ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță astfel cum a fost întregită la prima zi de înfățișare, reclamanta C.N.L.R. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC O. ONEȘTI și SC P.I. SRL următoarele: să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Onești, str. Republicii, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2244 la 9 august 2002 încheiat de pârâte cu privire la imobilul din Str.Republicii; să se dispună efectuarea cuvenitelor rectificări în Registrul de carte funciară. În motivare reclamanta a susținut că a dobândit imobilul în discuție, în proprietate în temeiul O.U.G.
nr. 159/1999, astfel că pârâta SC O. SA nu putea transmite pârâtei SC P.I. SRL un bun imobil al cărui proprietar nu era, contractul de vânzare-cumpărare fiind nul absolut. Pârâta de rang doi SC P.I. SRL a formulat cerere reconvrențională solicitând evacuarea reclamantei din imobilul în litigiu a cărui proprietate este și obligarea acesteia la daune, constând în lipsa de folosință a imobilului. Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 2904 din data de 26 noiembrie 2003, a respins atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională ca nefondate. Tribunalul a reținut în considerentele sentinței că actele normative invocate de reclamantă ca temei al dreptului său de proprietate asupra imobilului, respectiv H.G.
nr. 371/1995 și O.G. nr. 159/1999 privind înființarea C.N.L.R. au caracterul unor acte de gestiune a patrimoniului propriu, de administrare, fără să confere reclamantei un drept de proprietate asupra spațiului în litigiu. Referitor la pârâta SC O. SA, tribunalul constată că prin actele succesive de interes local și cele întocmite cu ocazia reorganizării predecesoarelor sale bunul a intrat în patrimoniul acesteia în mod licit, iar cu ocazia divizării SC O. SA, spațiul a fost transmis în proprietatea SC O. SA, fără nici o opoziție la proiectul de divizare publicat, din partea reclamantei pentru a-și considera dreptul pretins.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța apreciază că pârâta de rang II deși a dobândit prin actul autentic dreptul de proprietate asupra spațiului, aceasta nu a fost niciodată în posesia spațiului astfel că își poate valorifica dreptul numai pe calea unei acțiuni în revendicare și nu pe calea acțiunii în evacuare pentru lipsă de titlu fundamentată pe dispozițiile contractului de locațiune.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 246 pronunțată la data de 9 noiembrie 2004, în sensul schimbării în tot a sentinței și admiterii în parte a acțiunii introductive formulată de reclamantă și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2244 din 8 august 2002. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a constatat din verificarea actelor dosarului că imobilul în litigiu, situat în Onești Str. Republicii, s-a aflat inițial în administrarea R.A.G.C.L. Onești, care l-a transmis cu aceiași configurație juridică societății comerciale O. SA, care, prin proiectul de divizare l-a transmis pârâtei SC O. SA ONEȘTI, astfel că aceasta nu avea posibilitatea să înstrăineze spațiul pe care îl avea în administrare, titularul dreptului de proprietate fiind statul român.
Cât privește capătul de cerere din acțiunea principală vizând constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, Curtea de apel conchide că aceasta a dobândit prin efectul legii acest drept, potrivit art. 4 pct. 2 din O.U.G. nr. 159/1999 astfel că nu se mai impune admiterea unui astfel de capăt de cerere. În contra acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC O. SA ONEȘTI și SC P.I. SRL. A. Recurenta SC O. SA și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 8, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În argumentarea criticilor formulate, autoarea recursului a susținut, în esență, următoarele: - instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, refuzând să acorde valoare juridică dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990 potrivit cărora dreptul de administrare directă pe care predecesoarea sa, I.J.G.C.L.
Bacău l-a avut asupra bunului s-a transformat prin efectul legii în drept de proprietate asupra spațiilor inventariate și înregistrate în favoarea R.A.G.C.L.
Onești, autoarea sa; - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat restabilitatea situației anterioare, astfel că nu se puteau compara titlurile de proprietate ale părților, decât în situația unei acțiuni în revendicare și nu în nulitate absolută; - reținerea în considerente a unor motive străine de natura pricinii, reprezintă în concret o nemotivare, în condițiile în care cererea privea nulitatea actului și nu compararea titlurilor; - instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus judecății extinzând analiza acțiunii introductive la o acțiune în revendicare cu încalcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.; - nesocotirea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990 și art. 35 din Legea nr. 31/1990 care consacră un drept de proprietate unităților rezultate din reorganizarea fostelor unități socialiste; - nepronunțarea asupra înscrisurilor depuse care dovedeau dreptul de proprietate asupra bunului cât și transmiterea acestuia din 1991 până în 2001; - rectificarea mențiunilor din cartea funciară nu se putea face decât printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, hotărâre pe care reclamanta nu o deținea.
