ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3248/2005

Asupra recursurilor de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2433 din 24 septembrie 2003, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta D.R.P. Bacău, în contradictoriu cu SC O. SA Onești și SC P. SRL. A admis în parte cererea reconvențională formulată de SC P. SRL, iar pe cale de consecință a obligat reclamanta să achite acestei pârâte suma de 10.000.000 lei daune și 866.400 lei cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind evacuarea reclamantei. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că cele două spații comerciale cu destinație de oficii poștale din municipiul Onești județul Bacău sunt proprietatea SC O. SA Onești și drept urmare contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2002, prin care această societate comercială a înstrăinat spațiile respective SC P. SRL este încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.

A mai reținut că reclamanta nu a făcut opoziție, în condițiile Legii nr. 31/1990 la hotărârea adunării generale a acționarilor SC O. SA Onești, prin care această societate rezultată din divizarea SC N. SA Onești, a preluat cele două spații comerciale în litigiu, iar H.G. nr. 451/1996 și H.G. nr. 371/1998 invocate de reclamantă au rămas lipsite de efecte juridice cu privire la cele două imobile, deoarece fiecare transfer anterior a avut loc ca urmare a unei legi speciale. Cât privește cererea reconvențională a reținut că este întemeiată numai în legătură cu daunele pentru că reclamanta folosește spațiile comerciale proprietatea SC P. SRL.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 89 din 8 aprilie 2004 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința atacată și a admis acțiunea, constatând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 20 decembrie 2002 încheiat între SC O. SA, în calitate de vânzătoare și SC P. SRL în calitate de cumpărătoare. A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SRL și a obligat ambele pârâte către reclamantă la 158.500 lei cheltuieli de judecată. Pronunțându-se astfel instanța de apel a reținut că proprietara celor două spații comerciale în litigiu este reclamanta pentru că spațiile s-au aflat doar în administrarea R.A.G.C.L. Onești și a succesoarelor sale H.G.

nr. 451/1996 și H.G. nr. 371/1998 reglementează situația juridică a imobilelor în care își au sediile unitățile proprii ale R.A.P.R. și nu sunt în contradicție cu alte acte normative iar faptul că nu s-a încheiat protocol de predare-primire a spațiilor nu lipsește de efecte juridice cele două hotărâri menționate și nu transformă dreptul de administrare în drept de proprietate. Totodată a reținut că atât vânzătoarea cât și cumpărătoarea au avut cunoștință că bunurile înstrăinate sunt proprietatea reclamantei și ca atare convenția încheiată între ele având o cauză ilicită, este nulă, conform art. 948 C. civ. Nemulțumite de decizia pronunțată ambele pârâte au declarat recurs arătând că este nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs care vizează dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., SC O. SA Onești susține următoarele: 1. instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești refuzând recunoașterea valorii juridice a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, care prevăd că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, reținând în mod greșit că aceste spații au fost doar în administrarea R.A.G.C.L. Onești, a cărei reorganizare a fost anterioară H.G. nr. 451/1996 și H.G.

nr. 371/1998, acte normative care nu sunt opozabile nici vânzătoarei și nici cumpărătoarei pentru că legea civilă nu retroacționează; 2. instanța de apel a refuzat să ia în considerare mandatul dat de către societate avocatului și necitând societatea pentru termenul ulterior acordat în cauză a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare; 3. deși la instanța de fond reclamanta nu a cerut restabilirea situației anterioare prin acțiune posesorie sau acțiune în revendicare, instanța de apel a schimbat cadrul procesual și a analizat titlurile de proprietate ale părților, ceea ce evident nu este atributul instanței care soluționează o cerere de constatare a nulității absolute și astfel instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut; 4. comparând titlurile de proprietate ale părților și neanalizând cauza ilicită, motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, instanța a reținut motive străine de natura pricinii, 5. instanța de apel a încălcat principiul consacrat de art. 969 C. civ.

