ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5825/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5825/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea

înregistrată la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția

a III-a civilă, sub nr. 1726/2003, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe

pârâtele Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP și S.C. J.C.

SA, solicitând: 1. constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 15 din 3 martie

2003 emise de CENTROCOOP, pentru încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1),

(2) și (4), art. 23 alin. (1) și (2) și art. 24 alin. (1) în raport de

dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 și următoarele C. civ.; 2. constatarea

inexistenței proprietății pârâtei asupra imobilului din București, str. Ș.S.

nr. 21, sectorul 2, compus din teren în suprafață de 1.375 mp conform

procesului - verbal de carte funciară și 1.421 mp după titlu de proprietate,

precum și trei corpuri de clădire (A. corpul principal având parter cu cinci

camere, hol și dependințe, etaj cu trei camere, hol și dependințe; B. corpul

dinspre stânga având: parter cu vestibul, două camere și dependințe; C. corpul

din fundul curții având parter, vestibul, două camere, dependințe și un garaj

pentru două mașini); 3. constatarea inexistenței detenției precare a pârâtei

asupra aceluiași imobil; 4. constatarea inexistenței drepturilor de

„deținător", astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile Legii

nr. 10/2001 - art. 20 și următoarele; 5. obligarea pârâtei la a face, în sensul

trimiterii notificării adevăratului deținător S.C. J.C.; 6. obligarea

deținătorului la a face, în sensul emiteri unei decizii în condițiile Legii nr.

10/2001 respectiv: a) alin. (2) art. 23 din Legea nr. 10/2001, invitarea

reclamantei în calitate de persoană îndreptățită, în scris și în timp util la

lucrările comisiei de elaborare a deciziei; b) alin. (1) art. 24 - în cazul

refuzului restituirii în natură să i se facă o ofertă de despăgubire prin

echivalent c) alin. (3) art. 36 - efectuarea expertizei de evaluare și d) alin.

(2) art. 25 - comunicarea copiilor de pe actele translative de proprietate,

după caz, a actelor de dare în administrare și alte asemenea, identificarea și

comunicarea adevăratului deținător și înaintarea către acesta a notificărilor

făcute de persoana îndreptățită, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea

precizatoare depusă la termenul din 15 septembrie 2003, reclamanta a arătat că

renunță la capetele 3-6 de cerere ale acțiunii principale și completate, că

primul capăt de cerere se modifică în sensul că solicită a se constata că

Decizia nr. 15/2003 este nelegală și netemeinică pentru încălcarea

dispozițiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) pct. a. lit. h), art. 9 alin.

(1), art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și solicită anularea acestei

decizii, iar capătul doi cerere se completează în sensul că solicită să se

constate că titlul statului asupra imobilului situat în București, str. Ș.S.

nr. 21, sector 2 a fost o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001 și, pe

cale de consecință, restituirea acestuia în natură.

Prin cererea

formulată la același termen, pârâta Uniunea Națională a Cooperativelor de

Consum - CENTROCOOP a chemat în garanție Municipiul București prin Primarul

General solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea reclamantei, să

se dispună obligarea chematului în garanție la restituirea tuturor imobilelor

ce au făcut obiectul contractului de schimb, situate pe: Str. M.S. nr. 47, Str.

Ș.H. nr. 22, Str. S.I. nr. 32, Sos. G. nr. 69, Str. C. nr. 17, Str. S. nr. 45,

Str. S. nr. 133, Calea F. nr. 17, Str. A.M. nr. 62, Str. C.P. nr. 2, Sos. M.B.

nr. 221, Str. P.M. nr. 110, Str. G.P. nr. 3, Str. A.B. nr. 3-7, Bd. M. 304.

