ÎCCJ, decizie (scj.ro #82017)

Contestație împotriva deciziei primarului

formulată de chiriașii imobilului restituit. Calitatea de persoane

îndreptățite de a contesta decizia emisă a acestora.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate. Contestație

împotriva deciziei primarului formulată de chiriașii imobilului

restituit. Calitatea de persoane îndreptățite de a contesta decizia

emisă a acestora.

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

Contestație împotriva deciziei

primarului formulată de chiriașii imobilului restituit;

Legea nr. 10/2001: art.

20, art. 22, art. 26

Legea nr. 554/2004

Codul de procedură civilă:

art. 132

Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie nu prevede

posibilitatea terților, fie ei chiriași, legitimați de un

interes actual, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece raportul

juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între

deținătorul imobilului și persoana îndreptățită

la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.

Faptul că, actualii chiriași invocă

beneficiul contractului de închiriere, care le legitimează speranța

că, în viitor, își vor conserva locațiunea și posibilitatea

cumpărării imobilului, nu le conferă acestora calitatea de a

solicita în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 (temei pe care aceștia

și-au fondat acțiunea) anularea dispoziției prin care li s-au

conferit intimaților măsuri reparatorii pentru imobilele preluate

abuziv.

Aceast fapt nu înseamnă că ar fi

obstrucționați în accesul lor liber la

justiție, drept consacrat constituțional, dar

acest drept urmează a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât

acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care aceștia

și-au fondat acțiunea, respectiv pe calea dreptului comun

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 6422 din 5 octombrie 2007.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, S. A.

și M.I. au contestat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Arad,

Primăria Municipiului Arad, L.T.E., L.E.C.M. și P.A.M.,

dispoziția nr. 1600 din 3 octombrie 2005, emisă de Primarul

Municipiului Arad, solicitând constatarea nulității acesteia.

În motivarea acțiunii, contestatorii au arătat

că, în calitatea lor de chiriași ai unor apartamente din imobilul

situat în Arad, li s-a refuzat oferta de cumpărare a celor două

apartamente, în temeiul Legii nr. 112/1995, motivat de faptul că prin dispoziția

nr. 1600 a Primarului Municipiului Arad apartamentele în discuție au fost

restituite foștilor proprietari.

Contestatorii consideră că dispoziția

primarului a fost emisă cu nesocotirea Legii nr. 10/2001, deoarece L.T.,

L.E. și P.A. nu au calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari

și, în plus, pentru acest imobil au fost plătite despăgubirile

prevăzute de Legea nr. 112/1995, care însă nu au fost restituite.

Prin sentința nr. 1233 din 20 septembrie 2006,

Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților S.A. și M.I., invocată de pârâtul L.T.E.

și a respins acțiunea reclamanților S.A. și M.I. împotriva

tuturor pârâților.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că beneficiarii Legii nr. 10/2001

și care au calitatea de persoane

îndreptățite în sensul art. 3 din lege, sunt

foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și că, potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, numai aceștia au legitimarea de a ataca

dispoziția motivată de respingerea notificării sau a cererii de

restituire în natură a imobilelor – în termenul de 30 zile de la

comunicare, la tribunal. În cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există nicio

prevedere care să confere terțelor persoane dreptul de a ataca în

instanță dispoziția de restituire în natură sau prin

echivalent a imobilului.

Pentru aceleași considerente avute în vedere de

Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 571 din 14

decembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamanții S.A. și

M.I., împotriva sentinței civile nr. 1233 din 20 septembrie 2006,

argumentând în plus că locatarul nu se poate substitui în drepturile

proprietarului locator, pentru a paraliza acțiunea de retrocedare în

speranța viitoare că își va conserva mai bine locațiunea

sau va reuși să cumpere imobilul ce îl ocupă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel

Timișoara au declarat recurs S.A. și M.I. învocând

nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 3, art. 304 pct. 5 și

art. 304 pct. 7. Aceștia au susținut că, având în vedere temeiul

de drept al acțiunii, precizat la termenul din 5 iulie 2006 - acela

prevăzut de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 al contenciosului

administrativ - instanța a omis să se pronunțe în privința

excepției de necompetență jurisdicțională a

secției civile a tribunalului și să trimită cauza

secției de contencios administrativ a aceluiași tribunal.

