ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 795/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 795/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea din 30 iunie 1996, reclamanta S.C. B.R. a chemat în judecată pe pârâta
S.C. C.T. S.A., solicitând rezoluțiunea contractului de antrepriză intervenit
între părți și restituirea garanției și avansului acordat în valoare de
50.000.000 lei și respectiv 219.346.642 lei precum și cheltuieli de judecată.
Tribunalul
București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 624 din 3 februarie
2000, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
Pentru
a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada
îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat, în timp ce pârâta
nu a executat în totalitate lucrările la care s-a obligat și pe care le-a
sistat în luna aprilie 1997 când a refuzat să prezinte situația de lucrări și
documente justificative a lucrărilor executate.
Apelul
declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 36 din 15
ianuarie 2001.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. C.T. S.A.,
criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât conform art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii referitor la
înțelegerea intervenită între părți la 20 decembrie 1999, considerată a fi o
tranzacție și care se referea la un litigiu care la acea dată se afla pe rolul
instanței.
Printr-un
alt motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc.
civ., cu privire la interpretarea probelor, dar și a faptului că expertiza
solicitată de pârâtă a fost respinsă ca probă.
Recursul
este nefondat.
Referitor
la primul motiv de recurs ce vizează greșita aplicare a legii, se constată că
instanța a avut în vedere în mod corect dispozițiile art. 271 și art. 272 C.
proc. civ. referitoare la hotărârile care consfințesc învoiala părților.
Astfel,
potrivit art. 271 C. proc. civ. „părțile se pot înfățișa oricând în cursul
judecății, chiar fără să fi fost citate pentru a cere să se dea hotărâre care
să consfințească învoiala lor”, iar potrivit art. 272 C. proc. civ. învoiala va
constitui dispozitivul hotărârii.
Dispoziția
cuprinsă în text este imperativă și nu poate fi altfel interpretată decât în
sensul că instanța nu putea să pronunțe o hotărâre care să consfințească o
învoială a părților, atâta vreme cât această solicitare nu s-a făcut de ambele
părți.
Pretinsa
tranzacție intitulată înțelegere și depusă cu motivele de apel nu cuprinde
elementele unei tranzacții ce ar trebui să constituie dispozitivul hotărârii.
Astfel,
se vorbește în această înțelegere despre datorii reciproce, fără ca ele să fie
cuantificate, în condițiile în care instanțele au fost investite numai cu
acțiunea reclamantei fără vreo cerere reconvențională a pârâtei.
În
plus, probele dosarului nu fac dovada că între părți a avut loc efectiv o
înțelegere care să conducă la pronunțarea unei hotărâri de expedient.
Admițând
chiar că această înțelegere ar fi fost efectivă, ea nu putea fi validată de
instanță atâta vreme cât părțile nu și-au însușit-o în fața instanței, astfel
încât să se demonstreze că ea reprezintă expresia voinței lor libere.
Prin
urmare, instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 271 și art.
272 C. proc. civ.
Motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu mai poate fi analizat
întrucât acest text a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000
publicat în M. Of., nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Referitor
la efectuarea expertizei, urmează să se constate că o asemenea probă a fost
pentru prima dată solicitată în apel și abia cu ocazia soluționării acestuia,
ceea ce demonstrează că și pârâta era conștientă că, în contextul probelor
dosarului, o asemenea probă nu era utilă cauzei, cum corect a apreciat și
instanța.
Reținând
că decizia pronunțată este temeinică și legală, urmează ca în baza art. 312
alin. (1) C. proc. civ. recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C.T. S.A.
București împotriva deciziei nr. 36 din 15 ianuarie 2001 a Curții de Apel
București, secția V comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.