B. Recurenta-pârâtă SC P.I. SRL a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 9 și 10 C. proc. civ., criticând hotărârea instanței de apel sub următoarele aspecte: - cererea de recuzare formulată la termenul din 9 noiembrie 2004 nu a fost primită de instanța de apel cu motivarea tendențioasă și nereală a intrării în dezbaterea fondului ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii; - hotărârea este lipsită de temei legal deoarece bunul în litigiu nu era proprietate publică la momentul aplicării H.G. nr. 371/1995 așa cum reține instanța de apel, art. 1 din H.G. susmenționată se referă la transmiterea bunurilor proprietate publică din administrarea regiilor autonome aflate sub autoritatea consiliilor locale, or, la 5 iunie 1995 nu mai exista R.A.G.C.L.
Onești, ci se înființase SC O. SA cu un capital propriu în care era inclus și spațiul în litigiu. - la momentul înființării reclamantei prin O.U.G. nr. 159/1999 bunul nu putea să se găsească în patrimoniul fostei regii și în bilanțul contabil, în lista anexă la ordonanță neexstând individualizat ; - constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare impunea obligatoriu analiza condițiilor de validitate a actului potrivit art. 948 C. civ., or, cauza ilicită nu a fost dovedită; - instanța de apel schimbând în tot sentința fondului, nu s-a pronunțat cu privire la cererea reconvențională prin care se solicită evacuarea reclamantei din spațiul în litigiu. Intimata recurentă C.N.L.R. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea, ca nefondate, a recursurilor formulate de pârâte.
Răspunzând motivelor de recurs, intimata a susținut în esență că pârâta SC O. SA nu a dobândit urmare divizării SC O.L SA un drept de proprietate asupra spațiului comercial ci numai un drept de administrare astfel că actul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta SC O. ONEȘTI este lipsit de cauză fiind lovit de nulitate absolută. Recurenta SC O. ONEȘTI, față de care la data de 22 februarie 2006 s-a deschis procedura falimentului, a fost citată prin administratorul judiciar desemnat SC P.T. SRL potrivit cererii formulate de acesta la 11 aprilie 2006. Asupra recursurilor.
Recursul formulat de recurenta SC O. ONEȘTI nu este fondat pentru considerentele ce urmează: 1.1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., când instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, are în vedere excesul de putere săvârșit de instanță atunci când pronunță o hotărâre fără nici o competență jurisdicțională în acea problemă sau când săvârșește orice act de procedură în afara prerogativelor ce-i sunt recunoscute de lege. Or, recurenta susține în argumentarea acestui motiv că instanța de apel a comis exces de putere prin nerecunoașterea valorii juridice a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1999 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome, care statuează că regia autonomă este proprietara bunului din patrimoniu. Prin urmare, recurenta invocă încălcarea unei dispoziții legale, ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva căreia va fi analizată susținerea sa, critica excesului de putere neputând fi primită. De altfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 formulat de recurentă se întemeiază pe aceiași argumentare a nerecunoașterii valorii juridice a art. 5 din Legea nr. 15/1990, deși ipotezele avute în vedere de textele care prevăd cele două motive de nelegalitate sunt diferite. 1.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea de apel a stabilit cu respectarea dispozițiilor legale incidente că R.A.G.C.L. a avut în administrare imobilul în litigiu și nu în proprietate. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale a stabilit modul de organizare și funcționare a regiilor autonome ca entități juridice de stat, statuând în art. 5 că regia este proprietatea bunurilor din patrimoniu cu excepția bunurilor proprietate publică pe care regia le are în administrare, bunuri care sunt inalienabile și se evidențiază separat în patrimoniul regiei, astfel cum a prevăzut expres Ordonanța nr. 15/1999 privind unele măsuri pentru restructurarea activității regiilor autonome, în vederea încadrării acestora într-o disciplină financiară strictă și pentru administrarea judicioasă a bunurilor proprietate publică pe care le dețin. 1.
Potrvit hotărârii nr. 5 din 24 februarie 1995 a Consiliului Local Bacău prin care a fost înființată SC O. SA prin reorganizarea R.A.G.C.L. Onești, bunurile ce fac parte din domeniul public al statului aflate în administrarea regiei ce se desființează vor fi preluate în administrare de societatea comercială nou înființată, ele neputând face parte din capitalul social (art. 4). 1.
