Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5123/2010

HOTĂRÂRE
11.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5123/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire revizuenta SC B.R. SRL a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 876 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, susținând că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 806 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, fiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Examinând cererea de revizuire astfel cum a fost formulată de revizuentă prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

sancționează încălcarea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții diferite, contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare din părți se prevalează de hotărârea care îi este mai favorabilă iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri. Revizuenta solicită însă anularea Deciziei civile nr. 876 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului București pe care o consideră total potrivnică și contrară Deciziei civile nr. 806 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, situație în care, cererea de revizuire astfel formulată nu se încadrează în dispozițiile art. 322-324 C. proc.

civ., câtă vreme nu se solicită anularea ultimei hotărâri. Or, în aceste condiții în care nu ultima hotărâre ar fi potrivnică celei pronunțate în 2006, cererea de revizuire este nefondată, nefiind astfel prezente dispozițiile legale sus evocate care reglementează instituția revizuirii. La 14 iunie 2010 s-a depus o cerere de intervenție accesorie în interesul revizuentei, de către intervenientul P.G.V., filele 11-12. Cum cererea de revizuire formulată de revizuentă urmează a fi respinsă ca nefondată, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 322-324 C. proc. civ., urmează a fi respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul P.G.V. Întrucât intervenienții nu au depus în original chitanța privind plata onorariului avocațial, urmează a se respinge cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B.R. SRL Târgoviște împotriva deciziei nr. 876 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a IV a civilă. Respinge ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul P.G.V. Respinge cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4006/2010
ității de lucru judecat, a fost pronunțată la 15 septembrie 2005. Așadar, revizuirea deciziei menționate putea fi solicitată înăuntrul termenului legal de o lună, termen care s-a împlinit la data de 15 octombrie 2005. Cum prezenta cerere de
ÎCCJ 2010-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5122/2010
o condiție sine qua non întrucât cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează existența a două hotărâri potrivnice, ce conțin dispoziții ireconciliabile, ce nu se pot executa simultan. Existența hotărârilor potrivnic
ÎCCJ 2010-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2010
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 octombrie 2009 revizuienta SC C.C. SRL - B.V. a solicitat anularea încheierii
ÎCCJ 2011-04-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3266/2011
meiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 3 C. proc. civ. și va declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 3 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Iași. În ceea ce privește cere
ÎCCJ 2004-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4117/2005
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 august 2004 SC C.O. SRL București a solicitat revizuirea deciziei nr. 204 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă