ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8800/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8800/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului civil de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Alba sub nr. 4889/2004, M.A.N. a solicitat anularea dispoziției nr.

2534 din 19 iulie 2004 emisă de P.M. Sebeș, acționat în judecată, solicitând în

principal restituirea în natură a întregului imobil, moară, casă, curte și

grădină înscrise în C.F. 5832 Sebeș, în suprafață de 3733 m.p. și anularea

încheierii nr. 540/2003 prin care SC A. și-a înscris dreptul de proprietate

pentru suprafața de 1267 mp, cuprinzând moara și curtea în C.F. 24494 Sebeș,

nou înființată, cu titlul de atestare conform H.G. nr. 838/1991.

În subsidiar, în cazul în

care se va considera că privatizarea morii a intervenit în condiții legale,

reclamantul a solicitat a rămâne în proprietatea societății numai terenul în suprafață

de 600 m.p. pe care este amplasată construcția morii cu dependințele acesteia,

iar diferența pe care se afla amplasată casa de locuit și dependințele, să fie

atribuite în natură reclamantului.

Pentru ipoteza în care

suprafața atribuită societății aceea de 1267 m.p. rămâne neschimbată,

reclamantul a solicitat o reparcelare a imobilului și atribuirea unei jumătăți

din suprafața curții pe care se află casa de locuit și dependințele acesteia

iar societății să-i fie atribuită în compensare o suprafață corespunzătoare din

grădina imobilului ce i-a fost atribuită reclamantului, care se află în

situația unui teren înfundat, fără ieșire la calea publică.

Prin sentința civilă nr. 1315/2004,

Tribunalul Alba a respins contestația formulată de M.A.N. împotriva dispoziției

nr. 2534 din 19 iulie 2004 emisă de P.M. Sebeș, dar a admis acțiunea aceluiași

reclamant împotriva pârâtei SC A. SA, această pârâtă fiind obligată să emită

decizia de restituire a imobilului înscris în C.F. 24494 Sebeș moară și curte

în suprafață de 1267 m.p., în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act

valabil de restituire a imobilului către reclamant, în baza Legii nr. 10/2001.

Totodată, societatea pârâtă

a fost obligată să predea imobilul reclamantului în pașnică posesie și

folosință, prin evacuarea din imobil, dispunându-se totodată intabularea dreptului

de proprietate în favoarea reclamantului cu titlul de restituire.

Tribunalul a reținut că

reclamantul este succesorul proprietarului tabular M.I., înscris în C.F. 5832

Sebeș, moară și grădină, naționalizate de Statul Român în temeiul Legii nr. 119/1948.

Bunul naționalizat a fost

parcelat în parcelă-grădină în suprafață de 2466 m.p. și respectiv parcela

moară și curte în suprafață de 1267 m.p. (nr. 7365/2/2).

Prin dispoziția nr. 2534 din

19 iulie 2004, P.M. Sebeș a restituit reclamantului în natură parcela nr. 7365/2/1

grădină și-a transmis notificarea la SC A. SA pentru restul din imobil (parcela

moară și curte).

S-a mai reținut prin

dispoziția de restituire parțială că reclamantul are calitatea de persoană

îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, iar imobilul se

încadrează în dispozițiunile aceluiași act normativ, fiind posibilă restituirea

acestuia în natură.

SC A. SA, care a primit

notificarea emisă de primar la data de 7 august 2002, nu s-a conformat

dispozițiunilor legale de a o soluționa în termen de 60 zile de la

înregistrare, prin emiterea unei decizii.

Instanța a stabilit că

pârâta SC A. a dobândit proprietatea imobilului în litigiu, prin acte succesive,

respectiv Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 53/1977 pentru I.M.P.A. și a Legii nr.

15/1990 prin care I.M.P.A. s-a transformat în SC A. SA, devenind proprietara

patrimoniului preluat de la I.M.P.A. în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990,

iar ulterior i-a fost atribuit certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului și construcției din litigiu.

S-a mai reținut de instanță

că în prezent (imobilul revendicat) M. nr. 2 Sebeș a fost trecută în

conservare, iar curtea și un șopron au fost închiriate, situație față de care

instanța a apreciat că imobilul se încadrează în dispozițiunile art. 1 și 2 din

Legea nr. 10/2001, putând fi restituit în natură.

Instanța a înlăturat, ca

nefondată, excepția autorității de lucru judecat privind evacuarea din imobil, acțiune

formulată de reclamant, și respinsă printr-o hotărâre irevocabilă, deoarece

tripla identitate impusă de art. 1 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., nu este realizată.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia nr. 4/ A din 05 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de SC A. SA Alba Iulia, reținând că în mod legal instanța de fond a

pronunțat soluția de obligare a pârâtei SC A. SA să emită o decizie de

restituire în natură a imobilului.

Instanța de apel a înlăturat

criticile societății pârâte, reținând că aceasta are legitimare procesuală

pasivă, fiind acționată în judecată pentru anularea încheierii nr. 540/2003 de

înscriere a dreptului de proprietate al acestei pârâte în C.F. pentru 1267 m.p.

S-a stabilit totodată că

pârâta nu a probat comunicarea legală a deciziei nr. 6 din 27 septembrie 2007,

prin care s-a respins notificarea reclamantului ca fiind greșit îndreptată.

Cât privește fondul

problemei, s-a apreciat că restituirea în natură este corectă în raport de

dovezile administrate, în sensul că imobilul nu este folosit de pârâtă, iar

A.V.A.S., despre care s-a susținut că ar trebui obligată la despăgubiri, nu a

fost chemată în judecată.

Instanța a mai reținut că

ulterior notificării procesului intentat de reclamant, SC A. SA, a înstrăinat imobilul

în mod legal către SC G. SRL care și-a intabulat dreptul de proprietate prin

încheierea nr. 2515/2004.

Prin decizia nr. 4568 din 5

iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de

pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 4 din 05 ianuarie 2006 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă, pe care a casat-o cu trimitere aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

S-a constatat din examinarea

considerentelor deciziei, ca instanța de apel nu s-a pronunțat, în privința

motivului de apel privind nesocotirea de către instanța de fond a

dispozițiunilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a

ignorat calitatea de proprietar al pârâtei SC A. SA, împrejurare față de care

cererea de restituire a reclamantului impunea o altă rezolvare, respectiv aceea

prevăzută de textul indicat.

Acordând prioritate

situației de fapt, potrivit căreia imobilul nu mai este folosit, instanța a

înlăturat fără motivare situația de drept invocată de SC A. SA în apărare,

aceea a deținerii proprietății asupra imobilului, prin efectul succesiv a mai

multor acte normative.

În contextul necontestării

titlului de proprietate al pârâtei de către reclamant, instanța era datoare să

analizeze dacă deținerea proprietății de către pârâtă s-a făcut cu respectarea

dispozițiunilor legale, analiză ce a fost solicitată de chiar reclamant prin

acțiunea introductivă, de vreme ce în subsidiar a solicitat expres ca „în cazul

în care se va considera că privatizarea morii a avut loc în condiții legale, să

rămână amplasată construcția morii cu dependințele acesteia, iar diferența de

667 mp pe care se află casa de locuit și dependințele să i se atribuie”, ocazie

cu care i s-a cerut instanței să procedeze la o reparcelare în raport de

necesitățile de activitate ale pârâtei.

Instanța nu numai că nu a

răspuns acestor critici, dar nici nu a arătat motivele pentru care nu a primit

susținerea pârâtei potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiunile art.

27 alin. (1) (devenit art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005).

Instanța de trimitere,

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 33 A din 15 februarie 2008, a admis

apelul SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de

Tribunalul Alba pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea reclamantului

M.A.N. împotriva pârâtei SC A. SA, menținând dispozițiunile sentinței vizând

respingerea acțiunii împotriva dispozițiunii nr. 2534 din 19 iulie 2004, emisă

de P.M. Sebeș.

