Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
25 februarie 2010

Decizia nr. 778/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — revizuire

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 17 iunie 2009, revizuientul M.G. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1863 din 11 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii de revizuire astfel cum a fost precizată se arată că prin decizia a cărei revizuire se solicită instanța de recurs s-a pronunțat și cu privire la o societate, SC M. SRL, care a fost radiată din Registrul Comerțului Prahova la 8 aprilie 2009, aceasta nemaiavând calitate procesuală în cauză. Conform art. 129 C. proc. civ. instanța de recurs trebuia să pună în vedere din oficiu depunerea de dovezi cu situația societății SC M. SRL în raport de care să invoce din oficiu lipsa calității procesuale a acesteia.

Dispozitivul respectivei decizii nu specifică în ce constă modificarea în parte, nepronunțându-se cu privire la restul dispozițiilor existente. Motivarea instanței de recurs este greșită față de întreg probatoriul existent și hotărârile anterioare și nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere formulat. Intimata Z.L. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă întrucât nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ de art. 322 C. proc. civ., respectiv în dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 3 sau ca nefondată deoarece dispozitivul nu conține dispoziții contradictorii, societatea SC M. SRL fiind radiată din 8 aprilie 2006 iar instanța de recurs a confirmat soluția instanței de apel cu privire la lipsa calității procesual pasive iar aprecierea probatoriilor nu se încadrează în art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. Înalta Curte analizând cererea de revizuire constată:

DECIDE Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 1863 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, astfel cum a fost precizată, ca nefondată. Obligă pe revizuient să plătească intimatei Z.L. suma de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.