ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5825/2010

Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1726/2003, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtele Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP și S.C. J.C. SA, solicitând: 1. constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 15 din 3 martie 2003 emise de CENTROCOOP, pentru încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 23 alin. (1) și (2) și art. 24 alin. (1) în raport de dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 și următoarele C. civ.; 2. constatarea inexistenței proprietății pârâtei asupra imobilului din București, str. Ș.S.

nr. 21, sectorul 2, compus din teren în suprafață de 1.375 mp conform procesului - verbal de carte funciară și 1.421 mp după titlu de proprietate, precum și trei corpuri de clădire (A. corpul principal având parter cu cinci camere, hol și dependințe, etaj cu trei camere, hol și dependințe; B. corpul dinspre stânga având: parter cu vestibul, două camere și dependințe; C. corpul din fundul curții având parter, vestibul, două camere, dependințe și un garaj pentru două mașini); 3. constatarea inexistenței detenției precare a pârâtei asupra aceluiași imobil; 4. constatarea inexistenței drepturilor de „deținător", astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001 - art. 20 și următoarele; 5. obligarea pârâtei la a face, în sensul trimiterii notificării adevăratului deținător S.C.

J.C.; 6. obligarea deținătorului la a face, în sensul emiteri unei decizii în condițiile Legii nr. 10/2001 respectiv: a) alin. (2) art. 23 din Legea nr. 10/2001, invitarea reclamantei în calitate de persoană îndreptățită, în scris și în timp util la lucrările comisiei de elaborare a deciziei; b) alin. (1) art. 24 - în cazul refuzului restituirii în natură să i se facă o ofertă de despăgubire prin echivalent c) alin. (3) art. 36 - efectuarea expertizei de evaluare și d) alin. (2) art. 25 - comunicarea copiilor de pe actele translative de proprietate, după caz, a actelor de dare în administrare și alte asemenea, identificarea și comunicarea adevăratului deținător și înaintarea către acesta a notificărilor făcute de persoana îndreptățită, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din 15 septembrie 2003, reclamanta a arătat că renunță la capetele 3-6 de cerere ale acțiunii principale și completate, că primul capăt de cerere se modifică în sensul că solicită a se constata că Decizia nr. 15/2003 este nelegală și netemeinică pentru încălcarea dispozițiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) pct. a. lit. h), art. 9 alin. (1), art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și solicită anularea acestei decizii, iar capătul doi cerere se completează în sensul că solicită să se constate că titlul statului asupra imobilului situat în București, str. Ș.S. nr. 21, sector 2 a fost o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, restituirea acestuia în natură.

Prin cererea formulată la același termen, pârâta Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP a chemat în garanție Municipiul București prin Primarul General solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea reclamantei, să se dispună obligarea chematului în garanție la restituirea tuturor imobilelor ce au făcut obiectul contractului de schimb, situate pe: Str. M.S. nr. 47, Str. Ș.H. nr. 22, Str. S.I. nr. 32, Sos. G. nr. 69, Str. C. nr. 17, Str. S. nr. 45, Str. S. nr. 133, Calea F. nr. 17, Str. A.M. nr. 62, Str. C.P. nr. 2, Sos. M.B. nr. 221, Str. P.M. nr. 110, Str. G.P. nr. 3, Str. A.B. nr. 3-7, Bd. M. 304. Prin cererea depusă la termenul din 13 octombrie 2003 reclamanta a chemat în judecată și pe I.O., I.T.M.

și P.J., solicitând admiterea acestei cereri de chemare în judecată a altor persoane și pe fond să se constate că, deși aceștia aveau vocație succesorală la moștenirea autorilor săi, sunt moștenitori neacceptanți, întrucât nu au făcut niciun act de acceptare a succesiunii și, mai mult, nu au formulat nici notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât, prin neacceptarea succesiunii de către aceștia și a cotelor ce le reveneau, prin redistribuire, acestea îi revin în totalitate reclamantei. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 43 - 46 și ale Codului civil, art. 685-700. După un prim ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 4083 din 18 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 26332/2/2005, s-a admis recursul formulat de reclamanta B.M.

