ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 271/ LC din 7 iunie 2005, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea civilă formulată de B.T.R., în faliment, prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. cu sediul în comuna Voluntari, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA cu sediul în Satu Mare și în consecință a obligat pârâta la plata sumei de 16.093.073.299 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamantă. A fost disjunsă cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1090/2005, privind aceleași părți, cu calități inversate, pentru obligarea pârâtei B.T.R., la predarea imobilului în stare bună de funcționare și la refacerea lucrărilor necesare acestui scop, sau la încuviințarea refacerii lor de către SC M. SA, pe socoteala pârâtului din dosar nr. 3806/R/2006.

Totodată, s-a dispus suspendarea dosarului nr. 1090/2005 până la soluționarea dosarului de faliment privind pe B.T.R. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel, în termen apelanta B.T.R., bancă în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B., solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 35.177.060.769 lei. A declarat apel și pârâta solicitând pe fond respingerea acțiunii. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 183/ C din 11 decembrie 2007, a admis apelul pârâtei SC M. SA Satu Mare, a schimbat în parte sentința instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 196.606,34 RON despăgubiri, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligată intimata reclamantă B.T.R. în lichidare la cheltuieli de judecată în sumă de 24.721,54 RON către SC M. SA. A fost respins, ca nefundat, apelul reclamantei. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1446 din 2 noiembrie 1999 pe termen de 10 ani, care a fost desființat la 3 iulie 2002, prin intrarea chiriașei reclamante în faliment. Că, obiectul dosarului privește plata investițiilor efectuate de reclamanta chiriașă pentru amenajarea imobilului, în valoare de 16.093.073.999 lei, majorate ulterior, după efectuarea expertizei tehnice la instanța de fond la 35.177.060.769 lei. Instanța de apel a reținut că majorarea acțiunii nu poate fi primită, întrucât nu s-a făcut în condițiile legii, în realitate fiind o acceptare a concluziilor expertizei fără manifestarea de voință a părții reclamante în acest sens, al majorării cererii.

Instanța de apel a dispus efectuarea unei contraexpertize tehnice pentru stabilirea, în raport de natura investițiilor, dacă acestea pot fi ridicate de reclamantă sau trebuie să fie achitate de proprietar ca utile imobilului. În raport de concluziile probei dispuse, instanța de apel a reținut că pârâta are obligația plății lucrărilor în valoare de 192.342,24 RON (hidroizolații la acoperiș, amenajări, compartimentări și placări fațade) precum și a sumei de 4264,10 RON valoare materiale achiziționate de reclamantă și utilizate de pârâtă la alt imobil. Diferența de 511.173,18 Ron, până la totalul investițiilor de 749.388,25 RON, reprezintă investiții ce pot fi ridicate de reclamantă, fost chiriaș.

S-a mai reținut că nu sunt datorate de pârâtă nici contravaloarea serviciilor de consultanță (C. SC E. Satu Mare și C.) în sumă de 34.399,33 Ron respectiv 11.473,92 RON. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâta. Recurenta reclamantă B.T.R., bancă în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B. a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - greșit s-au respins pretențiile pentru plata sumei de 511.173,18 RON, investiții necesare pe motiv că acestea pot fi ridicate din imobilul pârâtei, conform opiniei experților.

Nu s-a ținut seama că materialele în valoarea menționată, reprezintă instalații electrice, sanitare, amenajări, compartimentări, etc., încastrate în pereți, a căror ridicare ar fi păgubitoare pentru ambele părți, chiar și pentru pârâtă prin deteriorarea spațiului; - chiar și în varianta reținerii ridicării instalațiilor, instanța trebuia să dispună obligarea pârâtei, SC M. SA, prin dispozitiv, la restituirea bunurilor, altfel, în lipsa unui titlu executor, recuperarea instalațiilor din imobilul intimatei nu poate fi efectuată; - greșit cheltuielile de judecată, în sumă de 24721,54 lei au fost reținute numai în sarcina sa, ignorându-se faptul că acțiunea a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei SC M. SA la plata sumei de 196.606,34 lei.

