ÎCCJ, decizie (scj.ro #86809)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86809) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere de restituirea în natură a unui imobil.
Modificări legislative ale Legii nr.10/2001 intervenite în cursul
judecării cauzei.
Cuprins pe materii :
Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate
privată. Procedura administrativă.
Index alfabetic :
imobil preluat de
stat
-
cerere de restituire în natură
-
măsuri reparatorii
-
valabilitatea titlului statului
Legea
nr
. 10/2001 (republicată) :
art
. 21,
art
. 29
Legea
nr
.
247/2005
Protocolul
nr
. 1 adițional la Convenția
Europeană a
Drepturilor Omului :
art
. 1
Constituția României :
art
. 15,
art
. 16
La
data intrării în vigoare a Legii
nr
. 10/2001, persoanele îndreptățite aveau
speranța legitimă, calificată permanent de Curtea Europeană
a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate”, de a
obține restituirea în natură a imobilului, speranță pe care
modificarea legislativă intervenită prin Legea
nr
.
247/2005 în cursul judecării cauzei, le-a luat-o, prin înlăturarea
condiției de „preluare cu titlu valabil” din fostul
art
.
27 din lege,
constituind o ingerință în dreptul de proprietate
din perspectiva
art
. 1 din Protocolul
nr
. 1 adițional la Convenția Europeană.
Astfel că, atât din perspectiva
dispozițiilor Convenției Europene cât și a deciziei
nr
. 830/2008 a Curții Constituționale, în raport
de valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, este
necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor
art
.
27 din Legea
nr
. 10/2001, în forma de la data
intrării în vigoare a legii și a formulării notificării.
[
În același sens decizia civilă nr. 5707 din 10 octombrie
2008]
ICCJ, Secția civilă și de
proprietate intelectuală, decizia civilă
nr
.
5241 din 26 septembrie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului
Mureș
, reclamanții E.J., E.A.,
E.M.B. și L.A.M. au chemat în judecată SC M. SA și SC R. SA solicitând
obligarea pârâtelor la restituirea în natură a unui imobil, situat
în Târgu
Mureș
. Ulterior au completat
acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă
și a SC T. SRL, anularea contractelor de vânzare-cumpărare
autentificate sub
nr
. 1126/2001 și
nr
. 4270/2001 privind imobilul în
litigiu și obligarea pârâților la restituirea
în natură a acestuia.
Cererea a fost respinsă prin
sentința
nr
. 321/2002 pronunțată de
Tribunalul
Mureș
.
Decizia civilă
nr
.
7/A/2003 pronunțată de Curtea de Apel
Târgu-Mureș
,
prin care s-a respins ca
nefondat
apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei
instanțe, a fost casată prin decizia
nr
.
7953/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secția civilă, în urma admiterii recursului formulat de
reclamanți. Prin decizia de recurs s-a casat și sentința primei
instanțe, dispunându-se trimiterea cauzei spre
rejudecare
aceleiași instanțe.
Procedând la
rejudecarea
cauzei, Tribunalul
Mureș
a pronunțat
sentința civilă
nr
. 841/2007, prin care a
respins acțiunea.
Instanța a apreciat că imobilul a
fost preluat de stat în temeiul Legii
nr
. 119/1948
și prin urmare, sunt aplicabile prevederile
art
.
2 alin.(1)
lit
. a din Legea
nr
.
10/2001, fiind o preluare cu titlu.
S-a mai reținut că nu sunt
incidente dispozițiile
art
. 20 alin.(1) și
alin.(2) din același act normativ pentru a restitui imobilul în
natură, societățile pârâte fiind societăți cu capital
privat.
În ceea ce privește acordarea de
măsuri reparatorii prin echivalent, nu au calitate pârâtele chemate în judecată,
în condițiile în care
art
. 27 alin.(2) din Legea
nr
. 10/2001 prevede că este competentă
instituția publică implicată în actul de privatizare.
Apelul declarate de reclamanți
împotriva sentinței primei instanțe a fost respins prin decizia
nr
. 118/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu
Mureș
, pentru următoarele motive:
Pârâtele SC M. SA – proprietara terenului
la data notificării și SC R. SRL – proprietara construcției la
aceeași dată, nu erau obligate să soluționeze notificarea
în termenul prevăzut de Legea
nr
. 10/2001,
nefiind
îndeplinite condițiile prevăzute de
art
. 21. Notificările trebuiau adresate AVAS,
conform
art
. 29 alin.(2) din
Legea
nr
. 10/2001, fiind incident în cauză
și
art
. 29
alin.(1) din legea republicată.
Împotriva deciziei Curții de apel au
formulat recurs reclamanții, care au arătat că imobilul a fost
preluat în mod abuziv în proprietatea statului.
Prin înstrăinările de imobile,
după formularea notificării, s-au încălcat dispozițiile
art
. 21 alin.(5) din Legea
nr
.
10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea
nr
.
