ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursurilor de față :
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
și precizată la data de 12 mai 2009, reclamanta V.R.C. a chemat în judecată pe
pârâții SC M.S. SRL, S.L. și S.M., solicitând în contradictoriu și cu Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București ca prin hotărârea ce se
va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat
certificat sub nr. 10 din 6 octombrie 2005 de avocat S.D. pentru lipsa
obiectului și să se dispună radierea din Registrul comerțului a mențiunii
referitoare la stabilirea sediului social al societății la adresa din
București, sectorul 6.
În
motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2005 a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 107 din 31 ianuarie 2005
proprietatea asupra imobilului situat în București, sectorul 6, de la pârâții S.M.
și S.L.. În continuare, reclamanta a arătat că în cursul unei proceduri de
executare silită împotriva celor doi pârâți persoane fizice a aflat de la
aceștia că la adresa imobilului proprietatea sa se află și sediul societății
comerciale pârâte în care pârâții persoane fizice sunt administrator și
asociat, declarat în baza contractului de comodat a cărui desființare o
solicită, act încheiat de pârâți în calitate de comodanți, ulterior datei la
care îi transferaseră dreptul de proprietate asupra imobilului. În consecință,
reclamanta a susținut că acestui contract îi lipsește unul din elementele de
validitate – obiectul.
Acțiunea
a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 962, art. 1562 C. civ., art. 7
și art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Societatea
comercială pârâtă a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională prin care a
solicitat obligarea reclamantei la furnizarea utilităților întrerupte la
solicitarea acesteia. Cererea reconvențională a fost completată la data de 18
iunie 2009 solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor
efectuate la imobilul în litigiu.
Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 12678 din
data de 9 noiembrie 2009 a admis cererea formulată de reclamantă și a constatat
nulitatea absolută a contractului de comodat încheiat la data de 6 octombrie
2005 și a dispus radierea din registrul comerțului a mențiunii referitoare la
sediul social al pârâtei; a fost disjunsă soluționarea cererii reconvenționale
și formarea unui nou dosar.
Pentru
a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta V.R.C. este proprietara
imobilului situat în București, sectorul 6 în temeiul contractului de vânzare
cumpărare încheiat cu pârâții S.L. și S.M., autentificat sub nr. 107 din 31
ianuarie 2005. Potrivit clauzelor contractului sus menționat, transmiterea
dreptului de proprietate a avut loc la data încheierii contractului, iar a
posesiei la data de 15 iunie 2005, fără îndeplinirea vreunei formalități
ulterioare. Având în vedere dispozițiile art. 962 C. civ. și art. 966 C. civ.,
instanța de fond a reținut că la data încheierii contractului de comodat nu
exista nici o contestare juridică a valabilității vânzării, astfel încât
obligația asumată de comodanți este ilicită, contractul fiind încheiat cu
fraudarea drepturilor reclamantei.
În
consecință, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat
și în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990 a dispus radierea mențiunii
referitoare la sediul social al pârâtei.
Cu
referire la soluția de disjungere a cererii reconvenționale, Tribunalul a
reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 720
5
C. proc. civ.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel pârâții S.L. și S.M., prin care au invocat că
imobilul a fost înstrăinat cu două condiții: predarea folosinței să se facă la
1 iunie 2005, iar împrumutul de 25.000 Euro acordat cumpărătoarei să fie
restituit până la această dată. Pentru aceste motive pârâții au solicitat
rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, fiind înregistrat dosarul nr.
882/302/2006 la Judecătoria Sectorului 6 București. Pe de altă parte, apelanții
au susținut că societatea care avea sediul social la această adresă a
subînchiriat pârâților imobilul prin contractul nr. 10 din 22 aprilie 2005, în
aceste condiții existând și dreptul legal de subînchiriere unui terț, respectiv
SC M.S. SRL.
Prin
decizia comercială nr. 206 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâții SC M.S.
SRL BUCUREȘTI, S.L. și S.M.
