ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2542/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2542/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2003

reclamanta SC B.T.R. SA, bancă în faliment, prin F.G.D.S.B., a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC M. SA Satu-Mare obligarea acesteia la plata sumei

de 16.093.073.399 lei cu titlu de despăgubiri.

În susținerea cererii reclamanta a

arătat că la data de 2 noiembrie 1999 a încheiat cu pârâta contractul în baza

căruia a preluat în chirie spațiul comercial situat în Satu-Mare în suprafață

de 678,51 mp pentru 10 ani, însă raporturile comerciale au încetat de drept

datorită incapacității de plată a reclamantei, care a intrat la 3 iulie 2002 în

procedura falimentului.

Prin sentința nr. 2390 din 31

octombrie 2002 a Tribunalului Satu-Mare reclamanta a fost evacuată.

Cum pentru aducerea imobilului la

nivelul de amenajări pentru a funcționa ca sediu de bancă au fost necesare

investiții, reclamanta efectuând cheltuieli în valoare pretinsă.

Tribunalul Satu-Mare prin sentința nr.

271 din 7 iunie 2005 a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată

și a dispus disjungerea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1090/2005

privind aceleași părți cu calități inversate pentru obligarea pârâtei SC B.T.R.

SA la predarea imobilului în stare bună de funcționare și la refacerea

lucrărilor necesare acestui scop sau la încuviințarea refacerii lor de către SC

M. SA pe socoteala pârâtului din dosarul nr. 3806/2003.

S-a dispus totodată suspendarea

dosarului nr. 1090/2005 până la soluționarea dosarului de faliment.

Pentru se pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că prin expertiza efectuată s-a făcut dovada lucrărilor

executate, investițiile ridicându-se la suma de 35.177.060.769 lei.

Cum însă reclamanta nu și-a majorat

pretențiile după efectuarea expertizei și nici nu a cerut prin acțiune această

valoare, iar pârâta nu a formulat obiecțiuni cu privire la această valoare, Tribunalul

a găsit acțiunea fondată în temeiul art. 494 C. civ.

S-a considerat că acțiunea civilă

înregistrată de pârâta SC M. SA nu este în stare de judecată în temeiul art. 165

C. proc. civ. s-a procedat la disjungerea acesteia în temeiul art. 20 din Legea

nr. 83/1998 privind falimentul.

Împotriva hotărârii pronunțate de

prima instanță a declarat apel, în termen apelanta SC B.T.R. SA, bancă în

faliment, prin lichidator F.G.D.S.B., solicitând instanței admiterea apelului,

schimbarea sentinței apelate, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de

35.197.060.769 lei.

Împotriva sentinței pronunțate de

prima instanță a declarat apel și pârâta apelantă SC M. SA Satu-Mare,

solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței,

în sensul respingerii acțiunii în pretenții a reclamantei.

Prin decizia nr. 183/C din 11

decembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de

apelanta pârâtă SC M. SA cu sediul în Satu-Mare, județul Satu-Mare, în

contradictoriu cu intimata-reclamantă SC B.T.R. SA, în faliment, prin

lichidator F.G.D.S.B., cu sediul în Voluntari, județul Ilfov împotriva

sentinței nr. 271/LC din 7 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, pe

care a schimbat-o în parte în sensul că, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta Banca Turco-Română, în faliment, obligând pârâta SC M. SA Satu-Mare

să-i plătească suma de 196.606,34 lei RON despăgubiri. Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței și a fost obligată intimata să plătească apelantei suma

de 24.721,54 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de apelanta SC

B.T.R. SA, în faliment a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 183/C din 11

decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs, atât SC B.T.R. SA, prin

lichidator F.G.D.S.B. Voluntari, cât și SC M. SA Satu-Mare.

Prin decizia nr. 1707 din 20 mai

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul declarat

de SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B. Voluntari împotriva deciziei nr. 183/C

din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o cu trimitere

spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Recursul declarat de SC M. SA Satu-Mare

a fost anulat ca netimbrat.

În considerentele deciziei, Înalta

Curte de Casație și Justiție București a reținut că, acțiunea reclamantei are

ca obiect plata despăgubirilor constând în investițiile efectuate la imobilul

pârâtei, pe care nu le mai folosește, prin încetarea contractului.

Având în vedere contraexpertiza

tehnică dispusă în cauză, instanța a făcut o distincție între lucrări și

investiții necesare și utile imobilului, și care nu pot fi ridicate de

reclamantă, ele însumând 192.342,24 lei RON, sumă datorată de pârâtă și care a

fost obligată la plată.

La această sumă s-a mai adăugat, în

sarcina pârâtei 4.264,10 lei, materiale achiziționate de reclamantă, rămase în

custodia pârâtei și folosite de aceasta, în total suma fiind de 196.606,34 lei.

Diferența până la valoarea totală a

investițiilor efectuate de reclamantă (749.388,25 lei) diferența ce reprezintă

511.173,18 lei, nu a fost admisă.

Cu privire la această sumă instanța

de apel a motivat – reținând concluziile contraexpertizei tehnice – că „

reprezintă valoarea investițiilor ce pot fi ridicate de către fostul chiriaș (compusă

din instalații electrice și sanitare efectuate și parțial amenajări și

compartimentări)”.

Ca urmare, s-a reținut că,

reclamanta poate să ridice instalațiile, amenajările, prin desprinderea

acestora din imobilul pârâtei.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea

este criticabilă, prin nerespectarea art. 261 și art. 371

2

C. proc.

civ., referitor la dispozitivul hotărârii și executarea acestuia.

Predarea unor bunuri de către

pârâtă, reținută de instanță, corespunzătoare dreptului reclamantei de ridicare

a acestuia, apreciază instanța supremă, nu se regăsește în dispozitivul

deciziei atacate.

Dispozitivul trebuie să rezolve

toate cererile părților pentru a fi pus în executare, iar între dispozitiv și

considerentele hotărârii trebuie să existe concordanță.

Reținerile curții de apel, în sensul

dreptului reclamantei de a ridica din imobilul pârâtei instalațiile,

amenajările în valoare de 511.173.18 lei RON, nu se regăsesc în dispozitiv.

Ca urmare, hotărârea nu poate fi

executată, sub acest aspect, pârâta nefiind obligată să țină la dispoziția

reclamantei bunurile în valoare de 511.173,18 lei.

Mai mult decât atât, instanța

trebuia să dispună și să cuprindă în dispozitiv și care anume bunuri trebuie să

fie ținute de pârâtă la dispoziția reclamantei.

Sub acest aspect, considerentele

hotărârii sunt neclare, pentru că este neclară și contradictorie și

contraexpertiza tehnică.

Instanța supremă a apreciat astfel

că, se impun că aceste precizări, de către experți, respectiv că, în

concluziile contraexpertizei s-a stabilit valoarea investițiilor de 511.173,18

lei, ce pot fi demontate și ridicate, cu o referire generală, fără a indica

care anume utilaje din cadrul centralei termice, cu ce valoare, câte uși

blindate – valoare, etc, se pot ridica, pe când în completarea la contraexpertiză

se referă la aceeași valoare, însă se face o defalcare valorică, dar bunurile

nu mai sunt aceleași și fără a se indica în concret în ce constau instalațiile

electrice, pentru că în vederea executării să nu fie niciun dubiu, iar instanța

să cuprindă în dispozitiv care anume bunuri este obligată pârâta să le țină la

dispoziția reclamantei, o individualizare a acestora, cu indicarea tipului,

numărului, valorii acestora.

Hotărârea atacată mai este

criticabilă arată instanța supremă și sub aspectul reținerii cheltuielilor de

judecată în sarcina reclamantei, ignorându-se faptul că acțiunea a fost admisă

în parte, că pârâta a fost obligată la plată, că are obligația ținerii

bunurilor ce pot fi ridicate la dispoziția reclamantei și că probele dispuse folosesc

ambelor părți.

În apel după casare, Curtea de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 89 din 27 octombrie 2009 admite ca fondat apelul declarat de

apelanta pârâtă SC M. SA cu sediul în Satu-Mare, județul Satu-Mare, în

contradictoriu cu intimata reclamantă SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B.,

împotriva sentinței nr. 271/LC din 7 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul

Satu-Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite în parte acțiunea reclamantei

