ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7953/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 321/2002 Tribunalul Mureș a respins ca nefondată acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile Legii 10/2001, a imobilului situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. Tg. Mureș, acțiune formulată de reclamanții E.I. ș.a. în contradictoriu cu SC M. SA și SC R. SA Tg-Mureș. Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea acelorași reclamanți de anulare a contractului de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu de către cele două pârâte, către SC T. Tg-Mureș. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 7/2003 a Curții de Apel Tg-Mureș. Ambele instanțe, în fundamentarea soluției lor de respingere a pretențiilor reclamanților au invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001.

În opinia ambelor instanțe, de vreme ce bunurile au ajuns în patrimoniul societăților pârâte încă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 respectiv în baza Legii nr. 31/90, Legii15/90 și H.G. nr. 834/91 iar statul nu mai este acționar deoarece și-a vândut încă din anii 1995 și 1997 acțiunile prin intermediu FPS, rezultă că nu este îndeplinită condiția de restituire prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs reclamanții E.I., E.A., ș.a., prin care au solicitat admiterea acestuia și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa după cum a fost formulată și precizată. În motivarea recursului reclamanții au invocat următoarele: Încă din luna septembrie 1991, au încunoștiințat societățile pârâte că revendică imobilul și au cerut acestora să nu-l includă în patrimoniul lor și nici să nu-l înstrăineze.

Cu toate acestea, imobilele au fost incluse în capitalul social al SC R. SA iar după primirea notificării (11 aprilie 2001), au fost vândute către SC T. SRL. Acest comportament al pârâtelor este contrar spiritului Legii nr. 10/2001 care presupune restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv și totodată, de o totală rea-credință, împrejurării care ar fi trebuit să conducă la soluția admiterii acțiunii. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este fondat. Astfel, după cum s-a arătat în acțiunea introductivă și așa după cum rezultă din copia adresei înaintată de recurenți societății R. SRL (f.8 dos. fond) încă din anul 1991 aceștia a adus la cunoștința societății deținătoare a imobilului revendicat, intenția de a redobândi proprietatea acestuia în baza legilor reparatorii adoptate de Statul Român.

Hotărârile pronunțate nu au analizat însă veridicitatea acestei susțineri și nici faptul dacă intimatele le-au primit ori puteau să le primească în anul 1991, adică anterior privatizării. Neprocedând în acest mod, instanțele nu au analizat aspectul bunei sau relei-credințe la dobândirea imobilului și sub aspectul cunoașterii situației juridice a acestuia, la data privatizării. În acest mod, a fost ignorat unul din mijloacele de apărare al recurenților, fapt ce duce la constatarea îndeplinirii unui motiv de recurs și anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Este fondat însă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.determinat de faptul că, hotărârea dată în apel a fost consecința interpretării și aplicării greșite a legii.

Astfel, din conținutul notificării expediate în anul 2001 de către recurenți, rezultă că aceștia au solicitat și măsuri reparatorii prin echivalent. Ținând seama de faptul că, notificarea are caracterul unei veritabile acțiuni în justiție, limitele investirii instanței de judecată erau date nu doar de cererea introductivă, ci și de conținutul notificării. Chiar dacă măsurile reparatorii pretinse prin notificare se referă doar la utilajele necesare funcționării atelierului, instanța trebuia să se pronunțe asupra acestora.

Pe de altă parte, în situația în care era sau este fondată concluzia potrivit căreia, imobilul aparținea, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, unei societăți comerciale constituită în condițiile Legii nr. 31/90, prin aport la capitalul social de către o altă societate privatizată la rândul ei integral, în condițiile legii speciale, cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuia examinată fie cu privire la întregul imobil, fie parțial, așa după cum s-a solicitat în notificare.

Dat fiind faptul că, atât punerea în discuție și analizarea bunei-credințe a intimatelor cât și analizarea eventualelor măsuri reparatorii prin echivalent, presupun administrarea de probe pentru verificarea exactității cunoașterii situației juridice a imobilului anterior privatizării și a cuantumului despăgubirilor și a naturii juridice a acestora; a modalității de acordare a măsurilor reparatorii și a posibilității acordării lor prin prisma succesiunii în timp a legilor, urmează a fi casată decizia cu consecința trimiterii spre rejudecare, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții E.I., E.A., E.M.B. și L.A.M. împotriva deciziei civile nr. 7/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 321 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Mureș, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2005.