ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1474/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1474/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Mureș sub nr. 606/2006, reclamanții ZA., B.Z.V., B.T.A. și L.l.,

au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA solicitând modificarea Deciziei nr. 457

din 30 decembrie 2005 emisă de SC S. SA în sensul obligării societății pârâte

la restituirea în natură a imobilului situat în Tg. Mureș, înscris în C.F.

Prin sentința

civilă nr. 1664 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Mureș, acțiunea

reclamanților a fost admisă în parte în sensul modificării deciziei atacate și

obligarea pârâtei emitente la restituirea în natură a imobilului mai sus

indicat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel SC S. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 55/ A din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel respins ca nefondat apelul

pârâtei, reținând, în esența, că conform disp.art. 9 din Legea 10/2001,

reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubirea în natură a imobilului,

realizându-se astfel scopul reparatoriu ai Legii nr. lf^//e

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.SA prin Decizia 6741 din 17

octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis calea de atac

promovată, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței

de apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut ca fiind întemeiate criticile vizând

componența actuală a imobilului clădit, în sensul în care imobilul a suportat

transformări de esență, au fost efectuate investiții importante care nu pot fi

desprinse de imobil și s-au edificat construcții care depășesc valoarea

imobilului revendicat.

Instanța de

recurs a apreciat astfel, raportat la probatoriul administrat în cauză, că

instanțele erau obligate să verifice dacă imobilul solicitat nu este un imobil

nou, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, recomandându-se în acest sens efectuarea

unei lucrări de specialitate pentru a lămuri starea de fapt și a clarifica

criticile aduse de pârâtă.

Investită în

acest mod, în rejudecarea căii de atac a apelului, instanța a dispus efectuarea

unei expertize solicitând expertului să identifice corpurile de clădire, să

precizeze dacă sunt corpuri noi, adăugate pe orizontală sau verticală sau

corpuri suplimentare în conformitate cu art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

să stabilească valoarea construcțiilor, și nu în ultimul rând, să stabilească

dacă noile construcții au fost edificate în acord cu exigențele legale în

materie, respectiv dacă au avut la bază autorizații de construcții.

Curtea de apel

Târgu Mureș, prin Decizia civilă nr. 91/ A din 27 noiembrie 2008, a admis

apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a

modificat Decizia nr. 457 din 30 decembrie 2005 și a dispus restituirea în

natură a imobilului de natură teren, precum și a corpurilor de clădire,

identificate conform expertizei efectuate în cauză de expert B.G.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, motivele formulate de apelantă sunt

fondate în parte, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr.

457 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâta SC S. SA a fost respinsă cererea de

restituire în natură a imobilului situat în Tg. Mureș înscris în C.F. și s-a

propus acordarea de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, având în vedere că restituirea în natură sau compensarea cu

alte bunuri sau servicii nu este posibilă.

Prin sentința

civilă nr. 560/2003 a Tribunalului Mureș a fost admisă acțiunea civilă

formulată de reclamanții din prezenta cauză în contradictoriu cu pârâții Statul

Român și SC S. SA, constatându-se nulitatea actului de donație în urma căruia

imobilul situat în Tg. Mureș a trecut în proprietatea orașului Tg. Mureș. Prin

aceeași hotărâre s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte

funciară.

Această

sentință a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii apelului declarat de SC S.

SA și Primăria Tg. Mureș, prin Decizia civilă nr. 142/ A di9n 16 octombrie 2003

a Curții de Apel Tg. Mureș și respingerea recursului declarat de pârâta SC S. SA,

prin Decizia civilă 1361 din 7 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Deși aceste

hotărâri judecătorești îi erau cunoscute și opozabile pârâtei apelante aceasta

a emis dispoziția atacată.

Prima instanță

a verificat înscrierile de carte funciară comparativ cu susținerile societății

pârâte și a constatat că în evidențele de C.F. nu au fost evidențiate alte

construcții decât cele înscrise la data preluării imobilului. Și mai mult, a

avut în vedere împrejurarea că potrivit sentinței civile nr. 560/2003,

evidentele de carte funciară au revenit la situația anterioară, respectiv în

prezent societatea pârâtă nu mai este proprietara construcțiilor.

Din lucrarea de

specialitate efectuată în cauză, în rejudecarea apelului, de expert B.G.,

instanța de apel a constatat că, pe terenul ce a aparținut antecesorilor

reclamantei și alături de construcțiile inițiale, au fost efectuate construcții

noi care sunt corpuri suplimentare amplasate în aceeași curte și care

funcțional deservesc aceiași activitate, fiind corpuri structural independente

(fila 98 Dosar nr. 23/43/2007).

Potrivit

aceleiași lucrări de specialitate, anterior înscrierii dreptului de proprietate

în favoarea Statului Român pe terenul din C.F., actualmente înscris în C.F. Tg.

Mureș, au fost edificate de către foștii proprietari, corpul de clădire

reprezentând atelier de reparații auto, corpul de clădire reprezentând ateliere

și spălătorie auto.