și nu a interpretat clauzele contractuale, conform art. 977-985 C. civ., reținând că există o clauză ilicită a contractului în condițiile în care nici o probă în dosar nu susține această opinie și astfel a schimbat natura ori înțelesul lămurit a actului juridic dedus judecății; 6. instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 15/1990 și ale art. 35 din Legea nr. 31/1990, care recunosc un drept de proprietate unităților rezultate din reorganizarea fostelor unități socialiste dar și H.G. nr. 597/1992, care a făcut delimitarea patrimoniului statului față de unitățile administrative teritoriale; 7. instanța de apel nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosarul nr. 1402/2003 al Judecătoriei Onești, care dovedesc atât dreptul său de proprietate cât și transmiterea acestuia în timp din 1991 până în anul 2001, când s-a înființat prin divizarea SC N. SA Onești.

SC P. SRL critică decizia atacată invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține că instanța a făcut aplicarea greșită a legii reținând că cele două spații s-au aflat doar în administrarea R.A.G.C.L. Onești și SC N. SA Onești. Reclamanta nu a dovedit că spațiile respective au fost în patrimoniul său dar nici în administrarea sa, iar lipsa protocolului de predare-primire ce trebuia încheiat, conform H.G. nr. 451/1996 dovedește că această hotărâre nu s-a aplicat. SC N. SA Onești devenind societate comercială cu capital privat dobândirea celor două spații fiind legală și trecerea în patrimoniul societății rezultate din divizare este de asemenea legală. Mai susține că în mod greșit s-a reținut reaua credință a părților contractante, întrucât în convențiile translative de proprietate cu titlu oneros, având ca obiect bunuri imobile, eroarea comună și invincibilă asupra calității de proprietar a vânzătorului valorează drept.

Totodată susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra nici unui mijloc de apărare de care a înțeles să se folosească pentru dovedirea bunei credințe, în calitate de cumpărător a unor bunuri dobândite în mod legal de SC O. SA Onești. Recursurile nu sunt fondate. Spațiile în litigiu au fost proiectate și construite pentru oficii poștale și de la data dării în folosință și până în prezent au avut aceeași destinație. Inițial spațiile respective s-au aflat în administrarea R.A.G.C.L. Onești, iar în anul 1995 când această societate s-a reorganizat au fost preluate în administrare de SC N. SA Onești. Conform art. 1 din H.G.R. nr. 451 din 12 iunie 1996 imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietate publică a statului în care își au sediile unitățile proprii ale R.A.P.R.

se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome, în administrarea R.A.P.R. Ulterior, prin art. 3 alin. (4) din H.G.R. nr. 371 din 3 iulie 1998 s-a dispus ca bunurile aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea R.A.P.R., vor trece în proprietatea P.R. la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. În anexele la hotărârile de guvern susmenționate sunt prevăzute și oficiile poștale Onești și atâta timp cât H.G. nr. 451/1996 și H.G. nr. 371/1998 nu au fost anulate pe calea contenciosului administrativ cele două imobile sunt proprietatea reclamantei. În acest context, SC O. SA înființată ca urmare a divizării SC N. SA a vândut către SC P. SRL un bun aparținând altei persoane și drept urmare contractul de vânzare cumpărare are o cauză ilicită și este nul, conform art. 948 C. civ.

Instanța de apel a interpretat în mod corect probele administrate în cauză și a pronunțat o hotărâre legală. Faptul că instanța a reținut că cele două spații comerciale nu au fost niciodată în proprietatea R.A.G.C.L. Onești și a succesoarelor sale interpretând în mod argumentat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 15/1990 nu înseamnă că a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum se susține în cererea de recurs. Atâta timp cât R.A.G.C.L. Onești nu avea în obiectul său de activitate prestarea de servicii de poștă și telecomunicații, această regie autonomă nu putea deține cele două spații în proprietate ci în administrare. Este de necontestat că reorganizarea I.J.G.C.L. Bacău și a R.A.G.C.L.

Onești a avut loc anterior datei când au fost emise H.G. nr. 451/1996 și H.G. nr. 371/1998, dar această situație nu are relevanță în cauză pentru că părțile interesate nu au solicitat anularea celor două acte administrative, conform Legii nr. 29/1990 și ca atare acestea le sunt opozabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC O. SA Onești și SC P. SRL, împotriva deciziei civile nr. 89 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.