ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4568/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba la 23 august 2004 reclamantul M.A.N. a contestat dispoziția

nr. 2534 din 19 iulie 2004 emisă de primarul municipiului Sebeș solicitând

restituirea în natură a întregului imobil revendicat (masă, casă, curte și

grădină) înscris în C.F. 5832 Sebeș top 7365/2 în suprafață de 3733 mp. S-a mai

solicitat anularea încheierii nr. 540/2003 prin care SC A. SRL și-a înscris

dreptul de proprietate asupra terenului de 1267 mp (moară și curte).

În subsidiar reclamantul a solicitat

să se deducă din acest teren revendicat, suprafața de 600 mp teren pe care este

amplasată proprietatea societății, dacă se va reține că privatizarea morii a

avut loc în condițiile legii.

Reclamantul și-a precizat ulterior

acțiunea, chemând-o în judecată și pe pârâta SC A. SA pentru terenul înscris în

C.F. nr. 5832 nr.top. 7365/2.

Tribunalul Alba, prin sentința

civilă nr. 1315 din 15 decembrie 2004 a respins acțiunea împotriva primarului

municipiului Sebeș.

A fost admisă acțiunea împotriva

pârâtei SC A. SA și a fost obligată această pârâtă, să emită o decizie de

restituire a imobilului înscris în C.F. nr. 24494 Sebeș top. 7365/2/2 moară și

curte de 1267 mp iar în caz de refuz s-a dispus ca hotărârea instanței să țină

loc de act valabil de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași sentință pârâta a fost

evacuată din imobil.

Imobilul a reținut că reclamantul

este succesorul tatălui său, M.I., proprietar tabular al imobilului înscris în

C.F. 5832 Sebeș nr.top. 7365/2 moară și grădină, imobil naționalizat de Statul

Român în baza Legii nr. 119/1948.

Bunul naționalizat a fost parcelat

în parcelă grădină de 2466 mp (nr. 7365/2/1) și respectiv parcela moară și

curte de 1267 mp (nr. 7365/2/2).

Primarul municipiului Sebeș prin

dispoziția nr. 2534 din 19 iulie 2004 a restituit reclamantului în natură

parcela nr. 7365/2/1 (grădină) și a transmis notificarea la SC A. SA pentru

restul de imobil (parcela moară și curte).

S-a mai reținut că primăria, prin

dispoziție de restituirea parțială a constatat că reclamantul are calitate de

persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar

imobilul se încadrează în dispozițiile aceluiași act normativ fiind deci

posibilă restituirea în natură.

S-a constatat că în mod legal

primarul a dispus numai cu privire la bunurile rămase în proprietatea statului,

el neputând dispune de bunurile intrate în patrimoniul altor persoane (o

societate comercială cum este cazul în speță).

Persoana juridică care a primit

notificarea la 7 august 2002 avea obligația prevăzută de art. 23 din Legea nr.

10/2001 de a emite un răspuns la notificare, în termen de 60 de zile prin

emiterea unei decizii.

Instanța a mai reținut că pârâta SC

A. SA a devenit proprietară asupra imobilului prin acte succesive Legii nr.

119/1948, Decretului nr. 53/1977 pentru I.M.P.A., Legii nr. 15/1990, prin care

s-a transformat din I.M.P.A. în SC A. SA și a devenit proprietară asupra

patrimoniului preluat de la I.M.P.A., în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990

și a obținut ulterior un certificat de atestare a dreptului de proprietate

asupra construcției și terenului.

S-a reținut că în prezent Moara nr.

2 Sebeș (imobilul revendicat) a fost trecută în conservare iar curtea și un

șopron din metal au fost închiriate, situație în raport de care, instanța a

apreciat că imobilul se încadrează în dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea

nr. 10/2001 putând fi restituite în natură.

Instanța a înlăturat ca nefondată

excepția de autoritate de lucru judecat invocată de pârâtă față de împrejurarea

că părțile s-au mai judecat pentru evacuarea din acest imobil, acțiunea

intentată de reclamant fiind respinsă.

S-a reținut în acest sens că în

cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, pentru că nu se realizează

tripla identitate impusă de art. 1 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1225/A/1996 s-a

reținut că la acel moment pârâta deținea legal imobilul în litigiu.

Situația imobilelor cu altă

destinație decât cea de locuință urma să se reglementeze ulterior, fapt

împlinit prin apariția Legii nr. 10/2001. Instanța a constatat că restituirea

în natură a imobilului impune ca efect și evacuarea pârâtei în favoarea

reclamantului redevenit proprietar al imobilului naționalizat.

Instanța a înlăturat apărarea

pârâtei în sensul că ar fi înstrăinat imobilul cu nr.top. 7365/2/2 (conform

răspunsului la interogatoriu la întrebarea nr. 3) față de faptul că nu s-a

făcut această dovadă, neputându-se indica cumpărătorul și din C.F. rezultând că

singurul proprietar este această pârâtă.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia nr. 4/A din 5 ianuarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta SC A. SA Alba Iulia.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că instanța de fond în mod corect și legal a pronunțat soluția de

obligare a pârâtei SC A. SA să emită o dispoziție de restituire în natură a

imobilului.

