ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 271/

LC din 7 iunie 2005, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea civilă formulată de

B.T.R., în faliment, prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. cu sediul în comuna

Voluntari, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA cu sediul în Satu Mare și în

consecință a obligat pârâta la plata sumei de 16.093.073.299 lei, cu titlu de

despăgubiri către reclamantă.

A fost disjunsă cauza

ce a format obiectul dosarului nr. 1090/2005, privind aceleași părți, cu

calități inversate, pentru obligarea pârâtei B.T.R., la predarea imobilului în

stare bună de funcționare și la refacerea lucrărilor necesare acestui scop, sau

la încuviințarea refacerii lor de către SC M. SA, pe socoteala pârâtului din

dosar nr. 3806/R/2006.

Totodată, s-a dispus

suspendarea dosarului nr. 1090/2005 până la soluționarea dosarului de faliment

privind pe B.T.R.

Împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță a declarat apel, în termen apelanta B.T.R., bancă

în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B., solicitând instanței admiterea

apelului, schimbarea sentinței apelate, iar pe fond obligarea pârâtei la plata

sumei de 35.177.060.769 lei.

A declarat apel și

pârâta solicitând pe fond respingerea acțiunii.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 183/

C din 11 decembrie 2007, a admis apelul pârâtei SC M. SA Satu Mare, a schimbat

în parte sentința instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii și

obligării pârâtei la plata sumei de 196.606,34 RON despăgubiri, fiind menținute

restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligată

intimata reclamantă B.T.R. în lichidare la cheltuieli de judecată în sumă de

24.721,54 RON către SC M. SA.

A fost respins, ca nefundat,

apelul reclamantei.

În pronunțarea

acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că între părțile în litigiu s-a

încheiat contractul de închiriere nr. 1446 din 2 noiembrie 1999 pe termen de 10

ani, care a fost desființat la 3 iulie 2002, prin intrarea chiriașei reclamante

în faliment.

Că, obiectul

dosarului privește plata investițiilor efectuate de reclamanta chiriașă pentru

amenajarea imobilului, în valoare de 16.093.073.999 lei, majorate ulterior,

după efectuarea expertizei tehnice la instanța de fond la 35.177.060.769 lei.

Instanța de apel a

reținut că majorarea acțiunii nu poate fi primită, întrucât nu s-a făcut în

condițiile legii, în realitate fiind o acceptare a concluziilor expertizei fără

manifestarea de voință a părții reclamante în acest sens, al majorării cererii.

Instanța de apel a

dispus efectuarea unei contraexpertize tehnice pentru stabilirea, în raport de

natura investițiilor, dacă acestea pot fi ridicate de reclamantă sau trebuie să

fie achitate de proprietar ca utile imobilului.

În raport de

concluziile probei dispuse, instanța de apel a reținut că pârâta are obligația

plății lucrărilor în valoare de 192.342,24 RON (hidroizolații la acoperiș,

amenajări, compartimentări și placări fațade) precum și a sumei de 4264,10 RON

valoare materiale achiziționate de reclamantă și utilizate de pârâtă la alt

imobil.

Diferența de

511.173,18 Ron, până la totalul investițiilor de 749.388,25 RON, reprezintă

investiții ce pot fi ridicate de reclamantă, fost chiriaș.

S-a mai reținut că nu

sunt datorate de pârâtă nici contravaloarea serviciilor de consultanță (C. SC E.

Satu Mare și C.) în sumă de 34.399,33 Ron respectiv 11.473,92 RON.

Împotriva acestei

ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâta.

Recurenta reclamantă

B.T.R., bancă în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B. a invocat art. 304 pct. 9

C. proc. civ., formulând următoarele critici:

-

greșit

s-au respins pretențiile pentru plata sumei de 511.173,18 RON, investiții

necesare pe motiv că acestea pot fi ridicate din imobilul pârâtei, conform

opiniei experților. Nu s-a ținut seama că materialele în valoarea menționată,

reprezintă instalații electrice, sanitare, amenajări, compartimentări, etc.,

încastrate în pereți, a căror ridicare ar fi păgubitoare pentru ambele părți,

chiar și pentru pârâtă prin deteriorarea spațiului;

-

chiar

și în varianta reținerii ridicării instalațiilor, instanța trebuia să dispună

obligarea pârâtei, SC M. SA, prin dispozitiv, la restituirea bunurilor, altfel,

în lipsa unui titlu executor, recuperarea instalațiilor din imobilul intimatei

nu poate fi efectuată;

-

greșit

cheltuielile de judecată, în sumă de 24721,54 lei au fost reținute numai în

sarcina sa, ignorându-se faptul că acțiunea a fost admisă în parte în sensul

obligării pârâtei SC M. SA la plata sumei de 196.606,34 lei.

