ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2718/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P. SA București prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București a chemat în judecată pe pârâții SC P.X.G. SA, SC P. SA, A.O. și C.V. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2004 și a actelor subsecvente, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 152 și 153 din 20 ianuarie 2004 și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie spațiile comerciale situate în București, Str. Drumul Taberei și Bd. Iuliu Maniu. Prin sentința comercială nr. 1538 din 7 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA București, cum a fost completată.

A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2004 și a actelor subsecvente, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 152 și 153 din 20 ianuarie 2004 pentru motiv de cauză ilicită. A obligat pârâții SC P.X.G. SA, SC P. SA și C.V. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie spațiile comerciale situate în Drumul Taberei și B-dul Iuliu Maniu, consecință a constatării nulității absolute a celor patru contracte translative de proprietate. A obligat pârâții la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 46.331.782 lei (RON). Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamanta a probat că este proprietara spațiilor pentru care s-a solicitat anularea contractelor susmenționate, că cererile de intabulare a dreptului de proprietate pe numele SC P.X.G.

SA au fost respinse, că protocolul încheiat de SC P.X.G. SA cu SC P. SA București s-a încheiat peste trei luni de la expirarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 4 din H.G. nr. 391/1995 astfel că vizează doar predarea-primirea spațiilor și nu transferul dreptului de proprietate, că sentința civilă nr. 9128/2002 este anterioară contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2003, iar administratorul SC P.X.G. SA este și administratorul SC P. SA, ambele cunoscând situația litigioasă a spațiului. De asemenea, a mai reținut că deși încheierile de intabulare au fost desființate, SC P.X.G. SA a încheiat contractele nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2003. Totodată, a reținut că prețul vânzării a fost neserios, mult sub valoarea de piață, iar probele au relevat reaua-credință a pârâtului A.O.

care a cunoscut riscul operațiunii că nu cumpăra de la adevăratul proprietar. Astfel, efectul actelor succesive nu conferă reclamantei calitatea de autor cum susține pârâta C.V. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 500 din 30 octombrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL București, SC P. SA Galați, A.O. și C.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Pârâta SC P.X.G. SA și reclamanta SC P. SA București s-au înființat în baza Legii nr. 15/1990. Deși s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate în temeiul H.G.

nr. 391/1995 nu s-a arătat că nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 4 pentru predarea-primirea imobilelor pe bază de protocol, ca fiind de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, și că alin. (2) relevă că transferul proprietății bunurilor imobile prevăzut de art. 1 alin. (1) se va face în condițiile legii. Or, pârâta SC P.X.G. SA a încheiat cele 2 protocoale la 30 octombrie 1995, adică la peste trei luni de la expirarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 4 din H.G. nr. 391/1995. Deși, art. 65 din Legea nr. 31/1990 nu este incident pentru SC P.X.G. SA se remarcă că acest text relevă posibilitatea ca bunurile menționate ca aport în societate să devină proprietatea acesteia în lipsa de stipulație contrară.

Or, există stipulație contrară cum s-a arătat și anume art. 4 din H.G. nr. 391/1995. Faptul că pârâtei SC P.X.G. SA i se aplică Legea nr. 15/1990 este susținută și de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997 la baza căruia stă Legea nr. 15/1990. Prin urmare, susținerile SC P.X.G. SA cu referire la prevederile Legii nr. 31/1990 nu au sprijin în materialul probator și nici în lege, aspect apreciat în mod corect și de instanța de fond. Instanța de apel a mai reținut că intabulările prezentate de reclamantă sunt cele ce vizează spațiile în litigiu și că reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă. De altfel, încheierile de intabulare ale SC P.X.G.

