ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

august 1998, precizată ulterior, reclamantul, E.I., a chemat în judecată și

personal la interogatoriu pe pârâtul, R.G., în calitate de administrator al SC D.A.

SRL, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta, să constate nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 decembrie 1991, între

Comisia de lichidare a C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, prin care prima a vândut

secundei sediul administrativ al fostului C.A.P. D.A., și un grajd pentru

animale.

În motivarea cererii reclamantul a

precizat că actul, respectiv contractul, a cărei nulitate se solicită a fi

constatată, este fals, și că infracțiunea de fals a fost săvârșită de pârâtul, R.G.,

și ca urmare și contractul subsecvent de vânzare-cumpărare, privind aceleași

bunuri, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL Dumbrava,

este nul, întrucât are la bază un contract anterior care de asemenea este nul.

A mai arătat reclamantul că a

promovat acțiunea în calitate de persoană fizică și ca proprietar al celor două

imobile, calitate care este atestată de procesul verbal de licitație din 12

decembrie 1991.

Judecătoria Onești, prin sentința nr.

4352 din 25 octombrie 1999, a respins acțiunea cu motivarea că probele de la

dosar nu confirmă, că acesta este parte în contractele a căror nulitate

solicită a fi constatată, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu are

calitate procesuală activă, din moment ce a formulat cererea în nume propriu și

nu ca reprezentant al uneia dintre persoanele juridice car au încheiat

contractele, a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.

Apelul declarat, împotriva

susmenționatei sentințe, de reclamantul, E.I., a fost admis prin decizia civilă

nr. 113 din 26 ianuarie 2000, a Tribunalului Bacău, secția civilă, și, ca

urmare, sentința atacată a fost desființată, cu trimiterea cauzei, spre

competentă soluționare, secției comerciale a aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 180 din 15

februarie 2001, Tribunalul Bacău, secția comercială, a admis acțiunea în parte

și în consecință:

- a constatat nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1991, încheiat între Comisia de Lichidare

a C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, precum și nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A.

SRL, în calitate de vânzător, și SC G.S. SRL, în calitate de cumpărător,

legalizat sub nr. 166 din 20 ianuarie 1998.

Prin aceeași sentință, a fost

respinsă acțiunea față de pârâtul, R.G. iar pârâtele au fost obligate să

plătească reclamantului suma de 575.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, instanța

fondului a reținut, în esență, că din verificarea copiei contractului de

vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1999 , efectuată de instanță, în raport cu originalul,

a rezultat că la sfârșitul contractului (copiei) s-a adăugat un alt text cu

semnăturile vânzătorului și cumpărătorului, și deci, că în aceste circumstanțe,

ambele convenții au o cauză ilicită, întrucât au fost încheiate cu încălcarea

dispozițiilor art. 969 C. civ.

Apelul, declarat împotriva

susmenționatei sentințe, de către pârâtul, R.G., SC D.A. SRL și SC G.S. SRL, a

fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, cu

motivarea că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor de la dosar,

la care a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta, SC D.A. SRL Dumbrava, susținând, în esență, că, în

realitate, soluția corectă era cea pronunțată de Judecătoria Onești, prin care

s-a respins acțiunea reclamantului și nu cea dată de tribunal și menținută de

curtea de apel, de admitere a acțiunii și constatarea nulității celor două

contracte de vânzare-cumpărare, acesta, în afara faptului că promovarea

acțiunii a avut loc cu depășirea termenului legal de prescripție prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

Se mai susține că, dealtfel,

acțiunea reclamantului nu este întemeiată nici pe fond, din moment ce în

evidențele Primăriei Gura Văii figurează din anii 1991-1996 ca proprietar al

celor două imobile SC D.A. SRL (dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare

din 25 decembrie 1991), iar din 1996 și până în prezent, SC G.S. SRL (care la

rândul ei a dobândit aceleași imobile în baza contractului de vânzare-cumpărare

din 1 iulie 1995), și nu reclamantul, E.I., care nu a putut prezenta în tot

cursul procesului un contract de vânzare-cumpărare, care să ateste dreptul său

de proprietate asupra imobilelor în discuție.

Se mai susține că prezentarea unor

liste de licitație însoțite de o chitanță falsă, nu puteau constitui temei, așa

cum au apreciat greșit instanțele, pentru considerarea reclamantului ca având

calitate procesuală activă, aceasta în afara faptului că, chiar dacă cele două

contracte nu au fost încheiate cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale,

aceasta nu înseamnă că ar fi nule, din moment ce, în ceea ce privește contractul

de vânzare-cumpărare încheiat între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL, acesta a fost

întocmit în baza procesului verbal din 10 iunie 1995, semnat de asociații, E.I.,

reclamantul, și P.M., și a facturii nr. 116650 semnată de asociata, P.M.,

contabila șefă a SC D.A.

În consecință, pârâta solicită

admiterea recursului pentru și în sensul motivelor scrise depuse la dosar,

Recursul pârâtei este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că reclamantul, E.I., declară că atât contractul de vânzare-cumpărare

încheiat între Comisia de Lichidare a fostului C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, cât

și cel subsecvent, încheiat între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL (a căror nulitate

s-a solicitat de către reclamant să fie constatată prin acțiune), sunt reale și

legale, și ca urmare, că acestea sunt producătoare de efecte în sensul urmărit

de părți la data încheierii acestora.

Mai arată reclamantul că, în calitate

de asociat, în cadrul SC D.A. SRL, a fost de acord cu perfectarea ambelor

contracte, însă, din interese personale, constând în faptul că cele două

imobile care au făcut obiectul vânzării (casa administrativă și un grajd pentru

animale) se aflau situate pe terenul proprietatea mamei sale, a încercat să

modifice primul contract ca apoi să conteste legalitatea acestuia în instanță,

cu consecința anulării și a contractului subsecvent.

În sfârșit, în finalul declarației,

reclamantul, E.I., recunoaște că cele două construcții care au făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare, a căror nulitate s-a constatat prin hotărârea

atacată, constituie proprietatea SC G.S. SRL, al cărei administrator este

pârâtul, R.G.

Ca atare, și ținând seama că această

declarație este în contradicție evidentă cu susținerile anterioare ale

aceluiași reclamant, se impune a fi pus în discuția contradictorie a părților

conținutul acesteia, motiv pentru care urmează a se admite recursul pârâtei, a

se casa decizia atacată și a se trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea

apelului părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta,

SC D.A. SRL, D.A., împotriva deciziei nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 20 mai 2004.