ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2718/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2718/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA

București prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București a chemat

în judecată pe pârâții SC P.X.G. SA, SC P. SA, A.O. și C.V. solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2004 și a actelor subsecvente,

respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 152 și 153 din 20 ianuarie 2004

și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie spațiile

comerciale situate în București, Str. Drumul Taberei și Bd. Iuliu Maniu.

Prin sentința comercială nr.

1538 din 7 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA București, cum a fost completată. A

constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 și 28

din 8 ianuarie 2004 și a actelor subsecvente, respectiv contractele de

vânzare-cumpărare nr. 152 și 153 din 20 ianuarie 2004 pentru motiv de cauză

ilicită. A obligat pârâții SC P.X.G. SA, SC P. SA și C.V. să lase reclamantei

în deplină proprietate și posesie spațiile comerciale situate în Drumul Taberei

și B-dul Iuliu Maniu, consecință a constatării nulității absolute a celor patru

contracte translative de proprietate. A obligat pârâții la suportarea

cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 46.331.782 lei

(RON).

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamanta a probat că

este proprietara spațiilor pentru care s-a solicitat anularea contractelor susmenționate,

că cererile de intabulare a dreptului de proprietate pe numele SC P.X.G. SA au

fost respinse, că protocolul încheiat de SC P.X.G. SA cu SC P. SA București s-a

încheiat peste trei luni de la expirarea termenului de 30 zile prevăzut de art.

4 din H.G. nr. 391/1995 astfel că vizează doar predarea-primirea spațiilor și

nu transferul dreptului de proprietate, că sentința civilă nr. 9128/2002 este

anterioară contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2003,

iar administratorul SC P.X.G. SA este și administratorul SC P. SA, ambele

cunoscând situația litigioasă a spațiului.

De asemenea, a mai reținut

că deși încheierile de intabulare au fost desființate, SC P.X.G. SA a încheiat

contractele nr. 27 și 28 din 8 ianuarie 2003.

Totodată, a reținut că prețul

vânzării a fost neserios, mult sub valoarea de piață, iar probele au relevat

reaua-credință a pârâtului A.O. care a cunoscut riscul operațiunii că nu

cumpăra de la adevăratul proprietar. Astfel, efectul actelor succesive nu

conferă reclamantei calitatea de autor cum susține pârâta C.V.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 500 din 30 octombrie 2007, a respins, ca

nefondate, apelurile formulate de SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C.

SRL București, SC P. SA Galați, A.O. și C.V.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Pârâta SC P.X.G. SA și reclamanta

SC P. SA București s-au înființat în baza Legii nr. 15/1990. Deși s-a invocat

dobândirea dreptului de proprietate în temeiul H.G. nr. 391/1995 nu s-a arătat

că nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 4 pentru predarea-primirea

imobilelor pe bază de protocol, ca fiind de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a actului normativ, și că alin. (2) relevă că transferul proprietății

bunurilor imobile prevăzut de art. 1 alin. (1) se va face în condițiile legii. Or,

pârâta SC P.X.G. SA a încheiat cele 2 protocoale la 30 octombrie 1995, adică la

peste trei luni de la expirarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 4 din H.G.

nr. 391/1995.

Deși, art. 65 din Legea nr. 31/1990

nu este incident pentru SC P.X.G. SA se remarcă că acest text relevă

posibilitatea ca bunurile menționate ca aport în societate să devină

proprietatea acesteia în lipsa de stipulație contrară. Or, există stipulație

contrară cum s-a arătat și anume art. 4 din H.G. nr. 391/1995.

Faptul că pârâtei SC P.X.G. SA

i se aplică Legea nr. 15/1990 este susținută și de certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997 la baza căruia

stă Legea nr. 15/1990. Prin urmare, susținerile SC P.X.G. SA cu referire la

prevederile Legii nr. 31/1990 nu au sprijin în materialul probator și nici în

lege, aspect apreciat în mod corect și de instanța de fond.

Instanța de apel a mai

reținut că intabulările prezentate de reclamantă sunt cele ce vizează spațiile

în litigiu și că reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă.

De altfel, încheierile de

intabulare ale SC P.X.G. SA au fost desființate.

S-a mai reținut că dreptul

de proprietate asupra imobilelor în litigiu al SC P. SA a fost recunoscut prin

sentința nr. 9128/2002, irevocabilă, în timp ce cererea formulată de SC P.X.G. SA

în același sens a fost respinsă irevocabil, prin decizia nr. 1251 din 21 martie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din conținutul acestor hotărâri a

rezultat că toate aspectele arătate de apelante au fost analizate irevocabil,

motiv pentru care nu mai pot face obiect de cenzură. Astfel că, în decizia

comercială nr. 296 din 25 mai 2006 a Curții de Apel București se arată că,

momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra celor două imobile este

plasat în anul 1995 având ca temei H.G. nr. 391/1995 și atunci nu se poate

invoca un titlu ulterior și anume din 1997 cum este certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997. Această

chestiune fiind deja soluționată irevocabil nu a mai putut face obiect de

cenzură.

Diminuarea și majorarea de

capital potrivit legii nu sunt elemente suficiente pentru a opera transferul

dreptului de proprietate, acesta urmând a se face în condițiile legii [(art. 4 alin.

(2) din H.G. nr. 391/1995)].

A plăti taxe și impozite nu

presupune că ești proprietar, însă aceste chestiuni au fost analizate în

hotărârile de mai sus.

Cum bine s-a reținut în

decizia nr. 296/2006 precitată, SC P.X.G. SA a încercat să repună în discuție

aspecte cenzurate deja de instanța de judecată căzute în puterea lucrului

judecat.

Instanța de apel a mai

reținut că atâta timp cât s-a probat că administratorul SC P.X.G. SA este și

administratorul SC P. SA nu se poate spune că SC P. SA nu a cunoscut situația

litigioasă la achiziționarea celor două imobile.

Pe rolul instanțelor au

existat litigii în perioada 8 ianuarie 2003 - 20 ianuarie 2004, astfel că SC P.

SA a avut cunoștință de sentința civilă nr. 9128/2002 care este anterioară

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la data 8 ianuarie 2003 și deciziilor

nr. 1195/ A și 1196/ A din 11 iunie 2003 ale Tribunalului București,

irevocabile, prin care s-au desființat încheierile de intabulare ale celor două

spații pe numele SC P.X.G. SA.

În ce privește prețul

vânzării imobilelor către A.O., instanța a constatat că a fost neserios

întrucât relevant este prețul pieții și nu prețul stabilit la valoarea

contabilă.

Totodată, instanța de apel a

reținut că, A.O. a cunoscut modalitatea de transmitere a celor două spații

către SC P.X.G. SA de la reclamantă prin Protocolul de predare-primire nr. 3560

din 21 august 1995. Or, acest înscris nu face dovada transferului de proprietate

cum s-a expus deja. De aceea, pârâtul A.O. nu a fost de bună-credință,

cumpărând în cunoștință de cauză aceste imobile fără să se asigure de faptul că

vânzătorul deține un titlu de proprietate valabil și legal în privința celor

două imobile. De asemenea, prețul a fost neserios, cum corect a reținut și

instanța de fond, A.O. a cunoscut obiectul acestui litigiu la data de 8

decembrie 2004 când a încheiat un contract de împrumut, cât și la 14 decembrie

2004 când a încheiat contractul de ipotecă, ambele date având relevanță.

Cât timp SC P.X.G. SA nu a

dobândit dreptul de proprietate în baza unor titluri legale sigur că nici SC P.

SA nu a deținut un titlu legal, înscrierea în C.F. nefiind suficientă, cum s-a

și dovedit prin desființarea încheierilor de intabulare. De aceea, nu s-a

probat aparența de drept, A.O. fiind de rea-credință.

Cât timp, contractele de

vânzare-cumpărare a celor două imobile s-a constatat că sunt lovite de nulitate

absolută, toate actele ulterioare care s-au încheiat au fost lovite de nulitate

absolută, adică și actele privind-o pe pârâta C.V.

Instanța de apel, a mai

reținut că probele au relevat că spațiile ce fac obiectul prezentului litigiu

nu au ieșit din patrimoniul intimatei reclamantă, singura căreia i s-a

recunoscut dreptul de proprietate, întrucât SC P.X.G. SA i s-a respins o astfel

de cerere în mod irevocabil.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs SC P.X.G. SA, SC P. SA Galați, C.V. și A.O.

SA și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii

apelului și modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond în sensul respingerii

acțiunii formulată de SC P. SA, ca neîntemeiată.

Recurenta consideră că

instanța de apel, în mod eronat, a reținut faptul că nici subscrisa și nici

intimata reclamantă nu funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind

societățile comerciale și că își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 15/1990.

Susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale în baza

H.G. nr. 391/1995 și că și-a majorat capitalul social prin aportul în natură cu

cele două spații comerciale, iar instanța de apel nu a stabilit care este

consecința juridică a acestei situații și anume că a devenit proprietară a

acestor două spații.

O altă critică vizează

interpretarea eronată a probatoriilor administrate în cauză de către instanța

de apel, respectiv un document comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria

Sectorului 6 București, care preciza în mod clar că este vorba de 4 Cărți

funciare pentru 4 spații diferite. Pe cale de consecință, reclamanta SC P. SA a

revendicat două spații comerciale și terenurile aferente acestora, pe baza unor

extrase de C.F. de la alte spații decât cele care formează obiectul prezentei

cauze.

Totodată, susține că

instanța de apel în mod eronat i-a respins cererea pentru efectuarea unei

expertize de specialitate, care să stabilească care sunt spațiile revendicate

de reclamantă și care sunt spațiile care au la bază extrasele de carte funciară

prezentate de către SC P. SA. Intabulările prezentate de către SC P. SA nu sunt

de la spațiile comerciale în litigiu, motiv dezvoltat cu concluzia că noul

regim de carte funciară impune ca evidența proprietarilor să se realizeze după

imobil și nu după proprietar și fiecărui imobil îi corespunde un număr de carte

funciară și un număr cadastral. Or, în speță, există două numere de carte

funciară și două numere cadastrale, fiind vorba de două imobile diferite, fapt nesesizat

de instanța de apel.

Recurenta pârâtă relevă

modalitatea transferului de proprietate în baza H.G. nr. 391/1995 și anume că

și-a majorat capitalul social cu aceste spații și terenuri în timp ce

reclamanta și l-a diminuat. De asemenea, recurenta pârâtă susține că a deținut

rol fiscal, la administrația financiară, în calitate de proprietară între anii

1995 - 2003 achitând toate taxele și impozitele aferente celor două spații,

aspect asupra căruia instanța de apel a omis, din greșeală, să se pronunțe.

Prin întâmpinare, intimata

reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei.

Galați și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința

admiterii apelului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate a

sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, pârâta susține că instanța de apel a interpretat eronat probatoriul

administrat în cauză, respectiv documentul emis de O.C.F. de pe lângă

Judecătoria Sectorului 6 București, care preciza în mod clar că este vorba de 4

C.F. pentru 4 spații diferite. Pe cale de consecință, reclamanta SC P. SA a

revendicat două spații comerciale și terenurile aferente acestora, pe baza unor

extrase de C.F. de la alte spații decât cele care formează obiectul prezentului

dosar. Prin aceste probatorii, atât instanța de apel cât și cea de fond, au

fost induse în eroare.

Recurenta pârâtă consideră

că, în mod eronat instanța de apel i-a respins cererea privind efectuarea unei

expertize de specialitate, care să stabilească care sunt spațiile revendicate

de reclamanta SC P. SA și care sunt spațiile care au la bază extrasele de carte

funciară prezentate de către reclamantă. Susține că reclamanta invocă un drept

de proprietate asupra altor spații comerciale, aflate în imediata vecinătate a

spațiilor care formează obiectul prezentului litigiu.

Susține că instanța de apel

a interpretat greșit legea întrucât a făcut referire la un așa-zis preț

neserios, însă fără să argumenteze în vreun fel temeiul legal care a stat la

baza determinării acestuia. Consideră că prețul a fost unul corect, care

corespundea prețului de pe piață la acel moment. În sprijinul acestei

argumentări a invocat evaluarea efectuată de către reclamantă, chiar în cererea

de chemare în judecată, la valoarea de piață de la acea dată (decembrie 2004), care

este în perfectă concordanță cu prețul solicitat de către subscrisa cu un an în

urmă.

Prin întâmpinare, intimata

reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei și menținerea

deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., sau modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și

respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

pârâta susține că din considerentele deciziei recurate nu rezultă care au fost

raționamentele avute în vedere de instanță pentru admiterea acțiunii în

revendicare, limitându-se a motiva prin faptul că spațiile în litigiu nu au

ieșit din patrimoniul reclamantei SC P. SA. Consideră că hotărârea instanței de

apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au dus la soluția

pronunțată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii.

