Decizia nr. 2049/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 121 a Curții de Apel București

Obiectul cererii: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 6 februarie 2014, sub nr. x/2014, întemeiată pe dispozițiile art. 953 C. proc. civ., reclamanții A. și SC B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin Încheierea de ședință din data de 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei C. până la concurența sumei de 154.906,40 euro și a sumei de 34.211,99 RON. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 121A din 4 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulat de apelanta-pârâtă C.. A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării apelului, invocată de intimații - reclamanți. A fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. împotriva Încheierii din data de 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014. A fost schimbată, în parte, încheierea apelată, în sensul că s-a dispus instituirea, în sarcina intimatului - creditor A., a obligației de consemnare a cauțiunii în cuantum de 10.000 euro, iar în sarcina intimatei - creditoare SC B. SRL a obligației de consemnare a sumei de 3.000 RON cu același titlu, în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii instituite prin încheierea apelată; au fost păstrate celelalte dispoziții ale încheierii. La data de 22 aprilie 2015 intimații-creditori au depus la dosar dovada consemnării la D. a sumelor stabilite în sarcina lor cu titlu de cauțiune. La data de 19 iunie 2017, intimații-creditori au formulat cerere de restituire a cauțiunilor consemnate, arătând, în esență, că înființarea sechestrului asigurator pentru care au fost stabilite cauțiunile s-a dispus până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2013 al Tribunalului București, condiție care este îndeplinită, alături de celelalte condiții prevăzute de art. 1064 C. proc. civ. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul București, care a trimis-o spre soluționare Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, unde a fost înregistrată la data de 13 iulie 2017, în dosarul nr. x/2014.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel: Prin Încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de restituire a cauțiunii achitate în dosarul nr. x/2014, formulată de petenții A. și SC B. SRL.

Cererea de recurs: Împotriva Încheierii de ședință din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au declarat recurs petenții A. și SC B. SRL, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Recurenții-petenți au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București. În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, au arătat că hotărârea pronunțată de curtea de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1064 C. proc. civ. Recurenții au arătat că prima condiție de admisibilitate a cererii de restituire a cauțiunii, referitoare la faptul că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea trebuie să fie soluționat în mod definitiv, este îndeplinită, întrucât acțiunea în pretenții care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului București a fost soluționată definitiv prin Decizia nr. 398 din 7 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; prin urmare, măsura sechestrului asigurător a încetat de drept. În acest context, faptul că notarea sechestrului subzistă în cartea funciară a imobilului nu are relevanță în ceea ce privește soluționarea cererii de restituire a cauțiunii, această înscriere fiind efectuată doar pentru a-l face opozabil față de terții care ar putea dobândi un drept asupra imobilului, respectiv după înscrierea sechestrului. Cu privire la cea de-a doua condiție de admisibilitate a cererii de restituire a cauțiunii prevăzută de art. 1064 C. proc. civ., recurenții au arătat că intimata C. nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite în cauză în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 398 din 7 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. După cum s-a reținut și de către instanța de fond, intimata C. a formulat o acțiune în pretenții, prin care a solicitat obligarea recurenților la plata sumei de 195.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a instituirii sechestrului asigurător, din cauțiunea achitată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, însă această acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11 octombrie 2017, adică la 7 luni de la data soluționării definitive a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea. Cum intimata a formulat acțiunea cu depășirea termenului de 30 de zile, calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost soluționat procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1064 C. proc. civ., considerând în mod nelegal că nu sunt întrunite condițiile pentru a dispune restituirea cauțiunii. Prin întâmpinarea formulată la data de 5 februarie 2019, intimata C. a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât criticile recurenților-petenți nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Încheierea de admitere în principiu: În ședința din camera de consiliu din data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de către intimată, a admis în principiu recursul declarat de recurenții A. și SC B. SRL împotriva Încheierii de ședință din data de 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus." Fiind învestită cu soluționarea cererii formulate de petenții A. și SC B. SRL, de restituire a cauțiunii achitate în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în mod cumulativ pentru a se putea dispune restituirea cauțiunii. Astfel, deși a fost soluționat prin hotărâre definitivă procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, intimata C. a făcut dovada că a înregistrat la data de 11 octombrie 2017, la Judecătoria sectorului 1 București, sub nr. x/2017, o cerere prin care a solicitat obligarea petenților din prezenta cerere de restituire a cauțiunii la plata de despăgubiri în cuantum de 195.