ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2185/ CA din 5

octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și

contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC F.B.

SRL, împotriva pârâtei SC F.R. SA, în sensul că a obligat pe pârâtă să încheie

cu reclamanta contractul de vânzare – cumpărare pentru imobilul situat în

Sebeș, str. M. Viteazu la valoarea reziduală rămasă de achitat în sumă de

62.265.553 lei fără T.V.A., iar în caz contrar sentința să țină loc de contract

de vânzare – cumpărare.

În fundamentarea acestei soluții

instanța de fond a reținut că între părți a intervenit contractul de leasing

imobiliar cu novație din 5 martie 1999, care stipulează la art. 3 pct. 5 că în

conformitate cu prevederile art. 7 din O.G. nr. 51/1997 locatorul asigură

utilizatorului și dreptul de cumpărare a bunului înainte de expirarea

contractului de leasing dacă acesta formulează o ofertă fermă și irevocabilă de

cumpărare cu condiția achitării integrale a valorii rămase indexate conform art.

6. Prin precizarea de acțiune reclamanta a arătat că valoarea reziduală a

contractului de leasing imobiliar la data de 30 noiembrie 2003 este de

115.031.149 lei cu T.V.A., iar plățile efectuate de aceasta în perioada martie

1999 – noiembrie 2003 sunt de 602.441.000 lei fără T.V.A., valoarea

contractului conform art. 6.1 fiind de 631.390.000 lei fără T.V.A.

Față de raportul de expertiză

contabilă, raportul de contraexpertiză și suplimentul la contraexpertiză

procedeul actualizării se aplică atât redevențelor de plată cât și plăților

efectuate de utilizator în contul acestora, rezultând o valoare reziduală

rămasă de achitat la data de 31 decembrie 2003 de 62.265.553 lei fără T.V.A.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 74/ A din 1

aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC F.R. SA Deva

împotriva sentinței civile nr. 2185/CA/2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara

în dosarul nr. 7379/2003.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a stabilit că este nefondată critica apelantei referitoare la

necercetarea fondului cauzei întrucât tribunalul a judecat pricina sub toate

aspectele, în baza probelor administrate propuse de părți și nu a soluționat

litigiul în temeiul vreunei excepții de procedură. Împrejurarea că instanța de

fond a interpretat clauzele contractuale, în speță art. 6 alin. (4), în sensul

aplicării actualizării atât redevențelor de plată, cât și plăților efectuate,

rezultând o valoare reziduală de 62.265.553 lei fără T.V.A., nu reprezintă doar

însușirea punctului de vedere al celor doi experți, așa cum susține apelanta,

ci constituie aprecierea instanței privind voința părților concretizate în

contract.

Încheierea de îndreptare a erorii

materiale, formulate de reclamantă, în sensul că în dispozitivul hotărârii

instanței de fond s-a trecut și mențiunea „iar în caz contrar sentința să țină

loc de contract de vânzare cumpărare” este dată cu respectarea dispozițiilor art.

281 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 74/ A

din 1 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială

și de contencios administrativ a promovat recurs pârâta SC F.R. SA care a

criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeincie,

sub aspectele că atât instanța de fond cât și cea de apel nu s-au pronunțat și

nici nu au explicat motivele pentru care punctul de vedere al experților A.D.M.

și C.I. nu a fost luat în considerație, nu au fost analizate toate probele

administrate, greșit au fost interpretate prevederile art. 6 alin. (4) din

contract, deoarece interpretarea trebuie făcută prin prisma clauzelor

întregului contract și greșita aplicare a art. 281 C. proc. civ., care nu se

referă la cererile nesoluționate de către instanță, fiind invocat ca temei de

drept al cererii de recurs art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Intimata reclamantă SC F.B. SRL a

depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care a cerut respingerea

recursului.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate de pârâtă în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că obiectul

contractului de leasing imobiliar cu novație din 5 martie 1998 încheiat de

părți, îl constituie obligarea locatorului de a transmite dreptul de folosință

și posesie iar utilizatorul să plătească și să preia imobilul situat în Sebeș

str. Mihai Viteazu, cu terenul aferent. Valoarea contractului a fost de

631.390.000 lei plus T.V.A., cu o redevență lunară de 13.153.000 lei /lună plus

T.V.A., urmând ca la expirarea contractului de leasing să fie efectuată

regularizarea redevențelor totale și a plăților efectuate de utilizator, ținând

cont de evoluția ratei inflației.

