ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2011

Asupra recursurilor de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și precizată la data de 12 mai 2009, reclamanta V.R.C. a chemat în judecată pe pârâții SC M.S. SRL, S.L. și S.M., solicitând în contradictoriu și cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat certificat sub nr. 10 din 6 octombrie 2005 de avocat S.D. pentru lipsa obiectului și să se dispună radierea din Registrul comerțului a mențiunii referitoare la stabilirea sediului social al societății la adresa din București, sectorul 6. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2005 a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 107 din 31 ianuarie 2005 proprietatea asupra imobilului situat în București, sectorul 6, de la pârâții S.M.

și S.L.. În continuare, reclamanta a arătat că în cursul unei proceduri de executare silită împotriva celor doi pârâți persoane fizice a aflat de la aceștia că la adresa imobilului proprietatea sa se află și sediul societății comerciale pârâte în care pârâții persoane fizice sunt administrator și asociat, declarat în baza contractului de comodat a cărui desființare o solicită, act încheiat de pârâți în calitate de comodanți, ulterior datei la care îi transferaseră dreptul de proprietate asupra imobilului. În consecință, reclamanta a susținut că acestui contract îi lipsește unul din elementele de validitate – obiectul. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 962, art. 1562 C. civ., art. 7 și art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Societatea comercială pârâtă a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la furnizarea utilităților întrerupte la solicitarea acesteia. Cererea reconvențională a fost completată la data de 18 iunie 2009 solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 12678 din data de 9 noiembrie 2009 a admis cererea formulată de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat încheiat la data de 6 octombrie 2005 și a dispus radierea din registrul comerțului a mențiunii referitoare la sediul social al pârâtei; a fost disjunsă soluționarea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta V.R.C. este proprietara imobilului situat în București, sectorul 6 în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâții S.L. și S.M., autentificat sub nr. 107 din 31 ianuarie 2005. Potrivit clauzelor contractului sus menționat, transmiterea dreptului de proprietate a avut loc la data încheierii contractului, iar a posesiei la data de 15 iunie 2005, fără îndeplinirea vreunei formalități ulterioare. Având în vedere dispozițiile art. 962 C. civ. și art. 966 C. civ., instanța de fond a reținut că la data încheierii contractului de comodat nu exista nici o contestare juridică a valabilității vânzării, astfel încât obligația asumată de comodanți este ilicită, contractul fiind încheiat cu fraudarea drepturilor reclamantei.

În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat și în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990 a dispus radierea mențiunii referitoare la sediul social al pârâtei. Cu referire la soluția de disjungere a cererii reconvenționale, Tribunalul a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 720 5 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S.L. și S.M., prin care au invocat că imobilul a fost înstrăinat cu două condiții: predarea folosinței să se facă la 1 iunie 2005, iar împrumutul de 25.000 Euro acordat cumpărătoarei să fie restituit până la această dată. Pentru aceste motive pârâții au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, fiind înregistrat dosarul nr. 882/302/2006 la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pe de altă parte, apelanții au susținut că societatea care avea sediul social la această adresă a subînchiriat pârâților imobilul prin contractul nr. 10 din 22 aprilie 2005, în aceste condiții existând și dreptul legal de subînchiriere unui terț, respectiv SC M.S. SRL. Prin decizia comercială nr. 206 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâții SC M.S. SRL BUCUREȘTI, S.L. și S.M. Prin considerentele deciziei, Curtea a reținut că instanța de fond a apreciat corect materialul probator și a aplicat corect dispozițiile legale, reținând că în raport de actele juridice menționate, pârâții nu mai puteau transmite folosința imobilului în temeiul contractului de comodat, acesta fiind încheiat în temeiul unei cauze ilicite.

Față de critica privind subînchirierea imobilului de la SC A.P. 2001 SRL, societate care deținea un contract de închiriere din data de 15 iunie 2002 încheiat cu S.M., Curtea a apreciat că nu este de natură să ateste buna credință și legitimitatea încheierii contractului de comodat, din moment ce contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 31 ianuarie 2005. De asemenea, Curtea a apreciat că apărarea privind caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare și existența unei obligații a reclamantei de restituire a sumei de 25.000 Euro, au format obiectul acțiunii înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, respinsă irevocabil prin sentința 2864 din 19 aprilie 2006. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții persoane fizice S.L.

și S.M. și pârâta persoană juridică SC M.S. SRL BUCUREȘTI, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Deși împotriva deciziei pronunțată de către instanța de apel au fost promovate două cereri de recurs, Înalta Curte constată că acestea au același conținut, urmând a fi analizate în consecință. În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată, în ceea ce privește critica privind pronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere având ca obiect radierea sediului social al intimatei, cu toate că reclamanta nu a formulat un asemenea capăt de cerere.

