ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5122/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5122/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. de mai sus, revizuenta M.P. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1589 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care este potrivnică deciziei civile nr. 989 din 11 mai 2006 a Tribunalului București. Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres și limitativ prevăzute în cele 9 puncte ale art. 322 C. proc.
civ. Drept urmare, pot fi atacate cu revizuire doar hotărârile definitive ce evocă fondul cauzei. Condiția sus arătată de evocare a fondului cauzei este astfel o condiție sine qua non pentru ca o hotărâre definitivă să poată constitui obiect al revizuirii. Față de această condiție expresă și imperativă impusă prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este de reținut că prin decizia civilă nr. 1589 din 18 octombrie 2009 a Curții de Apel București s-a respins recursul pârâtei M.P. împotriva deciziei civile nr. 621 din 4 mai 2009 a Tribunalului București, situație în care această hotărâre nu îndeplinește condiția de evocare a fondului, impusă de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.
civ. Evocarea fondului este stabilită ca o condiție sine qua non întrucât cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează existența a două hotărâri potrivnice, ce conțin dispoziții ireconciliabile, ce nu se pot executa simultan. Existența hotărârilor potrivnice se referă la dispozitivul hotărârilor, în condițiile în care executarea hotărârilor se face potrivit dispozitivului hotărârii. Or, decizia civilă nr. 1589 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București nu evocă fondul iar dispozitivul ei vizează respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 621 din 4 mai 2009 a Tribunalului București. Din perspectiva celor expuse cererea de revizuire este inadmisibilă.
Revizuenta a susținut că această hotărâre este potrivnică deciziei civile nr. 989/R/2006 a Tribunalului București. În condițiile în care nu ar opera excepția inadmisibilității revizuirii, este de reținut că dreptul de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri are în vedere situația în care în cea de-a doua hotărâre să nu se fi discutat existența primei hotărâri respectiv excepția autorității de lucru judecat sau instanța să fi omis a se pronunța pe această excepție. Și din perspectiva acestei condiții, cererea de revizuire ar fi fost nefondată întrucât existența deciziei civile nr. 989/R/2006 a Tribunalului București și a excepției autorității de lucru judecat a fost examinată de instanța de recurs respingând excepția autorității de lucru judecat.
Față de cele expuse, cum în cauză nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea a cărei revizuire se solicită neevocând fondul, urmează a se respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta M.P. împotriva deciziei nr. 1589 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.