ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 25 martie 2009, sub nr. 2758/2/2009, contestatoarea SC D.P.C. SRL Roman a chemat în judecată intimatele A.V.A.S. București și SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, solicitând instanței admiterea contestației și anularea formelor de executare, respectiv ordinul din 18 august 2008 emis de A.V.A.S. București. La data de 11 mai 2009, intimata A.V.A.S. București a depus cerere scrisă la dosar, prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare, solicitând admiterea excepției și respingerea contestației la executare, ca tardivă.

Prin sentința comercială nr. 114, pronunțată la data de 22 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția tardivității, invocată de intimata A.V.A.S. București și a respins contestația la executare formulată de SC D.P.C. SRL, în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. București și SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, ca tardiv formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: În cuprinsul contestației la executare, contestatoarea a menționat că a luat cunoștință de cererea de executare silită începută de intimata A.V.A.S. la data de 22 septembrie 2008, când a primit de la SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, adresa din 2008. Prezenta contestație la executare a fost înregistrată la instanță la data de 25 martie 2009. Potrivit art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare. Totodată, potrivit art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, dispozițiile acesteia se completează în mod expres cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Prin urmare, prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, nu sunt aplicabile termenului de formulare a contestației la executare, astfel că apărarea contestatoarei este neîntemeiată. Pe de altă parte, a apreciat Curtea că nu poate lua în considerare data la care SC D.P.C. SRL a formulat contestație la executare în dosarul nr. 4356/291/2008 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, întrucât contestatoarea a renunțat la judecată, cele două cauze nefiind conexate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoare SC D.P.C. SRL Roman, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare Curții de Apel București, pentru a se pronunța pe fondul cauzei. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman a invocat, în esență, următoarele motive: Hotărârea pronunțată este nelegală, pentru că instanța de fond a dat-o cu aplicarea greșită a legii. Potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni.

În cazul de față, susține recurenta - contestatoare că a luat cunoștință de ordinul A.V.A.S. din 18 august 2008 la data de 22 septembrie 2008, când a primit de la SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, adresa din 2008, și a formulat contestația la data de 21 martie 2009. Așadar, a respectat termenul de 6 luni prevăzut în mod imperativ de textul de lege sus - menționat. Este adevărat că art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. prevede că termenul de formulare a contestației este de 15 zile, dar, apreciază recurenta, în cazul de față sunt aplicabile prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care derogă de la dreptul comun și, ca atare, contestația a fost formulată în termen. La data de 2 februarie 2010, intimata A.V.A.S.

București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin recursul formulat, recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, susține recurenta, în cazul de față sunt aplicabile prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care derogă de la dreptul comun și, ca atare, contestația a fost formulată în termen.

Această critică nu poate fi primită, fiind nefondată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului: „Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt”. Din economia acestui text, se observă că, termenul special de 6 luni este un termen de prescripție, a cărui nerespectare atrage sancțiunea respingerii cererii, ca prescrisă, întrucât dreptul material la acțiune este prescris, și nicidecum ca tardivă, în acest caz sancțiunea care intervine fiind decăderea din dreptul de a mai invoca dreptul pretins.

Totodată, textul prevede în mod expres că, termenul de 6 luni se aplică numai acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S., respectiv „cereri de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.” (art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998). Este vorba, așadar, de acțiuni în pretenții de drept substanțial, îndreptate împotriva A.V.A.S., iar nu și de cereri prin care se contestă actele de executare, cereri pentru care sunt aplicabile reglementările generale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998: „Litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură”.

Față de acestea, rezultă că în mod corect instanța de fond a considerat ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd termenul de exercitare a contestației la executare, și nu dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care prevăd termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. Contestația la executare, cale specială de atac, este supusă unei condiții referitoare la termenul în care poate fi formulată, un termen de 15 zile, care începe să curgă, în principiu, de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă și a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii, prin incidența dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. și determină respingerea contestației, ca tardivă. Prevederea înscrisă în art. 401 alin. (1) C. proc. civ. o circumscrie unui termen cu durata prestabilită și al cărui moment de începere este precis determinat. Reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unui termen, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură, ocrotite. Nefiind vorba, așadar, de vreo aplicare greșită a legii de către instanța de fond, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - contestatoare SC D.P.C.

SRL Roman este nefondat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea SC D.P.C. SRL Roman împotriva sentinței comerciale nr. 114 din 22 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.