De asemenea, de comun acord în art. 7

alin. (4) și (5) a fost stipulat că, în cazul în care, la expirarea

contractului de leasing imobiliar sau în interiorul termenului de valabilitate

utilizatorul își exprimă intenția de a achita în totalitate redevențele rămase

și în consecință de a încheia contractul de vânzare – cumpărare, utilizatorul o

poate face, iar locatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior

cu titlu de redevență precum și amortizările, astfel încât la încheierea

contractului de vânzare – cumpărare să se calculeze valoarea reziduală

actualizată.

Pârâta SC F.R. SA Deva prin

întâmpinarea depusă la instanța de fond pentru termenul din 9 decembrie 2003

și-a precizat poziția procesuală cu privire la existența litigiului precizând

că nu se opune încheierii contractului de vânzare – cumpărare, fiind pregătiră

să răspundă pozitiv ofertelor reclamantei dar numai în condițiile respectării

clauzelor contractuale și al unui calcul corect al redevențelor și a valorii

reziduale (dosar nr. 7379/2003 Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de

contencios administrativ).

Relevanță juridică în corecta

stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă și expertiza dispusă șa

cererea reclamantei, respectiv raportul de expertiză întocmit de expertul

contabil A.N., expertiză dispusă prin încheierea de ședință din 6 ianuarie

2004, având ca obiectiv determinarea la zi a valorii reziduale actualizată a

contractului de leasing imobiliar din 5 martie 1999, suplimentul la acest

raport de expertiză prin care s-a răspuns la obiecțiunile formulate de pârâtă

precum și audierea expertului de instanța de fond (dosar fond).

Respectând în egală măsură

drepturile procesuale ale părților, în scopul de a fi lămurită cauza sub toate

aspectele, la solicitarea pârâtei a fost admisă, prin încheierea de ședință din

16 martie 2004, efectuarea unei contraexpertize, de către cei trei experți C.I.,

H.R. și A.D.M., urmat de răspunsurile la obiecțiunile formulate de reclamantă.

Din examinarea și verificarea

întregii documentații existente la dosarul cauzei, corect a fost reținută

concluzia expertului contabil A.N., care a menționat, amplu documentat și bine

argumentat în raportul de expertiză că redevențele achitate de către locatar în

perioada martie 1999 – decembrie 2003 sunt în sumă totală de 612.964.000 lei,

iar la data de 31 decembrie 2003 valoarea reziduală a contractului reprezintă

62.265.553 lei plus 11.830.455 lei T.V.A. corespunzător.

Calculele expuse anterior de

expertul menționat, au fost în concordanță cu toate clauzele contractuale.

Astfel prevederile art. 6 alin. (4) din Capitolul IV al contractului părților

prevede că la expirarea contractului de leasing imobiliar se va efectua

regularizarea redevențelor totale și a plăților efectuate de utilizator,

ținându-se cont de evoluția ratei inflației. Pentru expertiză această prevedere

este obligatorie la efectuarea regularizării redevențelor, efectuându-se

calculul redevenței de plată actualizată cu rata inflației și calcul redevenței

achitată actualizată cu rata inflației. Interpretarea clauzelor contractuale a

fost făcută de instanțe în raport de voința liber exprimată a părților

contractante la momentul încheierii contractului.

Nejustificată este și critica

recurentei în legătură cu aplicarea normelor art. 281 C. proc. civ., care

reglementează instituția juridică a îndreptării erorii materiale, deoarece prin

încheierea instanței de fond, dată în ședința camerei de consiliu din 15

decembrie 2004 a fost îndreptată o eroare materială strecurată în dispozitivul

sentinței, cu respectarea în litera și spiritul normelor care guvernează

această situație de fapt și de drept.

Instanțele judecătorești anterioare

au dat o completă și integrală apreciere a raporturilor juridice dintre părți,

stabilind pe bază de probe întinderea drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc, astfel că pentru aceste rațiuni juridice toate criticile formulate în

cererea de recurs urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, respingând ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC F.R. SA Deva, împotriva deciziei civile

nr. 74/ A din 1 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC F.R. SA Deva, împotriva deciziei nr. 74/ A din 1 aprilie

2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2006.