Prin cererea depusă

la termenul din 13 octombrie 2003 reclamanta a chemat în judecată și pe I.O.,

I.T.M. și P.J., solicitând admiterea acestei cereri de chemare în judecată a

altor persoane și pe fond să se constate că, deși aceștia aveau vocație

succesorală la moștenirea autorilor săi, sunt moștenitori neacceptanți, întrucât

nu au făcut niciun act de acceptare a succesiunii și, mai mult, nu au formulat

nici notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât, prin neacceptarea

succesiunii de către aceștia și a cotelor ce le reveneau, prin redistribuire,

acestea îi revin în totalitate reclamantei.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 43 - 46 și ale Codului civil,

art. 685-700.

După un prim ciclu

procesual, prin Decizia civilă nr. 4083 din 18 mai 2007, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în

Dosarul nr. 26332/2/2005, s-a admis recursul formulat de reclamanta B.M.

împotriva Deciziei civile nr. 137/A din 21 martie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă; s-a casat în parte decizia și s-a trimis

cauza pentru rejudecarea apelului declarat de aceeași reclamantă la aceeași

curte de apel; s-au menținut dispozițiile deciziei civile referitoare la apelul

intervenienților și s-a respins ca nefondat recursul declarat de intervenienta

P.J. împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că,

într-adevăr, la data soluționării cauzei în apel art. 18 lit. d) a fost

republicat sub lit. c) (imobilul a fost înstrăinat cu "respectarea

dispozițiilor legale") în urma modificărilor intervenite prin Legea nr.

247/2005 și are în vedere actele juridice de înstrăinare, fără nicio

distincție, însă aplicarea textului legal republicat nu poate avea loc decât cu

încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, recunoscut prin decizia

de apel prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului de preluare de către

stat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a apreciat și că soluționarea notificării trebuie făcută în

raport de dispozițiile în vigoare la data formulării, întrucât la acea dată

reclamanta avea speranța legitimă de redobândire a imobilului în natură în

temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 primit corelativ cu art. 18

lit. d), ca situație de excepție.

A considerat că reclamanta

avea, dacă nu un bun, cel puțin o speranță legitimă calificată permanent de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un "element al dreptului de

proprietate" - de a obține restituirea în natură a imobilului, față de

dispozițiile art. 20 care excludeau în speță aplicarea art. 18 lit. d) din

lege, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr.

247/2005, în cursul judecății, i-a luat-o, prin forma textului art. 18 lit. c)

din lege.

Modificarea

legislativă constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului,

din perspectiva art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ale

individului. Aceasta pentru că, deși ingerința este prevăzută de lege și

urmărește realizarea unui interes economic general, nu respectă cerința

proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, pentru a face

aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Protocolul nr. I

Adițional la Convenție.

Legiuitorul, în

situațiile în care a avut în vedere restituirea numai prin echivalent sau

restituirea condiționată de anularea actului juridic, a prevăzut în mod expres

acest lucru, în rest predominând principiul restituirii în natură cu

subsidiarul de restituire prin echivalent în cazul în care nu este posibilă

restituirea în natură.

Cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie, care prin Decizia civilă nr. 170A din 10 martie

2008, a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă B.M., a desființat

sentința atacată și a trimis cauza la instanța de fond pentru rejudecarea

cererilor privind anularea Deciziei nr. 15/2003 și a cererii privind

nelegalitatea titlului statului, în contradictoriu cu intimatele Uniunea

Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP și S.C. J.C. SA și chematul

în garanție Municipiul București prin Primarul General.

La data de 2 iulie

2008, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, care prin Sentința civilă nr. 1751 din 19 noiembrie 2008, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. "J.C." SA,

a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins

excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere ca neîntemeiată, a admis