SA au fost desființate. S-a mai reținut că dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu al SC P. SA a fost recunoscut prin sentința nr. 9128/2002, irevocabilă, în timp ce cererea formulată de SC P.X.G. SA în același sens a fost respinsă irevocabil, prin decizia nr. 1251 din 21 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din conținutul acestor hotărâri a rezultat că toate aspectele arătate de apelante au fost analizate irevocabil, motiv pentru care nu mai pot face obiect de cenzură. Astfel că, în decizia comercială nr. 296 din 25 mai 2006 a Curții de Apel București se arată că, momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra celor două imobile este plasat în anul 1995 având ca temei H.G.

nr. 391/1995 și atunci nu se poate invoca un titlu ulterior și anume din 1997 cum este certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997. Această chestiune fiind deja soluționată irevocabil nu a mai putut face obiect de cenzură. Diminuarea și majorarea de capital potrivit legii nu sunt elemente suficiente pentru a opera transferul dreptului de proprietate, acesta urmând a se face în condițiile legii [(art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 391/1995)]. A plăti taxe și impozite nu presupune că ești proprietar, însă aceste chestiuni au fost analizate în hotărârile de mai sus. Cum bine s-a reținut în decizia nr. 296/2006 precitată, SC P.X.G. SA a încercat să repună în discuție aspecte cenzurate deja de instanța de judecată căzute în puterea lucrului judecat.

Instanța de apel a mai reținut că atâta timp cât s-a probat că administratorul SC P.X.G. SA este și administratorul SC P. SA nu se poate spune că SC P. SA nu a cunoscut situația litigioasă la achiziționarea celor două imobile. Pe rolul instanțelor au existat litigii în perioada 8 ianuarie 2003 - 20 ianuarie 2004, astfel că SC P. SA a avut cunoștință de sentința civilă nr. 9128/2002 care este anterioară contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la data 8 ianuarie 2003 și deciziilor nr. 1195/ A și 1196/ A din 11 iunie 2003 ale Tribunalului București, irevocabile, prin care s-au desființat încheierile de intabulare ale celor două spații pe numele SC P.X.G. SA. În ce privește prețul vânzării imobilelor către A.O., instanța a constatat că a fost neserios întrucât relevant este prețul pieții și nu prețul stabilit la valoarea contabilă.

Totodată, instanța de apel a reținut că, A.O. a cunoscut modalitatea de transmitere a celor două spații către SC P.X.G. SA de la reclamantă prin Protocolul de predare-primire nr. 3560 din 21 august 1995. Or, acest înscris nu face dovada transferului de proprietate cum s-a expus deja. De aceea, pârâtul A.O. nu a fost de bună-credință, cumpărând în cunoștință de cauză aceste imobile fără să se asigure de faptul că vânzătorul deține un titlu de proprietate valabil și legal în privința celor două imobile. De asemenea, prețul a fost neserios, cum corect a reținut și instanța de fond, A.O. a cunoscut obiectul acestui litigiu la data de 8 decembrie 2004 când a încheiat un contract de împrumut, cât și la 14 decembrie 2004 când a încheiat contractul de ipotecă, ambele date având relevanță.

Cât timp SC P.X.G. SA nu a dobândit dreptul de proprietate în baza unor titluri legale sigur că nici SC P. SA nu a deținut un titlu legal, înscrierea în C.F. nefiind suficientă, cum s-a și dovedit prin desființarea încheierilor de intabulare. De aceea, nu s-a probat aparența de drept, A.O. fiind de rea-credință. Cât timp, contractele de vânzare-cumpărare a celor două imobile s-a constatat că sunt lovite de nulitate absolută, toate actele ulterioare care s-au încheiat au fost lovite de nulitate absolută, adică și actele privind-o pe pârâta C.V. Instanța de apel, a mai reținut că probele au relevat că spațiile ce fac obiectul prezentului litigiu nu au ieșit din patrimoniul intimatei reclamantă, singura căreia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, întrucât SC P.X.G.

