ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 august 1998, precizată ulterior, reclamantul, E.I., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul, R.G., în calitate de administrator al SC D.A. SRL, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta, să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 decembrie 1991, între Comisia de lichidare a C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, prin care prima a vândut secundei sediul administrativ al fostului C.A.P. D.A., și un grajd pentru animale. În motivarea cererii reclamantul a precizat că actul, respectiv contractul, a cărei nulitate se solicită a fi constatată, este fals, și că infracțiunea de fals a fost săvârșită de pârâtul, R.G., și ca urmare și contractul subsecvent de vânzare-cumpărare, privind aceleași bunuri, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A.

SRL și SC G.S. SRL Dumbrava, este nul, întrucât are la bază un contract anterior care de asemenea este nul. A mai arătat reclamantul că a promovat acțiunea în calitate de persoană fizică și ca proprietar al celor două imobile, calitate care este atestată de procesul verbal de licitație din 12 decembrie 1991. Judecătoria Onești, prin sentința nr. 4352 din 25 octombrie 1999, a respins acțiunea cu motivarea că probele de la dosar nu confirmă, că acesta este parte în contractele a căror nulitate solicită a fi constatată, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu are calitate procesuală activă, din moment ce a formulat cererea în nume propriu și nu ca reprezentant al uneia dintre persoanele juridice car au încheiat contractele, a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.

Apelul declarat, împotriva susmenționatei sentințe, de reclamantul, E.I., a fost admis prin decizia civilă nr. 113 din 26 ianuarie 2000, a Tribunalului Bacău, secția civilă, și, ca urmare, sentința atacată a fost desființată, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, secției comerciale a aceleiași instanțe. Prin sentința nr. 180 din 15 februarie 2001, Tribunalul Bacău, secția comercială, a admis acțiunea în parte și în consecință: - a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1991, încheiat între Comisia de Lichidare a C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, precum și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A.

SRL, în calitate de vânzător, și SC G.S. SRL, în calitate de cumpărător, legalizat sub nr. 166 din 20 ianuarie 1998. Prin aceeași sentință, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul, R.G. iar pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 575.000 lei cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, instanța fondului a reținut, în esență, că din verificarea copiei contractului de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1999 , efectuată de instanță, în raport cu originalul, a rezultat că la sfârșitul contractului (copiei) s-a adăugat un alt text cu semnăturile vânzătorului și cumpărătorului, și deci, că în aceste circumstanțe, ambele convenții au o cauză ilicită, întrucât au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Apelul, declarat împotriva susmenționatei sentințe, de către pârâtul, R.G., SC D.A. SRL și SC G.S. SRL, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, cu motivarea că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor de la dosar, la care a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC D.A. SRL Dumbrava, susținând, în esență, că, în realitate, soluția corectă era cea pronunțată de Judecătoria Onești, prin care s-a respins acțiunea reclamantului și nu cea dată de tribunal și menținută de curtea de apel, de admitere a acțiunii și constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare, acesta, în afara faptului că promovarea acțiunii a avut loc cu depășirea termenului legal de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Se mai susține că, dealtfel, acțiunea reclamantului nu este întemeiată nici pe fond, din moment ce în evidențele Primăriei Gura Văii figurează din anii 1991-1996 ca proprietar al celor două imobile SC D.A. SRL (dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare din 25 decembrie 1991), iar din 1996 și până în prezent, SC G.S. SRL (care la rândul ei a dobândit aceleași imobile în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1 iulie 1995), și nu reclamantul, E.I., care nu a putut prezenta în tot cursul procesului un contract de vânzare-cumpărare, care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilelor în discuție.

Se mai susține că prezentarea unor liste de licitație însoțite de o chitanță falsă, nu puteau constitui temei, așa cum au apreciat greșit instanțele, pentru considerarea reclamantului ca având calitate procesuală activă, aceasta în afara faptului că, chiar dacă cele două contracte nu au fost încheiate cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale, aceasta nu înseamnă că ar fi nule, din moment ce, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL, acesta a fost întocmit în baza procesului verbal din 10 iunie 1995, semnat de asociații, E.I., reclamantul, și P.M., și a facturii nr. 116650 semnată de asociata, P.M., contabila șefă a SC D.A. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului pentru și în sensul motivelor scrise depuse la dosar, Recursul pârâtei este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamantul, E.I., declară că atât contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Comisia de Lichidare a fostului C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, cât și cel subsecvent, încheiat între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL (a căror nulitate s-a solicitat de către reclamant să fie constatată prin acțiune), sunt reale și legale, și ca urmare, că acestea sunt producătoare de efecte în sensul urmărit de părți la data încheierii acestora. Mai arată reclamantul că, în calitate de asociat, în cadrul SC D.A. SRL, a fost de acord cu perfectarea ambelor contracte, însă, din interese personale, constând în faptul că cele două imobile care au făcut obiectul vânzării (casa administrativă și un grajd pentru animale) se aflau situate pe terenul proprietatea mamei sale, a încercat să modifice primul contract ca apoi să conteste legalitatea acestuia în instanță, cu consecința anulării și a contractului subsecvent.

În sfârșit, în finalul declarației, reclamantul, E.I., recunoaște că cele două construcții care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a căror nulitate s-a constatat prin hotărârea atacată, constituie proprietatea SC G.S. SRL, al cărei administrator este pârâtul, R.G. Ca atare, și ținând seama că această declarație este în contradicție evidentă cu susținerile anterioare ale aceluiași reclamant, se impune a fi pus în discuția contradictorie a părților conținutul acesteia, motiv pentru care urmează a se admite recursul pârâtei, a se casa decizia atacată și a se trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta, SC D.A. SRL, D.A., împotriva deciziei nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2004.