ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3194/2005

Asupra recursurile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 martie 2003, reclamanta C.N.L.R. SA București a chemat în judecată pârâtele SC O. SA Onești și SC P. SRL Luizi Calugara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public D.G. sub nr. 3587 din 20 decembrie 2002 și să dispună efectuarea rectificărilor în cartea funciară. În motivarea cererii reclamanta a arătat că cele trei imobile care au făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, situate în Onești, au fost transmise în administrarea sa prin H.G. nr. 371/1995, ieșind definitiv din patrimoniul SC O. SA.

Ulterior, aceste imobile au devenit proprietatea reclamantei. Pentru constatarea acestei situații, reclamanta a depus o precizare de acțiune. Pârâta SC P. SRL a formulat cerere reconvențională. Invocând calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, pârâta a solicitat evacuarea reclamantei și obligarea acesteia la suma de 10.000.000 lei reprezentând lipsa de folosință. Prin sentința nr. 2630 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea principală și a admis în parte cerere reconvențională, în sensul că a obligat reclamanta să plătească suma de pârâtei SC P. SRL suma de 10.000.000 lei actualizată cu rate inflației.

S-a reținut că prin contractul de vânzare – cumpărare menționat, SC O. SA Onești, în calitate de vânzătoare, a transmis pârâtei SC P. SRL, în calitate de cumpărătoare, dreptul de proprietate asupra a patru imobile, cu destinație de spațiu comercial, situate în Onești. Imobilele înstrăinate au fost dobândite de pârâta I, prin preluare de la SC O. SA Onești, în urma divizării acesteia. Aceste imobile nu se regăsesc între imobilele transmise reclamantei prin H.G. nr. 371/1995. Ca atare, contractul atacat este încheiat în condițiile legii. Totodată, cum reclamanta folosește aceste spații, cererea pârâtei II cu privire la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință apare ca fiind întemeiată.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 167 din 22 iulie 2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare menționat, a respins capetele de cerere privind constatarea dreptului de proprietate și efectuarea rectificărilor în cartea funciară, precum și cerere reconvențională. În motivarea acestei hotărâri instanța de control judiciar a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut existența dreptului de proprietate asupra spațiilor menționate a pârâtei I, în realitate imobilele fiind proprietatea statului și aflate în administrarea SC O. SA, din care s-a desprins SC O. SA Ca atare, deși prin O.U.G.

bunurile în litigiu au trecut în proprietatea reclamantei, ele sunt în continuare bunuri de interes public, dată fiind natura juridică a companiei, așa încât sancțiunea nulității lovește în egală măsură atât înstrăinarea imobilelor prin divizare cât și înstrăinarea prin vânzare. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta I. Invocând motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., pârâta I a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești refuzând recunoașterea valorii juridice a art. 5 din Legea nr. 15/1990. Totodată, comparând titlurile de proprietate, deși acest lucru nu s-a cerut, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și a reținut considerente străine de natura pricinii, în sensul că nu a fost investită cu o acțiune în revendicare.

În acest mod, instanța a anulat contractul de vânzare – cumpărare, fără a arăta cauza nulității. În fine, hotărârea este ilegală, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 597/1992, precum și a împrejurării că nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare, cu referire la înscrisurile care dovedesc dreptul de proprietate al pârâtei I. Reclamanta a formulat critici exclusiv cu privire la respingerea cererii accesorii de efectuare a rectificărilor corespunzătoare în cartea funciară. Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, examinând actele dosarului prin prisma criticilor formulate se constată că pârâta I nu a făcut dovada dobândirii drepturilor de proprietate asupra imobilelor în litigiu în unul din modurile reglementate prin art. 644 și art. 645 C. civ.

Nu existența imobilelor menționate în structura patrimoniului pârâtei II a fost pusă în discuție în prezenta cauză ci titlul cu care acestea au fost dobândite. Transmiterea acestora cu ocazia divizării nu face dovada dreptului de proprietate și nici dispozițiile general ale Legii nr. 15/1990, atâta timp cât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate a antecesoarei. Mai mult, dispozițiile H.G. nr. 371/1995 și art. 4 din Hotărârea nr. 5/1995 a Consiliului Județean Bacău fac dovadă deplină că imobilele menționate au fost în administrarea pârâtei I și a antecesoarei acesteia, acestea făcând parte din domeniul public. Or, conform Legii nr. 213/1998 acestea sunt inalienabile, așa încât în mod corect s-a decis în sensul constatării nulității absolute conform art. 11 alin. (2) din actul normativ menționat.

Totodată, datorită acestui specific, înscrierea în cartea funciară nu are efect constitutiv, în favoarea dobânditoarei bunurilor inalienabile, așa încât în mod judicios instanța de control judiciar a statuat asupra neincidenței în cauză a dispozițiilor art. 35 și art. 36 din Legea nr. 7/1996. Ca atare, recursurile se constată a fi nefondate, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare sau modificare invocate de recurente. În consecință, pentru considerente ce preced, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.N.L.R. SA București și de pârâta SC O. SA Onești împotriva deciziei nr. 167 din 22 iulie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2005.