

Față de

dispozițiile art. 274 alin. (l) C. proc. civ., partea ce cade în pretenții va

fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de

judecată.

Intimatele SC M.

SRL și SC N. SRL au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de câte 3400

lei, dovedite cu chitanțele anexate la dosar (filele 20 și 22), astfel că

recurentul va fi obligat la plata acestor sume.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I.

împotriva

deciziei nr. 226/A din 11

septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă.

Obligă pe recurent să

plătească intimatelor SC M. SRL și SC N.

SRL câte 3400 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2007.