ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1442 din 14 mai

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a

admis recursul declarat de reclamanta B.C. prin lichidator împotriva deciziei

nr. 39 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Iași, secția comercială. A fost casată

în parte decizia atacată și a fost trimis spre rejudecare apelul promovat de

pârâta SC D. SRL Vaslui împotriva sentinței nr. 25 din 14 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a păstrat

restul dispozițiilor deciziei.

S-a reținut, în esență, că instanța

de apel a greșit când a admis apelul SC D. SRL și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond întrucât nu ar fi fost soluționate excepțiile

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC D. SRL și excepția lipsei

calității procesuale active.

Reinvestită cu soluționarea

apelului, în limita deciziei de casare, instanța de control judiciar prin

decizia nr. 95 din 2 noiembrie 2009 a admis apelul promovat de SC D. SRL Vaslui

împotriva sentinței nr. 25 din 14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul

Vaslui pe care a schimbat-o în parte și pe fond a respins acțiunea reclamantei

în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL Vaslui și A.A., prin extinderea

efectelor hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a respins excepția

autorității de lucru judecat. Alături de considerentele reținute de instanța de

fond, Curtea mai reține faptul că în dosarul privind contestația la executare

silită, finalizat prin sentința civilă nr. 317/R din 4 aprilie 2006 pronunțată

de Tribunalul Vaslui, s-au avut în vedere contractul nr. 3068 din 19 septembrie

1995 și suplimentul la contractul nr. 403 din 9 februarie 1996, iar în prezenta

acțiune se solicită obligarea în solidar a pârâților la restituirea creditului

și dobânzilor aferente contractului nr. 3068/1995 suplimentului nr. 403/1996,

dar și a suplimentului nr. 9959 din 25 martie 1996. Rezultă că suplimentul nr. 959

din 25 martie 1996 nu a constituit obiectul contestațiilor la executare, astfel

că nu există autoritate de lucru judecat.

Sentința instanței de fond este

nelegală însă în ceea ce privește fondul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată

(dosar nr. 3340/2000) reclamanta SC R.V.A. SA și SC P.W.C.M.C. SRL –

lichidatori judiciari ai B.C. - B.C.C.P. SA au chemat în judecată pe pârâții SC

L. SRL, A.A., în calitate de reprezentant al SC L. SRL și în calitate de

garant, SC D. SRL în calitate de garant și a solicitat obligarea pârâților în

solidar la plata sumei de 2.362.068.217 lei compusă din 670.000.000 lei credit

restant, 1.691.908.717 lei dobânzi restante, 159.500 lei cheltuieli de

judecată.

Potrivit prevederilor art. 1041 C.

civ., „Obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulat în mod expres,

această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc în

virtutea legii”.

Rezultă că solidaritatea trebuie

stipulată în mod expres deoarece interpretarea contractului are loc întotdeauna

în favoarea debitorului.

Verificând contractele de împrumut

se constată că pârâta SC D. SRL a garantat și răspunde în solidar cu titularul

contractului numai pentru sumele stipulate în actele adiționale, respectiv nr. 403

din 9 februarie 1996 și nr. 959 din 25 martie 1996, nu și în contractul de împrumut

nr. 3068 din 19 septembrie 1995.

Având în vedere faptul că numai în

actele adiționale la contractul de împrumut (nr. 403/1996 și nr. 959/1996) s-a

stipulat solidaritatea între împrumutător și garanți, iar în contractul de

împrumut nr. 3068 din 19 septembrie 1995 nu este prevăzută drept garant pârâta

SC D. SRL s-a reținut că acțiunea reclamantei este nefondată, neexistând temei

juridic pentru obligarea pârâților în solidar la plata creditului rambursabil

și a dobânzii aferente celor trei contracte de credit.

S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor

art. 48 alin. (2) C. proc. civ. prin extinderea efectelor hotărârii.

Împotriva acestei soluții reclamanta

prin lichidatori a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel

criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se apreciază că instanța de apel nu

a avut în vedere faptul că debitoarea SC L. SRL a beneficiat de un singur

contract de credit-contract nr. 3068 din 19 septembrie 1995 prin care i s-a

acordat inițial suma de 36.500 lei, iar ulterior i s-a acordat suma de 43.500

lei prin actele adiționale, așa încât nu se poate vorbi de mai multe credite,

iar actele adiționale nu pot fi analizate separat de contractul de credit.

La art. 7 și art. 10 din contractul

de credit cât și în contractele de ipotecă, garanții s-au obligat în mod

solidar să garanteze creditul acordat și dobânzile aferente.

De asemenea potrivit art. 13 din

contractul de credit, debitorii și garanții au renunțat la beneficiul de

diviziune și discuțiune astfel cum prevăd dispozițiile art. 1162 C. civ.

SC D. SRL prin contractele de

ipotecă semnate în fața notarului a consimțit să ipotecheze bunurile

proprietatea acesteia pentru garantarea creditului acordat SC L. SRL în baza

contractului de credit nr. 3068 din 19 septembrie 1995 și a actelor adiționale

de către B.C., sucursala Vaslui.

Recursul este nefondat.

Analiza întinderii obligației

intimatei SC D. SRL Vaslui la cele două contracte de credit pe care le-a

garantat s-a făcut prin sentința nr. 867 din 30 martie 2005 a Judecătoriei Vaslui rămasă irevocabilă prin decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2007 a Tribunalului Vaslui și intrată astfel în puterea lucrului judecat sentință prin care se reține

că plățile făcute de debitorul principal și de intimată ca garanții au stins

datoria rezultând din contractele de credit nr. 3068/1995 și nr. 403/1996

dobânzile aferente celor două credite neavând caracter cert.

Atâta timp cât s-a stabilit că

intimata nu și-a asumat o obligație solidară cu debitorul și celălalt garant la

toate cele trei contracte de credit, dispozițiile art. 1041 C. civ. fiind

corect aplicate, instanța de apel nu mai avea căderea să analizeze întinderea

obligației de plată.

Stabilirea obligațiilor asumate de

intimată, justificat s-a făcut numai în temeiul celor trei contracte de credit

și a celor trei contracte de ipotecă, și nu a unei hotărâri a A.G.E.A. pe care

recurenta o invocă în motivele de recurs.

Mai mult clauza de solidaritate a

garantului cu debitorul de care se prevalează recurentul cu referire la

contractul nr. 3068 din 19 septembrie 1995 nu poate fi opozabilă intimatei SC D.

SRL întrucât aceasta nu a fost parte în această convenție potrivit art. 973 C.

civ. acesta având efect doar între părțile contractante.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B.C.

B.G.C.P. SA, Agenția Neamț, prin lichidator P.W.B.R.S.S.P.R.L. și R.V.A. I.S. S.P.R.L.

împotriva deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

mai 2010.