În considerentele deciziei,

s-a reținut că SC A. SA are legitimare procesuală pasivă justificat de faptul

că imobilul care nu a fost restituit prin dispoziția nr. 2534 din 19 iulie 2004

a P.M. Sebeș se afla în proprietatea acestei societăți la data notificării, iar

reclamantul a înțeles să o acționeze în judecată.

La verificarea îndeplinirii

condițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, la care se referă Înalta Curte de

Casație și Justiție în decizia de trimitere, Curtea de Apel a luat în

considerație situația de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată

de la care imobilul a fost indisponibilizat în conformitate cu art. 20 alin.

(1) din aceeași lege și art. 20.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001.

În speță, imobilul fiind

preluat cu titlu valabil, respectiv prin efectul Legii nr. 119/1948 de

naționalizare, în beneficiul reclamantului nu a putut opera prezumția potrivit

căreia acesta și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării

care, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, operează numai

în situația preluării imobilelor fără titlu valabil. Ca urmare, imobilul

cumpărat de SC A. SA cu ocazia privatizării provenind de la un proprietar, S.R.,

vânzarea este valabilă.

Societatea pârâtă s-a

privatizat în anul 1998 când pe rolul instanțelor nu se mai derula nici un

proces între părți, primul finalizându-se la 30 iunie 1997 prin decizia Curții

de Apel Alba iar cel de al doilea fiind promovat în 1999. Pe de altă parte,

certificatul de atestare a dreptului de proprietate al societății pârâte, așa

cum recunoaște chiar reclamantul prin întâmpinare, a fost emis la data de 24

iunie 1999, dată la care nu era notat în cartea funciară procesul declanșat de

reclamant, notarea fiind operată la data de 24 august 1999, dată de la care

începe să-și producă efectele specifice de opozabilitate.

În aceste condiții, instanța

de apel a reținut buna credință a societății pârâte A. SA în procesul

privatizării și netemeinicia susținerilor reclamantului în privința

ineficacității privatizării. În această ordine de idei, Curtea a concluzionat

că soluția primei instanțe de obligare a SC A. SA la restituirea în natură a

imobilului contravine situației de fapt reținute și dispozițiunilor art. 29 din

Legea nr. 10/2001, iar argumentul potrivit căruia pârâta nu mai utilizează

acest imobil nu mai prezintă relevanță.

Fiind vorba de un imobil

preluat cu titlu valabil, evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate, cu respectarea dispozițiunilor legale, reclamantul este

îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, obligația

revenind în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001, instituției publice

care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S.

Cum însă A.V.A.S.-ul nu a

fost acționat în judecată de către reclamant și întrucât instanța nu-i poate

opune soluția, aceasta a reținut doar că reclamantul a formulat în anul 2002,

două notificări privitoare la imobilul în discuție ce au fost redirecționate de

SC A. SA către A.P.A.P.S. (A.V.A.S.) în temeiul art. 20 și 27 din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, admițând apelul SC

A. SA, Curtea de Apel Alba a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii

formulată de M.A.N. împotriva SC A. SA

Împotriva deciziei civile nr.

33/A/2008 a declarat recurs M.A.N., invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

- Greșit s-a reținut,

contrar probelor dosarului, că reclamantul nu a probat împrejurarea potrivit

căreia, la data privatizării societatea pârâtă nu mai avea nevoie efectivă de

moara în litigiu, de vreme ce încă cel mai târziu, din anul 1996 aceasta și-a sistat

activitatea, demontând utilajele morii și transportându-le în altă parte,

aspect recunoscut de altfel și prin întâmpinare.

- Greșit instanța de apel,

prin încălcarea art. 261 alin. (5), a respins cererea de probatorii a

reclamantului privind efectuarea unei expertize pe linia deciziei de casare a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, vizând legalitatea privatizării și

situația morii începând din anul 1995, până la data înstrăinării către SC G. SRL,

precum și a perioadelor în care moara a funcționat efectiv și intervalele în

care moara și-a întrerupt activitatea.

- Deși instanța reține că

imobilul a fost preluat cu titlu și se află în patrimoniul unei societăți

privatizate, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea unor măsuri reparatorii

prin echivalent, acestea nu i-au fost acordate.

