ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 25 martie 2009,

sub nr. 2758/2/2009, contestatoarea SC D.P.C. SRL Roman a chemat în judecată

intimatele A.V.A.S. București și SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, solicitând

instanței admiterea contestației și anularea formelor de executare, respectiv ordinul

din 18 august 2008 emis de A.V.A.S. București.

La data de 11 mai 2009,

intimata A.V.A.S. București a depus cerere scrisă la dosar, prin care a invocat

excepția tardivității contestației la executare, solicitând admiterea excepției

și respingerea contestației la executare, ca tardivă.

Prin sentința comercială nr.

114, pronunțată la data de 22 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a admis excepția tardivității, invocată de

intimata A.V.A.S. București și a respins contestația la executare formulată de SC

D.P.C. SRL, în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. București și SC

B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În cuprinsul contestației la

executare, contestatoarea a menționat că a luat cunoștință de cererea de

executare silită începută de intimata A.V.A.S. la data de 22 septembrie 2008,

când a primit de la SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, adresa din 2008. Prezenta

contestație la executare a fost înregistrată la instanță la data de 25 martie

2009.

Potrivit art. 401 alin. (1) lit.

a) C. proc. civ., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data

când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă

sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.

Totodată, potrivit art. 44

din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, dispozițiile acesteia se completează în

mod expres cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Prin urmare, prevederile art.

49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, nu sunt aplicabile termenului

de formulare a contestației la executare, astfel că apărarea contestatoarei

este neîntemeiată.

Pe de altă parte, a apreciat

Curtea că nu poate lua în considerare data la care SC D.P.C. SRL  a formulat

contestație la executare în dosarul nr. 4356/291/2008 al Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, întrucât contestatoarea a renunțat la

judecată, cele două cauze nefiind conexate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs contestatoare SC D.P.C. SRL Roman, solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare Curții de Apel

București, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 pct. 5 C.

proc. civ., recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman a invocat, în esență,

următoarele motive:

Hotărârea pronunțată este nelegală,

pentru că instanța de fond a dat-o cu aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 49 din O.U.G. nr.

51/1998, termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.

este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască

faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni.

În cazul de față, susține

recurenta - contestatoare că a luat cunoștință de ordinul A.V.A.S. din 18

august 2008 la data de 22 septembrie 2008, când a primit de la SC B.R.D.G.S.G.,

sucursala Roman, adresa din 2008, și a formulat contestația la data de 21

martie 2009.

Așadar, a respectat termenul

de 6 luni prevăzut în mod imperativ de textul de lege sus - menționat.

Este adevărat că art. 401 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ. prevede că termenul de formulare a contestației este

de 15 zile, dar, apreciază recurenta, în cazul de față sunt aplicabile

prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care derogă de la dreptul

comun și, ca atare, contestația a fost formulată în termen.

La data de 2 februarie 2010,

intimata A.V.A.S. București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică

și legală a hotărârii atacate.

Examinând recursul, prin

prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Prin recursul formulat,

recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman critică sentința instanței de

fond pentru nelegalitate, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită

a legii, întrucât, susține recurenta, în cazul de față sunt aplicabile

prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care derogă de la dreptul

comun și, ca atare, contestația a fost formulată în termen.

Această critică nu poate fi

primită, fiind nefondată.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea

unor active ale statului: „Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate

împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia

să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult

de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu

prevede un termen mai scurt”.

Din economia acestui text,

se observă că, termenul special de 6 luni este un termen de prescripție, a

cărui nerespectare atrage sancțiunea respingerii cererii, ca prescrisă,

întrucât dreptul material la acțiune este prescris, și nicidecum ca tardivă, în

acest caz sancțiunea care intervine fiind decăderea din dreptul de a mai invoca

dreptul pretins.

Totodată, textul prevede în

mod expres că, termenul de 6 luni se aplică numai acțiunilor îndreptate

împotriva A.V.A.S., respectiv „cereri de orice natură privind drepturile și

obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.” (art. 45 din

O.U.G. nr. 51/1998).

Este vorba, așadar, de

acțiuni în pretenții de drept substanțial, îndreptate împotriva A.V.A.S., iar

nu și de cereri prin care se contestă actele de executare, cereri pentru care

sunt aplicabile reglementările generale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44

din O.U.G. nr. 51/1998: „Litigiile în legătură cu creanțele neperformante

preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu

respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător

cu dispozițiile Codului de procedură”.

Față de acestea, rezultă că

în mod corect instanța de fond a considerat ca fiind aplicabile în cauză

dispozițiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd termenul de

exercitare a contestației la executare, și nu dispozițiile art. 49 alin. (1)

din O.U.G. nr. 51/1998, care prevăd termenul de prescripție a acțiunilor

îndreptate împotriva A.V.A.S.

Contestația la executare,

cale specială de atac, este supusă unei condiții referitoare la termenul în

care poate fi formulată, un termen de 15 zile, care începe să curgă, în

principiu, de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de

executare pe care îl contestă și a cărui nerespectare atrage sancțiunea

decăderii, prin incidența dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și

determină respingerea contestației, ca tardivă.

Prevederea înscrisă în art. 401

alin. (1) C. proc. civ. o circumscrie unui termen cu durata prestabilită și al

cărui moment de începere este precis determinat.

Reglementarea de către

legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual,

inclusiv prin instituirea unui termen, nu constituie o restrângere a

exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea

sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură,

ocrotite.

Nefiind vorba, așadar, de

vreo aplicare greșită a legii de către instanța de fond, Înalta Curte constată

că recursul formulat de recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman este

nefondat.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de contestatoare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de contestatoarea SC D.P.C. SRL Roman împotriva sentinței comerciale nr. 114

din 22 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2010.