SA i s-a respins o astfel de cerere în mod irevocabil. Împotriva acestei decizii au declarat recurs SC P.X.G. SA, SC P. SA Galați, C.V. și A.O. 1. Recurenta pârâtă SC P.X.G. SA și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului și modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de SC P. SA, ca neîntemeiată. Recurenta consideră că instanța de apel, în mod eronat, a reținut faptul că nici subscrisa și nici intimata reclamantă nu funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și că își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 15/1990.

Susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale în baza H.G. nr. 391/1995 și că și-a majorat capitalul social prin aportul în natură cu cele două spații comerciale, iar instanța de apel nu a stabilit care este consecința juridică a acestei situații și anume că a devenit proprietară a acestor două spații. O altă critică vizează interpretarea eronată a probatoriilor administrate în cauză de către instanța de apel, respectiv un document comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, care preciza în mod clar că este vorba de 4 Cărți funciare pentru 4 spații diferite. Pe cale de consecință, reclamanta SC P. SA a revendicat două spații comerciale și terenurile aferente acestora, pe baza unor extrase de C.F.

de la alte spații decât cele care formează obiectul prezentei cauze. Totodată, susține că instanța de apel în mod eronat i-a respins cererea pentru efectuarea unei expertize de specialitate, care să stabilească care sunt spațiile revendicate de reclamantă și care sunt spațiile care au la bază extrasele de carte funciară prezentate de către SC P. SA. Intabulările prezentate de către SC P. SA nu sunt de la spațiile comerciale în litigiu, motiv dezvoltat cu concluzia că noul regim de carte funciară impune ca evidența proprietarilor să se realizeze după imobil și nu după proprietar și fiecărui imobil îi corespunde un număr de carte funciară și un număr cadastral. Or, în speță, există două numere de carte funciară și două numere cadastrale, fiind vorba de două imobile diferite, fapt nesesizat de instanța de apel.

Recurenta pârâtă relevă modalitatea transferului de proprietate în baza H.G. nr. 391/1995 și anume că și-a majorat capitalul social cu aceste spații și terenuri în timp ce reclamanta și l-a diminuat. De asemenea, recurenta pârâtă susține că a deținut rol fiscal, la administrația financiară, în calitate de proprietară între anii 1995 - 2003 achitând toate taxele și impozitele aferente celor două spații, aspect asupra căruia instanța de apel a omis, din greșeală, să se pronunțe. Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei. 2. Recurenta pârâtă SC P. SA Galați și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susține că instanța de apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, respectiv documentul emis de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, care preciza în mod clar că este vorba de 4 C.F. pentru 4 spații diferite. Pe cale de consecință, reclamanta SC P. SA a revendicat două spații comerciale și terenurile aferente acestora, pe baza unor extrase de C.F. de la alte spații decât cele care formează obiectul prezentului dosar. Prin aceste probatorii, atât instanța de apel cât și cea de fond, au fost induse în eroare. Recurenta pârâtă consideră că, în mod eronat instanța de apel i-a respins cererea privind efectuarea unei expertize de specialitate, care să stabilească care sunt spațiile revendicate de reclamanta SC P. SA și care sunt spațiile care au la bază extrasele de carte funciară prezentate de către reclamantă.

Susține că reclamanta invocă un drept de proprietate asupra altor spații comerciale, aflate în imediata vecinătate a spațiilor care formează obiectul prezentului litigiu. Susține că instanța de apel a interpretat greșit legea întrucât a făcut referire la un așa-zis preț neserios, însă fără să argumenteze în vreun fel temeiul legal care a stat la baza determinării acestuia. Consideră că prețul a fost unul corect, care corespundea prețului de pe piață la acel moment. În sprijinul acestei argumentări a invocat evaluarea efectuată de către reclamantă, chiar în cererea de chemare în judecată, la valoarea de piață de la acea dată (decembrie 2004), care este în perfectă concordanță cu prețul solicitat de către subscrisa cu un an în urmă.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. 3. Recurenta pârâtă C.V. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sau modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta susține că din considerentele deciziei recurate nu rezultă care au fost raționamentele avute în vedere de instanță pentru admiterea acțiunii în revendicare, limitându-se a motiva prin faptul că spațiile în litigiu nu au ieșit din patrimoniul reclamantei SC P. SA.