247/2005. Principiul consacrat de acest text legal a existat și anterior
modificărilor intervenite prin Legea
nr
.
247/2005.
Analizând decizia
recurată
în raport de criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul
este fondat, în considerarea celor ce succed :
După cum rezultă din cererea de
chemare în judecată și din cererea de apel, se invocă de
către reclamanți preluarea abuzivă de către stat în temeiul
Legii
nr
. 119/1948.
În stabilirea competenței de
soluționare a notificărilor formulate de către reclamanți,
instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile
art
. 29 din Legea
nr
. 10/2001
republicată, înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor
art
. 21 alin.(1) și alin. (2) din lege.
În soluționarea cauzei, prezintă
importanță valabilitatea titlului de preluare a imobilului de
către stat, acest lucru influențând competența de
soluționare a notificării și natura măsurilor reparatorii
care pot fi acordate în temeiul Legii
nr
. 10/2001.
În raport de valabilitatea titlului
statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor
art
. 27 din Legea
nr
. 10/2001, în
forma de la data intrării în vigoare a legii și a formulării
notificării. Aceasta atât din perspectiva dispozițiilor Convenției
Europene a Drepturilor Omului cât și a deciziei
nr
.
830/2008 a Curții Constituționale, după cum urmează:
La data intrării în vigoare a Legii
nr
. 10/2001, inclusiv la data formulării
notificării, reclamanții aveau speranța legitimă de
redobândire a imobilului în
natură.
Reclamanții aveau, dacă nu chiar
un bun, cel puțin o speranță legitimă – calificată
permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al
dreptului de proprietate”, de a obține restituirea în natură a
imobilului, speranță pe care modificarea legislativă
intervenită prin Legea
nr
. 247/2005 (art.29 din
forma republicată a Legii
nr
. 10/2001) în cursul
judecării cauzei i-a luat-o, prin înlăturarea condiției de
„preluare cu titlu valabil” din fostul art.27 din lege.
Modificarea legislativă constituie o
ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva
art.1 din Protocolul
nr
. 1 adițional la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aceasta pentru că, deși
ingerința este prevăzută de lege și urmărește
realizarea unui interes economic general, nu respectă cerința
proporționalității între scopul urmărit și mijloacele
folosite, pentru a face aplicabile dispozițiile art.1 alin.1 teza a II-a
din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Alături de aceste considerente,
trebuie subliniat că această modalitate de reparație prin
restituirea în natură (speranță dată de Legea
nr
. 10/2001), la data intrării în vigoare,
reprezintă forma cea mai adecvată de înlăturare a abuzurilor
regimului comunist.
Aceasta având în vedere și
jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului
împotriva României, în care s-a apreciat că Fondul „Proprietatea” nu
funcționează încă într-o manieră susceptibilă de a
asigura o acordare efectivă a unei despăgubiri.
De altfel, prin decizia
nr
.
830/2008 a Curții Constituționale, publicată în
M.Of
.
nr
. 559 din 24 iulie 2008,
s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu
valabil” din cuprinsul
art
. 29 alin.(1) din Legea
nr
. 10/2001, s-au încălcat dispozițiile art.15
alin.(2) și art.16 alin.(1) din Constituție.
Curtea a reținut că legea
nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în
ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil,
dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor,
unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru
viitor situațiilor ce
se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge
după intrarea în vigoare.
Prin urmare, legea nouă are ca unic
domeniu temporal de acțiune faza
inițială de constituire a situației
juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea
notificării în termenul legal, cu încălcarea principiului
tempus
regit
actum
și a dispozițiilor constituționale
cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la
neretroactivitate
.
Mai mult, s-a apreciat de Curtea
Constituțională că noua reglementare tinde să genereze
discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în
natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor care, după intrarea
în vigoare a modificărilor, vor beneficia de despăgubiri prin
echivalent. Or, simpla soluționare cu întârziere a notificărilor de
societățile comerciale integral privatizate sau chiar și
nesoluționarea
notificărilor, nu pot fi
calificate drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere,
astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu
aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură,
aflate în situații identice; s-a încălcat astfel și egalitatea
în drepturi a cetățenilor, consacrată de
art
.
16 alin. (1) din legea fundamentală.
Prin urmare, în condițiile în care
imobilul ar fi preluat fără titlu valabil, este înlăturată
aplicarea
art
. 27 din Legea
nr
.
10/2001 (în forma de la data intrării legii în vigoare),
neprezentând
relevanță întrunirea celorlalte
condiții impuse de textul legal.
Constatând, pentru argumentele arătate
mai sus, că modul de soluționare a cauzei de către instanța
de apel echivalează cu
necercetarea
fondului,
Înalta Curte a casat în parte decizia
recurată
,
numai cu privire la modul de soluționare a apelului formulat de
reclamanți, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei
și, făcând aplicarea art.312 alin.(5)
C.proc.civ
.,
a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare
la
aceeași curte de apel.