Ulterior

trecerii în proprietatea statului au fost edificate: corpul reprezentând

pavilionul administrativ, corpul poartă, corpul de clădire birouri, corpurile

de clădire - magazii alipite corpului de clădire, corp de clădire - șopron,

corp de clădire - magazie metalică și construcție subterană - decantor și

separator de grăsimi.

S-a reținut că,

art. 19 din Legea nr. 10/2001 reglementează modalitatea de restituire a

imobilelor în funcție de adăugarea pe orizontală și/sau verticală de noi

corpuri sau adăugarea pe orizontală și/sau verticală de corpuri de sine

stătătoare.

Așa cum reiese

cu certitudine din lucrarea de specialitate efectuată în cauză și necontestată

de părți, corpurile edificate ulterior trecerii imobilului în proprietatea

statului sunt corpuri suplimentare de sine stătătoare, încadrându-se în ipoteza

legală prevăzută de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În aceste

condiții, legiuitorul nu a mai făcut nicio referire la aria desfășurată a

construcțiilor, fiind posibilă restituirea în natură a corpurilor de clădire ce

au aparținut foștilor proprietari potrivit art. 19 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel

a arătat că, o atare soluție se impune a fi abordată și prin prisma hotărârilor

judecătorești anterioare, respectiv, a stabilirii cu caracter irevocabil a

nulității actului de donație prin care imobilul a trecut în proprietatea

Statului Român și cu privire la restabilirea situației anterioare de carte

funciară.

Cu alte cuvinte,

reclamanților nu le poate fi îngrădit un drept recunoscut anterior cu caracter

irevocabil și mai mult, un drept ocrotit prin prevederile art. 19 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 10/2001.

Cu toate

acestea, s-a reținut că, criticile formulate de apelantă sunt întemeiate în

sensul în care reclamanților nu li se pot restitui, cu titlu de măsură

reparatorie, acele construcții care nu le-au aparținut și față de care

constructorul, în speță pârâta, și-a păstrat dreptul de proprietate și după

pronunțarea și rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 560/2003 a

Tribunalului Mureș. Acest raționament se desprinde din dispozitivul acestei

sentințe, potrivit căruia este constatată nulitatea actului de donație privind

imobilul înscris în C.F. și este dispusă restabilirea situației de carte

funciară prin reînscrierea dreptului foștilor proprietari. Acest drept nu putea

avea o altă întindere decât cea anterioară preluării imobilului de către Statul

Român, respectiv așa cum a detaliat expertul, nu se putea referi decât la

construcțiile existente anterior preluării.

În ceea ce

privește situația terenului, s-a arătat că, acesta se impune a fi restituit

integral în natură, ca efect al hotărârii judecătorești irevocabile, cu

referire la sentința civilă nr. 560/2003.

Împotriva acestei

decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâta, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în parte a

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului promovat de pârâtă, cu

consecința schimbării în tot a sentinței primei instanțe și respingerii

acțiunii promovate de reclamanți.

În motivarea

recursului, pârâta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Astfel,

instanța greșit a apreciat că în cauză sunt inaplicabile dispozițiile art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, reținând aplicarea alin. (2) al art. 19 și preluând

fără rețineri opinia expertului potrivit căreia noile corpuri de clădire,

edificate după trecerea imobilului în proprietatea Statului Român, în perioada

1998 - 2002 de către pârâtă, sunt corpuri suplimentare și nu corpuri noi, deși

expertul subliniază că acestea sunt amplasate în aceeași curte și funcțional

deservesc aceeași activitate.

De fapt, noile

construcții cad sub incidența dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Lege, aria

lor desfășurată reprezentând 102,88%, față de cea existentă anterior preluării

imobilului și, ca urmare, reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent - despăgubiri pentru imobil, așa cum în mod corect s-a dispus prin

decizia contestată.

Recurenta a

arătat și faptul că instanța de apel, în mod eronat, a reținut că în evidentele

de C.F. nu au fost evidențiate alte construcții decât cele înscrise la data

preluării imobilului, deoarece în extrasul C.F. 11 Târgu Mureș, eliberat la

data de 22 noiembrie 1999 se menționează clădiri, birouri, bufet, 10 ateliere,

6 magazii + 3 magazii, 1 spălătorie, iar în extrasul C.F. Târgu Mureș, eliberat

la data de 23 aprilie 2004 sunt, de asemenea, evidențiate toate construcțiile

din, Târgu Mureș.

Totodată,

greșit a reținut curtea de apel că SC S. SA a emis decizia atacată, deși avea

cunoștință de respingerea recursului său în cauza având ca obiect constatarea

nulității actului de donație a imobilului. Or, dispoziția a fost emisă la 30

decembrie 2005, iar Decizia nr. 1361 a fost pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție la 07 februarie 2006, adică ulterior emiterii deciziei în

baza Legii nr. 10/2001.

