ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2951/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2951/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7557 din 20
noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția prescripției
dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, de neexecutare a contractului
și a respins acțiunea reclamantei, SC G.S. SRL Timișoara, împotriva R.A.R., în
cauză intervenind compensația, ca mijloc de stingere a obligației.
A fost admisă cererea
reconvențională formulată de pârâtă.
Instanța de fond a reținut că, în
cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1143 și urm. C. civ.,
operând compensația de drept, în temeiul art. 1144 C. civ., pentru lucrările executate
de reclamant în baza contractului de antrepriză nr. 54/1995.
Această hotărâre a fost păstrată de Curtea
de Apel București, secția a VI-a comercială, care, prin decizia civilă nr. 891
din 4 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanța de
apel a reținut că, în mod corect, a fost respinsă excepția privind prescripția dreptului
la acțiune, întrucât, prin actul adițional nr. 4 din 11 decembrie 1996, contractul
a fost reziliat.
Rezilierea a intervenit ca o
sancțiune față de neîndeplinirea obligațiilor pe care apelanta și le-a asumat prin
contract și putea fi cerută decât de R.A.R., care și-a îndeplinit obligațiile
față de reclamantă.
S-a mai reținut că susținerea reclamantei,
privind tardivitatea cererii reconvenționale, nu poate fi primită, întrucât a fost
de acord cu judecarea ei odată cu fondul, a pus concluzii în fond pe această
cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, ca
temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 8, 10 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut, în esență, că,
în mod greșit, instanțele au reținut actul adițional nr. 4 la contractul de antrepriză,
ca fiind un act de reziliere, intervenit ca o sancțiune față de neîndeplinirea
obligațiilor pe care și le-a asumat, la dosar neexistând nici o probă în acest
sens.
De asemenea, instanțele și-au
depășit limitele învestirii atunci când au soluționat cererea reconvențională,
întrucât a fost tardiv introdusă și netimbrată, iar chestiunea reactualizării pretențiilor
a fost soluționată greșit.
Recursul nu este fondat.
Actul adițional nr. 4 la contractul părților
are caracterul unui act de reziliere, împrejurare ce rezultă atât din conținutul
său, cât și din considerentele cererii de chemare în judecată, unde reclamanta-recurentă
face referire cu privire la acel act.
Așadar, în mod corect, instanța de
apel a reținut că pârâta a aplicat această sancțiune, în condițiile în care
acesta și-a executat în totalitate obligațiile contractuale, știut fiind că
rezilierea poate fi cerută de partea care și-a executat obligațiile. Actul
adițional nr. 4 a fost semnat de reprezentanții legali ai părților și, ca atare,
constituie o manifestare de voință comună.
Criticile referitoare la admiterea cererii
reconvenționale nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 119 alin. (3) C. proc.
civ., cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea sau, cel mai
târziu, la prima zi de înfățișare, iar în conformitate cu art. 135 C. proc.
civ., dacă cererea reconvențională nu este făcută înăuntrul termenului prevăzut
de lege, ea se va judeca separat, afară de cazul când părțile consimt să se
judece împreună cu acțiunea principală.
În speță, cererea reconvențională nu
a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, dar reclamanta a consimțit să se
judece împreună cu acțiunea principală, fiind de acord să fie administrate probele
cerute de pârâtă în dovedirea propriilor sale pretenții. Ca atare, în mod corect,
instanța s-a pronunțat pe fond și în cererea reconvențională.
Susținerea recurentei, referitoare
la timbrarea cererii reconvenționale, nu poate fi primită, întrucât, potrivit
Legii nr. 146/1997, atunci când se constată că taxa de timbru nu a fost plătită
în cuantumul legal, instanța superioară va dispune darea în debit la organele
financiare.
Față de împrejurările de fapt și de
drept, reținute în speță de cele două instanțe, problema reactualizării
pretențiilor solicitate de recurentă a fost corect soluționată, astfel că și critica
pe acest aspect este nefondată.
În consecință, Curtea constată că decizia
atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316
și 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
formulat de reclamanta, SC G.S. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 891 din 4
iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 6 iunie 2003.