acțiunea completată și precizată formulată de reclamanta B.M., în

contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP

și S.C. J.C. SA, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra

imobilului situat în str. S.Ș. nr. 21, sectorul 2, București, a anulat Decizia

nr. 15 din 3 martie 2003 emisă de pârâta CENTROCOOP și, soluționând pe fond

notificarea, a obligat pârâta să restituie reclamantei, în natură, imobilul

situat București, str. S.Ș. nr. 21, sectorul 2, compus din teren în suprafață

de 1.432,76 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză

efectuat în cauză de expert M.S. și construcții edificate pe acest teren,

astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert

S.F., condiționat de achitarea în prealabil de către reclamantă a unei

despăgubiri pentru corpul nou de clădire reprezentând valoarea de piață a

acestuia, stabilită la 107.133 Dolari S.U.A., a respins ca neîntemeiată cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta Uniunea Națională a Cooperativelor

de Consum - CENTROCOOP în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul

București prin Primarul General.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 15 din 3 martie 2003 emisă de

CENTROCOOP s-a dispus că imobilul situat în București, str. Ș.S. nr. 21, sector

2, nu poate fi restituit în natură, nefiind vorba de o preluarea abuzivă din

partea pârâtei, precum și transmiterea acesteia Prefecturii Municipiului

București pentru acordarea despăgubirilor bănești cuvenite. În motivarea

acestui act, emitentul a arătat că imobilul solicitat a intrat în patrimoniul

său în schimbul a 15 imobile proprietatea sa, schimb efectuat în baza

Decretului Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 670 din 25 august 1966 și a

actului de schimb încheiat între Comitetul Executiv al Sfatului Popular al

Orașului București și Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP la

data de 6 aprilie 1967. De asemenea, a arătat că lipit de acest imobil s-a mai

construit între timp, cu fondurile sale, un alt corp de clădire și care

împreună constituie aport în natură la capitalul social al societății pe

acțiuni J.C.", unde CENTROCOOP este acționar majoritar.

În temeiul art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a apreciat că este competent să

verifice temeinicia și legalitatea dispoziției menționate.

S-a reținut că, prin

contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 27 martie 1939 de

fostul Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, I.T.P. și A.I.P. au dobândit

întregul imobil situat în București, str. Ș.S. nr. 21, sector 2, compus din

teren, "cu toate construcțiunile, plantațiunile și instalațiunile

aflătoare astăzi în ființă". Prin Procesul verbal nr. 16644 din 4 iunie

1941 încheiat de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București

s-a reținut că imobilul avea la acea dată trei corpuri de clădire: 1) corpul

principal având parter cu cinci camere, hol și dependințe, etaj cu trei camere,

un hol și dependințe, 2) corpul dinspre stânga parter cu vestibul, hol, două

camere și dependințe și 3) corpul din fundul curții parter, vestibul, două

camere și dependințe și un garaj pentru două mașini.

Potrivit

certificatului de moștenitor nr. 48 din 9 mai 2005 eliberat de notar public

A.A.J., la data de 20 iulie 1953 a decedat P.I., rămânând ca moștenitoare

legale și testamentare: I. (născută Io.) E., B. (născută Io.) M. și P. (născută

Io.) J., iar la data de 3 iunie 1981 a decedat și A.I.P., unica sa

moștenitoare, testamentară, fiind Io.E. Conform certificatului de moștenitor

nr. 103 din 19 iulie 1999 întocmit de notar public V.C., la 14 ianuarie 1999 a

decedat și Io.E., care a fost moștenită de către B.M., I.O. și I.T.M., fiind

străină de moștenire P.J.

Dintre succesorii

foștilor proprietari, reclamanta este singura care a formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001, trimisă sub nr. 1989 din 2 august 2001 prin executor

judecătoresc N.D., și ca atare singura persoană îndreptățită să beneficieze de

măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ în discuție, conform art. 22

alin.(5) din Legea nr. 10/2001. în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, de cota ce revenea celorlalți moștenitori -care nu au urmat procedura

prevăzută de lege -, profită reclamanta), împrejurarea că aceasta poate

solicita măsuri reparatorii pentru întregul imobil, iar nu numai pentru o cotă

parte, a fost reținută cu putere de lucru judecat prin respingerea apelului

declarat de intervenienta P.J. împotriva Sentinței civile 616 din 3 iunie 2005,

soluția fiind menținută și de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe cale de

consecință, s-a reținut calitatea acesteia de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit Adresei nr.

