ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 372/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 372/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 27 din 27 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 9582/42/2002, s-a respins cererea de revizuire formulată de SC F. SA cu sediul în Buzău, privind decizia civilă nr. 55/2002, pronunțată de aceeași instanță. Ca urmare, revizuienta a formulat recurs, în termenul legal, solicitând în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 1, 6 – 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. La termenul de judecată din 3 februarie 2010 recurenta a depus la dosar adresa înregistrată din 22 decembrie 2009 prin care a învederat instanței de recurs că, potrivit certificatului de radiere din 7 decembrie 2009, eliberat de O.R.C.
de pe lângă Tribunalul Buzău, societatea comercială a fost radiată, situație în care, din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția lipsei capacității de folosință a recurentei. Decretul nr. 31/1954 definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, în privința persoanelor juridice fiind determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să ființeze, iar în cazul societăților comerciale se dobândește de la momentul înregistrării în Registrul Comerțului și încetează la momentul radierii acesteia, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată, și ale Legii nr. 26/1990, republicată, raportat la dispozițiile art. 33, art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
În cauză, s-a dovedit că societatea comercială a fost dizolvată și radiată din Registrul Comerțului nemaiavând aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații, inclusiv procesuale, astfel încât, având în vedere excepția ridicată, care este una de fond, peremptorie și absolută, ce face imposibilă soluționarea pe fond, Înalta Curte va a da eficiență textelor de lege suscitate și, pe cale de consecință, va respinge cererea de recurs. Văzând și art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentei și, pe cale de consecință, respinge recursul declarat de revizuenta SC F. SA Buzău, prin lichidator E.C. IPURL Buzău, împotriva deciziei nr. 27 din 27 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta - revizuentă să plătească intimatei P.V. suma de 75,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.