- Instanța reține că

imobilul a fost preluat cu titlu de către stat deși prin dispoziția contestată

s-a statuat în sens contrar.

- Instanța fără justificare

a respins expertiza solicitată de reclamant, pentru a proba dacă imobilul teren

și construcții au fost incluse în privatizare total sau parțial, demonstrând

astfel că în 1998, când statul și-a vândut acțiunile, societatea pârâtă nu

deținea în proprietate și terenul pe care l-a dobândit ulterior, în 1999 la 24

iunie, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

- În motivele suplimentare

de recurs reclamantul arată că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra pct.

2 și 3 din petitul acțiunii.

Recursul este fondat astfel

cum se va arăta în cele ce urmează.

Imobilul în litigiu a fost

preluat de S.R. în temeiul Legii nr. 119/1948, deci cu titlu, chiar dacă legea

are un caracter abuziv. Prin sentința nr. 190/2000 a Judecătoriei Alba Iulia,

definitivă și irevocabilă, se confirmă prezumția de preluare cu titlu valabil

al imobilului de vreme ce acțiunea reclamantului prin care s-a tins să se

constate că imobilul a fost nelegal naționalizat a fost respinsă.

Întrucât S.R. a dobândit

imobilul cu titlu, acesta este considerat proprietar, astfel că societatea

pârâtă dobândind imobilul de la un proprietar, nu poate fi suspectată de rea

credință.

Având inițial imobilul în

administrare, societatea pârâtă a dobândit imobilul de la S.R. în temeiul Legii

nr. 15/1990, iar în 1998, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

societatea A. s-a și privatizat, când pe rolul instanțelor nu se mai derula

nici un proces între părți, primul finalizându-se la 30 iunie 1997 iar cel de

al doilea fiind promovat ulterior privatizării, respectiv în 1999. La fel și

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în privința terenului și

care a condus la majorarea capitalului social cu valoarea acestuia, a fost emis

la data de 24 iunie 1999, anterior notării în cartea funciară a celui de al

doilea proces promovat de reclamant, notare intervenită la 24 august 1999.

Întreaga succesiune a

operațiunilor de preluare a imobilelor de către stat și apoi de societatea

pârâtă în patrimoniu și în procesul etapizat de privatizare, pune în evidență

legalitatea acestei operațiuni.

Expertizele solicitate de

reclamant în acest scop, nefiind pertinente cauzei, deoarece la dosar existau

acte relevante în legătură cu privatizarea, au fost motivat și corect respinse.

Față de conținutul adresei nr.

43521 din 22 aprilie 2008 a O.R.C. se pare că societatea A. nu este integral

privatizată, situație care pune în discuție incidența art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și posibilitatea restituirii în natură a bunurilor imobile

preluate de stat în limita valorică a acțiunilor sau părților sociale deținute

de acesta. De aceea, sub acest aspect se impune efectuarea în cauză a unei

expertize menită să stabilească existența echilibrului valoric dintre imobilele

revendicate de reclamant și cel puțin valoarea acțiunilor sau părților sociale

deținute de stat.

În ipoteza în care

restituirea în natură total sau parțial a imobilului nu este posibilă,

punându-se în discuție acordarea despăgubirilor de către instituția implicată

în privatizare, A. urmează a fi obligată să direcționeze notificarea

reclamantului, primită de la Municipiul Sebeș cu adresa nr. 16658 din 05 august

2002 către A.V.A.S. în vederea soluționării, deoarece așa cum corect se reține

în considerentele deciziei recurate, A.V.A.S. nu este parte în proces.

Instanța de apel reținând în

considerentele deciziei legalitatea privatizării și dreptul reclamantului la

despăgubiri, a omis să analizeze pct. 2 și 3 din petitul acțiunii.

Toate aceste omisiuni mai

sus arătate esențiale soluționării legale a cauzei, echivalente cu nerezolvarea

fondului cauzei, impune admiterea recursului de față în temeiul art. 313 C.

proc. civ. și casarea deciziei recurate cu trimitere aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A.N. împotriva deciziei nr. 33/ A din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2009.