ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 6
ianuarie 2005, la Tribunalul Brașov, trimisă prin declinare de competență la
Curtea de Apel Brașov, reclamantul R.Ș. a solicitat anularea deciziei nr. 1828
din 8 decembrie 2004, emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător
în rezistența anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiției și obligarea la
emiterea unei noi decizii de constatare a calității sale de luptător în
rezistența anticomunistă.
În motivarea acțiunii, reclamantul
arată că se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 214/1999, deoarece în perioada
15 aprilie 1952 - 1 mai 1954 a fost privat de libertate, ca urmare a
reclamațiilor pe care le făcea în numele consătenilor, pentru calcularea
abuzivă a cotelor obligatorii, ca și pentru că a deținut o prăvălie.
Mai arată că nu se pot reține în
sarcina sa, acuzațiile că ar fi fost legionar și că a participat la acțiuni ale
mișcării legionare, în perioada respectivă având vârsta de 16 ani, iar mișcarea
legionară nu poate fi încadrată între organizațiile fasciste, așa cum s-a
reținut și de către o instanță judecătorească din țara noastră.
Curtea de Apel Brașov, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 73/F/CA din 7 iunie 2005,
a respins acțiunea, reținând că reclamantul nu a dovedit că a fost condamnat
pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, ci a fost privat de libertate
pentru activitate în mișcarea legionară, astfel că nu poate fi încadrat între
persoanele prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999.
Reclamantul a declarat recurs
împotriva sentinței, susținând că nu putea face parte din mișcarea legionară,
pentru că nu avea vârsta de 21 de ani, că sunt acte la dosar care se contrazic
în ce privește participarea sa la rebeliunea legionară și că nici un act
normativ nu include mișcarea legionară între organizații de tip fascist.
Intimatul Ministerul Justiției a
formulat întâmpinare, susținând că recurentul se încadrează în prevederile art.
2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, fiind arestat, pentru că a desfășurat o
activitate de tip fascist, făcând parte din mișcarea legionară și participând
la rebeliunea din ianuarie 1941.
Recursul este nefondat.
Prin O.U.G. nr. 214/1999 s-a
prevăzut acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor
condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din
motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, astfel cum se prevede în art. 1 și art. 2 alin. (1) din
ordonanță.
Dar alin. (2) al art. 2 prevede că
dispozițiile acesteia „nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni
contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o
activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel”.
Din probele dosarului rezultă că
recurentul se încadrează între persoanele menționate de art. 2 alin. (2) din
ordonanță, exceptate de la aplicarea acesteia.
Astfel, din adresa nr. R - 172 din
19 iulie 2001, a Direcției Instanțelor Militare din cadrul Ministerului
Justiției, rezultă că recurentul a fost arestat la 15 aprilie 1952, pentru
activitate în mișcarea legionară, participând la rebeliunea legionară din
ianuarie 1941, că prin decizia nr. 628/1952 a fost internat într-o colonie de
muncă, pe o perioadă de 24 de luni și că a fost pus în libertate la 1 mai 1954,
prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 0048143/1954.
Din referat și din declarația de la
dosarul nr. 10/2005, rezultă că recurentul s-a încadrat în mișcarea legionară,
în toamna anului 1940, iar în ianuarie 1941 a participat la rebeliunea
legionară din București.
Mișcarea legionară este considerată
că a fost o organizație de tip fascist, contrar susținerilor recurentului,
astfel că se cuprinde între organizațiile sau mișcările prevăzute de art. 2
alin. (2) din ordonanță.
Dar, recurentul nici nu a făcut
dovada că în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost condamnat sau
supus unor măsuri administrative abuzive, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor
prevăzute de art. 1 alin. (2) din ordonanță, arestarea și deținerea sa
rezultând că s-au produs ca urmare a activității desfășurate în cadrul mișcării
legionare.
Pentru considerentele arătate mai
sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca
nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.Ș.
împotriva sentinței nr. 73/F/CA din 7 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov,
secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 12 ianuarie 2006.