ÎCCJ, decizie (scj.ro #82017)

Contestație împotriva deciziei primarului formulată de chiriașii imobilului restituit. Calitatea de persoane îndreptățite de a contesta decizia emisă a acestora. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Contestație împotriva deciziei primarului formulată de chiriașii imobilului restituit. Calitatea de persoane îndreptățite de a contesta decizia emisă a acestora. Index alfabetic . Drept civil. - Contestație împotriva deciziei primarului formulată de chiriașii imobilului restituit; Legea nr. 10/2001: art. 20, art. 22, art. 26 Legea nr. 554/2004 Codul de procedură civilă: art. 132 Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie nu prevede posibilitatea terților, fie ei chiriași, legitimați de un interes actual, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.

Faptul că, actualii chiriași invocă beneficiul contractului de închiriere, care le legitimează speranța că, în viitor, își vor conserva locațiunea și posibilitatea cumpărării imobilului, nu le conferă acestora calitatea de a solicita în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 (temei pe care aceștia și-au fondat acțiunea) anularea dispoziției prin care li s-au conferit intimaților măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv. Aceast fapt nu înseamnă că ar fi obstrucționați în accesul lor liber la justiție, drept consacrat constituțional, dar acest drept urmează a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care aceștia și-au fondat acțiunea, respectiv pe calea dreptului comun . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6422 din 5 octombrie 2007. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, S. A. și M.I.

au contestat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Arad, Primăria Municipiului Arad, L.T.E., L.E.C.M. și P.A.M., dispoziția nr. 1600 din 3 octombrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Arad, solicitând constatarea nulității acesteia. În motivarea acțiunii, contestatorii au arătat că, în calitatea lor de chiriași ai unor apartamente din imobilul situat în Arad, li s-a refuzat oferta de cumpărare a celor două apartamente, în temeiul Legii nr. 112/1995, motivat de faptul că prin dispoziția nr. 1600 a Primarului Municipiului Arad apartamentele în discuție au fost restituite foștilor proprietari. Contestatorii consideră că dispoziția primarului a fost emisă cu nesocotirea Legii nr. 10/2001, deoarece L.T., L.E.

și P.A. nu au calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari și, în plus, pentru acest imobil au fost plătite despăgubirile prevăzute de Legea nr. 112/1995, care însă nu au fost restituite. Prin sentința nr. 1233 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S.A. și M.I., invocată de pârâtul L.T.E. și a respins acțiunea reclamanților S.A. și M.I. împotriva tuturor pârâților. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că beneficiarii Legii nr. 10/2001 și care au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din lege, sunt foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, numai aceștia au legitimarea de a ataca dispoziția motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură a imobilelor – în termenul de 30 zile de la comunicare, la tribunal.

În cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există nicio prevedere care să confere terțelor persoane dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului. Pentru aceleași considerente avute în vedere de Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 571 din 14 decembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamanții S.A. și M.I., împotriva sentinței civile nr. 1233 din 20 septembrie 2006, argumentând în plus că locatarul nu se poate substitui în drepturile proprietarului locator, pentru a paraliza acțiunea de retrocedare în speranța viitoare că își va conserva mai bine locațiunea sau va reuși să cumpere imobilul ce îl ocupă. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs S.A.

și M.I. învocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 3, art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 7. Aceștia au susținut că, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, precizat la termenul din 5 iulie 2006 - acela prevăzut de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 al contenciosului administrativ - instanța a omis să se pronunțe în privința excepției de necompetență jurisdicțională a secției civile a tribunalului și să trimită cauza secției de contencios administrativ a aceluiași tribunal. În cel de al doilea motiv de recurs se arată că, în viziunea principiilor de nulitate absolută, mai cu seamă că, în speță, s-a invocat fraudarea legii în emiterea dispoziției primarului, orice persoană care își dovedește un interes legitim, născut și actual poate solicita instanței anularea actului, cu atât mai mult chiriașii interesați să-și conserve dreptul locativ și să cumpere imobilul pe care îl ocupă în temeiul Legii nr. 112/1995.

S-a mai susținut că ulterior soluționării excepției, instanța de fond nu a stabilit corect cadrul procesual și nu s-a pronunțat asupra participării la proces a pârâtei S.C. R. S.A. prin invocarea lipsei de legitimare procesuală pasivă, respectiv asupra lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Arad. Au mai arătat recurenții că instanța nu s-a pronunțat în considerente și în dispozitiv în privința celorlalte excepții ridicate de intimate. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții fac o amplă examinare a vocațiunii succesorale a intimaților și a modalităților de acordare a măsurilor reparatorii stabilite prin dispoziția nr. 1600/2005, în condițiile în care, aceștia nu au restituit despăgubirile acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Recursul este nefondat. Este adevărat că recurenții și-au modificat temeiul inițial al contestației împotriva dispoziției 1600/2005 din art. 26, art. 20, art. 22 din Legea nr.10/2001 în art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar această modificare a intervenit la cel de al doilea termen de judecată, încălcând astfel dispozițiunile art. 132 C.proc.civ., care statuează că orice modificare a acțiunii nu se poate face decât la prima zi de înfățișare sau în termenul acordat de instanță în acest scop. Orice modificare făcută după această dată nu poate fi primită decât dacă pârâtul nu se opune. În speță însă, pârâții s-au opus expres acestei modificări, solicitând soluționarea cauzei de secția civilă a tribunalului.

Atât în apel cât și în recurs, reclamanții au invocat necompetența jurisdicțională a secției civile a tribunalului și nu încălcarea temeiului juridic al acțiunii, aspect pe care, pe bună dreptate, atât instanța de fond cât și instanțele de control judiciar l-au înlăturat, deoarece tribunalul este deopotrivă competent atât în soluționarea cauzelor în temeiul Legii nr. 10/2001 cât și în temeiul Legii nr. 554/2004, necompetența jurisdicțională neputându-se pune în discuție între secțiile aceleiași instanțe și aceasta deoarece, potrivit legii de organizare judecătorească, desfășurarea activității jurisdicționale pe secții, este o problemă de management al instanței și nu de competență. Așadar, critica din primul motiv de recurs este nefondată.

Este adevărat că principial, nulitatea absolută a actului juridic civil poate fi invocată de oricine justifică un interes legitim și actual, dar recurenții omit faptul că decizia/dispoziția emisă de primar sau altă entitate deținătoare în aplicarea Legii nr. 10/2001 are un caracter special, de act administrativ cu efecte civile, supus reglementărilor Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se stabilește exclusiv sfera persoanelor ce pot ataca această dispoziție/decizie a autorității sau unității emitente. Acestea sunt persoanele care se pretind îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele care au calitatea de succesori ai persoanelor îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, în sensul art. 4 din lege.

Niciun text din Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie, nu prevede posibilitatea terților, fie ei chiriași, legitimați de un interes actual, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii. Faptul că, reclamanții invocă beneficiul contractului de închiriere, care le legitimează speranța că, în viitor, își vor conserva locațiunea și posibilitatea cumpărării imobilului, nu le conferă acestora calitatea de a solicita în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 (temei pe care aceștia și-au fondat acțiunea) anularea dispoziției prin care li s-au conferit intimaților măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.

Aceasta nu înseamnă că reclamanții sunt obstrucționați în accesul lor liber la justiție, drept consacrat constituțional, care urmează a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care aceștia și-au fondat acțiunea. Față de aceste considerente, s-a concluzionat că decizia pronunțată în apel este legală.