Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5483/2009

HOTĂRÂRE
02.12.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5483/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.S. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P. Constanta anularea hotărârii nr. 31620 din 3 martie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este fiul lui T.S. și A. persoane care au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova dintre România și Bulgaria.

A mai arătat reclamantul că deși s-a născut după anul 1940, respectiv la 10 februarie 1943, în Localitatea Constanța, Jud. Constanța, legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării, astfel că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală. Prin sentința nr. 169 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului T.S., a dispus anularea hotărârii nr. 31620 din 3 martie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, în baza probelor administrate în cauză, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile O.G.

nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viată ce au decurs din situația de refugiați a părinților. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, care prevăd expres și limitativ persecuțiile etnice ce fac obiectul acestei legi.

Se mai susține că reclamantul nu numai că nu era născut, data nașterii sale fiind 10 februarie 1943, dar nici măcar nu era conceput, drepturile copilului fiind recunoscute de la data concepției. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este de necontestat că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, acesta împărtășind situația lor suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Constanța împotriva sentinței nr. 169 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5485/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și f
ÎCCJ 2009-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5155/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.
ÎCCJ 2010-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2009-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4174/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța, anularea hotărârii nr.
ÎCCJ 2009-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă