ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1988/2011

Reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată la 28 iulie 2009, formulată în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, anularea Hotărârii nr. 1 din 13 decembrie 2008 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC F. SA București prin care s-a decis reducerea capitalului social al societății cu suma de 220.380 RON reprezentând contravaloarea aportului în natură adus de stat prin reprezentantul său A.V.A.S. respectiv a unui termen în cotă indiviză de 190,32 m 2 situat în București, sector 1, urmare existenței pe rolul Tribunalului București a unei acțiuni în revendicarea bunului imobil. În motivare reclamanta a susținut că hotărârea adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor la data de 13 decembrie 2008 este lovită de nulitate absolută, neavând bază legală, deoarece existența unei acțiuni în revendicare a terenului nu se înscrie în dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 558 din 25 ianuarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. și în consecință a constatat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 1 din 13 decembrie 2008 adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a SC F. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: La data de 14 iulie 2008 SC F. SA, și-a majorat capitalul social cu suma de 220.380 RON reprezentând contravaloarea aportului în natură adus de stat prin reprezentantul său A.V.A.S., constând în teren în cota indiviză în suprafață de 190,32 m 2 situat în București, teren pentru care a fost emis la 25 mai 2008 certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către Consiliul General al Primăriei București. Urmare acestei operațiuni, A.V.A.S. a devenit acționar la societatea pârâtă cu un număr de 7346 acțiuni cu o valoare nominală de 30 RON fiecare. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1 din 13 decembrie 2008, Adunarea generală a acționarilor a aprobat propunerea Consiliului de Administrație de reducere a capitalului social cu suma de 220.380 RON reprezentând aportul în natură al statului, datorită existenței unui litigiu pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect revendicarea terenului. În opinia instanței hotărârea de reducere a capitalului social cu contravaloarea aportului în natură adus de stat și pe cale de consecință anularea celor 7346 acțiuni deținute de A.V.A.S. în numele statului nu îndeplinește cerințele art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată potrivit cărora numai după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor către persoana îndreptățită, organele din conducerea societăților comerciale vor proceda la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit. II. Apelul declarat de pârâta SC F. SA. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București la 19 octombrie 2010.

În esență pârâta a susținut că dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată nu sunt de ordine publică și ca atare nu atrag sancțiunea nulității absolute. Prin Decizia comercială nr. 487 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de societatea pârâtă. Răspunzând motivelor de apel, instanța a constatat că față de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor societății pârâte din 13 decembrie 2008, este nelegală, în condițiile în care, la data adoptării ei nu exista o hotărâre irevocabilă de restituire a terenului persoanei îndreptățite. În aceea ce privește nerespectarea termenului de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru promovarea acțiunii în anulare de către reclamanta, instanța de control judiciar a constatat că față de natura nulității absolute invocate dreptul material la acțiune este imprescriptibil. III. Recursul. Motivele de recurs.

Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2010, în termen legal, pârâta SC F. SA a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, întemeiat, în drept, pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit recurentei decizia atacată este susceptibilă de modificare urmare aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente sub următoarele aspecte: Sub un prim aspect recurenta susține că în raport de situația de fapt statuată în cauză, respectiv declanșarea de către persoana îndreptățită a unei proceduri administrative de restituire a terenului, dar și a unei acțiuni judiciare în revendicare, în cauză își găseau aplicarea dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată care interzic orice operațiune de înstrăinare a bunurilor utilizate până la soluționarea procedurilor administrative sau judiciare și pe cale de consecință majorarea capitalului social cu bunul litigios este nelegală. Or, susține recurenta prin hotărâre de reducere a capitalului social, societatea a înlăturat efectele majorării capitalului cu un bun litigios evitând eventualele complicații care ar putea să apară în ipoteza admiterii acțiunii în revendicare. Cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis de Consiliul General al Primăriei București la 25 mai 2008, recurenta susține că prezumția de legalitate nu mai funcționează față de încălcarea dispozițiilor imperative ale legislației aplicabile, iar constatarea nulității sale este o simplă formalitate. - Sub un ultim aspect recurenta invocă și încălcarea dispozițiilor art. 25 și 27 pct. 7 C. proc. civ., cu motivarea că același judecător care a pronunțat sentința fondului, a admis și cererea de înregistrare a mențiunii majorării capitalului social din 14 iulie 2008, în calitate de judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului București. Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii în anulare promovată de reclamantă.

Intimata reclamantă A.V.A.S. a formulat în cauză întâmpinare la data de 3 februarie 2011 prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei atacate. În susținerea acestor concluzii intimata a reiterat apărările sale formulate în fața primei instanțe și în apel.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 6.1. Prevederile cuprinse în art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicat potrivit cărora după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor de către organele de conducere ale societăților comerciale la care statul este acționar sau asociat minoritar, acestea vor proceda la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului, trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 31/1990 republicată, titlul III - despre funcționarea societăților comerciale, art. 69, potrivit cărora, dacă se constată o micșorare a capitalului social, acesta va trebui reîntregit sau redus, în considerarea faptului că, elementul stabil, criteriul invariabil care trebuia să rămână neatins este capitalul social. Prin urmare, măsura reducerii capitalului social este obligatorie în situația restituirii unui bun imobil, aport în natură, și ea trebuie adoptată după emiterea deciziei de restituire în condițiile speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001. 6.2. În cauză, hotărârea adunării extraordinare a acționarilor societății pârâte din data de 13 decembrie 2008 de reducere a capitalului social cu valoarea terenului ce face obiectul unei acțiuni în revendicare promovate de persoana îndreptățită conform Legii nr. 10/2001, nu îndeplinește cerințele art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nici cele cuprinse în dispozițiile generale referitoare la această chestiune cuprinse în Legea nr. 31/1990 deoarece la data adoptării hotărârii bunului imobil nu ieșise din capitalul societății, procedurile judiciare fiind în curs de derulare. Cu alte cuvinte, reducerea capitalului social și diminuarea cotei de participație a statului cu valoarea bunului imobil arătat, nu are niciun suport legal, câtă vreme acesta nu a fost restituit persoanei îndreptățite, deoarece nu a operat o diminuare efectivă a capitalului social în raport de care să se procedeze la reducerea acestuia. 6.3. Construcția juridică pe care recurenta încearcă să o acrediteze, în sensul că prin hotărârea de reducere a capitalului social din 13 decembrie 2008 a urmărit să anuleze efectele hotărârii de majorare a capitalului din data de 14 iulie 2008, pornește de la o premisă falsă deoarece hotărârile adunării generale - acte juridice colective - nu pot fi anulate decât pe căile și în condițiile reglementate de lege, respectiv de art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată. Or, în cauză hotărârea de majorare a capitalului social cu valoarea terenului pentru care a fost emis, la cererea societății, certificat de atestare a dreptului de proprietate, și-a produs efectele, a fost menționată în Registrul Comerțului și nu a făcut obiectul unei acțiuni în anulare sau revocare. 6.4. Și argumentul recurentei cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată se vădește nefondat întrucât ipoteza reglementată de alin. (5) al art. 21, care instituie o interdicție de înstrăinare ipotecare, încheiere sau grevare sub orice formă a terenurilor notificate, până la soluționarea procedurilor administrative sau judiciare, nu are aplicare în cauza de față, în raport de obiectul dedus judecății, respectiv o acțiune în anularea unei hotărâri a adunării generale de reducere a capitalului social al societății. 6.5. Referitor la incompatibilitatea judecătorului fondului, care în calitate de judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului București a admis cererea de înscriere a mențiunii majorării capitalului social prin Încheierea nr. 56482 din 22 iulie 2008, Curtea constată că dispozițiile cuprinse în titlul V din C. proc. civ. - art. 24 - 27, referitoare la incompatibilitatea judecătorului sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie. Distinct de acestea, procedura de înscriere a mențiunilor în Registrul Comerțului nu are caracter contencios, deoarece nu urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, astfel că și din acest punct de vedere nu pot opera incompatibilitățile reglementate, în titlul 5 C. proc. civ. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.