împotriva Deciziei civile nr. 137/A din 21 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă; s-a casat în parte decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de aceeași reclamantă la aceeași curte de apel; s-au menținut dispozițiile deciziei civile referitoare la apelul intervenienților și s-a respins ca nefondat recursul declarat de intervenienta P.J. împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, într-adevăr, la data soluționării cauzei în apel art. 18 lit. d) a fost republicat sub lit. c) (imobilul a fost înstrăinat cu "respectarea dispozițiilor legale") în urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005 și are în vedere actele juridice de înstrăinare, fără nicio distincție, însă aplicarea textului legal republicat nu poate avea loc decât cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, recunoscut prin decizia de apel prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului de preluare de către stat. Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat și că soluționarea notificării trebuie făcută în raport de dispozițiile în vigoare la data formulării, întrucât la acea dată reclamanta avea speranța legitimă de redobândire a imobilului în natură în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 primit corelativ cu art. 18 lit. d), ca situație de excepție.

A considerat că reclamanta avea, dacă nu un bun, cel puțin o speranță legitimă calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un "element al dreptului de proprietate" - de a obține restituirea în natură a imobilului, față de dispozițiile art. 20 care excludeau în speță aplicarea art. 18 lit. d) din lege, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005, în cursul judecății, i-a luat-o, prin forma textului art. 18 lit. c) din lege. Modificarea legislativă constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ale individului.

Aceasta pentru că, deși ingerința este prevăzută de lege și urmărește realizarea unui interes economic general, nu respectă cerința proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Protocolul nr. I Adițional la Convenție. Legiuitorul, în situațiile în care a avut în vedere restituirea numai prin echivalent sau restituirea condiționată de anularea actului juridic, a prevăzut în mod expres acest lucru, în rest predominând principiul restituirii în natură cu subsidiarul de restituire prin echivalent în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, care prin Decizia civilă nr. 170A din 10 martie 2008, a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă B.M., a desființat sentința atacată și a trimis cauza la instanța de fond pentru rejudecarea cererilor privind anularea Deciziei nr. 15/2003 și a cererii privind nelegalitatea titlului statului, în contradictoriu cu intimatele Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP și S.C. J.C. SA și chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General. La data de 2 iulie 2008, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, care prin Sentința civilă nr. 1751 din 19 noiembrie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.

"J.C." SA, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere ca neîntemeiată, a admis acțiunea completată și precizată formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP și S.C. J.C. SA, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în str. S.Ș. nr. 21, sectorul 2, București, a anulat Decizia nr. 15 din 3 martie 2003 emisă de pârâta CENTROCOOP și, soluționând pe fond notificarea, a obligat pârâta să restituie reclamantei, în natură, imobilul situat București, str. S.Ș.

nr. 21, sectorul 2, compus din teren în suprafață de 1.432,76 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert M.S. și construcții edificate pe acest teren, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert S.F., condiționat de achitarea în prealabil de către reclamantă a unei despăgubiri pentru corpul nou de clădire reprezentând valoarea de piață a acestuia, stabilită la 107.133 Dolari S.U.A., a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 15 din 3 martie 2003 emisă de CENTROCOOP s-a dispus că imobilul situat în București, str. Ș.S.

nr. 21, sector 2, nu poate fi restituit în natură, nefiind vorba de o preluarea abuzivă din partea pârâtei, precum și transmiterea acesteia Prefecturii Municipiului București pentru acordarea despăgubirilor bănești cuvenite. În motivarea acestui act, emitentul a arătat că imobilul solicitat a intrat în patrimoniul său în schimbul a 15 imobile proprietatea sa, schimb efectuat în baza Decretului Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 670 din 25 august 1966 și a actului de schimb încheiat între Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului București și Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP la data de 6 aprilie 1967. De asemenea, a arătat că lipit de acest imobil s-a mai construit între timp, cu fondurile sale, un alt corp de clădire și care împreună constituie aport în natură la capitalul social al societății pe acțiuni J.C.", unde CENTROCOOP este acționar majoritar.

În temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a apreciat că este competent să verifice temeinicia și legalitatea dispoziției menționate. S-a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 27 martie 1939 de fostul Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, I.T.P. și A.I.P. au dobândit întregul imobil situat în București, str. Ș.S. nr. 21, sector 2, compus din teren, "cu toate construcțiunile, plantațiunile și instalațiunile aflătoare astăzi în ființă". Prin Procesul verbal nr. 16644 din 4 iunie 1941 încheiat de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București s-a reținut că imobilul avea la acea dată trei corpuri de clădire: 1) corpul principal având parter cu cinci camere, hol și dependințe, etaj cu trei camere, un hol și dependințe, 2) corpul dinspre stânga parter cu vestibul, hol, două camere și dependințe și 3) corpul din fundul curții parter, vestibul, două camere și dependințe și un garaj pentru două mașini.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 48 din 9 mai 2005 eliberat de notar public A.A.J., la data de 20 iulie 1953 a decedat P.I., rămânând ca moștenitoare legale și testamentare: I. (născută Io.) E., B. (născută Io.) M. și P. (născută Io.) J., iar la data de 3 iunie 1981 a decedat și A.I.P., unica sa moștenitoare, testamentară, fiind Io.E. Conform certificatului de moștenitor nr. 103 din 19 iulie 1999 întocmit de notar public V.C., la 14 ianuarie 1999 a decedat și Io.E., care a fost moștenită de către B.M., I.O. și I.T.M., fiind străină de moștenire P.J. Dintre succesorii foștilor proprietari, reclamanta este singura care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, trimisă sub nr. 1989 din 2 august 2001 prin executor judecătoresc N.D., și ca atare singura persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ în discuție, conform art. 22 alin.(5) din Legea nr. 10/2001.

în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cota ce revenea celorlalți moștenitori -care nu au urmat procedura prevăzută de lege -, profită reclamanta), împrejurarea că aceasta poate solicita măsuri reparatorii pentru întregul imobil, iar nu numai pentru o cotă parte, a fost reținută cu putere de lucru judecat prin respingerea apelului declarat de intervenienta P.J. împotriva Sentinței civile 616 din 3 iunie 2005, soluția fiind menținută și de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe cale de consecință, s-a reținut calitatea acesteia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001. Potrivit Adresei nr. 2513 din 14 iulie 2002 emise de S.C. "F." SA imobilul situat din str. Ș.S.

nr. 21 a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 6230, fost proprietar A.I.P., astfel că, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, intră în categoria celor preluate abuziv.

În temeiul Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 670 din 25 august 1966 și al Deciziei nr. 680 din 17 aprilie 1967 a Sfatului Popular al Orașului București, la data de 6 aprilie 1967, între Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului București și Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP s-a încheiat un contract de schimb, prin care s-au transmis din proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum în proprietatea statului și în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului București mai multe imobile, menționate în anexă și, totodată, s-a transmis din proprietatea statului și administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului București în proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum imobilul situat în București, Raionul 23 August, str. Ș.S.

nr. 21. Potrivit actului constitutiv privind înființarea Societății Comerciale J.C. SA autentificat sub nr. 2688 din 27 septembrie 1999 de notar public A.N., aceasta are ca acționar principal pe CENTROCOOP, care a adus ca aport conform art. 4 corpurile de clădire A, B și C situate în București, str. S.Ș. nr. 21, sector 2. Din procesul - verbal încheiat la data de 21 iulie 1999, reiese că CENTROCOOP deține 99.924 % din acțiunile societății. La art. 9 din Statutul societății comerciale s-a stabilit și că: „înstrăinarea bunurilor din patrimoniul societății sau încheierea de tranzacții se va face numai cu aprobarea Centrocoop, ce deține majoritatea acțiunilor". Ca atare, s-a prevăzut că cel mai important atribut al dreptului de proprietate, și anume acela al dispoziției, să fie exercitat în comun de către transmițătorul și de către dobânditorul imobilului.