Consideră că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii. Recurenta a mai susținut că imobilele în litigiu le-a obținut prin actul de adjudecare din data de 27 mai 2005 și că la acel moment, din extrasul de carte funciară nu rezultă că era notată vreo sarcină sau vreun litigiu. Totodată, arată că era deja proprietara imobilelor la data notării litigiului în C.F. de către SC P. SA (25 mai 2005). În speță, titlurile invocate se află într-o strânsă legătură deoarece provin de la reclamantă și care în baza H.G.

nr. 391/1995 au fost preluate de către pârâta SC P.X.G. SA, iar sentința civilă nr. 9128/2002 a consolidat dreptul de proprietate avut de acesta în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 15/1990, drept în virtutea căruia a avut loc transferul dreptului de proprietate prin H.G. nr. 391/1995 a spațiilor în litigiu din patrimoniul SC P. SA, în patrimoniul SC P.X.G. SA. Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei. 4. Recurentul pârât A.O. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Susține că instanța de apel a menținut sentința instanței de fond fără a analiza dacă sunt sau nu temeiuri, dovedite prin probe, de răsturnare a bunei credințe a subsemnatului, deoarece numai existența probată a relei credințe poate duce la neincidența teoriei fondate pe error communis facit ius, cu consecința desființării contractelor de vânzare-cumpărare prin sancțiunea nulității absolute. Așadar, examinarea atitudinii subsemnatului față de titlul înstrăinătorului este esențială în rezolvarea cauzei, aspect cu privire la care instanța de apel s-a limitat a motiva „că am cunoscut modalitatea de transmitere a celor două spații către SC P.X.G. SA de la reclamantă și anume Protocolul de predare-primire nr. 3560 din 21 august 1995”.

Recurentul pârât susține că invocarea în considerente, de către instanța de apel, a sentinței nr. 9128/2002, nu este suficientă pentru a putea pronunța nulitatea contractelor, în urma cărora consideră că a devenit proprietarul spațiilor în litigiu. Totodată, recurentul pârât în susținerea recursului invocă prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ., cu referire la buna credință și arată că, în speță, prezumția nu a fost răsturnată întrucât la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare nr. 152 și 153 din 20 ianuarie 2004, vânzătorul SC P. SA era proprietar tabular al bunului imobiliar vândut în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2003 încheiate de SC P.X.G. SA, situație în care nu-i se poate imputa nimia diligentia.

Cu privire la prețul vânzării, referindu-se la art. 1303 C. civ., recurentul susține că contractul de vânzare cumpărare este valabil chiar dacă prețul este mult inferior valorii reale a lucrului vândut întrucât părțile sunt libere să determine prețul iar echivalența este relativă. La termenul din 24 septembrie 2008, pârâtul A.O. a completat motivele de recurs cu motive de ordine publică, în sensul că a solicitat casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În esență, pârâtul susține că instanța de apel dacă și-ar fi îndeplinit obligația de a verifica hotărârea atacată ar fi constatat că Tribunalul a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC P. SA a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a actelor juridice pentru lipsa de obiect și preț derizoriu și cu toate acestea prima instanță a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor juridice pentru cauză ilicită; instanța nepunând în dezbaterea părților schimbarea temeiului nulității absolute, deși art. 129 alin. (4) C. proc. civ., stabilește această obligație în sarcina judecătorului. Recurentul apreciază că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a nesocotit obligația de a analiza devolutiv cauza conform art. 292 alin. (2) C. proc.

civ. Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtului. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele pârâte SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL București și SC P. SA Galați, Înalta Curte va respinge recursurile acestora pentru următoarele considerente: 1. Recursul pârâtei SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL București. Analiza motivelor de recurs. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În ce privește critica recurentei privind reținerea greșită, de către instanța de apel, că nici recurenta și nici intimata reclamantă nu funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și că își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 15/1990, aceasta va fi înlăturată întrucât instanța de apel în mod corect a reținut că atât SC P.X.G. SA, cât și reclamanta s-au înființat în baza Legii nr. 15/1990. Instanța de apel a apreciat că pârâtei SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL București i s-au aplicat dispozițiile Legii nr. 15/1990 și în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997 la baza căruia stă Legea nr. 15/1990.