Instanța a înlăturat criticile

formulate de această pârâtă întrucât:

- pârâta are calitate procesuală

pasivă, fiind chemată în judecată prin acțiunea introductivă de instanță pentru

anularea încheierii nr. 540/2003 de înscriere a dreptului de proprietate al

acestei pârâte în C.F. pentru 1267mp;

- pârâta nu a făcut dovada că a

făcut reclamantului o comunicare legală a deciziei nr. 6 din 27 septembrie 2007

prin care a respins notificarea acestuia ca greșit interpretată; din borderoul

prezentat se deduce că s-a comunicat reclamantului un înscris la Constanța (la

adresa indicată în dosar de acesta), dar nu se poate deduce din borderoul

prezentat ce act i s-a comunicat și această comunicare nu face dovada că i s-ar

fi transmis la Sebeș răspunsul la notificare.

Cât privește fondul problemei s-a

apreciat că restituirea în natură este corectă față de dovezile administrate în

sensul că imobilul nu este folosit de pârâtă, iar A.V.A.S. (despre care s-a

susținut că ar trebui să plătească despăgubiri) nu a fost chemată în judecată.

Instanța a mai reținut că

înstrăinarea imobilului s-a făcut și, în mod egal, și intabularea dreptului de

proprietate al terțului SC G. SRL a fost făcută prin încheierea nr. 2612/2004,

deci după notarea procesului intentat de reclamant pârâtei SC A.B. SA (prin

încheierea nr. 2515/2004).

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal pârâta SC A. SA Alba invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. iar în fapt, în esență, următoarele:

- instanța s-a pronunțat asupra a

ceea ce nu s-a solicitat prin dispunerea intabulării dreptului de proprietate

în favoarea reclamantului deși acesta nu a cerut înscrierea în cartea funciară

a dreptului său.

- instanța de apel nu a verificat

sentința prin prisma tuturor motivelor de apel, recte punctul 3 din apel prin

care s-a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr.

10/2001 (devenit art. 29) instanța refuzând să ia în considerare că pârâta este

o societate cu capital în întregime privatizat prin cumpărarea întregului

pachet de acțiuni de la Fondul Proprietății de Stat, și, ca atare, și condiția

impusă de Legea nr. 10/2001, este alta decât aceea a restituirii în natură;

Împrejurarea că A.V.A.S. nu a fost chemată în judecată nu îi înlătură

competențele prevăzute de lege.

- hotărârea este incomplet motivată

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nu s-a motivat nici în fapt nici în drept

înlăturarea motivului 3 de apel, justificarea restituirii în natură (în fond și

în apel) fiind una singură: imobilul nu mai este folosit, motiv neprevăzut de

lege. Mai mult decât atât pârâta a arătat că a arătat argumentele care au

condus la soluția închirierii imobilului și apoi la vânzarea lui ulterioară

prin actul autentificat la nr. 3148 din 30 septembrie 2004 (nevoi economice),

această din urmă situație fiind reținută și de instanța de apel. Recurenta a

mai arătat că prin înstrăinarea în mod valabil a imobilului nu mai este în

posibilitatea de a-l restitui în natură.

Recurenta a mai oferit explicații cu

privire la cele două notificări primite prin executorul judecătoresc de la

reclamant și rezolvarea dată fiecăreia în parte.

Recursul este întemeiat și se va

admite pentru considerentele ce urmează:

Printre motivele de apel pârâta

recurentă a invocat nesocotirea de către instanța de fond a dispozițiilor art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a ignorat calitatea de

proprietar a pârâtei împrejurare față de care cererea de restituire a

reclamantului se impunea să aibă o altă rezolvare, cea prevăzută de textul

invocat.

Se constată din examinarea

considerentelor deciziei atacate că instanța de apel nu s-a pronunțat cu

privire la această critică.

Instanța a dat preferință unei

situații de fapt, imobilul nu mai este folosit, fără să arate motivele pentru

care situația de drept invocată în apărare, deținerea proprietății asupra

bunului prin efectul succesiv al mai multor acte normative, a fost înlăturată.

Având în vedere că titlul de

proprietate al pârâtei nu a fost contestat de reclamant, se impunea ca instanța

să analizeze dacă obținerea proprietății de către pârâtă s-a făcut cu

respectarea drepturilor legale. Reclamantul chiar prin acțiunea introductivă a

invitat instanța să facă această analiză, de vreme ce în subsidiarul menționat

a cerut expres ca „în cazul în care se va considera că privatizarea morii a

avut loc în condițiuni legale, să rămână în proprietatea societății numai

suprafața de 600 mp teren pe care este amplasată construcția morii cu

dependințele acesteia, iar diferența de 667 mp pe care se află casa de locuit

cu dependințele să i se atribuie”, ocazie cu care instanței i s-a cerut să

procedeze la o reparcelare în raport de „necesitățile de activitate” ale pârâtei.

Instanța de apel nu a răspuns la

critica mai sus enunțată și nici nu a arătat motivele pentru care nu a primit

susținerea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile în raport de

situația de fapt art. 27 alin. (1) (devenit art. 29 al Legii nr. 10/2001 urmare

modificărilor aduse acestei legi prin Legea nr. 247/2007).

Văzând că în cauză sunt întrunite

condițiile art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ. în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va admite recursul și se va casa decizia, cauza urmând a fi

trimisă instanței de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă

împotriva deciziei nr. 4 din 5 ianuarie 2006.

Instanța de trimitere va analiza

critica formulată la pct. 3 al apelului aflat la pag. 5 din dosarul nr.

4889/2004 al Curții de Apel Alba Iulia și își va motiva soluția adoptată în

raport de obligațiile ce le instituie în acest sens art. 298 și art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării apelului

instanța va analiza și celelalte critici formulate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC A. SA Alba împotriva deciziei nr. 4 din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.