2513 din 14 iulie 2002 emise de S.C. "F." SA imobilul situat din str.

Ș.S. nr. 21 a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 6230, fost

proprietar A.I.P., astfel că, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, intră în categoria celor preluate abuziv.

În temeiul Decretului

Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 670 din 25 august 1966

și al Deciziei nr. 680 din 17 aprilie 1967 a Sfatului Popular al Orașului

București, la data de 6 aprilie 1967, între Comitetul Executiv al Sfatului

Popular al Orașului București și Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum

CENTROCOOP s-a încheiat un contract de schimb, prin care s-au transmis din

proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum în proprietatea

statului și în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al

Orașului București mai multe imobile, menționate în anexă și, totodată, s-a

transmis din proprietatea statului și administrarea Comitetului Executiv al Sfatului

Popular al Orașului București în proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor

de Consum imobilul situat în București, Raionul 23 August, str. Ș.S. nr. 21.

Potrivit actului

constitutiv privind înființarea Societății Comerciale J.C. SA autentificat sub

nr. 2688 din 27 septembrie 1999 de notar public A.N., aceasta are ca acționar

principal pe CENTROCOOP, care a adus ca aport conform art. 4 corpurile de

clădire A, B și C situate în București, str. S.Ș. nr. 21, sector 2. Din

procesul - verbal încheiat la data de 21 iulie 1999, reiese că CENTROCOOP

deține 99.924 % din acțiunile societății. La art. 9 din Statutul societății

comerciale s-a stabilit și că: „înstrăinarea bunurilor din patrimoniul

societății sau încheierea de tranzacții se va face numai cu aprobarea

Centrocoop, ce deține majoritatea acțiunilor".

Ca atare, s-a

prevăzut că cel mai important atribut al dreptului de proprietate, și anume

acela al dispoziției, să fie exercitat în comun de către transmițătorul și de

către dobânditorul imobilului.

În cauză, s-au

considerat incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima

instanța apreciind că intenția legiuitorului a fost de a dispune restituirea

imobilelor preluate abuziv, chiar și atunci când ele se regăsesc în patrimoniul

unei societăți comerciale, dacă acționar este statul sau chiar o unitate

cooperatistă, cât și faptul că unitatea deținătoare la care se referă nu este

neapărat proprietarul imobilului, ci persoana juridică care exercită în mod

efectiv prerogativa dispoziției asupra acestuia, de vreme ce a folosit termenul

„deținător", care are un conținut mai larg.

Din expertiza

efectuată în cauză de ing. F.S., s-a reținut că pe terenul situat în București,

str. Ș.S. nr. 21, sector 2 se află atât imobilul construit inițial cu destinația

locuință de către autorii reclamantei, având suprafața construită de 1028,69

mp, cât și imobilul nou construit cu destinația „Centru Școlar Cooperatist”

București, având suprafața construită de 510,77 mp.

S-a apreciat că,

întrucât litera c) a art. 18 din Legea nr. 10/2001 a fost abrogată prin Legea

nr. 247/2005, eventuala transformare a imobilului nu mai constituie un

impediment la restituirea acestuia. Interpretând per a contrario art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că, în ipoteza construcțiilor

neautorizate, imobilul trebuie restituit în întregime proprietarului,

apreciindu-se totodată că se impune, aplicarea prin analogie a dispozițiilor

art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care condiționează restituirea

imobilului de plata despăgubirilor de către persoana îndreptățită, pentru ca

situația creată să conducă la o îmbogățire fără justă cauză. în cauză, valoarea

construcției edificate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat a fost

stabilită prin aceeași expertiză la 107.133 Dolari S.U.A.