Pârâta SC M. SA Satu Mare a declarat

recurs la

20 decembrie 2007

și apoi la 3

ianuarie 2008 fără a depune taxa de timbru în sumă de 2546,83 lei și timbru

judiciar în valoare de 2,85 lei, astfel cum a fost îndrumată prin citația emisă

pentru astăzi, primită de recurentă la 3 martie 2008.

Ca urmare în temeiul art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, cu modificările ulterioare,

recursul SC M. SA Satu Mare, urmează să fie anulat ca netimbrat.

În ce privește

recursul reclamantei, acesta urmează să fie admis având în vedere următoarele

considerente:

Acțiunea reclamantei

are ca obiect plata despăgubirilor, constând în investițiile efectuate în

imobilul pârâtei, pe care nu le mai folosește prin încetarea contractului de

închiriere.

Având în vedere

contraexpertiză tehnică dispusă în apel, instanța a făcut o distincție între

lucrări și investiții necesare și utile imobilului, ce nu pot fi ridicate de

reclamantă și care însumează 192.342,24 Ron, sumă datorată de pârâta care a

fost obligată la plată. La această sumă s-a mai adăugat, tot în sarcina

pârâtei, 4264,10 lei, materiale achiziționate de reclamantă, rămase în custodia

pârâtei și folosite de aceasta, deci în total, 196.606,34 lei.

Diferența până la

valoarea totală a investițiilor efectuate de reclamantă (749.388,25 lei)

diferența ce reprezintă 511.173,18 lei, nu a fost admisă.

Cu privire la această

sumă, instanța de apel a motivat, reținând concluziile contraexpertizei tehnice,

că „reprezintă valoarea investițiilor ce pot fi ridicate de către fostul

chiriaș (compusă din instalații electrice și sanitare efectuate și parțial

amenajări și compartimentări)”.

Ca urmare, s-a

reținut că reclamanta poate să ridice instalațiile, amenajările prin

desprinderea acestora din imobilul pârâtei.

Hotărârea este

criticabilă, prin nerespectarea art. 261 și 371

2

C. proc. civ.,

referitor la dispozitivul hotărârii și executarea acestuia.

Predarea unor bunuri

de către pârâtă, obligație reținută de instanță, corespunzătoare dreptului

reclamantei de ridicarea acestora, nu se regăsește în dispozitivul deciziei

atacate.

Dispozitivul trebuie

să rezolve toate cererile părților pentru a fi pus în executare.

Între dispozitiv și

considerentele hotărârii trebuie să existe concordanță.

Or, reținerile curții

de apel în sensul dreptului reclamantei de a ridica din imobilul pârâtei

instalațiile, amenajările în valoare de 511.173,18 RON nu se regăsește în

dispozitiv.

Ca urmare, hotărârea

nu poate fi executată sub acest aspect, pârâta nefiind obligată să țină la

dispoziția reclamantei bunurile în valoare de 511.173,18 RON.

Mai mult decât atât,

instanța trebuia să dispună și să cuprindă în dispozitiv și care anume bunuri

trebuie să fie ținute de pârâtă la dispoziția reclamantei.

Sub acest aspect

considerentele hotărârii sunt neclare, pentru că este neclară și contradictorie

și contraexpertiza tehnică.

Astfel,

contraexpertiza (pag 165 dosar nr. 4016/C/2005) în concluzii stabilește

valoarea investițiilor de 511.173,18 RON ce pot fi demontate și ridicate cu o

referire generală, fără a indica care anume utilaje din cadrul centralei

termice, cu ce valoare, câte uși blindate, valoare, etc., se pot ridica, pe

când, în completarea la expertiza tehnică referindu-se la aceeași valoare de

511.174,18 Ron, face o defalcare valorică, dar bunurile nu mai sunt aceleași și

fără a se indica, în concret, în ce constau instalațiile electrice, prize,

telefon, număr, tip, etc., pentru ca, în vederea executării, să nu fie nici un

dubiu.

Așa fiind, se impun

aceste precizări, de către experți, iar instanța să cuprindă concret în

dispozitiv care anume bunuri este obligată pârâta să le țină la dispoziția

reclamantei, o individualizare a acestora cu indicarea tipului, numărului,

valorii acestora.

Hotărârea atacată

este criticabilă și sub aspectul reținerii cheltuielilor de judecată în sarcina

reclamantei, ignorându-se faptul că acțiunea a fost admisă în parte, că pârâta

a fost obligată la plată, că are obligația ținerii bunurilor ce pot fi ridicate

la dispoziția reclamantei și că probele dispuse folosesc ambelor părți.

Așa fiind, recursul

reclamantei urmează să fie admis, hotărârea atacată să fie casată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Recursul pârâtei

urmează să fie anulat ca netimbrat, după cum s-a motivat mai sus.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta B.T.R. prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. VOLUNTARI

împotriva deciziei nr. 183/C/2007 - A din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o

casează.

Trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel.

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M. SA Satu Mare, împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2008.