ÎCCJ, decizie (scj.ro #86809)

1. Cerere de restituirea în natură a unui imobil. Modificări legislative ale Legii nr.10/2001 intervenite în cursul judecării cauzei. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Procedura administrativă.

Index alfabetic : imobil preluat de stat - cerere de restituire în natură - măsuri reparatorii - valabilitatea titlului statului Legea nr . 10/2001 (republicată) : art . 21, art . 29 Legea nr . 247/2005 Protocolul nr . 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului : art . 1 Constituția României : art . 15, art . 16 La data intrării în vigoare a Legii nr . 10/2001, persoanele îndreptățite aveau speranța legitimă, calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate”, de a obține restituirea în natură a imobilului, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr . 247/2005 în cursul judecării cauzei, le-a luat-o, prin înlăturarea condiției de „preluare cu titlu valabil” din fostul art . 27 din lege, constituind o ingerință în dreptul de proprietate din perspectiva art . 1 din Protocolul nr . 1 adițional la Convenția Europeană.

Astfel că, atât din perspectiva dispozițiilor Convenției Europene cât și a deciziei nr . 830/2008 a Curții Constituționale, în raport de valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art . 27 din Legea nr . 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare a legii și a formulării notificării. [ În același sens decizia civilă nr. 5707 din 10 octombrie 2008] ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr . 5241 din 26 septembrie 2008 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș , reclamanții E.J., E.A., E.M.B. și L.A.M.

au chemat în judecată SC M. SA și SC R. SA solicitând obligarea pârâtelor la restituirea în natură a unui imobil, situat în Târgu Mureș . Ulterior au completat acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a SC T. SRL, anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr . 1126/2001 și nr . 4270/2001 privind imobilul în litigiu și obligarea pârâților la restituirea în natură a acestuia. Cererea a fost respinsă prin sentința nr . 321/2002 pronunțată de Tribunalul Mureș . Decizia civilă nr . 7/A/2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș , prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, a fost casată prin decizia nr . 7953/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă, în urma admiterii recursului formulat de reclamanți.

Prin decizia de recurs s-a casat și sentința primei instanțe, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Mureș a pronunțat sentința civilă nr . 841/2007, prin care a respins acțiunea. Instanța a apreciat că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Legii nr . 119/1948 și prin urmare, sunt aplicabile prevederile art . 2 alin.(1) lit . a din Legea nr . 10/2001, fiind o preluare cu titlu. S-a mai reținut că nu sunt incidente dispozițiile art . 20 alin.(1) și alin.(2) din același act normativ pentru a restitui imobilul în natură, societățile pârâte fiind societăți cu capital privat. În ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nu au calitate pârâtele chemate în judecată, în condițiile în care art . 27 alin.(2) din Legea nr . 10/2001 prevede că este competentă instituția publică implicată în actul de privatizare.

Apelul declarate de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe a fost respins prin decizia nr . 118/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș , pentru următoarele motive: Pârâtele SC M. SA – proprietara terenului la data notificării și SC R. SRL – proprietara construcției la aceeași dată, nu erau obligate să soluționeze notificarea în termenul prevăzut de Legea nr . 10/2001, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art . 21. Notificările trebuiau adresate AVAS, conform art . 29 alin.(2) din Legea nr . 10/2001, fiind incident în cauză și art . 29 alin.(1) din legea republicată. Împotriva deciziei Curții de apel au formulat recurs reclamanții, care au arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.

Prin înstrăinările de imobile, după formularea notificării, s-au încălcat dispozițiile art . 21 alin.(5) din Legea nr . 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr . 247/2005. Principiul consacrat de acest text legal a existat și anterior modificărilor intervenite prin Legea nr . 247/2005. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed : După cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din cererea de apel, se invocă de către reclamanți preluarea abuzivă de către stat în temeiul Legii nr . 119/1948. În stabilirea competenței de soluționare a notificărilor formulate de către reclamanți, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art . 29 din Legea nr . 10/2001 republicată, înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor art . 21 alin.(1) și alin. (2) din lege.

În soluționarea cauzei, prezintă importanță valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest lucru influențând competența de soluționare a notificării și natura măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul Legii nr . 10/2001. În raport de valabilitatea titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art . 27 din Legea nr . 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare a legii și a formulării notificării. Aceasta atât din perspectiva dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului cât și a deciziei nr . 830/2008 a Curții Constituționale, după cum urmează: La data intrării în vigoare a Legii nr . 10/2001, inclusiv la data formulării notificării, reclamanții aveau speranța legitimă de redobândire a imobilului în natură.

Reclamanții aveau, dacă nu chiar un bun, cel puțin o speranță legitimă – calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate”, de a obține restituirea în natură a imobilului, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr . 247/2005 (art.29 din forma republicată a Legii nr . 10/2001) în cursul judecării cauzei i-a luat-o, prin înlăturarea condiției de „preluare cu titlu valabil” din fostul art.27 din lege. Modificarea legislativă constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art.1 din Protocolul nr . 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceasta pentru că, deși ingerința este prevăzută de lege și urmărește realizarea unui interes economic general, nu respectă cerința proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispozițiile art.1 alin.1 teza a II-a din Protocolul nr.1 adițional la Convenție. Alături de aceste considerente, trebuie subliniat că această modalitate de reparație prin restituirea în natură (speranță dată de Legea nr . 10/2001), la data intrării în vigoare, reprezintă forma cea mai adecvată de înlăturare a abuzurilor regimului comunist. Aceasta având în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva României, în care s-a apreciat că Fondul „Proprietatea” nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă de a asigura o acordare efectivă a unei despăgubiri.

De altfel, prin decizia nr . 830/2008 a Curții Constituționale, publicată în M.Of . nr . 559 din 24 iulie 2008, s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art . 29 alin.(1) din Legea nr . 10/2001, s-au încălcat dispozițiile art.15 alin.(2) și art.16 alin.(1) din Constituție. Curtea a reținut că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare.

Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificării în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum și a dispozițiilor constituționale cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la neretroactivitate . Mai mult, s-a apreciat de Curtea Constituțională că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia de despăgubiri prin echivalent.

Or, simpla soluționare cu întârziere a notificărilor de societățile comerciale integral privatizate sau chiar și nesoluționarea notificărilor, nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură, aflate în situații identice; s-a încălcat astfel și egalitatea în drepturi a cetățenilor, consacrată de art . 16 alin. (1) din legea fundamentală. Prin urmare, în condițiile în care imobilul ar fi preluat fără titlu valabil, este înlăturată aplicarea art . 27 din Legea nr . 10/2001 (în forma de la data intrării legii în vigoare), neprezentând relevanță întrunirea celorlalte condiții impuse de textul legal.

Constatând, pentru argumentele arătate mai sus, că modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte a casat în parte decizia recurată , numai cu privire la modul de soluționare a apelului formulat de reclamanți, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei și, făcând aplicarea art.312 alin.(5) C.proc.civ ., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.