Referitor la cererea

de chemare în garanție formulată de către pârâta Uniunea Centrală a

Cooperativelor de Consum CENTROCOOP, tribunalul a reținut că nu se poate

dispune restituirea de către chemata în garanție a imobilelor pe care i le-a dat

în schimbul imobilului situat în București, str. Ș.S. nr. 21, sector 2,

întrucât, atât timp cât contractul intervenit între cele două părți - care

constituie pentru chemata în garanție titlu de proprietate - este în vigoare,

aceasta are calitatea de proprietară a lor.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel pârâtele Uniunea Națională a Cooperației de Consum

CENTROCOOP și SC J.C. SA.

Prin Decizia 223A din

25 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile, a desființat sentința apelată și a

trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

În ceea ce privește

apelul declarat de SC „J.C." SA., instanța a reținut că acesta nu a fost

motivat, astfel că se impune analiza acestei căi de atac din perspectiva

dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

S-a reținut că, prin

Decizia civilă nr. 170 A din 10 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a

dispus admiterea apelului declarat de apelanta - reclamantă, desființarea

Sentinței civile nr. 616 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru

rejudecarea cererilor privind anularea Deciziei civile nr. 15/2003 și a cererii

privind nelegalitatea titlului statului în contradictoriu cu toate cele trei

pârâte.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a apreciat că, de vreme ce instanța de recurs a

constatat că nu era condiționată de anularea actului de schimb, cererea de

restituire în natură și prin urmare, soluția primită de excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC „J.C." SA este greșită, curtea de

apel neputând soluționa direct în apel, în contradictoriu cu această pârâtă,

acțiunea, și nici cererea de chemare în garanție a Municipiului București

formulată de CENTROCOOP, a constatat că se impune rejudecarea cauzei de către

prima instanță, în funcție de cadrul procesual astfel stabilit, cu atât mai

mult cu cât, unul din motivele de apel susținute de reclamantă viza greșita

aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 498/2003.

S-a constatat

totodată că, această decizie nu a făcut obiectul vreunei contestații, eventual

prin formularea căii de atac a recursului, astfel că statuările din cuprinsul

său au intrat în puterea lucrului judecat, fiind prin urmare, obligatorii

pentru instanța de fond, învestită cu rejudecarea cauzei.

Verificând sentința

civilă apelată, curtea de apel a constatat însă că, instanța de fond,

rejudecând cauza, a pronunțat aceeași soluție în ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei apelante, argumentele care au

constituit temeiul adoptării acestei soluții fiind același cu cele avute în

vedere la momentul soluționării cauzei prin Sentința civilă nr. 616/2005 a

Tribunalului București.

În raport de aceste

considerente, câtă vreme instanța de fond, în mod greșit nu a respectat

dispozițiile intrate în puterea lucrului judecat și care vizau chiar cadrul

procesual în care urma să fie analizată acțiunea reclamantei, apelul apare ca

fiind fondat, impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare primei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1)

C. proc. civ.

În acest sens,

instanța de apel a apreciat că, apelanta justifică un interes legitim în

formularea căii de atac exercitate, câtă vreme bunurile ce fac obiect al

acțiunii reclamantei - și care se solicită a fi restituite în natură acesteia -

au fost aduse ca aport în natură la capitalul social al apelantei, așadar fac

parte din patrimoniul acesteia, ori, prin sentința apelată, s-a dispus

restituirea lor în natură reclamantei, în contradictoriu doar cu apelanta

Uniunea Națională a Cooperației de Consum Centrocoop, acționar al SC

„J.C." SA.

În ceea ce privește

apelul declarat de apelanta Uniunea Națională a Cooperației de Consum

Centrocoop, curtea de apel verificând critica ce vizează încălcarea dreptului

la apărare al acestei părți, a reținut că, față de prevederile art. 156 alin.

(1) C. proc. civ.,rezolvarea favorabilă a unei astfel de cereri nu este

obligatorie, însă instanța are obligația să aprecieze în raport de

circumstanțele care o justifică, dacă nu este cazul - nu doar în interesul

părții ci și a soluționării însăși a procesului - să o acorde, asigurând condițiile

echitabile de desfășurare a procesului.

În cauză, apelantul

prin reprezentant, a formulat la 14 octombrie 2008 cererea aflata la fila 10,

Dosar nr. 26011/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin

care a solicitat amânarea judecății, fixată de instanță pentru 15 octombrie

2008, cu motivarea că termenul era necesar pregătirii apărării.

Verificând actele

dosarului, curtea de apel a apreciat că, modul în care a fost rezolvată cererea

făcută satisface aceste exigențe obiective, câta vreme apelanta fusese citată

încă din data de 13 august 2008, astfel că de la acest moment și până la data

stabilită pentru soluționarea cauzei, trecuseră deja aproximativ 2 luni,

interval de timp suficient pentru ca partea, în măsura în care ar fi depus

minime diligente, ar fi putut să ia cunoștință de actele dosarului și să-și

pregătească apărarea, cu atât mai mult cu cât cauza parcursese deja un prim

ciclu procesual, fiind trimisă pentru rejudecare, astfel că nu s-ar fi putut

susține cu deplin temei că actele de procedura efectuate anterior nu erau deja

cunoscute părții.

Așa cum a statuat și

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006, dispozițiile art.

156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci

reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor

procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia

și al împiedicării înfăptuirii justiției, or, față de împrejurările de fapt la

care s-a făcut deja trimitere nu se poate susține că prima instanța ar fi

aplicat în mod eronat aceasta dispoziție legala în cauză.

De asemenea, faptul

că în raport de prevederile art. 118 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

întâmpinarea este obligatorie, nu poate fi natura sa conducă la o altă soluție

în ceea ce privește modul de soluționare a cererii cu acest obiect.

În acest sens, curtea

de apel a reținut că, prin instituirea obligativității întâmpinării, asigură de

plano echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea

de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea

lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a

acțiunii introductive a reclamantului dar în același timp se mărește prevenirea

exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale. în cauză,

apelanta a avut în mod cert la dispoziție un interval de timp considerabil,

suficient pentru a formula  apărări în cauză, cu atât mai mult cu cât procesul

se afla în stare de rejudecare, după casare, astfel ă prin opțiunea sa de a

formula o cerere de amânare pentru pregătirea apărării  în aceste condiții -

fără  ca în cuprinsul acesteia sa aducă la cunoștința instanței împrejurări

obiective care să o fi împiedicat să acționeze - și de a nu executa obligația

ce îi revenea conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 118

din Codul  de procedură civilă, de a depune întâmpinare, și-a asumat riscurile

decurgând din propria sa lipsa de diligentă, și, în consecință, potrivit unui

principiu de aplicație generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans,

nu poate invoca încălcarea dreptului său la apărare.

În ceea ce privește

fondul apelului declarat de apelanta Uniunea Națională a Cooperației de Consum

CENTROCOOP, instanța de apel, în raport de constatările anterioare, și

apreciind că, date fiind chiar raporturile juridice civile între cele două

apelante, nu poate proceda la analiza pe fond a apelului și că se impune

soluționarea unitară a cauzei.

Așa fiind, au fost

admise ambele apeluri, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe,

care să procedeze atât la analiza cererii principale, în cadrul procesual

stabilit prin Deciziile civile nr. 4083 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă, și nr. 107 A/2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât

și a cererii de chemare în garanție, cerere care se impune a fi analizată și

din perspectiva prevederilor înscrise în art. 1408 C. civ.

Împotriva acestei din

urmă decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta B.M., invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a

arătat că instanța de apel a încălcat principiile contradictorialității,

rolului activ și oralității, precum și principiul disponibilității. Totodată, a

încălcat normele imperative prevăzute de lege, respectiv dispozițiile art. 297

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a

susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

cuprinde motive străine de natura pricinii și există contradictorialitate în

cadrul mențiunilor din considerente, precum și între considerente și

dispozitiv.