Din rezumarea motivelor de recurs formulate de pârâtă, rezultă cu evidență că s-au formulat critici cu privire la interpretarea documentului comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și a respingerii cererii pentru efectuarea unei expertize de specialitate, acestea fiind chestiuni de netemeinicie nu mai pot fi analizate în această cale extraordinară de atac de reformare, nedevolutivă. Astfel că, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluției care a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

În fine, va fi înlăturată și critica referitoare la aspectul asupra căruia instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la faptul că recurenta pârâtă a deținut rol fiscal, la administrația financiară, în calitate de proprietară între anii 1995 - 2003 achitând toate taxele și impozitele aferente celor două spații. În speță, se constată că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, reținând corect că a plăti taxe și impozite nu presupune că ești și proprietar și că aceste chestiuni au fost analizate în Hotărârile nr. 9128/2002 rămasă irevocabilă și 1251/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2. Recursul pârâtei SC P. SA Galați. Analiza recursului. Din analiza motivelor de recurs se observă că recurenta pârâtă aduce deciziei recurate critici cu privire la interpretarea documentului comunicat de O.C.F.

de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și a respingerii cererii pentru efectuarea unei expertize de specialitate, acestea fiind chestiuni de netemeinicie nu mai pot fi analizate în această cale extraordinară de atac de reformare, nedevolutivă. În ce privește critica privind interpretarea greșită a legii de către instanța de apel întrucât aceasta a făcut referire la un așa-zis preț neserios, fără să argumenteze în vreun fel temeiul legal care a stat la baza determinării acestuia, va fi înlăturată. Curtea constată că motivul de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat. În cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Recurenta vrea să aducă în discuție greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel cu privire la prețul neserios al vânzării imobilelor către A.O., ceea ce nu poate face obiect al controlului de nelegalitate în calea de atac folosită. 3. Cât privește recursurile declarate de pârâții A.O. și C.V. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte urmează a le respinge, ca tardiv formulate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 301 C. proc. civ., „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă dacă legea nu dispune altfel”. Aceste dispoziții referitoare la termenul de recurs fac aplicarea regulii generale prevăzută de art. 102 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Din dispozițiile citate mai sus rezultă că termenul de 15 zile stabilit pentru promovarea recursului este un termen legal, astfel că dreptul de acces la calea extraordinară de atac a recursului presupune respectarea întocmai a acestor norme care au caracter imperativ. Excepția tardivității fiind o excepție de procedură care este în legătură cu modul de desfășurare a judecății, peremtorie în raport de efectul urmărit, are drept consecință respingerea cererii care a fost făcută cu nesocotirea termenului stabilit de lege. În concret, decizia recurată a fost comunicată recurenților pârâți A.O. și C.V., la data de 26 noiembrie 2007, respectiv 23 noiembrie 2007, iar recursurile au fost declarate la data de 28 decembrie 2007, data poștei.

Astfel că, în raport de această dată, recursurile înregistrate la data de 31 decembrie 2007, nesocotește termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., consecința nerespectării acestor norme fiind aceea că recursul este lipsit de funcția sa procesuală, iar instanța nu poate păși la examinarea motivelor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar I.S.D.I. SPRL, succesoare de drept a SC I.S.D.G.C. SRL București și SC P. SA Galați, ca nefondate. Respinge, ca tardiv formulate, recursurile pârâților C.V. și A.O. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2009.