ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță astfel cum a fost întregită la prima zi de înfățișare, reclamanta C.N.L.R.

SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC O. ONEȘTI și SC P.I. SRL următoarele:

să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Onești,

str. Republicii, să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2244 la 9 august 2002 încheiat de pârâte

cu privire la imobilul din Str.Republicii; să se dispună efectuarea cuvenitelor

rectificări în Registrul de carte funciară.

În motivare reclamanta a

susținut că a dobândit imobilul în discuție, în proprietate în temeiul O.U.G. nr.

159/1999, astfel că pârâta SC O. SA nu putea transmite pârâtei SC P.I. SRL un

bun imobil al cărui proprietar nu era, contractul de vânzare-cumpărare fiind

nul absolut.

Pârâta de rang doi SC P.I.

SRL a formulat cerere reconvrențională solicitând evacuarea reclamantei din

imobilul în litigiu a cărui proprietate este și obligarea acesteia la daune,

constând în lipsa de folosință a imobilului.

Tribunalul Bacău, prin

sentința civilă nr. 2904 din data de 26 noiembrie 2003, a respins atât acțiunea

principală cât și cererea reconvențională ca nefondate.

Tribunalul a reținut în

considerentele sentinței că actele normative invocate de reclamantă ca temei al

dreptului său de proprietate asupra imobilului, respectiv H.G. nr. 371/1995 și O.G.

nr. 159/1999 privind înființarea C.N.L.R. au caracterul unor acte de gestiune a

patrimoniului propriu, de administrare, fără să confere reclamantei un drept de

proprietate asupra spațiului în litigiu.

Referitor la pârâta SC O. SA,

tribunalul constată că prin actele succesive de interes local și cele întocmite

cu ocazia reorganizării predecesoarelor sale bunul a intrat în patrimoniul

acesteia în mod licit, iar cu ocazia divizării SC O. SA, spațiul a fost

transmis în proprietatea SC O. SA, fără nici o opoziție la proiectul de

divizare publicat, din partea reclamantei pentru a-și considera dreptul

pretins.

Cu privire la cererea

reconvențională, instanța apreciază că pârâta de rang II deși a dobândit prin

actul autentic dreptul de proprietate asupra spațiului, aceasta nu a fost

niciodată în posesia spațiului astfel că își poate valorifica dreptul numai pe

calea unei acțiuni în revendicare și nu pe calea acțiunii în evacuare pentru lipsă

de titlu fundamentată pe dispozițiile contractului de locațiune.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 246 pronunțată

la data de 9 noiembrie 2004, în sensul schimbării în tot a sentinței și

admiterii în parte a acțiunii introductive formulată de reclamantă și constatării

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2244

din 8 august 2002.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de apel a constatat din verificarea actelor dosarului că imobilul în

litigiu, situat în Onești Str. Republicii, s-a aflat inițial în administrarea

R.A.G.C.L. Onești, care l-a transmis cu aceiași configurație juridică

societății comerciale O. SA, care, prin proiectul de divizare l-a transmis pârâtei

SC O. SA ONEȘTI, astfel că aceasta nu avea posibilitatea să înstrăineze spațiul

pe care îl avea în administrare, titularul dreptului de proprietate fiind

statul român.

Cât privește capătul de

cerere din acțiunea principală vizând constatarea dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilului, Curtea de apel conchide că aceasta a dobândit

prin efectul legii acest drept, potrivit art. 4 pct. 2 din O.U.G. nr. 159/1999

astfel că nu se mai impune admiterea unui astfel de capăt de cerere.

În contra acestei decizii au

declarat recurs pârâtele SC O. SA ONEȘTI și SC P.I. SRL.

A. Recurenta SC O. SA și-a

întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 8, 9 și 10 C.

proc. civ., solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel.