Pârâta SC M. SA Satu Mare a declarat recurs la 20 decembrie 2007 și apoi la 3 ianuarie 2008 fără a depune taxa de timbru în sumă de 2546,83 lei și timbru judiciar în valoare de 2,85 lei, astfel cum a fost îndrumată prin citația emisă pentru astăzi, primită de recurentă la 3 martie 2008. Ca urmare în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, cu modificările ulterioare, recursul SC M. SA Satu Mare, urmează să fie anulat ca netimbrat. În ce privește recursul reclamantei, acesta urmează să fie admis având în vedere următoarele considerente: Acțiunea reclamantei are ca obiect plata despăgubirilor, constând în investițiile efectuate în imobilul pârâtei, pe care nu le mai folosește prin încetarea contractului de închiriere.

Având în vedere contraexpertiză tehnică dispusă în apel, instanța a făcut o distincție între lucrări și investiții necesare și utile imobilului, ce nu pot fi ridicate de reclamantă și care însumează 192.342,24 Ron, sumă datorată de pârâta care a fost obligată la plată. La această sumă s-a mai adăugat, tot în sarcina pârâtei, 4264,10 lei, materiale achiziționate de reclamantă, rămase în custodia pârâtei și folosite de aceasta, deci în total, 196.606,34 lei. Diferența până la valoarea totală a investițiilor efectuate de reclamantă (749.388,25 lei) diferența ce reprezintă 511.173,18 lei, nu a fost admisă. Cu privire la această sumă, instanța de apel a motivat, reținând concluziile contraexpertizei tehnice, că „reprezintă valoarea investițiilor ce pot fi ridicate de către fostul chiriaș (compusă din instalații electrice și sanitare efectuate și parțial amenajări și compartimentări)”.

Ca urmare, s-a reținut că reclamanta poate să ridice instalațiile, amenajările prin desprinderea acestora din imobilul pârâtei. Hotărârea este criticabilă, prin nerespectarea art. 261 și 371 2 C. proc. civ., referitor la dispozitivul hotărârii și executarea acestuia. Predarea unor bunuri de către pârâtă, obligație reținută de instanță, corespunzătoare dreptului reclamantei de ridicarea acestora, nu se regăsește în dispozitivul deciziei atacate. Dispozitivul trebuie să rezolve toate cererile părților pentru a fi pus în executare. Între dispozitiv și considerentele hotărârii trebuie să existe concordanță. Or, reținerile curții de apel în sensul dreptului reclamantei de a ridica din imobilul pârâtei instalațiile, amenajările în valoare de 511.173,18 RON nu se regăsește în dispozitiv.

Ca urmare, hotărârea nu poate fi executată sub acest aspect, pârâta nefiind obligată să țină la dispoziția reclamantei bunurile în valoare de 511.173,18 RON. Mai mult decât atât, instanța trebuia să dispună și să cuprindă în dispozitiv și care anume bunuri trebuie să fie ținute de pârâtă la dispoziția reclamantei. Sub acest aspect considerentele hotărârii sunt neclare, pentru că este neclară și contradictorie și contraexpertiza tehnică.

Astfel, contraexpertiza (pag 165 dosar nr. 4016/C/2005) în concluzii stabilește valoarea investițiilor de 511.173,18 RON ce pot fi demontate și ridicate cu o referire generală, fără a indica care anume utilaje din cadrul centralei termice, cu ce valoare, câte uși blindate, valoare, etc., se pot ridica, pe când, în completarea la expertiza tehnică referindu-se la aceeași valoare de 511.174,18 Ron, face o defalcare valorică, dar bunurile nu mai sunt aceleași și fără a se indica, în concret, în ce constau instalațiile electrice, prize, telefon, număr, tip, etc., pentru ca, în vederea executării, să nu fie nici un dubiu. Așa fiind, se impun aceste precizări, de către experți, iar instanța să cuprindă concret în dispozitiv care anume bunuri este obligată pârâta să le țină la dispoziția reclamantei, o individualizare a acestora cu indicarea tipului, numărului, valorii acestora.

Hotărârea atacată este criticabilă și sub aspectul reținerii cheltuielilor de judecată în sarcina reclamantei, ignorându-se faptul că acțiunea a fost admisă în parte, că pârâta a fost obligată la plată, că are obligația ținerii bunurilor ce pot fi ridicate la dispoziția reclamantei și că probele dispuse folosesc ambelor părți. Așa fiind, recursul reclamantei urmează să fie admis, hotărârea atacată să fie casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel. Recursul pârâtei urmează să fie anulat ca netimbrat, după cum s-a motivat mai sus. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.T.R. prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. VOLUNTARI împotriva deciziei nr. 183/C/2007 - A din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M. SA Satu Mare, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.