Prin
considerentele deciziei, Curtea a reținut că instanța de fond a apreciat corect
materialul probator și a aplicat corect dispozițiile legale, reținând că în
raport de actele juridice menționate, pârâții nu mai puteau transmite folosința
imobilului în temeiul contractului de comodat, acesta fiind încheiat în temeiul
unei cauze ilicite. Față de critica privind subînchirierea imobilului de la SC A.P. 2001 SRL, societate care deținea un contract de închiriere din data de 15 iunie 2002
încheiat cu S.M., Curtea a apreciat că nu este de natură să ateste buna
credință și legitimitatea încheierii contractului de comodat, din moment ce
contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 31 ianuarie 2005.
De
asemenea, Curtea a apreciat că apărarea privind caracterul simulat al
contractului de vânzare-cumpărare și existența unei obligații a reclamantei de
restituire a sumei de 25.000 Euro, au format obiectul acțiunii înregistrată pe
rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, respinsă irevocabil prin sentința
2864 din 19 aprilie 2006.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs pârâții persoane fizice S.L. și S.M. și
pârâta persoană juridică SC M.S. SRL BUCUREȘTI, în temeiul motivelor de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Deși
împotriva deciziei pronunțată de către instanța de apel au fost promovate două
cereri de recurs, Înalta Curte constată că acestea au același conținut, urmând
a fi analizate în consecință.
În
temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ.,
recurenții au susținut că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată, în
ceea ce privește critica privind pronunțarea instanței de fond asupra capătului
de cerere având ca obiect radierea sediului social al intimatei, cu toate că
reclamanta nu a formulat un asemenea capăt de cerere. Susține că instanța de
apel nu a dat acestui capăt al cererii nici o motivare.
În
temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
recurenții au arătat că decizia instanței de apel cuprinde susțineri
contradictorii în ceea ce privește actele noi depuse de pârâți în apel, fără să
rețină că pârâta persoană juridică deținea un titlu cu privire la imobilul în
discuție. Din nici una dintre probele administrate nu a rezultat că pârâții ar
fi cedat folosința imobilului în favoarea altei persoane fizice sau juridice.
În consecință, arată că contractul de comodat a fost încheiat într-un moment în
care dețineau posesia bunului, iar pârâții aveau reprezentarea că puteau folosi
imobilul câtă vreme reclamanta nu achitase prețul imobilului.
Cu
referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenții au arătat că amânarea plății unei diferențe de preț pentru imobil,
conduce la prelungirea posesiei, pârâții fiind îndreptățiți să solicite
rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. În concluzie, apreciază că la
data încheierii contractului de comodat, pârâții aveau dreptul de a înstrăina
folosința bunului.
Prin
înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 1 noiembrie 2010, recurenta SC M.S.
SRL BUCUREȘTI, a precizat cererea de recurs, în ceea ce privește motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul indicării textelor legale
incidente, respectiv art. 1560 și art. 1563 C. civ. Prin dezvoltarea motivelor
de recurs, recurenta a arătat că natura juridică a contractului de comodat este
aceea de a fi translativ de folosință, fără a constitui un drept real în
favoarea împrumutatului. În aceste condiții, comodantul nu trebuie să fie
neapărat proprietarul bunului.
Recursurile
declarate de pârâții S.L., S.M. și SC M.S. SRL BUCUREȘTI sunt nefondate, urmând
a fi respinse pentru următoarele considerente.
Astfel
cum s-a arătat în considerentele anterioare, având în vedere că pârâții au
promovat două cereri de recurs, Curtea constată identitatea criticilor, astfel
încât urmează a le analiza în cadrul unor considerații comune, cu excepția
motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cărui
dezvoltare a fost precizată ulterior.
Motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În
principiu, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au
format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat
cererile părților.
Ipoteza
invocată de către recurenți vizează faptul că hotărârea atacată nu cuprinde
motivele pe care se sprijină, în sensul că lipsește cu desăvârșire motivarea
instanței de apel cu privire la critica formulată în fața acesteia, cu referire
la faptul că instanța s-a pronunțat asupra cererii de radiere a sediului
social, cerere cu care instanța nu a fost investită.
