ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4479/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificările formulate la 28 martie 2001 și respectiv 14 mai 2001, S.F.C., S.A. și S.M. au solicitat Primăriei Municipiului Târgu Mureș, SC L. SA Târgu Mureș și SC C.T.A. T. SA, ca în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să li se restituie în natură imobilul situat în Târgu Mureș, înscris în C.F. Tg. Mureș, iar în subsidiar să li se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele din imobil care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995. Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie 2005) aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 15 martie 2002, în motivarea căreia reclamanții S.F.C.

și S.A. au arătat că imobilul (construcție compusă din parter și etaj, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, ce a format în trecut o singură unitate locativă și teren în suprafață de 363 mp) a aparținut autorului lor S.F. și a fost trecut în proprietatea statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950. Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 773 din 6 octombrie 2003, a respins acțiunea, reținând în esență că revendicarea pe calea dreptului comun a imobilelor preluate abuziv de stat nu mai poate fi primită, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. De altfel, se mai arată, reclamanții au încasat la 18 octombrie 1999 suma de 363.243.360 lei, în baza Legii nr. 112/1995, cu titlu de despăgubiri, pentru imobilele din Târgu Mureș.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 630/A din 12 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților reținând că nefinalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii motivate de către persoana juridică deținătoare, se datorează culpei exclusive a reclamanților care neconformându-se solicitărilor deținătorului au promovat o acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun. În cauză, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții S.F.C. și S.A. În motivarea recursului, se susține în esență că instanța a stabilit greșit cadrul procesual, întrucât acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind justificată de întârzierea, cu mult peste termenul prevăzut de lege, soluționării notificărilor, în condițiile în care, se mai arată, au depus toate actele doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite.

Recursul se privește ca fondat, în considerarea argumentelor ce succed. La data exercitării căii extraordinare de atac, cazul dedus recursului de față a pus de fapt în discuție, conduita culpabilă a unității deținătoare care, în condițiile existenței unei cereri formulată în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau, parțial prin echivalent a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, nu și-a îndeplinit obligația ce derivă din lege de a emite o decizie sau dispoziție motivată, prin care să facă o ofertă concretă, în urma căreia persoana îndreptățită să-și poată manifesta opțiunea.

Or, în condițiile în care, notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la 28 martie 2001 și respectiv 14 mai 2001, nu li s-a răspuns, conform legii, prin dispoziție motivată (la dosar fiind depuse mai multe adrese fără relevanță juridică sub aspectul finalizării procedurii administrative), iar la data de 15 martie 2002, când s-a formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese încă emis, se impune concluzia că lipsa răspunsului, în speță într-un interval de cca. 1 an de la data formulării notificării, echivalează cu un refuz al persoanei deținătoare, de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de lege. În acest context, cadrul procesual nu putea fi decât cel stabilit prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar demersul judiciar al persoanelor îndreptățite trebuia să aibă ca finalitate soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate și probele administrate.

Pe de altă parte, împrejurarea că cei în cauză au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, în baza Legii nr. 112/1995 nu poate conduce la respingerea de plano a unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 în condițiile care, potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din acest act normativ, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, persoanele îndreptățite pot solicita fie restituirea în natură, cu obligația returnării sumei primită ca despăgubire, actualizată cu indicele inflației, fie stabilirea diferenței dintre valoarea încasată și valoarea corespunzătoare a imobilului. Aceste dispoziții sunt reluate și după republicarea actului normativ, fiind redate, potrivit variantei în vigoare, prin dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) ale legii.

Faptul că, ulterior pronunțării hotărârii atacate, primarul municipiului Târgu Mureș a emis dispoziția nr. 4300 din 10 august 2004, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a făcut reclamanților o ofertă de restituire prin echivalent, nu este de natură să schimbe datele cauzei, sub aspectul greșitei rețineri de către instanță a cadrului procesual, cu prilejul rejudecării persoanele îndreptățite urmând a preciza instanței de trimitere care este poziția lor în legătură cu actul ce marchează finalizarea procedurii administrative. Această precizare este cu atât mai utilă cauzei, cu cât după republicarea Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent constau numai în compensare cu alte bunuri sau servicii și respectiv despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Or, dispoziția în cauză stabilește modalități de restituire prin echivalent care nu se mai regăsesc în conținutul actului normativ, în redactarea actuală. Așa fiind, recursul se va admite cu consecința casării atât a deciziei atacate cât și a sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.F.C. și S.A. împotriva deciziei civile nr. 630/A din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 773 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Mureș și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2006.