În cauză, s-au considerat incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanța apreciind că intenția legiuitorului a fost de a dispune restituirea imobilelor preluate abuziv, chiar și atunci când ele se regăsesc în patrimoniul unei societăți comerciale, dacă acționar este statul sau chiar o unitate cooperatistă, cât și faptul că unitatea deținătoare la care se referă nu este neapărat proprietarul imobilului, ci persoana juridică care exercită în mod efectiv prerogativa dispoziției asupra acestuia, de vreme ce a folosit termenul „deținător", care are un conținut mai larg. Din expertiza efectuată în cauză de ing. F.S., s-a reținut că pe terenul situat în București, str. Ș.S.

nr. 21, sector 2 se află atât imobilul construit inițial cu destinația locuință de către autorii reclamantei, având suprafața construită de 1028,69 mp, cât și imobilul nou construit cu destinația „Centru Școlar Cooperatist” București, având suprafața construită de 510,77 mp. S-a apreciat că, întrucât litera c) a art. 18 din Legea nr. 10/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, eventuala transformare a imobilului nu mai constituie un impediment la restituirea acestuia. Interpretând per a contrario art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că, în ipoteza construcțiilor neautorizate, imobilul trebuie restituit în întregime proprietarului, apreciindu-se totodată că se impune, aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care condiționează restituirea imobilului de plata despăgubirilor de către persoana îndreptățită, pentru ca situația creată să conducă la o îmbogățire fără justă cauză.

în cauză, valoarea construcției edificate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat a fost stabilită prin aceeași expertiză la 107.133 Dolari S.U.A. Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP, tribunalul a reținut că nu se poate dispune restituirea de către chemata în garanție a imobilelor pe care i le-a dat în schimbul imobilului situat în București, str. Ș.S. nr. 21, sector 2, întrucât, atât timp cât contractul intervenit între cele două părți - care constituie pentru chemata în garanție titlu de proprietate - este în vigoare, aceasta are calitatea de proprietară a lor. Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtele Uniunea Națională a Cooperației de Consum CENTROCOOP și SC J.C.

SA. Prin Decizia 223A din 25 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. În ceea ce privește apelul declarat de SC „J.C." SA., instanța a reținut că acesta nu a fost motivat, astfel că se impune analiza acestei căi de atac din perspectiva dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

S-a reținut că, prin Decizia civilă nr. 170 A din 10 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de apelanta - reclamantă, desființarea Sentinței civile nr. 616 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecarea cererilor privind anularea Deciziei civile nr. 15/2003 și a cererii privind nelegalitatea titlului statului în contradictoriu cu toate cele trei pârâte.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a apreciat că, de vreme ce instanța de recurs a constatat că nu era condiționată de anularea actului de schimb, cererea de restituire în natură și prin urmare, soluția primită de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC „J.C." SA este greșită, curtea de apel neputând soluționa direct în apel, în contradictoriu cu această pârâtă, acțiunea, și nici cererea de chemare în garanție a Municipiului București formulată de CENTROCOOP, a constatat că se impune rejudecarea cauzei de către prima instanță, în funcție de cadrul procesual astfel stabilit, cu atât mai mult cu cât, unul din motivele de apel susținute de reclamantă viza greșita aplicare a dispozițiilor H.G.

nr. 498/2003. S-a constatat totodată că, această decizie nu a făcut obiectul vreunei contestații, eventual prin formularea căii de atac a recursului, astfel că statuările din cuprinsul său au intrat în puterea lucrului judecat, fiind prin urmare, obligatorii pentru instanța de fond, învestită cu rejudecarea cauzei. Verificând sentința civilă apelată, curtea de apel a constatat însă că, instanța de fond, rejudecând cauza, a pronunțat aceeași soluție în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei apelante, argumentele care au constituit temeiul adoptării acestei soluții fiind același cu cele avute în vedere la momentul soluționării cauzei prin Sentința civilă nr. 616/2005 a Tribunalului București.