Deși
recurenții susțin că motivele asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat
au fost invocate în fața instanței de apel, Curtea constată că recurenții nu au
investit instanța cu soluționarea criticii evocate, nici prin cererea de apel
formulată la data de 30 decembrie 2009, nici prin completarea motivelor de apel
din data 9 martie 2010, de asemenea nici prin completarea motivelor de apel din
21 aprilie 2010.
În
raport de aceste considerente, întrucât această critică a fost invocată pentru
prima oară în fața instanței de recurs, ea nu poate face obiectul analizei
instanței de control judiciar, în virtutea principiului
omisso medio
,
astfel încât critica va fi respinsă ca nefondată.
Motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin
prisma acestui motiv de recurs, recurenții au arătat că instanța de apel a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în speță, contractul de
subînchiriere nr. 18 din 22 aprilie 2005, care atestă faptul că la data
încheierii contractului de comodat, recurenții dețineau posesia asupra
imobilului.
Din
acest punct de vedere, Curtea constată că interpretarea instanței de apel este
corectă, în condițiile în care a apreciat că actul juridic denumit contract de
subînchiriere nu este de natură să ateste legitimitatea încheierii contractului
de comodat. Astfel, contractul de subînchiriere, precum și contractul de
comodat sunt încheiate la date ulterioare încheierii contractului de vânzare
cumpărare, respectiv 31 ianuarie 2005. Reținerile instanței de apel sunt în
concordanță cu dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare, potrivit căruia
transmiterea posesiei asupra bunului s-a realizat la data de 15 iunie 2005. În
aceste condiții, contractul de subînchiriere, încheiat de către pârâți cu SC A.P.
SRL BUCUREȘTI la o dată ulterioară înstrăinării imobilului de către aceștia, lipsește
de efecte sublocațiunea, vânzarea fiind o cauză de încetare a acesteia.
În
consecință, nu se poate reține schimbarea naturii actului juridic dedus
judecății.
Motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Chestiunea
de drept supusă analizei este reprezentată de aplicarea dispozițiilor art. 1560
C. civ., care definesc caracterele juridice ale contractului de comodat.
Astfel, comodatul face parte din categoria contractelor reale, pentru
încheierea lui fiind necesară realizarea acordului de voință, cât și predarea
lucrului care formează obiectul contractului. Din acest punct de vedere, se
constată că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 107 din 31 ianuarie
2005, transmiterea dreptului de proprietate de la pârâții-vânzători la
reclamanta cumpărătoare s-a realizat la data autentificării actului, iar
transmiterea posesiei la data de 15 iunie 2005. Pârâții au încheiat ulterior
datei la care a fost transmisă posesia bunului, contractul de comodat cu
societatea comercială M.S. SRL BUCUREȘTI, deci nu se poate afirma că la data de
6 octombrie 2005 bunul se mai afla în posesiunea sau detențiunea comodatarului.
Aserțiunea
recurenților în ceea ce privește faptul că la data încheierii contractului de
comodat, pârâții erau îndreptățiți să folosească imobilul, este lipsită de
suport juridic, întrucât la acel moment nu exista nici o contestare juridică a
valabilității vânzării, aceasta realizându-se la data de 25 ianuarie 2006, prin
înregistrarea unei acțiuni pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București,
acțiune respinsă în mod irevocabil.
Criticile
recurenților care fac trimitere la condițiile de validitate ale contractului,
care stabilesc că comodantul nu trebuie să fie neapărat proprietarul bunului,
nu sunt de natură să schimbe soluția pronunțată, întrucât în persoana pârâților
nu se regăsește nici una dintre calitățile cerute pentru a încheia acte de
administrare, și anume uzufructuar sau locatar.
În
raport de toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondate recursurile declarate de pârâții S.L. și S.M. și pârâta SC M.S. SRL
BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 206 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie
2011.