ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2769/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1945/ LC din 29 septembrie 2003, Tribunalul Satu Mare a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților de ordin 1 și 3 și a chematului în garanție invocată de aceștia și în consecință a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C. SRL Satu Mare, împotriva pârâților SC A.D. SA Satu Mare și A.D.S. București și cererea de chemare în garanție a B.E.J.D.G.R., formulată de pârâta A.V.A.B. București. A respins restul excepțiilor invocate de pârâți și de chematul în garanție. A admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamantă împotriva pârâtei A.V.A.B. București și în consecință a obligat-o pe pârâtă să-i restituie reclamantei suma de 380.000.000 lei, preț achitat de aceasta pentru imobilul proprietatea pârâtei de ordin 1, SC A.D.

SA Satu Mare, adjudecat de reclamantă la licitația publică din 19 octombrie 2001, organizată de executorul judecătoresc D.R., licitație anulată ulterior, prin decizia civilă nr. 409/ R din 28 iunie 2002 a Tribunalului Satu Mare și suma de 120.000.000 lei, reprezentând devalorizarea prețului, conform ratei inflației. A respins ca inadmisibil capătul de acțiune în constatare, formulat de reclamantă. A luat act de renunțarea reclamantei la capătul de acțiune privind obligarea pârâților la plata de daune interese. A obligat pârâta A.V.A.B. București să-i plătească reclamantei suma de 11.283.000 lei, cheltuieli de judecată, iar pe reclamantă să-i plătească pârâtei SC A.D. SA Satu Mare suma de 5.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta A.V.A.B. București să-i plătească chematului în garanție B.E.J.D.G.R. suma de 2.500.000 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta A.V.A.S. București, invocând nelegala soluționare a excepțiilor, privind prematuritatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond netemeinicia ca efect al interpretării greșite a probelor administrate susținând, în esență, că nu datorează suma pretinsă deoarece, nu are culpă, executorul judecătoresc fiind cel care a continuat executarea deși la 26 septembrie 2001 a solicitat încetarea executării silite. Prin decizia civilă nr. 9/ C din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că, în cauză, nu se poate pune în discuție nesocotirea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., chemarea în judecată fiind consecința nerespectării unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, iar între părți au existat mai multe litigii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a reținut că apelanta pârâtă a încasat prețul devenind de rea credință de la data pronunțării deciziei nr. 409/2002, încât există legătură între aceasta și titularul obligației de restituire a prețului și a beneficiului de care reclamanta a fost lipsită, ca efect al pronunțării deciziei nr. 409/2002 a Tribunalului Satu Mare, executorul judecătoresc având atribuții prevăzute expres de Legea nr. 188/2000, din care nici una nu îi conferă prerogativa de a reține pentru sine sumele achitate, iar în momentul depunerii acestor sume la dispoziția apelantei pârâte raportul procesual între reclamantă și executorul judecătoresc a încetat. Susținerile cu privire la cuantumul sumei de restituit care cuprinde și cheltuieli ocazionate cu executarea s-au înlăturat reținându-se că, acestea nu pot face obiectul cenzurii instanței față de raportul contractual dintre cel care solicită executarea și executorul judecătoresc.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs pârâta A.V.A.S. București, deoarece s-a pronunțat cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, raportat la dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată și aprobată prin Legea nr. 409/2001, potrivit cărora litigiile în legătură cu creanțele neperformate, preluate la datoria publică în care A.V.A.S. București este parte, se soluționează de curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului, iar creanța în litigiu este o creanță care se circumscrie acestui tip de creanțe, competența materială revenind astfel Curții de Apel București, în primă instanță. Stabilind incidența normelor prevăzute de O.U.G.

nr. 51/1998 republicată, sunt aplicabile și dispozițiile art. 49 din acest act normativ, cu privire la termenul special de prescripție de 6 luni a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. București de la data la care s-a cunoscut actul sau faptul pe care se întemeiază acțiunea, în speță, termenul începând să curgă de la pronunțarea deciziei nr. 409/ R din 28 iunie 2002 de Tribunalul Satu Mare. Un alt motiv de recurs vizează încălcarea art. 720 1 C. proc. civ. deoarece, acțiunea a fost prematur introdusă, împrejurarea că între părți au existat anterior litigii în legătură cu această creanță nefiind de natură să acopere exigența legii. De asemenea, în mod nelegal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, între reclamantă și pârâtă neexistând raporturi juridice, prețul plătit de reclamantă fiind pus, conform art. 512 alin. (1) C. proc.