Prin urmare SC O. SA nu a avut decât un drept de administrare asupra spațiului, astfel că, în momentul divizării nu putea transmite societății SC O. SA rezultate din divizare un drept de proprietate asupra bunului iar prin efectul H.G. nr. 371/1995 (M. Of. nr. 118/13.06.1995) imobilul proprietate publică a fost trecut în administrarea R.A.L.N. în vederea folosirii în continuare ca sediu pentru unitățile proprii. 1.
Motivul de plus petita nu subzistă, instanța de apel pronunțându-se în raport de cererile cu care a fost investită, soluționarea lor impunând verificarea drepturilor părților asupra bunului litigios în condițiile în care nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a vizat absența cauzei, în sensul vânzării bunului altuia. 1.
Considerentele deciziei atacate sunt în deplină concordanță cu hotărârea adoptată și exprimă raționamentul instanței cu privire la chestiunile de fapt și de drept examinate. 1.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat este irelevant în raport de obiectul litigiului, care nu impunea examinarea voinței reale a părților semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, ci stabilirea, în raport de cauza de nulitate invocată, dacă vânzătorul era proprietarul bunului înstrăinat. 1.
Și motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunțarea instanței, asupra unor înscrisuri depuse nu poate fi primit, enunțarea sa având un caracter formal în condițiile în care nu sunt arătate explicit înscrisurile hotărâtoare administrate în cauză și care nu au fost examinate. 1.
Efectuarea rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară potrivit art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996 dispusă de instanță este consecința soluției adoptate, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2244/2002 și prin urmare nu este susceptibilă de critică sub aspectul nelegalității ei. 2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă SC P.I. SRL nu este fondat pentru următoarele considerente: 2.1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., are în vedere și situația când în completul de judecată s-au aflat judecători incompatibili sau recuzabili, ipoteză care nu este îndeplinită în cauză. Potrivit celor consemnate în practicaua deciziei pronunțate la 9 noiembrie 2004 de Curtea de apel cererea de recuzare a fost formulată de pârâta-recurentă după ce instanța a constatat că părțile nu mai au cereri de formulat și probe de administrat și a acordat cuvântul pe fond. Potrivit art. 29 alin. (1) C. proc. civ., propunerea de recuzare se face, pentru fiecare judecător în parte, înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor partea va trebui să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. Or, în cauză cererea de recuzare formulată după acordarea cuvântului pe fond nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de textul de lege menționat, distinct de faptul că nu rezultă motivul recuzării pentru a se putea aprecia dacă momentul formulării ei, reprezintă și momentul când partea a cunoscut motivul recuzării [(art. 29 alin. (2) C. proc. civ.)]. Respingerea motivată a unor probe nu constituie motiv de recuzare, iar din conținutul încheierii de dezbateri, împotriva căreia nu s-a făcut nici o cerere de îndreptare nu rezultă nici o împrejurare care să justifice formularea cererii în condițiile prescrise de textul de lege. 2.2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care repune în discuție chestiunea dreptului de proprietate al vânzătoarei asupra imobilului vândut, a fost examinat în cadrul recursului declarat de SC O. SA astfel că nu se mai impune reluarea sa, cu precizarea că vânzarea lucrului altuia, constituie motiv de nulitate absolută datorită absenței cauzei contractului, potrivit principiului „nema plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet”. 2.3. Motivul întemeiat de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., vizând nepronunțarea instanței de apel pe cererea reconvențională, nu se încadrează în ipoteza pct. 10 astfel cum era prevăzută până la abrogarea acestui motiv, care privea nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe administrate, el poate constitui însă un motiv de nelegalitate prevăzut de pct. 9 din art. 304 și va fi examinat sub acest aspect. Este adevărat că în dispozitivul deciziei instanța schimbând în tot sentința fondului se pronunță numai pe acțiunea principală, dar soluția adoptată în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și considerentele care o fundamentează nu impun decât o singură și evidentă concluzie a respingerii cererii reconvenționale. Distinct de acestea recurenta pârâtă nu a declarat apel împotriva soluției de respingere a cererii sale reconvenționale de către prima instanță și deși este îndreptățită să atace decizia din apel pe capătul de cerere din acțiunea principală care a fost admis, dar, în măsura în care nu se schimbă soluția de respingere a cererii reconvenționale, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție potrivit principiului omisso medio. Cu alte cuvinte, critica formulată de recurentă sub acest aspect este lipsită de orice finalitate pentru ea, deoarece chiar și în cazul unei casări cu trimitere, instanța se limitează în a completa dispozitivul, fără să poată să intre în examinarea fondului dreptului pretins, casarea având un caracter pur formal, or, nu acesta este sensul și scopul actualei reglementări a recursului. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC O. ONEȘTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC P.T. SRL împotriva deciziei nr. 246 din 9 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL MĂGURA, împotriva deciziei nr. 246 din 9 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.