ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7953/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 321/2002

Tribunalul Mureș a respins ca nefondată acțiunea în revendicare întemeiată pe

prevederile Legii 10/2001, a imobilului situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. Tg.

Mureș, acțiune formulată de reclamanții E.I. ș.a. în contradictoriu cu SC M. SA

și SC R. SA Tg-Mureș.

Prin aceeași sentință, a fost

respinsă cererea acelorași reclamanți de anulare a contractului de vânzare cumpărare

a imobilului în litigiu de către cele două pârâte, către SC T. Tg-Mureș.

Sentința a fost menținută prin

decizia civilă nr. 7/2003 a Curții de Apel Tg-Mureș.

Ambele instanțe, în fundamentarea

soluției lor de respingere a pretențiilor reclamanților au invocat prevederile

art. 20 din Legea nr. 10/2001. În opinia ambelor instanțe, de vreme ce bunurile

au ajuns în patrimoniul societăților pârâte încă anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 respectiv în baza Legii nr. 31/90, Legii15/90 și H.G. nr. 834/91

iar statul nu mai este acționar deoarece și-a vândut încă din anii 1995 și 1997

acțiunile prin intermediu FPS, rezultă că nu este îndeplinită condiția de

restituire prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs

reclamanții E.I., E.A., ș.a., prin care au solicitat admiterea acestuia și pe

cale de consecință, admiterea acțiunii așa după cum a fost formulată și

precizată.

În motivarea recursului reclamanții

au invocat următoarele:

Încă din luna septembrie 1991, au

încunoștiințat societățile pârâte că revendică imobilul și au cerut acestora să

nu-l includă în patrimoniul lor și nici să nu-l înstrăineze. Cu toate acestea,

imobilele au fost incluse în capitalul social al SC R. SA iar după primirea

notificării (11 aprilie 2001), au fost vândute către SC T. SRL.

Acest comportament al pârâtelor este

contrar spiritului Legii nr. 10/2001 care presupune restituirea în natură a

imobilelor preluate abuziv și totodată, de o totală rea-credință, împrejurării

care ar fi trebuit să conducă la soluția admiterii acțiunii.

Examinând recursul prin prisma

criticilor formulate se constată că acesta este fondat.

Astfel, după cum s-a arătat în

acțiunea introductivă și așa după cum rezultă din copia adresei înaintată de

recurenți societății R. SRL (f.8 dos. fond) încă din anul 1991 aceștia a adus

la cunoștința societății deținătoare a imobilului revendicat, intenția de a

redobândi proprietatea acestuia în baza legilor reparatorii adoptate de Statul

Român.

Hotărârile pronunțate nu au analizat

însă veridicitatea acestei susțineri și nici faptul dacă intimatele le-au

primit ori puteau să le primească în anul 1991, adică anterior privatizării.

Neprocedând în acest mod, instanțele nu au analizat aspectul bunei sau

relei-credințe la dobândirea imobilului și sub aspectul cunoașterii situației

juridice a acestuia, la data privatizării.

În acest mod, a fost ignorat unul

din mijloacele de apărare al recurenților, fapt ce duce la constatarea

îndeplinirii unui motiv de recurs și anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

Este fondat însă și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.determinat de faptul că,

hotărârea dată în apel a fost consecința interpretării și aplicării greșite a

legii. Astfel, din conținutul notificării expediate în anul 2001 de către

recurenți, rezultă că aceștia au solicitat și măsuri reparatorii prin

echivalent.

Ținând seama de faptul că,

notificarea are caracterul unei veritabile acțiuni în justiție, limitele

investirii instanței de judecată erau date nu doar de cererea introductivă, ci

și de conținutul notificării. Chiar dacă măsurile reparatorii pretinse prin

notificare se referă doar la utilajele necesare funcționării atelierului,

instanța trebuia să se pronunțe asupra acestora.

Pe de altă parte, în situația în

care era sau este fondată concluzia potrivit căreia, imobilul aparținea, la

data intrării în vigoare a Legii 10/2001, unei societăți comerciale constituită

în condițiile Legii nr. 31/90, prin aport la capitalul social de către o altă

societate privatizată la rândul ei integral, în condițiile legii speciale,

cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuia examinată

fie cu privire la întregul imobil, fie parțial, așa după cum s-a solicitat în

notificare.

Dat fiind faptul că, atât punerea în

discuție și analizarea bunei-credințe a intimatelor cât și analizarea

eventualelor măsuri reparatorii prin echivalent, presupun administrarea de

probe pentru verificarea exactității cunoașterii situației juridice a

imobilului anterior privatizării și a cuantumului despăgubirilor și a naturii

juridice a acestora; a modalității de acordare a măsurilor reparatorii și a

posibilității acordării lor prin prisma succesiunii în timp a legilor, urmează

a fi casată decizia cu consecința trimiterii spre rejudecare, conform art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții E.I.,

E.A., E.M.B. și L.A.M. împotriva deciziei civile nr. 7/A din 6 februarie 2003 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 321 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Mureș, secția civilă, și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2005.