ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 28
august 1998, precizată ulterior, reclamantul, E.I., a chemat în judecată și
personal la interogatoriu pe pârâtul, R.G., în calitate de administrator al SC D.A.
SRL, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta, să constate nulitatea
contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 decembrie 1991, între
Comisia de lichidare a C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, prin care prima a vândut
secundei sediul administrativ al fostului C.A.P. D.A., și un grajd pentru
animale.
În motivarea cererii reclamantul a
precizat că actul, respectiv contractul, a cărei nulitate se solicită a fi
constatată, este fals, și că infracțiunea de fals a fost săvârșită de pârâtul, R.G.,
și ca urmare și contractul subsecvent de vânzare-cumpărare, privind aceleași
bunuri, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL Dumbrava,
este nul, întrucât are la bază un contract anterior care de asemenea este nul.
A mai arătat reclamantul că a
promovat acțiunea în calitate de persoană fizică și ca proprietar al celor două
imobile, calitate care este atestată de procesul verbal de licitație din 12
decembrie 1991.
Judecătoria Onești, prin sentința nr.
4352 din 25 octombrie 1999, a respins acțiunea cu motivarea că probele de la
dosar nu confirmă, că acesta este parte în contractele a căror nulitate
solicită a fi constatată, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu are
calitate procesuală activă, din moment ce a formulat cererea în nume propriu și
nu ca reprezentant al uneia dintre persoanele juridice car au încheiat
contractele, a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.
Apelul declarat, împotriva
susmenționatei sentințe, de reclamantul, E.I., a fost admis prin decizia civilă
nr. 113 din 26 ianuarie 2000, a Tribunalului Bacău, secția civilă, și, ca
urmare, sentința atacată a fost desființată, cu trimiterea cauzei, spre
competentă soluționare, secției comerciale a aceleiași instanțe.
Prin sentința nr. 180 din 15
februarie 2001, Tribunalul Bacău, secția comercială, a admis acțiunea în parte
și în consecință:
- a constatat nulitatea contractului
de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1991, încheiat între Comisia de Lichidare
a C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, precum și nulitatea contractului de
vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat la data de 1 iulie 1995, între SC D.A.
SRL, în calitate de vânzător, și SC G.S. SRL, în calitate de cumpărător,
legalizat sub nr. 166 din 20 ianuarie 1998.
Prin aceeași sentință, a fost
respinsă acțiunea față de pârâtul, R.G. iar pârâtele au fost obligate să
plătească reclamantului suma de 575.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, instanța
fondului a reținut, în esență, că din verificarea copiei contractului de
vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1999 , efectuată de instanță, în raport cu originalul,
a rezultat că la sfârșitul contractului (copiei) s-a adăugat un alt text cu
semnăturile vânzătorului și cumpărătorului, și deci, că în aceste circumstanțe,
ambele convenții au o cauză ilicită, întrucât au fost încheiate cu încălcarea
dispozițiilor art. 969 C. civ.
Apelul, declarat împotriva
susmenționatei sentințe, de către pârâtul, R.G., SC D.A. SRL și SC G.S. SRL, a
fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunțată
de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, cu
motivarea că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor de la dosar,
la care a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.
Împotriva acestei ultime hotărâri a
declarat recurs pârâta, SC D.A. SRL Dumbrava, susținând, în esență, că, în
realitate, soluția corectă era cea pronunțată de Judecătoria Onești, prin care
s-a respins acțiunea reclamantului și nu cea dată de tribunal și menținută de
curtea de apel, de admitere a acțiunii și constatarea nulității celor două
contracte de vânzare-cumpărare, acesta, în afara faptului că promovarea
acțiunii a avut loc cu depășirea termenului legal de prescripție prevăzut de
Decretul nr. 167/1958.
Se mai susține că, dealtfel,
acțiunea reclamantului nu este întemeiată nici pe fond, din moment ce în
evidențele Primăriei Gura Văii figurează din anii 1991-1996 ca proprietar al
celor două imobile SC D.A. SRL (dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare
din 25 decembrie 1991), iar din 1996 și până în prezent, SC G.S. SRL (care la
rândul ei a dobândit aceleași imobile în baza contractului de vânzare-cumpărare
din 1 iulie 1995), și nu reclamantul, E.I., care nu a putut prezenta în tot
cursul procesului un contract de vânzare-cumpărare, care să ateste dreptul său
de proprietate asupra imobilelor în discuție.
Se mai susține că prezentarea unor
liste de licitație însoțite de o chitanță falsă, nu puteau constitui temei, așa
cum au apreciat greșit instanțele, pentru considerarea reclamantului ca având
calitate procesuală activă, aceasta în afara faptului că, chiar dacă cele două
contracte nu au fost încheiate cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale,
aceasta nu înseamnă că ar fi nule, din moment ce, în ceea ce privește contractul
de vânzare-cumpărare încheiat între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL, acesta a fost
întocmit în baza procesului verbal din 10 iunie 1995, semnat de asociații, E.I.,
reclamantul, și P.M., și a facturii nr. 116650 semnată de asociata, P.M.,
contabila șefă a SC D.A.
În consecință, pârâta solicită
admiterea recursului pentru și în sensul motivelor scrise depuse la dosar,
Recursul pârâtei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar,
rezultă că reclamantul, E.I., declară că atât contractul de vânzare-cumpărare
încheiat între Comisia de Lichidare a fostului C.A.P. D.A. și SC D.A. SRL, cât
și cel subsecvent, încheiat între SC D.A. SRL și SC G.S. SRL (a căror nulitate
s-a solicitat de către reclamant să fie constatată prin acțiune), sunt reale și
legale, și ca urmare, că acestea sunt producătoare de efecte în sensul urmărit
de părți la data încheierii acestora.
Mai arată reclamantul că, în calitate
de asociat, în cadrul SC D.A. SRL, a fost de acord cu perfectarea ambelor
contracte, însă, din interese personale, constând în faptul că cele două
imobile care au făcut obiectul vânzării (casa administrativă și un grajd pentru
animale) se aflau situate pe terenul proprietatea mamei sale, a încercat să
modifice primul contract ca apoi să conteste legalitatea acestuia în instanță,
cu consecința anulării și a contractului subsecvent.
În sfârșit, în finalul declarației,
reclamantul, E.I., recunoaște că cele două construcții care au făcut obiectul
contractului de vânzare-cumpărare, a căror nulitate s-a constatat prin hotărârea
atacată, constituie proprietatea SC G.S. SRL, al cărei administrator este
pârâtul, R.G.
Ca atare, și ținând seama că această
declarație este în contradicție evidentă cu susținerile anterioare ale
aceluiași reclamant, se impune a fi pus în discuția contradictorie a părților
conținutul acesteia, motiv pentru care urmează a se admite recursul pârâtei, a
se casa decizia atacată și a se trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea
apelului părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta,
SC D.A. SRL, D.A., împotriva deciziei nr. 561 din 6 septembrie 2001, pronunțată
de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,
casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea
apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 20 mai 2004.