ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3194/2005

Asupra recursurile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 martie 2003, reclamanta C.N.L.R. SA

București a chemat în judecată pârâtele SC O. SA Onești și SC P. SRL Luizi

Calugara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de

judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare

autentificat la Biroul Notarului Public D.G. sub nr. 3587 din 20 decembrie 2002

și să dispună efectuarea rectificărilor în cartea funciară.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că cele trei imobile care au făcut obiectul contractului de vânzare –

cumpărare, situate în Onești, au fost transmise în administrarea sa prin H.G.

nr. 371/1995, ieșind definitiv din patrimoniul SC O. SA.

Ulterior, aceste imobile au devenit

proprietatea reclamantei. Pentru constatarea acestei situații, reclamanta a

depus o precizare de acțiune.

Pârâta SC P. SRL a formulat cerere

reconvențională. Invocând calitatea sa de titular al dreptului de proprietate

asupra imobilelor în litigiu, pârâta a solicitat evacuarea reclamantei și

obligarea acesteia la suma de 10.000.000 lei reprezentând lipsa de folosință.

Prin sentința nr. 2630 din 16

octombrie 2003, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea principală și a admis în parte cerere

reconvențională, în sensul că a obligat reclamanta să plătească suma de pârâtei

SC P. SRL suma de 10.000.000 lei actualizată cu rate inflației.

S-a reținut că prin contractul de

vânzare – cumpărare menționat, SC O. SA Onești, în calitate de vânzătoare, a

transmis pârâtei SC P. SRL, în calitate de cumpărătoare, dreptul de proprietate

asupra a patru imobile, cu destinație de spațiu comercial, situate în Onești.

Imobilele înstrăinate au fost

dobândite de pârâta I, prin preluare de la SC O. SA Onești, în urma divizării

acesteia.

Aceste imobile nu se regăsesc între

imobilele transmise reclamantei prin H.G. nr. 371/1995.

Ca atare, contractul atacat este

încheiat în condițiile legii.

Totodată, cum reclamanta folosește

aceste spații, cererea pârâtei II cu privire la acordarea de despăgubiri pentru

lipsa de folosință apare ca fiind întemeiată.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 167 din 22 iulie

2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe

și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea,

a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare menționat,

a respins capetele de cerere privind constatarea dreptului de proprietate și

efectuarea rectificărilor în cartea funciară, precum și cerere reconvențională.

În motivarea acestei hotărâri

instanța de control judiciar a apreciat că în mod greșit prima instanță a

reținut existența dreptului de proprietate asupra spațiilor menționate a

pârâtei I, în realitate imobilele fiind proprietatea statului și aflate în administrarea

SC O. SA, din care s-a desprins SC O. SA

Ca atare, deși prin O.U.G. bunurile

în litigiu au trecut în proprietatea reclamantei, ele sunt în continuare bunuri

de interes public, dată fiind natura juridică a companiei, așa încât sancțiunea

nulității lovește în egală măsură atât înstrăinarea imobilelor prin divizare

cât și înstrăinarea prin vânzare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta I.

Invocând motivele de recurs

prevăzute în art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., pârâta I a

susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești refuzând

recunoașterea valorii juridice a art. 5 din Legea nr. 15/1990. Totodată,

comparând titlurile de proprietate, deși acest lucru nu s-a cerut, instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut și a reținut considerente străine de natura

pricinii, în sensul că nu a fost investită cu o acțiune în revendicare. În

acest mod, instanța a anulat contractul de vânzare – cumpărare, fără a arăta

cauza nulității. În fine, hotărârea este ilegală, ca urmare a încălcării

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 597/1992, precum și a

împrejurării că nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare, cu referire

la înscrisurile care dovedesc dreptul de proprietate al pârâtei I.

Reclamanta a formulat critici

exclusiv cu privire la respingerea cererii accesorii de efectuare a

rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară.

Recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, examinând actele dosarului

prin prisma criticilor formulate se constată că pârâta I nu a făcut dovada

dobândirii drepturilor de proprietate asupra imobilelor în litigiu în unul din

modurile reglementate prin art. 644 și art. 645 C. civ.

Nu existența imobilelor menționate

în structura patrimoniului pârâtei II a fost pusă în discuție în prezenta cauză

ci titlul cu care acestea au fost dobândite.

Transmiterea acestora cu ocazia

divizării nu face dovada dreptului de proprietate și nici dispozițiile general

ale Legii nr. 15/1990, atâta timp cât nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate a antecesoarei.

Mai mult, dispozițiile H.G. nr.

371/1995 și art. 4 din Hotărârea nr. 5/1995 a Consiliului Județean Bacău fac

dovadă deplină că imobilele menționate au fost în administrarea pârâtei I și a

antecesoarei acesteia, acestea făcând parte din domeniul public.

Or, conform Legii nr. 213/1998

acestea sunt inalienabile, așa încât în mod corect s-a decis în sensul

constatării nulității absolute conform art. 11 alin. (2) din actul normativ

menționat.

Totodată, datorită acestui specific,

înscrierea în cartea funciară nu are efect constitutiv, în favoarea

dobânditoarei bunurilor inalienabile, așa încât în mod judicios instanța de

control judiciar a statuat asupra neincidenței în cauză a dispozițiilor art. 35

și art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Ca atare, recursurile se constată a

fi nefondate, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de

casare sau modificare invocate de recurente.

În consecință, pentru considerente ce

preced, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.N.L.R. SA București și de

pârâta SC O. SA Onești împotriva deciziei nr. 167 din 22 iulie 2004 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 26 mai 2005.