SC B.T.R. SA, în faliment, și obligă pârâta SC M. SA să îi plătească

reclamantei suma de 196.606,34 RON, cu titlu de despăgubiri și să pună la

dispoziția reclamantei următoarele bunuri, în valoare totală de 511.173,18 RON:

centrală termică - 2 buc. (20.000 RON); centrală termică - 1 buc (14.000 RON);

rezervorul de apă compus din: hidranți – 3 buc, 1 buc rezervor, 2 buc

hidrofoare și 2 buc pompe (14.800 RON); schimbătoarele de căldură compuse din:

utilaj complex (priză de aer, filtre, ventilatoare), vas de expansiune 50 l,

dulap pentru instalație de climatizare, tabulatură din inox cca. 50 ml., ventil

convector aer cald – rece 15 buc, guri ventilație 57 buc (64.500 RON);

dulapurile și panourile electrice: dulap electric comandă automatizare 1 buc și

11 buc panouri electrice siguranțe comandă (45.000 RON); uși blindate: uși

metalice antifoc – 9 buc, uși rezistente la foc – 7 buc, și ușă tezaur cu

grilaj – 1 buc (39.000 RON); dulap de ventilatoare pentru instalație de

climatizare – 1 buc, distribuitoare tur –retur – 4 buc, vase de expansiune – 2

buc, pompe mari frig – 2 buc, pompe mici cald – 2 buc, pompe recirculare – 3

buc, aparat aer condiționat – 1 buc, aparat perdea aer cald la ușa de intrare

(87.600 RON); mochetă 120 cutii (15.000 RON); plăci tavan fals nepus în operă –

29 cutii (25.056 RON); tabulatură nepusă în operă (400 RON); vată minerală – 1

sul (150,18 RON); rigips pereți 1600 mp, tavane false cu plăci 250 mp, cadru

tavan fără plăci 582 mp (185.667 RON).

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Respinge ca nefondat apelul declarat

de apelanta reclamantă SC B.T.R. SA.

Obligă reclamanta SC B.T.R. SA să

plătească pârâtei SC M. SA suma de 15.742 lei, cheltuieli de judecată în apel.

În fundamentarea soluției instanța

de control judiciar ținând cont și de indicațiile instanței supreme, a reținut

că din probele administrate instanța de apel reține că sunt fondate în parte

criticile apelantei SC M. SA, astfel că admițând apelul acesteia va schimba în

parte sentința nr. 271 din 7 iunie 2005 a Tribunalului Satu-Mare în sensul

admiterii în parte a acțiunii reclamantei SC B.T.R. SA și a obligării pârâtei

la plata în favoarea reclamantei a sumei de 196.606.34 RON cu titlu de

despăgubiri, fiind obligată totodată pârâta să pună la dispoziția reclamantei

bunurile indicate în dispozitivul prezentei decizii astfel cum au fost

identificate numeric și valoric în completarea la raportul de expertiză.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor instanța a avut în vedere cererea introductivă a reclamantei,

precum și concluziile lucrării de contraexpertiză potrivit cărora investițiile

funcționale incorporate în clădire și care nu pot fi ridicate și valorificate,

se cifrează la suma arătată mai sus.

În cuprinsul lucrării de

contraexpertiză dispusă în cauză, prin prisma obiectivelor stabilite de

instanță, experții au procedat la calculul despăgubirilor, diferențiat în

raport de stadiul lucrărilor și de natura investițiilor efectuate, respectiv

cele încorporate în imobil și care nu mai pot fi ridicate și respectiv cele

care pot fi ridicate de către chiriaș.

Așa cum rezultă din lucrarea de

contraexpertiză efectuată în apel, completată ulterior, ca urmare a obiecțiunilor

părților, valoarea totală a investițiilor efectuate la spațiul din litigiu este

de 749.388,25 lei RON, la care se adaugă și suma de 4.264,10 lei RON,

reprezentând valoarea materialelor ce au rămas în custodia societății și care

ulterior au fost utilizate pentru spațiul învecinat închiriat.

Experții au apreciat că din valoarea

investițiilor efectuate, doar suma de 192.342,24 RON (compusă din hidroizolația

la acoperiș și parțial din amenajările, compartimentările și placările la

fațade) reprezintă investiții funcționale ce nu pot fi ridicate, fiind

incorporate în clădire și având valoarea de cheltuieli necesare și utile,

diferența de sumă reținută drept investiții, în cuantum de 511.173,18 RON,

reprezentând valoarea investițiilor ce pot fi ridicate de către fostul chiriaș

(compusă din instalații electrice și sanitare efectuate și parțial amenajări și

compartimentări).

Prin completarea la expertiză s-a

reținut că, la calculul sumei privind investițiile, se justifică a fi adăugate

și contravaloarea serviciilor de consultanță achitate de către chiriaș către SC

E. SA Satu-Mare și C. în sumă de 34.399,33 RON, respectiv 11.473,92 RON.

În consecință, având în vedere

concluziile lucrării de contraexpertiză efectuate în cauză, precum și

destinația specifică obiectului de activitate al chiriașului SC B.T.R. SA, ce a

generat efectuarea investițiilor la spațiul închiriat, instanța de apel reține

că reclamanta intimată este îndreptățită a fi despăgubită de către proprietarul

imobilului cu contravaloarea investițiilor funcționale incorporate în clădire

și care nu mai pot fi ridicate și valorificate, în sumă de 192.342,24 RON,

precum și cu contravaloarea materialelor pe care proprietarul care le avea în

custodie, le-a utilizat pentru amenajarea altui spațiu în sumă de 4.264,10 RON.

Restul sumei, reținută drept contravaloare a investițiilor, nu poate fi

imputată în sarcina proprietarului, atâta vreme cât în lucrarea de expertiză

s-a reținut că reprezintă materiale și utilaje ce pot fi ridicate de către

chiriaș și valorificate ulterior și că nefiind finalizate lucrările ce se

intenționau a se realiza cu materialele și utilajele respective, nu pot fi

considerate drept investiții funcționale, utile și necesare imobilului din

litigiu. De asemenea, nu poate fi imputată proprietarului, nici contravaloarea

serviciilor de consultanță efectuate pentru aceste investiții.

Completarea lucrării de

contraexpertiză la rejudecare, în sensul dispus de Înalta Curte de Casație și

Justiție explicitează care sunt bunurile pe care pârâta trebuie să le pună la

dispoziția reclamantei, bunuri ce pot fi demontate și ridicate, numărul și

valoarea acestora cu precizarea că, toate acestea se includ în valoarea totală

a investițiilor în cuantum de 551.173,18 RON.

Motivele de apel prin care apelanta

pârâtă SC M. SA solicită compensarea valoarea investițiilor pe care le

datorează chiriașului, cu suma necesară pentru aducerea spațiului în stare de

funcționare acestea sunt nefondate.

Apelanta nu a înțeles să apeleze

prin apelul declarat decât partea din hotărârea primei instanțe privitoare la

despăgubiri și nu și modul de soluționare a cererii sale care viza obligarea

pârâtei chiriașe de a aduce spațiul în starea în care l-a primit, ori obligarea

ei la plata contravalorii cheltuielilor necesare a se efectua pentru a fi adus

spațiul în stare de funcționare.

Prin urmare, sub aceste aspect

instanța de apel reține că se poate pronunța doar în limitele cererii de apel

formulate conform prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cererea

reconvențională la care face referire această apelantă a fost disjunsă și apoi

suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 17

din O.G. nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, așa cum

rezultă din decizia nr. 259 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea.

De altfel, apelanta SC M. SA a

formulat aceleași critici împotriva deciziei nr. 183 din 11 decembrie 2007 a

Curții de Apel Oradea, iar recursul acesteia a fost anulat ca netimbrat, ceea

ce înseamnă că operează în cauză (parțial autoritatea lucrului judecat) cu

privire la acele critici.

Cu privire la apelul promovat de SC

B.T.R. SA s-a reținut că depunerea unei adrese la dosar prin care una din părți

face aprecieri cu privire la lucrarea de expertiză efectuată în cauză, nu are

valoarea juridică a modificării acțiunii introductive raportat la prevederile art.

132 pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta.

Astfel pârâta invocă aspecte de

nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța de judecată a

ignorat cererea prin care solicita să se facă aplicațiunea dispozițiilor art. 294

alin. (2) C. proc. civ. care arată că „în fața instanței de apel se pot cere

însă (...) alte despăgubiri ivite după darea hotărârii. De asemenea se va putea

solicita compensarea legală”.

Ori, potrivit raportului de

contraexpertiză reclamanta ar trebui să achite pentru aducerea imobilului în

stare bună de funcționare suma de 178.316,72 RON, iar suma pe care o are de

achitat către reclamantă este de 196.606,34 RON.

Or, instanța nu a procedat la a face

compensarea, societatea fiind în imposibilitate de a recupera creanța, intimata

fiind o societate aflată în procedura falimentului.

La rândul său reclamanta, prin lichidator,

face referire la aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ.

Se susține că prin hotărârea

criticată instanța de apel s-a pronunțat asupra unui drept nepretins, încălcând

astfel limitele apărării pârâtei și implicit principiul disponibilității.