În raport de aceste considerente, câtă vreme instanța de fond, în mod greșit nu a respectat dispozițiile intrate în puterea lucrului judecat și care vizau chiar cadrul procesual în care urma să fie analizată acțiunea reclamantei, apelul apare ca fiind fondat, impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. În acest sens, instanța de apel a apreciat că, apelanta justifică un interes legitim în formularea căii de atac exercitate, câtă vreme bunurile ce fac obiect al acțiunii reclamantei - și care se solicită a fi restituite în natură acesteia - au fost aduse ca aport în natură la capitalul social al apelantei, așadar fac parte din patrimoniul acesteia, ori, prin sentința apelată, s-a dispus restituirea lor în natură reclamantei, în contradictoriu doar cu apelanta Uniunea Națională a Cooperației de Consum Centrocoop, acționar al SC „J.C." SA.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta Uniunea Națională a Cooperației de Consum Centrocoop, curtea de apel verificând critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare al acestei părți, a reținut că, față de prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.,rezolvarea favorabilă a unei astfel de cereri nu este obligatorie, însă instanța are obligația să aprecieze în raport de circumstanțele care o justifică, dacă nu este cazul - nu doar în interesul părții ci și a soluționării însăși a procesului - să o acorde, asigurând condițiile echitabile de desfășurare a procesului. În cauză, apelantul prin reprezentant, a formulat la 14 octombrie 2008 cererea aflata la fila 10, Dosar nr. 26011/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care a solicitat amânarea judecății, fixată de instanță pentru 15 octombrie 2008, cu motivarea că termenul era necesar pregătirii apărării.

Verificând actele dosarului, curtea de apel a apreciat că, modul în care a fost rezolvată cererea făcută satisface aceste exigențe obiective, câta vreme apelanta fusese citată încă din data de 13 august 2008, astfel că de la acest moment și până la data stabilită pentru soluționarea cauzei, trecuseră deja aproximativ 2 luni, interval de timp suficient pentru ca partea, în măsura în care ar fi depus minime diligente, ar fi putut să ia cunoștință de actele dosarului și să-și pregătească apărarea, cu atât mai mult cu cât cauza parcursese deja un prim ciclu procesual, fiind trimisă pentru rejudecare, astfel că nu s-ar fi putut susține cu deplin temei că actele de procedura efectuate anterior nu erau deja cunoscute părții.

Așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006, dispozițiile art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției, or, față de împrejurările de fapt la care s-a făcut deja trimitere nu se poate susține că prima instanța ar fi aplicat în mod eronat aceasta dispoziție legala în cauză. De asemenea, faptul că în raport de prevederile art. 118 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, nu poate fi natura sa conducă la o altă soluție în ceea ce privește modul de soluționare a cererii cu acest obiect.

În acest sens, curtea de apel a reținut că, prin instituirea obligativității întâmpinării, asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului dar în același timp se mărește prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale.

în cauză, apelanta a avut în mod cert la dispoziție un interval de timp considerabil, suficient pentru a formula apărări în cauză, cu atât mai mult cu cât procesul se afla în stare de rejudecare, după casare, astfel ă prin opțiunea sa de a formula o cerere de amânare pentru pregătirea apărării în aceste condiții - fără ca în cuprinsul acesteia sa aducă la cunoștința instanței împrejurări obiective care să o fi împiedicat să acționeze - și de a nu executa obligația ce îi revenea conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 118 din Codul de procedură civilă, de a depune întâmpinare, și-a asumat riscurile decurgând din propria sa lipsa de diligentă, și, în consecință, potrivit unui principiu de aplicație generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate invoca încălcarea dreptului său la apărare.

