ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4479/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificările formulate la 28

martie 2001 și respectiv 14 mai 2001, S.F.C., S.A. și S.M. au solicitat

Primăriei Municipiului Târgu Mureș, SC L. SA Târgu Mureș și SC C.T.A. T. SA, ca

în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să li se restituie în natură imobilul

situat în Târgu Mureș, înscris în C.F. Tg. Mureș, iar în subsidiar să li se

acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele din imobil care au

fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Întrucât

unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie

2005) aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 15

martie 2002, în motivarea căreia reclamanții S.F.C. și S.A. au arătat că

imobilul (construcție compusă din parter și etaj, construită din cărămidă,

acoperită cu țiglă, ce a format în trecut o singură unitate locativă și teren

în suprafață de 363 mp) a aparținut autorului lor S.F. și a fost trecut în

proprietatea statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 773 din 6 octombrie 2003, a

respins acțiunea, reținând în esență că revendicarea pe calea dreptului comun a

imobilelor preluate abuziv de stat nu mai poate fi primită, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

De altfel, se mai arată, reclamanții

au încasat la 18 octombrie 1999 suma de 363.243.360 lei, în baza Legii nr.

112/1995, cu titlu de despăgubiri, pentru imobilele din Târgu Mureș.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 630/A din 12 iulie

2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților reținând că nefinalizarea procedurii

administrative prin emiterea unei decizii motivate de către persoana juridică

deținătoare, se datorează culpei exclusive a reclamanților care

neconformându-se solicitărilor deținătorului au promovat o acțiune în

revendicare, pe calea dreptului comun.

În cauză, au declarat recurs, în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții S.F.C. și S.A.

În motivarea recursului, se susține

în esență că instanța a stabilit greșit cadrul procesual, întrucât acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind justificată de

întârzierea, cu mult peste termenul prevăzut de lege, soluționării

notificărilor, în condițiile în care, se mai arată, au depus toate actele

doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite.

Recursul se privește ca fondat, în

considerarea argumentelor ce succed.

La data exercitării căii

extraordinare de atac, cazul dedus recursului de față a pus de fapt în

discuție, conduita culpabilă a unității deținătoare care, în condițiile

existenței unei cereri formulată în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea

în natură sau, parțial prin echivalent a imobilului în legătură cu care s-a

formulat notificarea, nu și-a îndeplinit obligația ce derivă din lege de a

emite o decizie sau dispoziție motivată, prin care să facă o ofertă concretă,

în urma căreia persoana îndreptățită să-și poată manifesta opțiunea.

Or, în condițiile în care,

notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la 28 martie 2001 și

respectiv 14 mai 2001, nu li s-a răspuns, conform legii, prin dispoziție motivată

(la dosar fiind depuse mai multe adrese fără relevanță juridică sub aspectul

finalizării procedurii administrative), iar la data de 15 martie 2002, când s-a

formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese încă emis, se impune

concluzia că lipsa răspunsului, în speță într-un interval de cca. 1 an de la

data formulării notificării, echivalează cu un refuz al persoanei deținătoare,

de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de lege.

În acest context, cadrul procesual

nu putea fi decât cel stabilit prin dispozițiile speciale ale Legii nr.

10/2001, iar demersul judiciar al persoanelor îndreptățite trebuia să aibă ca

finalitate soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și respectiv

acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate și probele administrate.

Pe de altă parte, împrejurarea că

cei în cauză au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, în baza Legii

nr. 112/1995 nu poate conduce la respingerea de plano a unei cereri întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 în condițiile care, potrivit art. 19 alin.

(1) și (2) din acest act normativ, în redactarea în vigoare la data pronunțării

hotărârii atacate, persoanele îndreptățite pot solicita fie restituirea în

natură, cu obligația returnării sumei primită ca despăgubire, actualizată cu

indicele inflației, fie stabilirea diferenței dintre valoarea încasată și

valoarea corespunzătoare a imobilului.

Aceste dispoziții sunt reluate și

după republicarea actului normativ, fiind redate, potrivit variantei în

vigoare, prin dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) ale legii.

Faptul că, ulterior pronunțării

hotărârii atacate, primarul municipiului Târgu Mureș a emis dispoziția nr. 4300

din 10 august 2004, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a

imobilului și s-a făcut reclamanților o ofertă de restituire prin echivalent,

nu este de natură să schimbe datele cauzei, sub aspectul greșitei rețineri de

către instanță a cadrului procesual, cu prilejul rejudecării persoanele

îndreptățite urmând a preciza instanței de trimitere care este poziția lor în

legătură cu actul ce marchează finalizarea procedurii administrative.

Această precizare este cu atât mai

utilă cauzei, cu cât după republicarea Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii

în echivalent constau numai în compensare cu alte bunuri sau servicii și

respectiv despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Or, dispoziția în cauză stabilește

modalități de restituire prin echivalent care nu se mai regăsesc în conținutul

actului normativ, în redactarea actuală.

Așa fiind, recursul se va admite cu

consecința casării atât a deciziei atacate cât și a sentinței și a trimiterii

cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții S.F.C. și S.A. împotriva deciziei civile nr. 630/A din 12 iulie

2004 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Casează decizia recurată și sentința

civilă nr. 773 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Mureș și trimite cauza spre

rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2006.