Recurenta a mai susținut că

imobilele în litigiu le-a obținut prin actul de adjudecare din data de 27 mai

2005 și că la acel moment, din extrasul de carte funciară nu rezultă că era

notată vreo sarcină sau vreun litigiu. Totodată, arată că era deja proprietara

imobilelor la data notării litigiului în C.F. de către SC P. SA (25 mai 2005).

În speță, titlurile invocate se află într-o strânsă legătură deoarece provin de

la reclamantă și care în baza H.G. nr. 391/1995 au fost preluate de către

pârâta SC P.X.G. SA, iar sentința civilă nr. 9128/2002 a consolidat dreptul de

proprietate avut de acesta în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 15/1990,

drept în virtutea căruia a avut loc transferul dreptului de proprietate prin H.G.

nr. 391/1995 a spațiilor în litigiu din patrimoniul SC P. SA, în patrimoniul SC

P.X.G. SA.

Prin întâmpinare, intimata

reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtei.

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului și respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Susține

că instanța de apel a menținut sentința instanței de fond fără a analiza dacă

sunt sau nu temeiuri, dovedite prin probe, de răsturnare a bunei credințe a

subsemnatului, deoarece numai existența probată a relei credințe poate duce la

neincidența teoriei fondate pe error communis facit ius, cu consecința

desființării contractelor de vânzare-cumpărare prin sancțiunea nulității

absolute. Așadar, examinarea atitudinii subsemnatului față de titlul

înstrăinătorului este esențială în rezolvarea cauzei, aspect cu privire la care

instanța de apel s-a limitat a motiva „că am cunoscut modalitatea de

transmitere a celor două spații către SC P.X.G. SA de la reclamantă și anume

Protocolul de predare-primire nr. 3560 din 21 august 1995”.

Recurentul pârât susține că invocarea

în considerente, de către instanța de apel, a sentinței nr. 9128/2002, nu este

suficientă pentru a putea pronunța nulitatea contractelor, în urma cărora

consideră că a devenit proprietarul spațiilor în litigiu.

Totodată, recurentul pârât

în susținerea recursului invocă prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ., cu

referire la buna credință și arată că, în speță, prezumția nu a fost răsturnată

întrucât la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare nr. 152 și 153

din 20 ianuarie 2004, vânzătorul SC P. SA era proprietar tabular al bunului

imobiliar vândut în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. 27 și 28 din 8

ianuarie 2003 încheiate de SC P.X.G. SA, situație în care nu-i se poate imputa

nimia diligentia.

Cu privire la prețul

vânzării, referindu-se la art. 1303 C. civ., recurentul susține că contractul

de vânzare cumpărare este valabil chiar dacă prețul este mult inferior valorii

reale a lucrului vândut întrucât părțile sunt libere să determine prețul iar

echivalența este relativă.

La termenul din 24

septembrie 2008, pârâtul A.O. a completat motivele de recurs cu motive de

ordine publică, în sensul că a solicitat casarea deciziei recurate, în temeiul art.

312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În esență, pârâtul susține

că instanța de apel dacă și-ar fi îndeplinit obligația de a verifica hotărârea

atacată ar fi constatat că Tribunalul a încălcat prevederile imperative ale art.

129 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de

chemare în judecată reclamanta SC P. SA a solicitat instanței să constate

nulitatea absolută a actelor juridice pentru lipsa de obiect și preț derizoriu și

cu toate acestea prima instanță a constatat nulitatea absolută a tuturor

actelor juridice pentru cauză ilicită; instanța nepunând în dezbaterea părților

schimbarea temeiului nulității absolute, deși art. 129 alin. (4) C. proc. civ.,

stabilește această obligație în sarcina judecătorului.

Recurentul apreciază că

instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a nesocotit obligația de a

analiza devolutiv cauza conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata

reclamantă SC P. SA a solicitat respingerea recursului pârâtului.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentele pârâte SC P.X.G. SA prin

lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL București și SC P. SA Galați, Înalta Curte

va respinge recursurile acestora pentru următoarele considerente:

SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C. SRL București. Analiza motivelor de

recurs.

Motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când instanța interpretând greșit

actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

În ce privește critica recurentei

privind reținerea greșită, de către instanța de apel, că nici recurenta și nici

intimata reclamantă nu funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind

societățile comerciale și că își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 15/1990,

aceasta va fi înlăturată întrucât instanța de apel în mod corect a reținut că atât

SC P.X.G. SA, cât și reclamanta s-au înființat în baza Legii nr. 15/1990. Instanța

de apel a apreciat că pârâtei SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar SC I.S.D.C.

SRL București i s-au aplicat dispozițiile Legii nr. 15/1990 și în baza certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1894/1997

la baza căruia stă Legea nr. 15/1990.

Din rezumarea motivelor de

recurs formulate de pârâtă, rezultă cu evidență că s-au formulat critici cu privire

la interpretarea documentului comunicat de O.C.F. de pe lângă Judecătoria

Sectorului 6 București și a respingerii cererii pentru efectuarea unei

expertize de specialitate, acestea fiind chestiuni de netemeinicie nu mai pot fi

analizate în această cale extraordinară de atac de reformare, nedevolutivă.

Astfel că, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de

rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale

față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este

cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni

vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluției care a fost

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

În fine, va fi înlăturată și

critica referitoare la aspectul asupra căruia instanța de apel a omis să se

pronunțe cu privire la faptul că recurenta pârâtă a deținut rol fiscal, la

administrația financiară, în calitate de proprietară între anii 1995 - 2003

achitând toate taxele și impozitele aferente celor două spații. În speță, se

constată că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra acestui aspect,

reținând corect că a plăti taxe și impozite nu presupune că ești și proprietar

și că aceste chestiuni au fost analizate în Hotărârile nr. 9128/2002 rămasă

irevocabilă și 1251/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Galați. Analiza recursului.

Din analiza motivelor de

recurs se observă că recurenta pârâtă aduce deciziei recurate critici cu

privire la interpretarea documentului comunicat de O.C.F. de pe lângă

Judecătoria Sectorului 6 București și a respingerii cererii pentru efectuarea

unei expertize de specialitate, acestea fiind chestiuni de netemeinicie nu mai pot

fi analizate în această cale extraordinară de atac de reformare, nedevolutivă.

În ce privește critica

privind interpretarea greșită a legii de către instanța de apel întrucât

aceasta a făcut referire la un așa-zis preț neserios, fără să argumenteze în

vreun fel temeiul legal care a stat la baza determinării acestuia, va fi

înlăturată.

Curtea constată că motivul

de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

este nefondat. În cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la

încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit

dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul

eronat. Recurenta vrea să aducă în discuție greșita stabilire a situației de

fapt de către instanța de apel cu privire la prețul neserios al vânzării

imobilelor către A.O., ceea ce nu poate face obiect al controlului de

nelegalitate în calea de atac folosită.

declarate de pârâții A.O. și C.V. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte

urmează a le respinge, ca tardiv formulate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 301 C. proc.

civ., „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se

atacă dacă legea nu dispune altfel”. Aceste dispoziții referitoare la termenul

de recurs fac aplicarea regulii generale prevăzută de art. 102 alin. (1) C.

proc. civ., potrivit căreia „termenele încep să curgă de la comunicarea actelor

de procedură dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Din dispozițiile citate mai

sus rezultă că termenul de 15 zile stabilit pentru promovarea recursului este

un termen legal, astfel că dreptul de acces la calea extraordinară de atac a

recursului presupune respectarea întocmai a acestor norme care au caracter

imperativ.

Excepția tardivității fiind

o excepție de procedură care este în legătură cu modul de desfășurare a

judecății, peremtorie în raport de efectul urmărit, are drept consecință

respingerea cererii care a fost făcută cu nesocotirea termenului stabilit de

lege.

În concret, decizia recurată

a fost comunicată recurenților pârâți A.O. și C.V., la data de 26 noiembrie

2007, respectiv 23 noiembrie 2007, iar recursurile au fost declarate la data de

28 decembrie 2007, data poștei. Astfel că, în raport de această dată,

recursurile înregistrate la data de 31 decembrie 2007, nesocotește termenul de

15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., consecința nerespectării acestor

norme fiind aceea că recursul este lipsit de funcția sa procesuală, iar instanța

nu poate păși la examinarea motivelor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâtele SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar I.S.D.I. SPRL,

succesoare de drept a SC I.S.D.G.C. SRL București și SC P. SA Galați, ca

nefondate.

Respinge, ca tardiv

formulate, recursurile pârâților C.V. și A.O. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.