Recurenta arată că prin cererea de

apel și respectiv apărările formulate intimata s-a rezumat la criticarea

soluției primei instanțe (în rejudecare) pentru insuficiența probelor

administrate cu solicitarea completării acestora prin efectuarea unei

contraexpertize care să determine valoarea reactualizată a investițiilor, să

clarifice posibilitatea prevederii legale a dispozițiilor art. 494 alin. (1) și

(2) C. proc. civ. respectiv dacă intimatul are dreptul la aceste investiții a

le păstra plătind contravaloarea lor, sau de a îndatora reclamantul să le

ridice.

Prin depășirea limitelor investirii

și soluționarea unei cereri ce nu i-a fost supusă, i-a fost luat fără temei

legal dreptul la despăgubiri în sumă de 707.779,52 lei reprezentând valoarea

investițiilor efectuate în imobil necontestate de beneficiara pârâtă.

De asemenea, fără temei legal

susține recurenta reclamantă a fost obligată la plata sumei de 15.712 lei

cheltuieli de judecată în apel și aceasta pentru sancționarea culpei procesuale

în promovarea căii de atac a apelului fiind încălcate dispozițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Proba administrată în apel a

contraexpertizei a fost solicitată de Metecom, singura care a și profitat.

Recursul pârâtei SC M. SA este nefondat.

Contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel a procedat la analiza motivelor invocate.

Astfel s-a motivat că aceasta nu a

înțeles să apeleze și modul de soluționare a cererii sale care viza obligarea

pârâtei chiriașe de a aduce spațiul în starea în care l-a primit, ori obligarea

ei la plata contravalorii cheltuielilor necesare a se efectua pentru a fi adus

spațiul în stare de funcționare.

Deci, instanța de apel s-a pronunțat

doar în limitele cererii de apel conform prevederilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ.

Pe de altă parte recurenta pârâtă

face abstracție de faptul că nu deține o creanță certă asupra băncii,

pretențiile sale fiind definitiv și irevocabil suspendate de la soluționare

până la încheierea procedurii falimentului.

Recursul reclamantei este fondat.

Din tot probatoriul administrat

rezultă că reclamanta a solicitat contravaloarea lucrărilor executate fiind

stabilite prin rapoarte de expertize la care intimata SC M. SA nu a formulat

niciun fel de obiecțiuni și nici nu a contestat în vreun fel efectuarea

investițiilor, sau efectuarea acestora fără acordul său.

Atâta timp cât investițiile

efectuate de recurenta-reclamantă fac corp comun cu imobilul, fapt ce rezultă

cu prisosință din conținutul rapoartelor de expertiză, aceasta nu a solicitat

decât contravaloarea acestora.

Așa fiind, instanța nu se putea

pronunța decât în limitele cu care a fost investită prin cererea de chemare în

judecată, neavând în nici un mod obligația de a clarifica, dacă recurenta

pârâtă are dreptul la aceste investiții a le păstra plătind contravaloarea lor,

sau de a îndatora reclamantul să le ridice.

În speță sunt pe deplin aplicabile

dispozițiile art. 494 C. civ., având în vedere că aceste categorii de

investiții nu sunt bunuri mobile în sensul strict al cuvântului, independent

funcțional, făcând corp comun cu spațiul respectiv.

Față de cele arătate, având în

vedere că în nici una din fazele de judecată a acțiunii reclamantei întemeiată

pe dispozițiile art. 494 și art. 997 C. civ. intimata-pârâtă nu a solicitat expres

obligarea la ridicarea investițiilor efectuate, rezultă incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. astfel că,

Văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ. coroborat cu art. 274 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B. Voluntari, împotriva

deciziei nr. 89/C-A din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul

că schimbă în parte sentința nr. 271/LC din 7 iunie 2005 a Tribunalului

Satu-Mare, admite în parte acțiunea reclamantei SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B.

Voluntari, și obligă pârâta SC M. SA Satu-Mare la plata contravalorii

îmbunătățirilor în sumă de 707.779,52 lei.

Respinge apelul pârâtei SC M. SA Satu-Mare

declarat împotriva aceleiași sentințe.

Respinge recursul declarat de pârâta

SC M. SA Satu-Mare împotriva deciziei nr. 89/C-A din 27 octombrie 2009 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta pârâtă SC M. SA Satu-Mare

la plata sumei de 18.556,24 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC

B.T.R. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2010.