Susține că instanța de apel nu a dat acestui capăt al cererii nici o motivare. În temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia instanței de apel cuprinde susțineri contradictorii în ceea ce privește actele noi depuse de pârâți în apel, fără să rețină că pârâta persoană juridică deținea un titlu cu privire la imobilul în discuție. Din nici una dintre probele administrate nu a rezultat că pârâții ar fi cedat folosința imobilului în favoarea altei persoane fizice sau juridice. În consecință, arată că contractul de comodat a fost încheiat într-un moment în care dețineau posesia bunului, iar pârâții aveau reprezentarea că puteau folosi imobilul câtă vreme reclamanta nu achitase prețul imobilului.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că amânarea plății unei diferențe de preț pentru imobil, conduce la prelungirea posesiei, pârâții fiind îndreptățiți să solicite rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. În concluzie, apreciază că la data încheierii contractului de comodat, pârâții aveau dreptul de a înstrăina folosința bunului. Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 1 noiembrie 2010, recurenta SC M.S. SRL BUCUREȘTI, a precizat cererea de recurs, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul indicării textelor legale incidente, respectiv art. 1560 și art. 1563 C. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că natura juridică a contractului de comodat este aceea de a fi translativ de folosință, fără a constitui un drept real în favoarea împrumutatului. În aceste condiții, comodantul nu trebuie să fie neapărat proprietarul bunului. Recursurile declarate de pârâții S.L., S.M. și SC M.S. SRL BUCUREȘTI sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente. Astfel cum s-a arătat în considerentele anterioare, având în vedere că pârâții au promovat două cereri de recurs, Curtea constată identitatea criticilor, astfel încât urmează a le analiza în cadrul unor considerații comune, cu excepția motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a cărui dezvoltare a fost precizată ulterior. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În principiu, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Ipoteza invocată de către recurenți vizează faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că lipsește cu desăvârșire motivarea instanței de apel cu privire la critica formulată în fața acesteia, cu referire la faptul că instanța s-a pronunțat asupra cererii de radiere a sediului social, cerere cu care instanța nu a fost investită.

Deși recurenții susțin că motivele asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat au fost invocate în fața instanței de apel, Curtea constată că recurenții nu au investit instanța cu soluționarea criticii evocate, nici prin cererea de apel formulată la data de 30 decembrie 2009, nici prin completarea motivelor de apel din data 9 martie 2010, de asemenea nici prin completarea motivelor de apel din 21 aprilie 2010. În raport de aceste considerente, întrucât această critică a fost invocată pentru prima oară în fața instanței de recurs, ea nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar, în virtutea principiului omisso medio , astfel încât critica va fi respinsă ca nefondată. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenții au arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în speță, contractul de subînchiriere nr. 18 din 22 aprilie 2005, care atestă faptul că la data încheierii contractului de comodat, recurenții dețineau posesia asupra imobilului. Din acest punct de vedere, Curtea constată că interpretarea instanței de apel este corectă, în condițiile în care a apreciat că actul juridic denumit contract de subînchiriere nu este de natură să ateste legitimitatea încheierii contractului de comodat.

Astfel, contractul de subînchiriere, precum și contractul de comodat sunt încheiate la date ulterioare încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv 31 ianuarie 2005. Reținerile instanței de apel sunt în concordanță cu dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare, potrivit căruia transmiterea posesiei asupra bunului s-a realizat la data de 15 iunie 2005. În aceste condiții, contractul de subînchiriere, încheiat de către pârâți cu SC A.P. SRL BUCUREȘTI la o dată ulterioară înstrăinării imobilului de către aceștia, lipsește de efecte sublocațiunea, vânzarea fiind o cauză de încetare a acesteia. În consecință, nu se poate reține schimbarea naturii actului juridic dedus judecății. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Chestiunea de drept supusă analizei este reprezentată de aplicarea dispozițiilor art. 1560 C. civ., care definesc caracterele juridice ale contractului de comodat. Astfel, comodatul face parte din categoria contractelor reale, pentru încheierea lui fiind necesară realizarea acordului de voință, cât și predarea lucrului care formează obiectul contractului. Din acest punct de vedere, se constată că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 107 din 31 ianuarie 2005, transmiterea dreptului de proprietate de la pârâții-vânzători la reclamanta cumpărătoare s-a realizat la data autentificării actului, iar transmiterea posesiei la data de 15 iunie 2005. Pârâții au încheiat ulterior datei la care a fost transmisă posesia bunului, contractul de comodat cu societatea comercială M.S.

SRL BUCUREȘTI, deci nu se poate afirma că la data de 6 octombrie 2005 bunul se mai afla în posesiunea sau detențiunea comodatarului. Aserțiunea recurenților în ceea ce privește faptul că la data încheierii contractului de comodat, pârâții erau îndreptățiți să folosească imobilul, este lipsită de suport juridic, întrucât la acel moment nu exista nici o contestare juridică a valabilității vânzării, aceasta realizându-se la data de 25 ianuarie 2006, prin înregistrarea unei acțiuni pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, acțiune respinsă în mod irevocabil. Criticile recurenților care fac trimitere la condițiile de validitate ale contractului, care stabilesc că comodantul nu trebuie să fie neapărat proprietarul bunului, nu sunt de natură să schimbe soluția pronunțată, întrucât în persoana pârâților nu se regăsește nici una dintre calitățile cerute pentru a încheia acte de administrare, și anume uzufructuar sau locatar.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții S.L. și S.M. și pârâta SC M.S. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 206 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.