În argumentarea criticilor

formulate, autoarea recursului a susținut, în esență, următoarele:

- instanța de apel și-a

depășit atribuțiile puterii judecătorești, refuzând să acorde valoare juridică

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990 potrivit cărora dreptul de

administrare directă pe care predecesoarea sa, I.J.G.C.L. Bacău l-a avut asupra

bunului s-a transformat prin efectul legii în drept de proprietate asupra

spațiilor inventariate și înregistrate în favoarea R.A.G.C.L. Onești, autoarea

sa;

- instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat restabilitatea

situației anterioare, astfel că nu se puteau compara titlurile de proprietate

ale părților, decât în situația unei acțiuni în revendicare și nu în nulitate

absolută;

- reținerea în considerente

a unor motive străine de natura pricinii, reprezintă în concret o nemotivare,

în condițiile în care cererea privea nulitatea actului și nu compararea

titlurilor;

- instanța a schimbat natura

și înțelesul lămurit al actului dedus judecății extinzând analiza acțiunii

introductive la o acțiune în revendicare cu încalcarea dispozițiilor art. 969 C.

civ.;

- nesocotirea dispozițiilor art.

5 din Legea nr. 15/1990 și art. 35 din Legea nr. 31/1990 care consacră un drept

de proprietate unităților rezultate din reorganizarea fostelor unități

socialiste;

- nepronunțarea asupra

înscrisurilor depuse care dovedeau dreptul de proprietate asupra bunului cât și

transmiterea acestuia din 1991 până în 2001;

- rectificarea mențiunilor

din cartea funciară nu se putea face decât printr-o hotărâre definitivă și

irevocabilă, hotărâre pe care reclamanta nu o deținea.

B. Recurenta-pârâtă SC P.I.

SRL a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 9 și 10 C. proc.

civ., criticând hotărârea instanței de apel sub următoarele aspecte:

- cererea de recuzare

formulată la termenul din 9 noiembrie 2004 nu a fost primită de instanța de apel

cu motivarea tendențioasă și nereală a intrării în dezbaterea fondului ceea ce

atrage nelegalitatea hotărârii;

- hotărârea este lipsită de

temei legal deoarece bunul în litigiu nu era proprietate publică la momentul aplicării

H.G. nr. 371/1995 așa cum reține instanța de apel, art. 1 din H.G.

susmenționată se referă la transmiterea bunurilor proprietate publică din

administrarea regiilor autonome aflate sub autoritatea consiliilor locale, or,

la 5 iunie 1995 nu mai exista R.A.G.C.L. Onești, ci se înființase SC O. SA cu

un capital propriu în care era inclus și spațiul în litigiu.

- la momentul înființării

reclamantei prin O.U.G. nr. 159/1999 bunul nu putea să se găsească în

patrimoniul fostei regii și în bilanțul contabil, în lista anexă la ordonanță

neexstând individualizat ;

- constatarea nulității

absolute a actului de vânzare-cumpărare impunea obligatoriu analiza condițiilor

de validitate a actului potrivit art. 948 C. civ., or, cauza ilicită nu a fost

dovedită;

- instanța de apel schimbând

în tot sentința fondului, nu s-a pronunțat cu privire la cererea

reconvențională prin care se solicită evacuarea reclamantei din spațiul în

litigiu.

Intimata recurentă C.N.L.R. SA

a formulat întâmpinare solicitând respingerea, ca nefondate, a recursurilor

formulate de pârâte. Răspunzând motivelor de recurs, intimata a susținut în

esență că pârâta SC O. SA nu a dobândit urmare divizării SC O.L SA un drept de

proprietate asupra spațiului comercial ci numai un drept de administrare astfel

că actul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta SC O. ONEȘTI este lipsit de

cauză fiind lovit de nulitate absolută.

Recurenta SC O. ONEȘTI, față

de care la data de 22 februarie 2006 s-a deschis procedura falimentului, a fost

citată prin administratorul judiciar desemnat SC P.T. SRL potrivit cererii

formulate de acesta la 11 aprilie 2006.

Asupra recursurilor.

recurenta SC O. ONEȘTI nu este fondat pentru considerentele ce urmează:

1.1. Motivul prevăzut de art.

304 pct. 4 C. proc. civ., când instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești,

are în vedere excesul de putere săvârșit de instanță atunci când pronunță o

hotărâre fără nici o competență jurisdicțională în acea problemă sau când

săvârșește orice act de procedură în afara prerogativelor ce-i sunt recunoscute

de lege.

Or, recurenta susține în

argumentarea acestui motiv că instanța de apel a comis exces de putere prin

nerecunoașterea valorii juridice a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1999

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome, care

statuează că regia autonomă este proprietara bunului din patrimoniu.

Prin urmare, recurenta

invocă încălcarea unei dispoziții legale, ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., din perspectiva căreia va fi analizată susținerea sa, critica

excesului de putere neputând fi primită.

De altfel, motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 formulat de recurentă se întemeiază pe aceiași

argumentare a nerecunoașterii valorii juridice a art. 5 din Legea nr. 15/1990, deși

ipotezele avute în vedere de textele care prevăd cele două motive de

nelegalitate sunt diferite.

1.2. Referitor la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea de apel a stabilit cu

respectarea dispozițiilor legale incidente că R.A.G.C.L. a avut în administrare

imobilul în litigiu și nu în proprietate.

Legea nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale a stabilit modul de organizare și funcționare a regiilor autonome ca

entități juridice de stat, statuând în art. 5 că regia este proprietatea bunurilor

din patrimoniu cu excepția bunurilor proprietate publică pe care regia le are

în administrare, bunuri care sunt inalienabile și se evidențiază separat în

patrimoniul regiei, astfel cum a prevăzut expres Ordonanța nr. 15/1999 privind unele

măsuri pentru restructurarea activității regiilor autonome, în vederea

încadrării acestora într-o disciplină financiară strictă și pentru administrarea

judicioasă a bunurilor proprietate publică pe care le dețin.

1.3. Potrvit hotărârii nr. 5

din 24 februarie 1995 a Consiliului Local Bacău prin care a fost înființată SC O.

SA prin reorganizarea R.A.G.C.L. Onești, bunurile ce fac parte din domeniul

public al statului aflate în administrarea regiei ce se desființează vor fi

preluate în administrare de societatea comercială nou înființată, ele neputând

face parte din capitalul social (art. 4).

1.4. Prin urmare SC O. SA nu

a avut decât un drept de administrare asupra spațiului, astfel că, în momentul

divizării nu putea transmite societății SC O. SA rezultate din divizare un

drept de proprietate asupra bunului iar prin efectul H.G. nr. 371/1995 (M. Of. nr.

118/13.06.1995) imobilul proprietate publică a fost trecut în administrarea R.A.L.N.

în vederea folosirii în continuare ca sediu pentru unitățile proprii.

1.5. Motivul de plus petita

nu subzistă, instanța de apel pronunțându-se în raport de cererile cu care a

fost investită, soluționarea lor impunând verificarea drepturilor părților

asupra bunului litigios în condițiile în care nulitatea absolută a contractului

de vânzare cumpărare a vizat absența cauzei, în sensul vânzării bunului altuia.

1.6. Considerentele deciziei

atacate sunt în deplină concordanță cu hotărârea adoptată și exprimă

raționamentul instanței cu privire la chestiunile de fapt și de drept

examinate.

1.7. Motivul prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat este irelevant în raport

de obiectul litigiului, care nu impunea examinarea voinței reale a părților semnatare

ale contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, ci

stabilirea, în raport de cauza de nulitate invocată, dacă vânzătorul era

proprietarul bunului înstrăinat.

1.8. Și motivul prevăzut de art.

304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunțarea instanței, asupra unor înscrisuri depuse

nu poate fi primit, enunțarea sa având un caracter formal în condițiile în care

nu sunt arătate explicit înscrisurile hotărâtoare administrate în cauză și care

nu au fost examinate.

1.9. Efectuarea

rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară potrivit art. 35 și 36 din

Legea nr. 7/1996 dispusă de instanță este consecința soluției adoptate, în

sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 2244/2002 și prin urmare nu este susceptibilă de critică sub aspectul

nelegalității ei.

recurenta-pârâtă SC P.I. SRL nu este fondat pentru următoarele considerente:

2.1. Motivul prevăzut de art.

304 pct. 1 C. proc. civ., are în vedere și situația când în completul de

judecată s-au aflat judecători incompatibili sau recuzabili, ipoteză care nu

este îndeplinită în cauză.

Potrivit celor consemnate în

practicaua deciziei pronunțate la 9 noiembrie 2004 de Curtea de apel cererea de

recuzare a fost formulată de pârâta-recurentă după ce instanța a constatat că

părțile nu mai au cereri de formulat și probe de administrat și a acordat cuvântul

pe fond.

Potrivit art. 29 alin. (1) C.

proc. civ., propunerea de recuzare se face, pentru fiecare judecător în parte,

înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de recuzare s-au

ivit după începerea dezbaterilor partea va trebui să solicite recuzarea de

îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

Or, în cauză cererea de

recuzare formulată după acordarea cuvântului pe fond nu se încadrează în

niciuna din situațiile prevăzute de textul de lege menționat, distinct de

faptul că nu rezultă motivul recuzării pentru a se putea aprecia dacă momentul formulării

ei, reprezintă și momentul când partea a cunoscut motivul recuzării [(art. 29 alin.

(2) C. proc. civ.)].

Respingerea motivată a unor

probe nu constituie motiv de recuzare, iar din conținutul încheierii de

dezbateri, împotriva căreia nu s-a făcut nici o cerere de îndreptare nu rezultă

nici o împrejurare care să justifice formularea cererii în condițiile prescrise

de textul de lege.

2.2. Motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., care repune în discuție chestiunea dreptului de

proprietate al vânzătoarei asupra imobilului vândut, a fost examinat în cadrul recursului

declarat de SC O. SA astfel că nu se mai impune reluarea sa, cu precizarea că

vânzarea lucrului altuia, constituie motiv de nulitate absolută datorită

absenței cauzei contractului, potrivit principiului „nema plus juris ad alium

transfere potest quam ipse habet”.

2.3. Motivul întemeiat de art.

304 pct. 10 C. proc. civ., vizând nepronunțarea instanței de apel pe cererea

reconvențională, nu se încadrează în ipoteza pct. 10 astfel cum era prevăzută

până la abrogarea acestui motiv, care privea nepronunțarea asupra unui mijloc

de apărare sau asupra unei probe administrate, el poate constitui însă un motiv

de nelegalitate prevăzut de pct. 9 din art. 304 și va fi examinat sub acest

aspect.

Este adevărat că în

dispozitivul deciziei instanța schimbând în tot sentința fondului se pronunță

numai pe acțiunea principală, dar soluția adoptată în sensul constatării nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare și considerentele care o

fundamentează nu impun decât o singură și evidentă concluzie a respingerii

cererii reconvenționale.

Distinct de acestea recurenta

pârâtă nu a declarat apel împotriva soluției de respingere a cererii sale

reconvenționale de către prima instanță și deși este îndreptățită să atace

decizia din apel pe capătul de cerere din acțiunea principală care a fost

admis, dar, în măsura în care nu se schimbă soluția de respingere a cererii

reconvenționale, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție potrivit principiului

omisso medio.

Cu alte cuvinte, critica

formulată de recurentă sub acest aspect este lipsită de orice finalitate pentru

ea, deoarece chiar și în cazul unei casări cu trimitere, instanța se limitează

în a completa dispozitivul, fără să poată să intre în examinarea fondului

dreptului pretins, casarea având un caracter pur formal, or, nu acesta este

sensul și scopul actualei reglementări a recursului.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC O. ONEȘTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC P.T. SRL împotriva deciziei nr.

246 din 9 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâta SC P.I. SRL MĂGURA, împotriva deciziei nr. 246 din 9 noiembrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2007.