civ., la dispoziția executorului judecătoresc, astfel cum rezultă din procesul verbal de licitație imobiliară și din chitanțele eliberate de executorul judecătoresc, și nu către A.V.A.S. București, încât greșit s-a rezolvat și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, care trebuie să răspundă. A.V.A.S. București nu a încasat suma și nu există nici o dovadă în sensul art. 46 C. com., iar dacă se acceptă totuși existența unor raporturi juridice complexe nu are culpă și repunerea în situația anterioară nu se putea face decât prin parcurgerea inversă a tuturor operațiunilor, recurenta neputând fi obligată la plata unor sume de bani precum cheltuieli executare, fiind nesocotite și dispozițiile S.U.N.E.J.

din 12 iunie 2001. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din actele dosarului, executarea silită a debitoarei A.V.A.S. București a fost desființată chiar la cererea acesteia din urmă, prin decizia civilă nr. 409/2002 a Tribunalului Satu Mare, iar obiectul acțiunii de față îl reprezintă restituirea prețului plătit de adjudecătorul terț pentru imobilul revenit în patrimoniul societății debitoare și reținut fără titlu de către recurenta pârâtă A.V.A.S. București. Nu se poate susține astfel că, cererea intimatei reclamante se circumscrie categoriei de cereri ce au legătură cu dreptul A.V.A.S. București de a executa silit bunurile din patrimoniul debitoarei sale în legătură cu o creanță neperformată, deoarece nu asupra acestui drept a avut instanța a se pronunța ci asupra îmbogățirii fără justă cauză a A.V.A.S.

București, prin încasarea unei sume de bani nedatorată și a cărei obligație de restituire, fără a se stabili totodată și întinderea, a fost pronunțată tot de către o instanță de drept comun. Prin urmare, nu s-a încălcat competența materială, iar motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este fondat. Referitor la celelalte excepții se constată că, nefiind incidente dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 republicată și aprobată prin Legea nr. 409/2001, nu operează, în cauză, nici termenul de prescripție special din această lege privind litigiile în legătură cu obiectul de reglementare al acesteia, ci termenul de prescripție general de 3 ani, care a început să curgă de la data pronunțării deciziei civile nr. 409/2002 a Tribunalului Satu Mare.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, din dosar, rezultă că suma achitată și care face obiectul acțiunii a fost virată în contul recurentei pârâte, fapt dovedit în condițiile art. 46 C. com., cu ordinul de plată și prin desființarea executării s-a născut dreptul reclamantului de a pretinde restituirea de la creditor; executorul judecătoresc neavând calitatea de parte în cadrul executării silite încât, în mod legal, s-a apreciat, în raport de această situație, că există identitate între persoana recurentei pârâte și titularul obligației de restituire. Prin urmare, recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă, iar pe cale de consecință, chematul în garanție B.E.J. nu are calitate procesuală pasivă, față de obiectul acțiunii care nu are drept cauza antrenarea răspunderii civile pentru neîndeplinirea atribuțiilor profesionale potrivit art. 42 din Legea nr. 188/2000, pe care își întemeiază cererea recurenta pârâtă.

Privitor la excepția de prematuritate a acțiunii, instanța de apel a dat o rezolvare corectă excepției în raport de scopul și de finalitatea art. 720 1 C. proc. civ., luând în considerare somația de plată introdusă anterior pentru aceeași sumă și respinsă de instanță tocmai pentru că recurenta pârâtă nu a recunoscut pretențiile, poziție exprimată constant. În fond, s-a susținut că nu au fost analizate corespunzător probele și s-a nesocotit legea în condițiile în care recurenta pârâtă a fost obligată la restituirea unei sume de bani pe care nu a solicitat-o, executarea silită fiind continuată peste voința sa, de executor și ea include cheltuielile de executare care în raport de cauza nulității actului de adjudecare față de care este terț, nu trebuie să le suporte.

Nici acest motiv nu este fondat deoarece, executarea silită s-a declanșat la cererea acesteia și suma achitată și echivalentă cu cea pretinsă se afla în posesia sa, fiind în culpă de la momentul pronunțării deciziei civile nr. 409/2002 a Tribunalului Satu Mare, prin care s-a dispus repunerea în situația anterioară, iar recurenta pârâtă are obligația de restituire pentru argumentele deja expuse în cadrul analizei excepției lipsei de calitate procesuală pasivă. Așa fiind, nici motivele de recurs analizate mai sus și care se încadrează în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate și vor fi respinse. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 9 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2005.