ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2951/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7557 din 20

noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, de neexecutare a contractului

și a respins acțiunea reclamantei, SC G.S. SRL Timișoara, împotriva R.A.R., în

cauză intervenind compensația, ca mijloc de stingere a obligației.

A fost admisă cererea

reconvențională formulată de pârâtă.

Instanța de fond a reținut că, în

cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1143 și urm. C. civ.,

operând compensația de drept, în temeiul art. 1144 C. civ., pentru lucrările executate

de reclamant în baza contractului de antrepriză nr. 54/1995.

Această hotărâre a fost păstrată de Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, care, prin decizia civilă nr. 891

din 4 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, în mod corect, a fost respinsă excepția privind prescripția dreptului

la acțiune, întrucât, prin actul adițional nr. 4 din 11 decembrie 1996, contractul

a fost reziliat.

Rezilierea a intervenit ca o

sancțiune față de neîndeplinirea obligațiilor pe care apelanta și le-a asumat prin

contract și putea fi cerută decât de R.A.R., care și-a îndeplinit obligațiile

față de reclamantă.

S-a mai reținut că susținerea reclamantei,

privind tardivitatea cererii reconvenționale, nu poate fi primită, întrucât a fost

de acord cu judecarea ei odată cu fondul, a pus concluzii în fond pe această

cerere.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, ca

temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 8, 10 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că,

în mod greșit, instanțele au reținut actul adițional nr. 4 la contractul de antrepriză,

ca fiind un act de reziliere, intervenit ca o sancțiune față de neîndeplinirea

obligațiilor pe care și le-a asumat, la dosar neexistând nici o probă în acest

sens.

De asemenea, instanțele și-au

depășit limitele învestirii atunci când au soluționat cererea reconvențională,

întrucât a fost tardiv introdusă și netimbrată, iar chestiunea reactualizării pretențiilor

a fost soluționată greșit.

Recursul nu este fondat.

Actul adițional nr. 4 la contractul părților

are caracterul unui act de reziliere, împrejurare ce rezultă atât din conținutul

său, cât și din considerentele cererii de chemare în judecată, unde reclamanta-recurentă

face referire cu privire la acel act.

Așadar, în mod corect, instanța de

apel a reținut că pârâta a aplicat această sancțiune, în condițiile în care

acesta și-a executat în totalitate obligațiile contractuale, știut fiind că

rezilierea poate fi cerută de partea care și-a executat obligațiile. Actul

adițional nr. 4 a fost semnat de reprezentanții legali ai părților și, ca atare,

constituie o manifestare de voință comună.

Criticile referitoare la admiterea cererii

reconvenționale nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 119 alin. (3) C. proc.

civ., cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea sau, cel mai

târziu, la prima zi de înfățișare, iar în conformitate cu art. 135 C. proc.

civ., dacă cererea reconvențională nu este făcută înăuntrul termenului prevăzut

de lege, ea se va judeca separat, afară de cazul când părțile consimt să se

judece împreună cu acțiunea principală.

În speță, cererea reconvențională nu

a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, dar reclamanta a consimțit să se

judece împreună cu acțiunea principală, fiind de acord să fie administrate probele

cerute de pârâtă în dovedirea propriilor sale pretenții. Ca atare, în mod corect,

instanța s-a pronunțat pe fond și în cererea reconvențională.

Susținerea recurentei, referitoare

la timbrarea cererii reconvenționale, nu poate fi primită, întrucât, potrivit

Legii nr. 146/1997, atunci când se constată că taxa de timbru nu a fost plătită

în cuantumul legal, instanța superioară va dispune darea în debit la organele

financiare.

Față de împrejurările de fapt și de

drept, reținute în speță de cele două instanțe, problema reactualizării

pretențiilor solicitate de recurentă a fost corect soluționată, astfel că și critica

pe acest aspect este nefondată.

În consecință, Curtea constată că decizia

atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316

și 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamanta, SC G.S. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 891 din 4

iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 6 iunie 2003.