În ceea ce privește fondul apelului declarat de apelanta Uniunea Națională a Cooperației de Consum CENTROCOOP, instanța de apel, în raport de constatările anterioare, și apreciind că, date fiind chiar raporturile juridice civile între cele două apelante, nu poate proceda la analiza pe fond a apelului și că se impune soluționarea unitară a cauzei. Așa fiind, au fost admise ambele apeluri, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe, care să procedeze atât la analiza cererii principale, în cadrul procesual stabilit prin Deciziile civile nr. 4083 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, și nr. 107 A/2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și a cererii de chemare în garanție, cerere care se impune a fi analizată și din perspectiva prevederilor înscrise în art. 1408 C. civ.

Împotriva acestei din urmă decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta B.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța de apel a încălcat principiile contradictorialității, rolului activ și oralității, precum și principiul disponibilității. Totodată, a încălcat normele imperative prevăzute de lege, respectiv dispozițiile art. 297 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive străine de natura pricinii și există contradictorialitate în cadrul mențiunilor din considerente, precum și între considerente și dispozitiv.

Prin motivele de recurs, s-a susținut și că decizia atacată este dată cu încălcarea legii (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.), respectiv a art. 292 alin. (2) și art. 297 alin. (1)C. proc. civ. și că instanța de apel nu și-a întemeiat soluția pe textele de lege incidente în speță, respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001. De asemenea, instanța de apel, în mod greșit, a reținut că instanța fondului a încălcat îndrumările instanței de casare și, din acest motiv, se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat în sensul celor ce succed: Prin Sentința civilă nr. 1751/2008, Tribunalul București a admis acțiunea completată și precizată de reclamantă, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, a anulat Decizia nr. 15/2003 emisă de pârâta CENTROCOOP și, soluționând pe fond notificarea, a obligat pârâta să restituie reclamantei în natură imobilul, condiționat de achitarea în prealabil de către reclamantă a unei despăgubiri pentru corpul nou de clădire reprezentând valoarea de piață a acestuia și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CENTROCOOP în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul București, prin primarul general.

În motivarea acestei decizii, prima instanță a reținut considerentele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării soluției. Prin Decizia nr. 223A din 25 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, admițând apelurile, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, care să procedeze atât la analiza cererii principale, în cadrul procesual stabilit prin Deciziile civile nr. 4083 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și nr. 107 A/2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și a cererii de chemare în garanție.

Or, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, în cazul în care constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Ipoteza avută în vedere de legiuitor vizează două situații stricte și prevăzute limitativ, prima dintre ele făcând posibilă desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă prima instanță, soluționând cauza, nu a intrat în cercetarea fondului, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție. Este de observat că, ipotezele prevăzute de textul legal enunțat nu se regăsesc în prezenta speță, deoarece tribunalul a analizat fondul cauzei, pronunțându-se atât cu privire la cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, cât și cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CENTROCOOP.

Totodată, judecata pricinii în fața primei instanțe s-a făcut în condiții de procedură legal îndeplinită. Așadar, în cauza de față nu sunt aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu se regăsește nici una din cele două situații expres și limitativ prevăzute de lege pentru care instanța de apel urmează să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, ca urmare a desființării hotărârii atacate. În această situație, instanța de apel în mod greșit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul București, cu motivarea de a analizat atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție. Instanța de fond s-a pronunțat pe fondul pricinii, în urma analizării temeiniciei acțiunii raportată la probele administrate și la dispozițiile legale aplicabile, aprofundarea cercetării putând fi făcută și în apel, dacă acest lucru se impune.

Curtea de apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, nu avea motive să procedeze la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, ci în calitate de instanță de apel avea obligația legală de a verifica „în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță” și totodată, facultatea de a „încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi”, potrivit dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. Mai mult, hotărârea primei instanțe fiind motivată în fapt și în drept, instanța de apel avea posibilitatea să aprecieze și să suplinească sau să remedieze eventualele lacune sau inadvertențe constatate în motivarea sentinței, așa încât cauza nu poate fi trimisă spre rejudecare la tribunal, așa cum s-a dispus prin decizia recurată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 297 C. proc.

civ., după cum s-a arătat. Așa fiind, se constată că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale menționate, aspect ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., se va admite recursul și cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 223A din 25 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010. Procesat de GGC - DG