Având în vedere

hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nul actul de donație în baza

căruia imobilul a intrat în proprietatea statului și administrarea societății

comerciale pârâte, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a principiului

anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, ignorând

titlul de proprietate de care se prevalează societatea recurentă, titlu perfect

valabil, eliberat de Consiliul Județean Mureș la data de 02 septembrie 1996,

respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul

H.G. nr. 834/1991.

Pârâta-recurentă

a susținut și faptul că principiul ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului

acționează în favoarea sa - dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ. - în

condițiile în care buna-credință a pârâtei la dobândirea imobilului în litigiu

este de netăgăduit, efectuând ulterior investiții considerabile la acesta, ce

nu pot fi separate de imobil, fiind edificate și construcții pe terenul

revendicat, ce depășesc cu mult valoarea imobilului în litigiu.

În fine, s-a

susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005,

text de lege care își găsește aplicarea în speță.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de

apel a stabilit, pe baza probelor administrate, situația de fapt în cauză.

Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului,

instanța de recurs nemaiavând competența, față de actuala configurație a art. 304

C. proc. civ., de a cenzura situația de fapt statuată prin hotărârea atacată și

de a reevalua în acest scop probele.

Astfel, analizând

și coroborând înscrisurile depuse la dosar și concluziile raportului de

expertiză tehnică efectuat în cauză, curtea de apel a statuat că, ulterior

trecerii imobilului în proprietatea statului, au fost edificate construcții noi

care sunt corpuri suplimentare de sine stătătoare, structural independente.

Având în vedere acest aspect, precum și hotărârea judecătorească prin care s-a

stabilit în mod irevocabil, nulitatea actului de donație prin care imobilul a

trecut în proprietatea Statului Român, precum și restabilirea situației

anterioare de C.F., instanța de apel a constatat că se impune restituirea în

natură către reclamanți a imobilului teren și a corpurilor de clădire inițiale,

ce au aparținut antecesorilor contestatorilor.

Față de

situația de fapt stabilită, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 19 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, care reglementează modalitatea de restituire a

imobilelor în funcție de adăugarea pe orizontală și/sau verticală de corpuri

suplimentare de sine stătătoare și potrivit cărora foștilor proprietari sau,

după caz, moștenitorilor acestora, se restituie în natură suprafața deținută în

proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

Ca urmare,

criticile ce vizează incidența în speță a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, în raport de care urmează ca pentru imobil să fie acordate

măsuri reparatorii prin echivalent, sunt nefondate și nu pot fi reținute.

În ceea ce

privește motivul de recurs prin care se invocă evidențierea în extrasele de C.F.

a construcțiilor edificate după preluarea imobilului de către stat este de

reținut că, prin soluția adoptată, instanța de apel nu a dispus restituirea în

natură și a corpurilor de clădire ce au fost edificate ulterior trecerii

imobilului în proprietatea statului, ci numai a celor ce existau pe teren la

momentul preluării, așa încât nici această critică nu poate fi primită.

Pe de altă

parte, înscrisurile menționate de pârâtă, respectiv C.F. Târgu Mureș, eliberat

la data de 22 noiembrie 1999 și C.F. Târgu Mureș, ca și titlul de proprietate

al societății comerciale deținătoare sunt emise anterior Deciziei civile nr. 1361

din 7 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a rămas

irevocabilă soluția de constatare a nulității actului de donație în urma căruia

imobilul în litigiu a fost preluat de stat și a fost restabilită situația

anterioare de carte funciară.

În această

situație, dreptul de proprietate al pârâtei fiind subsecvent actului de donație

anulat și restabilindu-se situația anterioară de C.F. este evident că imobilul

(teren și corpuri de clădire) ce a constituit proprietatea antecesorilor

reclamanților nu se mai află în patrimoniul SC S. SA, contestatorii fiind

îndreptățiți la restituirea în natură a bunului, în spiritul Legii nr. 10/2001

și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O.

Mai mult, sub

aspectul analizat este de reținut și faptul că, prin decizia de casare, Înalta Curte

de Casație și Justiție a statuat faptul că imobilul în litigiu face parte din

categoria imobilelor preluate abuziv, iar restituirea acestuia în natură nu

este condiționată de desființarea titlului în baza căruia unitatea notificată

deține imobilul revendicat.

De altfel,

aspectul privind aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a

anulării actului inițial - resoluto iure dantis resolviturius accipientis, ca

și cel privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 29 (fost art. 27)

din Legea nr. 10/2001 sunt chestiuni ce au fost dezlegate prin decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare,

acestea au intrat în puterea lucrului judecat și, deși au fost invocate prin

motivele de recurs, nu mai pot fi supuse unei noi analize în actuala fază

procesuală.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocate de recurenta - pârâtă, nu se verifică, deoarece instanța de apel a

făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în

cauza de față, decizia pronunțată de aceasta urmând a fi păstrată, cu

consecința respingerii recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva Deciziei nr. 91/ A din

27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 martie 2010.