În cel de al doilea motiv de recurs se arată

că, în viziunea principiilor de nulitate absolută, mai cu seamă

că, în speță, s-a invocat fraudarea legii în emiterea

dispoziției primarului, orice persoană care își dovedește

un interes legitim, născut și actual poate solicita instanței

anularea actului, cu atât mai mult chiriașii interesați

să-și conserve dreptul locativ și să cumpere imobilul pe

care îl ocupă în temeiul Legii nr. 112/1995.

S-a mai susținut că ulterior

soluționării excepției, instanța de fond nu a stabilit

corect cadrul procesual și nu s-a pronunțat asupra participării

la proces a pârâtei S.C. R. S.A. prin invocarea lipsei de legitimare procesuală

pasivă, respectiv asupra lipsei capacității procesuale de

folosință a Primăriei Municipiului Arad.

Au mai arătat recurenții că  instanța nu s-a

pronunțat în considerente și  în dispozitiv în privința

celorlalte excepții ridicate de intimate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanții fac o amplă examinare a vocațiunii succesorale a

intimaților și a modalităților de acordare a măsurilor

reparatorii stabilite prin dispoziția nr. 1600/2005, în condițiile în

care, aceștia nu au restituit despăgubirile acordate în temeiul Legii

nr. 112/1995.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că recurenții și-au

modificat temeiul inițial al contestației

împotriva dispoziției 1600/2005 din art. 26, art.

20, art. 22 din Legea nr.10/2001 în art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar

această modificare a intervenit la cel de al doilea termen de

judecată, încălcând astfel dispozițiunile art. 132 C.proc.civ.,

care statuează că orice modificare a acțiunii nu se poate face

decât la prima zi de înfățișare sau în termenul acordat de

instanță în acest scop. Orice modificare făcută după

această dată nu poate fi primită decât dacă pârâtul nu se

opune. În speță însă, pârâții s-au opus expres acestei

modificări, solicitând soluționarea cauzei de secția civilă

a tribunalului.

Atât în apel cât și în recurs, reclamanții au

invocat necompetența jurisdicțională a secției civile a

tribunalului și nu încălcarea temeiului juridic al acțiunii,

aspect pe care, pe bună dreptate, atât instanța de fond cât și

instanțele de control judiciar l-au înlăturat, deoarece tribunalul

este deopotrivă competent atât în soluționarea cauzelor în temeiul

Legii  nr. 10/2001 cât și în temeiul Legii nr. 554/2004,

necompetența jurisdicțională neputându-se pune în discuție

între secțiile aceleiași instanțe și aceasta deoarece,

potrivit legii de organizare judecătorească, desfășurarea

activității jurisdicționale pe secții, este o problemă

de management al instanței și nu de competență.

Așadar, critica din primul motiv de recurs este

nefondată.

Este adevărat că principial, nulitatea

absolută a actului juridic civil poate

fi invocată de oricine justifică un interes

legitim și actual, dar recurenții omit faptul că

decizia/dispoziția emisă de primar sau altă entitate

deținătoare în aplicarea Legii nr. 10/2001 are un caracter special,

de act administrativ cu efecte civile, supus reglementărilor Legii nr.

10/2001, derogatorii de la dreptul comun. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 se stabilește exclusiv sfera persoanelor ce pot ataca această

dispoziție/decizie a autorității sau unității

emitente. Acestea sunt persoanele care se pretind îndreptățite, în

sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele care au calitatea de

succesori ai persoanelor îndreptățite la acordarea măsurilor

reparatorii, în sensul art. 4 din lege.

Niciun text din Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie,

nu prevede posibilitatea terților, fie ei chiriași, legitimați

de un interes actual, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece

raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între

deținătorul imobilului și persoana îndreptățită

la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.

Faptul că, reclamanții invocă beneficiul

contractului de închiriere, care le legitimează speranța că, în

viitor, își vor conserva locațiunea și posibilitatea

cumpărării imobilului, nu le conferă acestora calitatea de a

solicita în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 (temei pe care aceștia

și-au fondat acțiunea) anularea dispoziției prin  care

li  s-au  conferit  intimaților  măsuri

reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.

Aceasta nu înseamnă că reclamanții sunt

obstrucționați în accesul lor liber la justiție, drept consacrat

constituțional, care urmează a fi înfăptuit pe calea altor

proceduri decât acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care

aceștia  și-au fondat acțiunea.

Față de aceste considerente, s-a

concluzionat că decizia pronunțată în apel este legală.