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a instituirii sechestrului asigurator, din cauțiunea ce a fost achitată de pârâți în dosarul nr. x/2014. Sub un alt aspect, s-a reținut că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pentru plata despăgubirilor, în cartea funciară a imobilului asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător încă mai figura notată această măsură, notare care a fost dispusă prin Încheierea din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014, la solicitarea petenților A. și SC B. SRL. Curtea de apel a apreciat că cererea de restituire a cauțiunii este neîntemeiată, având în vedere scopul pentru care legiuitorul a instituit obligația consemnării cauțiunii în legătură cu cererile prin care se solicită luarea unor măsuri asiguratorii (cum este și cauțiunea achitată în prezenta cauză), împrejurarea că la soluționarea prezentei cereri de restituire a cauțiunii s-a făcut dovada existenței pe rol a unei cereri prin care se solicită despăgubirea pentru prejudiciul cauzat ca urmare a sechestrului asigurator pentru care s-a instituit cauțiunea, precum și faptul că la momentul înregistrării cererii în despăgubiri în extrasul de carte funciară al imobilului aparținând numitei C. figura în continuare notat sechestrul asigurator instituit prin Încheierea din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014 (astfel că efectele măsurii subzistau la momentul formulării cererii de despăgubiri). Recurenții au criticat modalitatea de interpretare și aplicare de către curtea de apel a dispozițiilor art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., susținând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de acest text legal pentru a se dispune restituirea sumelor consemnate cu titlu de cauțiune. Cu referire la prima ipoteză reglementată de art. 1064 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv dosarul nr. x/2013, a fost soluționat în mod definitiv. Astfel, se constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 9 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanții A. și SC B. SRL au chemat-o în judecată pe pârâta C., solicitând instanței obligarea acesteia la restituirea către reclamantul A. a sumei de 154.906,40 euro (echivalentul a 300.040.625 ITL) reprezentând împrumut, respectiv actualizarea acestei sume cu indicele de inflație, iar către reclamanta SC B. SRL a sumelor de 12.000 RON și de 9.000 RON, reprezentând prețul imobilelor din litigiu, precum și la plata sumei de 13.211,99 RON reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă la imobilul situat în municipiul Satu Mare, strada x, județul Satu Mare. Prin Încheierea din 24 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a constatat prescris dreptul la acțiune pentru primul capăt de cerere și a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat pentru cel de-al doilea capăt de cerere. Prin Sentința civilă nr. 302 din 4 martie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanta SC B. SRL a sumelor de 12.000 RON și 9.000 RON, reprezentând prețul imobilelor din litigiu, respectiv la plata sumei de 13.211,99 RON reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă la imobilul situat în municipiul Satu Mare, strada x, județul Satu Mare; de asemenea, a fost respinsă cererea reclamanților A. și SC B. SRL de obligare a pârâtei C., la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia nr. 217A din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în majoritate, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și SC B. SRL, împotriva Încheierii din 24 septembrie 2014 și a Sentinței civile nr. 302/04 martie 2015, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.. Împotriva acestei decizii, recurenții au formulat recurs, care a fost soluționat prin Decizia nr. 398/2017, pronunțată în data de 7 martie 2017 în dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în sensul respingerii acestuia, ca inadmisibil. Însă, potrivit dispozițiilor art. 1064 alin. (1) teza finală C. proc. civ., îndeplinirea condiției care impune ca procesul în legătură cu care a fost stabilită cauțiunea să fie soluționat prin hotărâre definitivă nu este suficientă pentru a se dispune restituirea cauțiunii în ipoteza în care efectele măsurii pentru care s-a dispus plata acesteia nu au încetat. În mod corespunzător, alin. (2) al aceluiași text legal prevede că termenul de 30 de zile mai înainte de împlinirea căruia nu se poate dispune restituirea cauțiunii, curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv de la data încetării efectelor măsurii prevăzute la alin. (1). În speță, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, nu se poate aprecia că efectele măsurii pentru care s-a dispus plata cauțiunilor a căror restituire se solicită au încetat, de vreme ce, în conformitate cu dispozițiile art. 955 alin. (3) C. proc. civ., sechestrul asigurător instituit asupra bunului imobil situat în municipiul Satu Mare, strada x, județul Satu Mare, aflat în proprietatea intimatei, a fost supus formalităților de publicitate imobiliară, respectiv a fost înscris în cartea funciară, spre a-l face opozabil celor care ar fi dobândit vreun drept asupra imobilului; la data formulării cererii de acordare de despăgubiri de către intimata din prezenta cauză, respectiv la data soluționării cererii de restituire a cauțiunii, această notare nu fusese radiată. Înalta Curte reține că, deși este real că și debitoarea poate solicita, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 957 C. proc. civ., ridicarea măsurii asigurătorii, cu consecința radierii acestei notări, din perspectiva dispozițiilor art. 1064 C. proc. civ. efectele măsurii instituirii sechestrului asigurător nu au încetat, întrucât punerea în executare a acestei măsuri s-a făcut printr-o mențiune în cartea funciară care nu a fost radiată. Prin urmare, recurenții nu pot opune intimatei, ca moment de la care pot solicita restituirea cauțiunii, termenul de 30 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost soluționat procesul în legătură cu care s-a stabilit plata cauțiunilor. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții SC B. SRL și A. împotriva Încheierii din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la cererea intimatei C., recurenții SC B. SRL și A. vor fi obligați la plata către aceasta a sumei de 2640 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în cheltuieli de cazare și transport în cuantum de 555 RON (conform înscrisurilor aflate la filele x) și onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de la 4.750 la 2.085 RON, având în vedere, în concret, complexitatea cauzei și munca depusă efectiv de avocat (respectiv redactare întâmpinare și concluzii orale de combatere a motivelor de recurs la termenul de dezbateri), urmând a fi respinsă cererea de includere în categoria cheltuielilor de judecată a sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli pentru hrana reprezentantului intimatei, cu privire la care nu s-a dovedit că se înscriu în categoria cheltuielilor necesare pentru buna desfășurare a procesului.