Prin motivele de

recurs, s-a susținut și că decizia atacată este dată cu încălcarea legii (pct.

9 al art. 304 C. proc. civ.), respectiv a art. 292 alin. (2) și art. 297 alin.

(1)C. proc. civ. și că instanța de apel nu și-a întemeiat soluția pe textele de

lege incidente în speță, respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001. De asemenea,

instanța de apel, în mod greșit, a reținut că instanța fondului a încălcat

îndrumările instanței de casare și, din acest motiv, se impune desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este fondat în sensul celor ce succed:

Prin Sentința civilă

nr. 1751/2008, Tribunalul București a admis acțiunea completată și precizată de

reclamantă, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în

litigiu, a anulat Decizia nr. 15/2003 emisă de pârâta CENTROCOOP și,

soluționând pe fond notificarea, a obligat pârâta să restituie reclamantei în

natură imobilul, condiționat de achitarea în prealabil de către reclamantă a

unei despăgubiri pentru corpul nou de clădire reprezentând valoarea de piață a

acestuia și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată

de pârâta CENTROCOOP în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul

București, prin primarul general.

În motivarea acestei

decizii, prima instanță a reținut considerentele de fapt și de drept care au

stat la baza pronunțării soluției.

Prin Decizia nr. 223A

din 25 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, admițând apelurile, a desființat sentința

apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, care să

procedeze atât la analiza cererii principale, în cadrul procesual stabilit prin

Deciziile civile nr. 4083 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și nr. 107 A/2008 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și a cererii de

chemare în garanție.

Or, potrivit art. 297

alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, în cazul în care constată că, în

mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Ipoteza avută în

vedere de legiuitor vizează două situații stricte și prevăzute limitativ, prima

dintre ele făcând posibilă desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare, dacă prima instanță, soluționând cauza, nu a intrat în cercetarea

fondului, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție.

Este de observat că,

ipotezele prevăzute de textul legal enunțat nu se regăsesc în prezenta speță,

deoarece tribunalul a analizat fondul cauzei, pronunțându-se atât cu privire la

cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, cât și cu privire la

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CENTROCOOP. Totodată,

judecata pricinii în fața primei instanțe s-a făcut în condiții de procedură legal

îndeplinită.

Așadar, în cauza de

față nu sunt aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece

nu se regăsește nici una din cele două situații expres și limitativ prevăzute

de lege pentru care instanța de apel urmează să trimită cauza spre rejudecare

primei instanțe, ca urmare a desființării hotărârii atacate.

În această situație,

instanța de apel în mod greșit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la

Tribunalul București, cu motivarea de a analizat atât cererea principală, cât

și cererea de chemare în garanție.

Instanța de fond s-a

pronunțat pe fondul pricinii, în urma analizării temeiniciei acțiunii raportată

la probele administrate și la dispozițiile legale aplicabile, aprofundarea

cercetării putând fi făcută și în apel, dacă acest lucru se impune.

Curtea de apel, având

în vedere caracterul devolutiv al apelului, nu avea motive să procedeze la

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, ci în calitate de instanță

de apel avea obligația legală de a verifica „în limitele cererii de apel

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță” și

totodată, facultatea de a „încuviința refacerea sau completarea probelor

administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi”, potrivit

dispozițiilor art. 295 C. proc. civ.

Mai mult, hotărârea

primei instanțe fiind motivată în fapt și în drept, instanța de apel avea

posibilitatea să aprecieze și să suplinească sau să remedieze eventualele

lacune sau inadvertențe constatate în motivarea sentinței, așa încât cauza nu

poate fi trimisă spre rejudecare la tribunal, așa cum s-a dispus prin decizia

recurată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 297 C. proc. civ., după

cum s-a arătat.

Așa fiind, se

constată că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale menționate, aspect

ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Față de

considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

proc. civ., se va admite recursul și cauza va fi trimisă spre rejudecare la

Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 223A din 25 martie 2010 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG